Calitatea procesuală pasivă a statului român


Asupra recursului civil de faţă constată :

Prin sentinţa civilă nr. 2054/.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M. I.; s-a respins cererea formulată de reclamanta C. E. împotriva pârâtului M. I. – ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins cererea formulată de reclamanta C. E. împotriva pârâţilor B. M. N., R. D. fostă Z. prin mandatar S. C., C. G. D. şi C. L., Statul Român , prin oraşul Cisnădie, prin primar.

Cu obligarea reclamantei la plata împotriva pârâtei B. M. N. a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut :

Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M. I., instanţa văzând conţinutul actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2/2008 BNP B. R. G.(f. 266-267) prin care pârâtul menţionat şi pârâta B. M. N., fostă M. au convenit ca imobilele cu nr. top 47/1/1/III, 49/1/1/III, nr. top 47/1/3, 49/1/3, nr. top 47/1/5, 49/1/5, nr. top 47/1/9, 49/1/9 să fie atribuite în cotă de 1/1 pârâtei amintite în urmă, cu plata unei sulte din partea acesteia de 12.000 EURO în favoarea pârâtului M. I., apreciază, faţă de lipsa calităţii de proprietar a pârâtului în discuţie asupra imobilelor sus amintite, ca fiind întemeiată excepţia analizată, astfel încât, urmează a fi admisă cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei  împotriva pârâtului M. I. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Oraşul Cisnădie, prin Primar, instanţa văzând cartea funciară 4 Cisnădie depusă in extenso  la filele 48-51, încheierea nr. 8608/ 2006 cf şi planul de dezmembrare ce a stat la baza acesteia înregistrat sub nr. 166/2005 la OCPI Sibiu (f. 71 şi 122)  şi, nu în ultimul rând, decizia civilă nr. 361/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia analizată urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte fondului litigiului dedus judecăţii s-au reţinut următoarele:

Prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 372/1997 (f. 257) reclamanta C. E. a cumpărat de SC P. CISNĂDIE apartamentul cu suprafaţa utilă de 105, 08 mp precum şi dependinţele şi anexele aferente constând în bucătărie 20, 04 mp , baie 4, 53 mp, cămară 2, 30 mp, şopron 26, 95 mp, împrejmuiri 0, 88 mp, 2 camere de 36, 99 mp şi, respectiv 24, 43 mp. De asemenea, pârâţii menţionaţi au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcţie în suprafaţă de 168 mp şi, respectiv asupra  terenului aferent de 611 mp precum şi cota de 56, 40 % din părţile comune indivize ale imobilului ce este înscris în CF nr. 4 nr. top 47/1/1, 49/1/1.

Prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 416/1997(f. 256) pârâţii M. I. şi B. M. N., fost căsătorită M., au cumpărat de la SC P. CISNĂDIE apartamentul cu suprafaţa utilă de 48, 06 mp precum şi dependinţele şi anexele aferente constând în bucătărie 11, 74 mp , baie 5, 99 mp, cămară 0, 54 mp, şopron 2, 72 mp, împrejmuiri 0, 88 mp, 2 camere de 15, 77 mp şi, respectiv 14, 02 mp. De asemenea, pârâţii menţionaţi au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcţie în suprafaţă de 63 mp şi, respectiv asupra  terenului aferent de 300 mp precum şi cota de 25, 80 % din părţile comune indivize ale imobilului ce este înscris în CF nr. 4 nr. top 47/1/1, 49/1/1.

Din cartea funciară nr. 8 Cisnădie rezultă că imobilele de sub A+1, nr. top 47/1/1/II, 49/1/1/II – apartament compus din 1 cameră şi dependinţe şi cota de 7, 51 % din imobilul înscris în CF colectiv nr. 4 Cisnădie, sub A+11 – teren cu construcţii şi cale de acces de 603 mp şi, respectiv sub A+2, nr. top 47/1/2, 49/1/2 teren pentru construcţii de 28 mp iar sub A+3, nr. top 47/1/7, 49/1/7- grădină de 46 mp sunt înscrise în favoarea pârâtei R. D., fostă Z., sub B3, cu titlu de drept, moştenire conform încheierii nr. 12555/2001.

Prin decizia civilă nr. 361/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului teren (f. 76 verso) înscris în CF nr. 4 Cisnădie cu nr. top 47/1, 49/1 potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară – supliment III efectuat de expert R. I. de la filele 133-136 din dosar nr. 59/1999 al Judecătoriei Sibiu, lucrare ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi anume: s-a atribuit reclamantei C. E. loturile nr. 4 şi nr. 10 cu nr. top 47/1/10, 49/1/10 grădină de 342 mp; s-a atribuit pârâţilor M. I. şi M. M. N. nr. 3, 5 şi 9 cu nr. top 47/1/3, 49/1/3 teren pentru construcţii de 18 mp;  nr. top 47/1/5, 49/1/5 teren pentru construcţii de 77 mp; nr. top 47/1/9, 49/1/9 grădină de 151 mp; s-a atribuit pârâtului Statul Român loturile nr. 6 şi 8, cu  nr. top 47/1/6, 49/1/6 teren pentru construcţii de 40 mp şi, respectiv nr. top 47/1/8, 49/1/8 grădină de 66 mp; s-a atribuit pârâtei R. D., fostă Z. loturile nr. 2 şi 7 cu nr. top 47/1/2, 49/1/2 teren pentru construcţii de 28 mp şi, respectiv nr. top 47/1/7, 49/1/7 grădină de 46 mp; s-a atribuit în indiviziune forţată tuturor părţilor din proces lotul nr. 1 cu nr. top 47/1/1 şi 49/1/1 teren cu construcţii şi cale de acces de 603 mp, respectiv reclamatei C. E. în procent de 56, 40 %; pârâţilor M. I. şi M. M. N. în procent de 25, 30 %; pârâtei R. D., fostă Z. în procent de 7, 51 %; pârâtului Statul Român în procent de 10, 79 %.

Potrivit cărţii funciare 4 Cisnădie depusă in extenso  la filele 48-51 din dosarul cauzei, părţile comune indivize(A+10) ale apartamentelor cu nr. I-IV sunt reprezentate de împrejmuiri, branşamentele de apă, canal, gaz, curent electric până la intrarea lor în apartamente, zidurile, fundaţiile, planşeele despărţitoare dintre apartamente, trecere comună din corpul B în grădină, terenul clădit şi neclădit de 1408 mp în cotă de 779/1408 parte pentru ap. I, 106/1408 parte pentru apartamentul nr. II, 363/1408 parte pentru apartamentul nr. III şi, respectiv 160/1408 parte pentru ap. IV.

Prin încheierea nr. 8608/03 iunie 2006 cf şi planul de dezmembrare ce a stat la baza acesteia înregistrat sub nr. 166/24.11.2005 la OCPI Sibiu (f. 71 şi 122) a fost admisă cererea ( cu privire la imobilul înscris în CF nr. 4 Cisnădie, A+9 cu nr. top 47/1/4, 49/1/4 proprietatea Statului Român reprezentând ap. nr. IV – corp A compus din atelier şi copertină cu podul de deasupra acestuia şi, respectiv corp B atelier, magazie, depozit şi 2 WC, podul de deasupra, A+11 nr. top 47/1/1, 49/1/1 teren cu construcţii şi cale de acces în suprafaţă de 603 mp, construcţii ce sunt dezmembrate pe apartamente sub A+6-9 având părţi comune indivize cu privire la terenul clădit şi neclădit de 603 mp – ap. nr. I în procent de 56, 40 %; ap. nr. III în procent de 25, 30 %; ap. nr. II în procent de 7, 51 %; ap. nr. IV în procent de 10, 79 % precum şi cele de sub A+10 reprezentate de împrejmuiri, branşamentele de apă, canal, gaz, curent electric până la intrarea lor în apartamente, zidurile, fundaţiile, planşeele despărţitoare dintre apartamente, trecere comună din corpul B în grădină ),  în sensul apartamentării în două subapartamente care se reînscriu în această CF, cu stare de proprietate neschimbată, sub nr. top nou 47/1/1/IV/I, 49/1/1/IV/I (nr. cad. 2754/I) – subapartament nr. IV/I compus din 2 ateliere, 2 magazii, WC şi podul de deasupra şi, respectiv nr. top nou 47/1/1/IV/II, 49/1/1/IV/II(nr. cad. 2754/II) – subapartament nr. IV/II compus din depozit cu podul deasupra şi WC cu părţi comune indivize cota de 5, 28 % pentru subapartamentul nr. IV/I şi cota de 5, 51% pentru subapartamentul nr. IV/II din terenul clădit şi neclădit de 603 mp; cu menţinerea dreptului de servitute de trecere cu piciorul şi autovehicule în favoarea subapartamentului nr. II cu nr. top 47/1/1/IV/II, 49/1/1/IV/II ca fond dominant în sarcina ap. I, II şi III ca fonduri servante.

Prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 1136/02.05.2007 (f. 255) pârâţii C. G. D. şi C. L. au cumpărat de la Oraşul Cisnădie, spaţiul cu destinaţia de atelier situat în Cisnădie, str. L., judeţul Sibiu, CORP B, identificat în CF 4 Cisnădie cu nr. top 47/1/1/IV/II, 49/1/1/IV/II, 47/1/6, 49/1/6, 47/1/8, 849/1/8 compus din magazie zidită de 65, 19 mp, wc de 0, 90 mp cu părţi comune indivize în cota de 5, 51 % reprezentate de terenul clădit şi neclădit în suprafaţă de 603 mp, fundaţia, zidurile despărţitoare, podul, branşamentul de apă, gaz, electricitate pentru apartamentul cu nr. 47/1/1/IV/II, 49/1/1/IV/II.

Coroborând cererea de chemare în judecată cu planul CF Cisnădie depus la fila 4 dosar unde sunt identificate de către reclamantă  imobilele asupra căruia doreşte să efectueze partajul şi, în egală măsură, cu actele mai sus descrise pe larg şi starea de drept ce rezultă din acestea, instanţa a reţinut că dependinţele din curtea comună arătate în obiectul cererii de partaj, respectiv atelier şi copertină  menţionate cu numerele 1,2,3,4 pe planul de CF arătat reprezintă nr. top nou 47/1/1/IV/I, 49/1/1/IV/I(nr. cad. 2754/I) – sub apartament nr. IV/I compus din 2 ateliere, 2 magazii, WC şi podul de deasupra ce aparţine în proprietatea exclusivă a pârâtului Statul Român, prin Oraşul Cisnădie, prin Primar, construcţii care nu se află în coproprietate forţată între părţile cauzei din moment ce cotele mai sus descrise vizează doar terenul de 603 mp teren cu construcţii şi cale de acces şi, respectiv împrejmuirile, branşamentele de apă, canal, gaz, curent electric până la intrarea lor în apartamente, zidurile, fundaţiile, planşeele despărţitoare dintre apartamente, trecere comună din corpul B în grădină şi nicidecum sub apartamentul nr. IV/I aflat în proprietate exclusivă a pârâtului menţionat.

Prin urmare, în condiţiile expuse, cererea de chemare în judecată apare ca fiind contradicţie cu dispoziţiile art. 728 din Codul civil, invocat ca temei de reclamantă, articol de lege potrivit cu care nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, un coerede putând oricând cere împăr?eala, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii. Or, în lipsa unei stări de indiviziune cu privire la imobilele construcţii în litigiu şi a calităţii de copărtaşi a părţile în litigiu cererea reclamantei de efectuare a partajului proprietăţii exclusive aparţinând pârâtului Statul Român, prin Oraşul Cisnădie, prin Primar nu poate fi admisă.

Apoi, în contextul expus, şi capătul de cerere subsidiar formulat de reclamanta din cauză ce vizează partajarea folosinţei imobilelor în litigiu, deoarece prin buna înţelegere între vecini acest lucru nu se poate realiza, unii dintre pârâţi abuzând de acest drept de proprietate comună în detrimentul altora, a apărut ca fiind neîntemeiat în condiţiile în care în cauză s-a conturat o folosinţă în fapt şi nu în drept (ca jus utendi) a imobilelor ce compun subapartamentul nr. IV/I aflat în proprietate exclusivă a pârâtului Statul Român, prin Oraşul Cisnădie, prin Primar. Or, partajarea folosinţei de fapt asupra unui bun aflat în proprietatea exclusivă a unei terţe persoane nu poate fi admisă.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, s-a dispus respingerea acţiunii formulată de reclamanta C. E., împotriva pârâţilor B. M. N., R. D., fostă Z., prin mandatar S. C., C. G. D. şi C. L., Statul Român, prin Oraşul Cisnădie, prin Primar.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a reclamantei în prezenta cauză, s-a dispus obligarea acesteia la plata către pârâta B. M. N. a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată(onorariu avocat conform chitanţă nr. 48/10.01.2012).

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a promovat recurs în termen, motivat şi legal timbrat solicitând: admiterea recursului casarea hotărârii şi în rejudecare, admiterea acţiunii, iar in subsidiar se solicită modificarea în tot a hotărârii, cu consecinţa admiterii acţiunii.

Din motivarea recursului se reţine că sentinţa civilă nr. 2054/2012, pronunţată de Judecătoria Sibiu, este nelegală întrucât instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105, alin (2) C. p civ., (art. 304, pct. 5 C. p. civ.), hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină art. 304 pct.7 C. p. civ. şi este lipsită de temei legal – art. 304 pct.9 C. p. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate recurenta arată că instanţa de fond nu a motivat în nici un fel îndepărtarea concluziilor Raportului de expertiză, întocmit de expertul Moldovan Malvina şi expertul Iordan Ion.

Potrivit rapoartelor de expertiză recurenta arată că este posibilă partajarea în natură şi propune trei variante.

Recurenta învederează că motivarea sumară a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii. Lipsa de temei legal a hotărârii constă în aceea că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că ap. IV/I aparţine în proprietatea exclusivă a Statului Român prin oraşul Cisnădie , întrucât din întreg probatoriul administrat in cauză rezultă că oraşul Cisnădie a înstrăinat pârâţilor C. suprafaţa de 66 mp, suprafaţă ce corespunde întregii cote de 10,79%, astfel că se impune admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În drept se invocă art. 304 pct. 5,7,9 C.p.c

Intimata B. M. N. solicită respingerea recursului întrucât acţiunea promovată de reclamantă s-a bazat pe extrase de CF neactualizate, care nu reflectă situaţia reală. (întâmpinare fila 21-22)

Analizând sentinţa recurată sub aspectul motivelor invocate şi în condiţiile art.3041 C.p.civ., tribunalul constată ca fiind nefondat recursul declarat pentru următoarele considerente:

Faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii,  respectiv sistarea de indiviziune, reclamanta trebuia să face dovada stării de coproprietate asupra imobilelor indicate în petitul acţiunii. Starea de coproprietate constituind condiţia esenţială pentru admisibilitatea unei acţiuni întemeiate pe disp. art. 728 C civ. (vechiul cod civil).

Din ansamblul probatoriului administrat, instanţa de fond, în mod corect a reţinut că obiectul cauzei dedus  judecăţii coroborat cu planul de CF Cisnădie depus la fila 74 este în contradicţie cu disp. art. 728 C. civ. (vechiul cod civil).

Mai mult de atât, instanţa în considerentele hotărârii prezintă detailat situaţia juridică a imobilului înscris în CF 4 Cisnădie depusă în extenso la dosarul cauzei, constatând faţă de înscrierile in CF că subapartamentul IV/I – compus din 2 ateliere, 2 magazii, WC şi podul de deasupra, aparţine în proprietate exclusivă a statului român situaţie în care nu se impunea a fi supuse analizei concluziile experţilor.

Instanţa de fond, în mod corect, faţă de înscrierile din CF în extenso, reţine proprietatea exclusivă a statului român pentru imobilele din litigiu.

În atare situaţie, motivul invocat de recurent în temeiul disp. art 304 pct.5 C. p. civ. şi disp. art. 304 pct.7 C. p. civ. este străin prezentei cauze, raportat la motivarea în fapt şi drept a hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a legii, în sensul disp. art.304 pct.9 C. p. civ., nici acest motiv nu poate fi reţinut întrucât, aşa cum reţine prima instanţă, incidente cauzei, sunt disp. art. 728 C. civ. dar obiectul cererii este în contradicţie cu prevederile dispoziţiilor legale indicate de reclamant, în lipsa existenţei unei stări de coproprietate între părţile litigante.

Pentru considerentele expuse, în condiţiile art. 312 (1) C. p. civ., recursul, astfel cum a fost formulat, va fi respins ca nefondat.

Conf. art. 274 C.p.civ., recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei B. N. N. suma de 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.