Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Coproprietate forţată. Cerere de ieşire din indiviziune


Codul civil: art. 480, art. 481, art. 475, art. 728;

Codul de procedură civilă: art. 6734 alin. 2.

Coproprietatea forţată există şi se menţine independent de voinţa coproprietarilor şi este perpetuă, datorită destinaţiei permanente căreia îi este afectat bunul.

Coproprietatea forţată există şi se menţine independent de voinţa coproprietarilor şi este perpetuă, datorită destinaţiei permanente căreia îi este afectat bunul.

Prin urmare, regimul juridic al coproprietăţii forţate presupune în principiu, imposibilitatea ieşirii din indiviziune.

Prin urmare, regimul juridic al coproprietăţii forţate presupune în principiu, imposibilitatea ieşirii din indiviziune.

Prin excepţie, ieşirea din indiviziune în situaţia coproprietăţii forţate se poate face cu acordul tuturor coproprietarilor, dacă este posibil, refuzul unor coproprietari neputând fi interpretat ca un abuz de drept.

Prin excepţie, ieşirea din indiviziune în situaţia coproprietăţii forţate se poate face cu acordul tuturor coproprietarilor, dacă este posibil, refuzul unor coproprietari neputând fi interpretat ca un abuz de drept.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 181 din 29.04.2014 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 1829/308/2010, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii C. M. şi C. Ş., prin moştenitor C. B. Ş., precum şi de pârâta C. L.  împotriva sentinţei civile nr. 2295 din 29.11.2012 a Judecătoriei Sighişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în cauză,  ne aflăm în prezenţa unui caz de coproprietate forţată, perpetuă, care nu poate fi sistată prin împărţeală.

Prevederile art. 728 Cod civil, conform cărora nimeni nu poate fi obligat a rămâne în stare de indiviziune, nu-şi au aplicare în cauză, deoarece coproprietatea forţată şi perpetuă, aflată dincolo de voinţa coproprietarilor, are ca obiect bunuri care, prin natura sau prin destinaţia lor, asigura folosinţa normală a spaţiilor aflate în proprietate exclusivă.

Caracterul forţat al acestui tip de coproprietate are semnificaţia că aceasta există şi se menţine independent de voinţa coproprietarilor, astfel încât, contrar susţinerilor apelanţilor, instanţa nu a încălcat principiul disponibilităţii atunci când a respins cererea de sistare a indiviziunii în pofida acordului părţilor litigante. Tribunalul a reţinut că, datorită suprafeţei mici a terenului aflat în coproprietate, formarea a 3 loturi de teren, unul de 160 mp, unul de 165 mp şi unul de doar 31 mp ar conduce la o fărâmiţare excesivă a terenului aferent construcţiei, fapt care contravine prevederilor art.30 din H.G. nr.525/1996.

În privinţa acelei părţi din hotărâre prin care a fost obligată pârâta să modifice panta jgheabului de 1,5 m spre burlanul din colţul vestic al casei, conform soluţiei tehnice nr.2 propusă de expert tehnic judiciar P. F., Tribunalul a apreciat că soluţia instanţei este în acord cu regulile care guvernează coproprietatea şi care impun ca fiecare coproprietar care utilizează bunul comun să o facă în aşa mod încât să nu aducă atingere drepturilor simultane şi concurente de aceeaşi natură ale celorlalţi coproprietari.

În condiţiile în care modul de amplasare a respectivului jgheab provoacă reclamanţilor inconveniente în privinţa terenului, datorită modului în care apele pluviale se scurg de pe acoperişul pârâtei, soluţia tehnică propusă de expert şi agreată de instanţă este de natură a înlătura aceste inconveniente care aparent reprezintă şi unul din motivele neînţelegerilor dintre părţi.

În privinţa cererii de obligarea a pârâţilor reconvenţionali la a-şi da acordul pentru orice intervenţie necesară a fi făcută de reclamanta reconvenţională asupra părţilor comune ale celor două imobile în litigiu, s-a constatat că această cerere nu poate fi primită, atâta vreme cât nu s-a probat că pârâţii reconvenţionali s-au opus efectuării unor asemenea lucrări. În acest context, s-a reţinut că interesul reclamantei reconvenţionale în formularea acestei cereri nu este unul actual, iar obiectul cererii nu este unul determinat şi nici determinabil.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, solicitând, în principal,  casarea hotărârii şi trimiterea pentru rejudecare instanţei de apel, în vederea administrării probei cu o nouă expertiză tehnică, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii reclamanţilor – pârâţi de ieşire din indiviziune cu privire la  terenul curte şi grădină situat în Xxx, înscris În CF 9353 Sighişoara şi stabilirea unei servituţi de trecere cu piciorul pentru pârâta C. L.. Recurenţii au mai solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenţii au arătat că instanţa a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 475 alin. 1 şi art. 480 din Codul civil, respectiv a dispoziţiilor art. 673 ind. 4 alin. 2 Cod procedură civilă,  susţinând că respingerea cererii de partaj, cu toate că exista acordul părţilor, este nelegală, lipsindu-i pe reclamanţi de atributul folosirii şi dispoziţiei bunului aflat în proprietate.

S-a mai arătat că obligându-i pe reclamanţi să rămână în indiviziune cu pârâta asupra suprafeţei aflată sub construcţia proprietatea acesteia încalcă dispoziţiile art. 480 şi 481 C. civil, întrucât nu s-a constituit un drept de superficie, echivalând cu o expropriere pentru utilitatea privată a pârâtei.

Recurenţii au arătat că menţinerea terenului liber de construcţii în indiviziune echivalează cu crearea unei servituţi în beneficiul pârâtei asupra întregului teren liber de construcţii, care trebuie să aparţină în întregime reclamanţilor, prin aceasta încălcându-se prevederile art. 618 din Codul civil.

Recurenţii au mai invocat motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, în susţinerea căruia au arătat că instanţa de apel,  a respins proba cu expertiza fără motivare.

În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.

În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: extras de carte funciară nr. 9354 (fila  15 dosar),  adeverinţa nr. 23045/IV/2/27.10.2014 eliberată de Municipiul Sighişoara (fila 16 dosar), Ordinul Prefectului Judeţului Mureş nr. 644 din 6.11.2007 (fila  26 dosar),  extras de carte funciară nr.  55172 Sighişoara (filele 27-28), Încheierea Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sighişoara nr. 12357 (fila 29 dosar), Anexa  nr. 1 la  Partea I a cărţii funciare 55172 Sighişoara (fila 30 dosar), extras de carte funciară nr. 55172-C1-U1 Sighişoara (fila 31 dosar) şi  extras de pe portalul Curţii de Apel Bucureşti privind dosarul nr. 8047/3/2014 (filele 22-23 dosar).

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat că recursul promovat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile recurenţilor referitoare la împrejurarea că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau că acestea ar fi străine de natura pricinii. În acest sens, Curtea a constatat că hotărârea instanţei de apel cuprinde argumentele pe care se sprijină soluţia pronunţată, fiind analizate toate motivele de apel invocate de părţi.

Nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia instanţa nu ar fi argumentat respingerea probei cu efectuarea unei noi expertize, în încheierea din data de 08.04.2014 instanţa respingând această cerere în probaţiune, apreciind că nu este utilă cauzei.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea a reţinut că este nefondată şi solicitarea recurenţilor de casare a deciziei atacate şi trimitere a cauzei pentru rejudecare în apel, în vederea efectuării unei noi expertize, în contextul în care dovezile administrate sunt suficiente pentru lămurirea stării de fapt în cauză, iar faţă de dispoziţiile legale incidente acestei stări de fapt, o nouă expertiză nu este utilă soluţionării cauzei.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 8 şi 9 din Cod procedură civilă, Curtea a constatat că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale referitoare la ieşirea din indiviziune.

În acest sens, Curtea a reţinut că în urma actului de dezmembrare – partaj din anul 1990 a rămas în indiviziune forţată, printre altele întreg terenul clădit şi neclădit din CF 4611 Sighişoara, în suprafaţă totală de 356 m.p.

În cazul de faţă, prin sistarea indiviziunii în oricare din variantele prezentate de expert se aduce atingere normalei exercitări a dreptului de proprietate asupra construcţiilor, datorită suprafeţelor foarte mici ce ar reveni unora dintre părţi. Astfel, chiar dacă s-ar accepta varianta lotizării, tot ar fi necesară menţinerea unor părţi în indiviziune, datorită necesităţii creării unei căi de acces spre locuinţe sau anexe.

În plus, prin formarea de loturi dintr-o suprafaţă de 356 m.p., pe lângă fărâmiţarea excesivă, care nu este în interesul părţilor, se încalcă şi dispoziţiile art. 45 din legea nr. 7/1996 şi ale art. 30 HG nr. 525/1996.

Din perspectiva celor reţinute anterior, Curtea a constatat că nu s-a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. , 480, 481, 475 C. civil ori ale art. 673 ind. 4 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Nu sunt întemeiate nici criticile invocate în susţinerea motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, anume că prin menţinerea stării de indiviziune se constituie o substituire a altor instituţii referitoare la proprietate, respectiv superficia şi servitute. Astfel cum am arătat anterior, regimul juridic a indiviziunii forţate presupune, în principiu, imposibilitatea ieşirii de indiviziune, aceasta fiind situaţia în care se regăsesc părţile în prezenta cauză, regim juridic care diferă de cel al dezmembrămintelor dreptului de proprietate la care au făcut referire recurenţii.

Faţă de cele reţinute anterior, constatând că nu sunt  incidente motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a urmat ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, să respingă recursul declarat în cauză ca nefondat.