Drept de proprietate comună asupra instalaţiei de utilizare a gazelor naturale. refuzul coproprietarilor pârâţi de a permite racordarea centralelor termice ale reclamanţilor


Prin sentinţa civilă nr.1410 din 10.03.2004 Judecătoria Bacău a respins acţiunea prin care reclamanţii D.V., B.P., ş.a. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.E., C.M., ş.a., ca prin hotărâre judecătorească să li se permită să se aprovizioneze cu gaz metan pentru centrala termică proprie,  din sursa  comună.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că pârâţii şi-au instalat centrala proprie de apartament, racordându-se la ţeava comună de gaz metan în urma achitării cotelor părţii corespunzătoare din valoarea totală a instalaţiei comune, dar abuzul de drept – invocat de reclamanţi ca temei al acţiunii – nu poate fi reţinut în privinţa refuzului acestora de a le permite reclamanţilor racordarea la ţeava de gaze, nefiind făcută nici o dovadă în acest sens.

Apelul formulat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe este nefondat pentru următoarele considerente:

Hotărârea a cărei pronunţare a fost solicitată de reclamanţi este menită să suplinească consimţământului – proprietarilor ai unei instalaţii  de utilizare a gazelor naturale destinate să  deservească alimentarea cu gaze a centralelor proprii de apartament –pe considerentul că refuzul acestora de a permite racordarea centralelor termice ale reclamanţilor la instalaţia comună, este manifestarea unui abuz de drept.

Abuzul de drept – care, în cauză, poate fi pus în discuţie doar sub aspectul modului de exercitare a dreptului de coproprietate de către pârâţi – nu poate fi reţinut întrucât, pârâţii nu au încălcat vreo normă de conduită, fiind de acord cu faptul racordării în condiţiile în care, în prealabil, li se plăteşte cota-parte din cheltuielile aferente instalaţiei de utilizare a gazelor naturale.

Nu se poate reţine că pârâţii au încălcat dispoziţiile legale invocate de reclamanţi.

Astfel, art.14 teza a II-a din Regulamentul – cadru al asociaţiilor de proprietari (anexa nr.2 a legii nr.114/1996) prevede că “ nici un proprietar nu poate încălca sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală”. În cauză, instalaţia de utilizare a gazelor naturale este proprietatea comună, dar nu a tuturor proprietarilor de apartamente din condominiu, ci doar a pârâţilor.

Nici art. 36 din Legea nr.114/1996 nu este aplicabil întrucât pârâţii nu îi împiedică pe reclamanţi în nici un fel să-şi folosească apartamentele; în momentul în care s-au debranşat de la sistemul centralizat de încălzire, acord condiţionat de plata cotei părţi din cheltuieli.

Hotărârea Guvernului nr.446/19997 nu mai este în vigoare, fiind abrogată prin Hotărârea Guvernului nr.1275/2000. Noile dispoziţii (similare celor invocate de apelanţi) – cuprinse în art.56 pct.A lit.c) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor legii nr.114/1996, aprobate prin Hotărârea guvernului nr.1275/2000 – prevăd că proprietarii au dreptul de a folosi instalaţii comune în interiorul şi exteriorul clădirii. Şi aici este vorba de instalaţiile comune, ori, în cauză, instalaţia este proprietatea comună doar a  pârâţilor.