Acţiune pentru demolare construcţie. Termen de executare stabilit de instanţă (art.32 din Legea nr.50/1991)
În aplicarea art.32 alin. 2 din Legea nr.50/1991, instanţa de judecată are libertatea de apreciere a termenului limită de executare a măsurilor dispuse conform art.32 alin.1 din lege.
(Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr.497/7.11.2007)
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iaşi la data de 21 noiembrie 2005, Primarul Municipiului Iaşi în temeiul art.32 din Legea nr.50/1991 a chemat în judecată pârâtul C.P. pentru a fi obligat la desfiinţarea construcţiei situată în Iaşi, str. M.R., nr.18 şi refacerea acesteia potrivit autorizaţiei de construire.
Reclamantul a susţinut că pârâtul a executat o locuinţă la nivel parter, fără a respecta autorizaţia de construire nr.536/25 aprilie 2004 în sensul că nu a respectat distanţele faţă de limita de proprietate stabilită prin proiectul vizat spre neschimbare de Serviciul de Arhitectură şi Urbanism.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr.12767din 28 noiembrie 2006 admite acţiunea şi stabileşte un termen de 3 luni de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri în vederea obţinerii de către pârât a noii autorizaţii de construire pentru construcţia existentă şi amplasată în Iaşi, strada M.R., nr.18, cu nerespectarea autorizaţiei de construire nr.536/25 aprilie 2004.
Dispune, ca în cazul în care la expirarea celor trei luni de zile, pârâtul nu a obţinut autorizaţia de construcţie, construcţia existentă şi executată cu nerespectarea autorizaţiei nr.536/15 aprilie 2004 să fie demolată, iar în caz de refuz autoriză Primăria Municipiului Iaşi ca autoritate administrativă să execute lucrările de demolare pe cheltuiala pârâtului.
Pentru a pronunţa hotărârea instanţa de prim grad a constata că pârâtul prin întâmpinare a recunoscut executarea construcţiei fără respectarea autorizaţiei de construire, solicitând un termen rezonabil pentru a intra în legalitate, prin emiterea altei autorizaţii.
În faza judecăţii în fond este administrată proba cu expertiza tehnică, care a stabilit în concluzii că pârâtul a executat cu totul altă construcţie decât cea autorizată, din punct de vedere economic este mai eficientă realizarea unui proiect şi a unui plan urbanistic de detaliu pentru construcţia realizată decât demolarea acesteia, fiind imposibilă remedierea prin aducerea construcţiei existente la forma şi amplasamentul din autorizaţia de construire nr.536/2004.
Tribunalul Iaşi prin decizia civilă nr.509 din 20 iunie 2007 respinge apelul declarat de pârâtul C.P. şi păstrează sentinţa judecătoriei.
Instanţa de apel constată că pârâtul a executat cu totul altă construcţie decât aceea autorizată, instanţa de fond dispunând corect în temeiul art.32 din Legea nr.50/1991 măsurile prin dispozitivul hotărârii.
Solicitarea apelantului privind critica adusă de pârâtul apelant sentinţei prin motivele de apel în ce priveşte durata termenului, ca fiind insuficient, reţine tribunalul nu este întemeiată. Termenul de 3 luni, se arată în considerentele deciziei atacate, este rezonabil pentru obţinerea unei noi autorizaţii de construire care se eliberează solicitantului în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete iar actele necesare documentaţiei sunt publice conform Legii nr.50/1991.
Constată tribunalul că pârâtul a solicitat eliberarea certificatului de urbanism la 21 februarie 2007, cu mult peste data pronunţării instanţei de fond.
În recursul declarat împotriva deciziei Tribunalului Iaşi, pârâtul C.P. a invocat ca motiv neegalitatea termenului acordat de instanţă, insuficient pentru obţinerea unei noi autorizaţii de construcţie. Susţine recurentul că prin cererea înregistrată sub nr.66180/11 septembrie 2006 a solicitat emiterea certificatului de urbanism, pas premergător obţinerii autorizaţiei, construcţia fiind ipotecată pentru garantarea creditului contractat la B.C.R. Sucursala Iaşi, în scopul executării ei.
Recursul nu este întemeiat .
Situaţia de fapt stabilită de instanţa de prim grad, păstrată în apel are corespondent în probele dosarului şi nu a fost contestată de către recurentul – pârât. Dispoziţiile legale în materie sunt corect aplicate de instanţă, executarea construcţiei prin nerespectarea autorizaţiei de construire datorându-se culpei pârâtului – recurent.
Sub aspectul duratei termenului stabilit de instanţa de fond şi menţinut de tribunal ca fiind rezonabil, soluţia este legală.
În art.32 alin.1 Legea nr.50/1991 prevede obligaţia persoanelor sancţionate contravenţional de a opri executarea lucrărilor şi de a se conforma în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei potrivit art.28 alin. 1. În caz contrar organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei;
b) desfiinţarea construcţiilor realizate integral.
In alineatul 2 art.32 din lege prevede obligaţia pentru instanţa de judecată, în cazul admiterii cererii, a stabilirii termenelor limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. 1.
În speţă procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.10 este încheiat la 4 martie 2005 de Primarul Municipiului Iaşi. La punctul 7 din actul constatator se dispune obţinerea unei noi autorizaţii de construire în situaţia existentă, dacă este posibil, dacă nu demolarea şi aducerea construcţiei la forma şi amplasamentul din autorizaţie. Termenul pentru aducerea la îndeplinire a măsurii are durata de 60 zile, calculate de la data primirii procesului verbal . Primarul a sesizat instanţa de judecată în temeiul art.32 alin. 2 Legea nr.50/1995 la data de 21 noiembrie 2005 cu mult peste termenul de 60 zile stabilit în procesul verbal, pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.
Judecătoria se pronunţă la 28 noiembrie 2006, stabilind termenul de 3 luni de zile pentru obţinerea noii autorizaţii de construire calculat de la darea sentinţei. La expirarea termenului autoriză reclamantul să demoleze construcţia pe cheltuiala pârâtului .
În aplicarea art.32 alin. 2 Legea nr.50/1991 nu prevede durata termenului pentru aducerea la îndeplinire a măsurii, astfel că instanţa are libertatea de apreciere asupra acestuia.
Raportat la situaţia de fapt stabilită de instanţe, din lucrările dosarului se constată că pârâtul-recurent a beneficiat de două termene pentru obţinerea unei noi autorizaţii: unul dat de autoritatea administrativă, ce a constatat săvârşirea contravenţiei (60 zile calculate de la 4 martie 2005) şi cel stabilit de instanţa de judecată (3 luni) calculat în modalitatea stabilită prin dispozitivul sentinţei.
Curtea are în vedere că durata termenului stabilit de instanţă are corespondent în dispoziţiile legale în materie corelat cu situaţia de fapt stabilită în cauză.
Astfel termenul pentru emiterea autorizaţiei de construire este stabilit prin art.7 din Legea nr.50/1991 la 30 zile de la înregistrarea cererii ce se depune la autoritatea prevăzută în art.4 din lege.
Pasivitatea recurentului o perioadă de peste doi ani de la încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei pentru obţinerea noii autorizaţii şi depunerea cererii pentru completarea documentaţiei necesare ulterior împlinirii termenului de 3 luni stabilit de instanţa de judecată, nu impune prelungirea acestuia şi nu constituie o cauză de nelegalitate a deciziei atacate.
Pentru considerentele expuse în temeiul art.312 C.pr.civ., instanţa a respins recursul.
