Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Mediaş s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. M., A. C., în contradictoriu cu pârâta B. V. F. şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 5000 euro, reprezentând daune materiale, în echivalent în lei la cursul valutar al B.N.R. din ziua plăţii, precum şi suma de câte 2500 lei ( total 5000 lei), reprezentând daune morale, în favoarea reclamantului A. M. şi a defunctului A. D., prin moştenitori legali şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 10901 lei cheltuieli de judecată .
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.03.2012, reclamanţii A. M., A. D. ,C. M. şi A. C., au chemat în judecată pe pârâta B. V. F. , solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 lei , reprezentând echivalentul degradărilor aduse imobilului acestora, precum şi la suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale, pentru disconfortul creat; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în ….., teren în supraf. de 347 mp cu casă de locuit, compusă din : 3 camere, bucătărie, wc serviciu şi şopron , iar pârâta este proprietara imobilului învecinat ( alipit),situat pe aceeaşi stradă , loc de casă cu casă , compusă din 1 cameră, bucătărie, 2 camere, hol şi pivniţă .
Aceştia susţin că, în luna iulie 2011, pârâta a demolat, fără a-i avertiza în vreun fel, o parte din imobilul său, respectiv o uşă şi câteva ferestre, că deşi i-au adus la cunoştinţă că cele două imobile au fundaţii continue şi un perete comun ( zidul despărţitor), având totodată şi acoperişul comun, realizat ca o structură unitară peste cele locuinţe, şi că din acest motiv trebuie oprite lucrările de demolare, pentru a nu fi afectat şi imobilul lor, pârâta a nesocotit această avertizare, iar în următoarele două luni angajând muncitori necalificaţi a demolat în întregime partea sa din imobil, prin aceasta aducând grave prejudicii imobilului lor, care în prezent a devenit impropriu locuirii, existând riscul de-a se nărui în orice moment.
Precizează reclamanţii că operaţiunea de demolare a afectat grav atât zidul despărţitor dintre cele două proprietăţi, care este al patrulea zid al imobilului lor, cât şi planşeul de lemn, prin tăierea grinzilor de pe zidul despărţitor, ceea ce a făcut ca şarpanta şi învelitoarea de ţiglă a imobilului lor să rămână practic fără susţinere, lucru sesizat şi de echipa de demolare, care, în încercarea de a evita colapsul acoperişului, au pus un stâlp de lemn pentru susţinere, pe care apoi l-au mascat cu un paravan de scândură.
Mai învederează aceştia că alte degradări ale imobilului le-au fost produse prin săparea unui şanţ adânc pe lângă zidul despărţitor dintre cele două proprietăţi, şanţ pe care ulterior pârâta l-a astupat la sesizarea lor, că în prezent, sub greutatea zăpezii, acoperişul imobilului scârțâie, riscând să se prăbuşească, impunându-se de urgenţă consolidarea acestuia, prin refacerea fermei de lemn a şarpantei .
Se mai arată că anterior demolării, imobilul era locuit efectiv de către A. M. şi A. D., care actualmente trăiesc într-o permanentă stare de îngrijorare pentru siguranţa lor, astfel că cererea de acordare a daunelor materiale şi morale pretinse este justificată în condiţiile întrunirii cerinţelor art. 998,999 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei.
În fine, mai învederează aceştia că toate demersurile făcute imediat după începerea operaţiunii de demolare la autorităţile competente, respectiv Primărie, unde au adus la cunoştinţă situaţia particulară a imobilului, şi Poliţiei au rămas fără nici un rezultat, plângerea penală depusă împotriva pârâtei pentru distrugerile provocate nefiind soluţionată nici în prezent.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998,999 C. civ., în susţinerea acesteia fiind ataşate în copie , următoarele: raport de expertiză extrajudiciară , autorizaţie de desfiinţare , extras C.F. , certificatele de deces ale autorilor reclamanţilor, imobilul fiind bun succesoral, contract de vânzare-cumpărare, sesizarea către Primărie înregistr. şi plângere penală împotriva pârâtei, planşe foto cu degradările imobilului.
Prin întâmpinare, pârâta solicită respingerea acţiunii, invocând pe cale de excepţie : lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi autoritatea de lucru judecat a ordonanţei preşedinţiale prin care li s-a respins reclamanţilor cererea de sistare a lucrărilor de demolare, iar pe fond,netemeinicia acesteia ( f. 55) .
Arată în esenţă aceasta, că lucrările de demolare ale casei sale nu au adus nici un prejudiciu imobilului reclamanţilor, aşa după cum s-a constatat şi în considerentele ordonanţei preşedinţiale , unde se reţine că acestea au fost făcute în mod legal , pe baza autorizaţiei de demolare şi fără a-i prejudicia pe reclamanţi, că dacă există unele fisuri în zidurile imobilului acestora acestea se datorează exclusiv vechimii şi neîntreţinerii corespunzătoare a casei, şi pentru toate aceste motive înţelege să conteste raportul de expertiză extrajudiciară efectuat la cererea reclamanţilor, care nu îi este opozabil , nefiind dispus în cadrul litigiului de faţă.
Prin notele de şedinţă depuse la f. 60 dos., reclamanţii solicită respingerea celor două excepţii invocate în cauză, susținând ,sub aspectul calităţii procesuale pasive a pârâtei, că aceasta este cea care a făcut demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de demolare, care a angajat personalul necalificat şi apoi a coordonat personal întreaga lucrare de demolare, fiind totodată şi beneficiara lucrării , astfel că în persoana acesteia sunt îndeplinite în totalitate condiţiile răspunderii delictuale pentru fapta prepusului, raportul de prepuşenie fiind dat-susţin aceştia – nu numai de relaţiile de muncă ori de prestări servicii materializate prin contracte specifice, ci şi de raporturile efective din momentul săvârșirii faptei ilicite, fiind esenţial ca în acel moment făptuitorul să se afle sub îndrumarea şi autoritatea persoanei a cărei răspundere în garanţie va fi angajată în temeiul art. 1000 al.3 C. civ.
Cu privire la cea de-a doua excepţie, a autorităţii de lucru judecat a ordonanţei preşedinţiale date în dos. civ. nr. 4/257/2012 al Judecătoriei Mediaş, prin care s-a respins cererea reclamanţilor de stopare a lucrărilor de demolare, se invocă pe de-o parte, neîntrunirea cerinţei triplei identităţi prevăzută de art. 1201 C. civ, sub aspectul părţilor şi al obiectului, arătându-se că părţile nu sunt aceleaşi în cele două cereri , acestea având şi un obiect diferit, respectiv : sistare lucrări de demolare /acţiune în despăgubiri , iar pe de altă parte, se arată că, ordonanţa preşedinţială, având un caracter vremelnic şi executoriu , nu are putere de lucru judecat faţă de procesul de fond şi nici chiar faţă de o nouă cerere de ordonanţă preşedinţială .
Prin încheierea din 4.09.2012 ( f. 76 dos. ) , instanţa a respins cele două excepţii ca neîntemeiate , motivele fiind expuse în cuprinsul acesteia.
După efectuarea noului raport de expertiză, prin cererea aflată la f. 292 dos., reclamanţii şi-au majorat obiectul primului capăt de cerere , solicitând obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri civile de 5000 euro pentru acoperirea costurilor lucrărilor de documentaţie şi a celor de reabilitare a clădirii.
Întrucât pe parcursul soluţionării cauzei a survenit decesul reclamantului A. D. , în cauză au fost introduşi moştenitorii legali ai acestuia ( fraţii săi ) : A. M., C. M. şi A. C., care au menţionat expres că înţeleg să continue demersul antecesorului lor.
În cauză, la cererea părţilor au fost administrate probe cu înscrisuri, martori , interogatorii şi a fost efectuată o expertiză tehnică în construcţii , ulterior completată , la care părţile au formulat obiecţiuni , fiind efectuată astfel şi o contraexpertiză cu 3 experţi .
În raport de argumentele expuse de cei 3 experţi în susţinerea noului raport de expertiză , instanţa l-a omologat pe acesta .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanţii sunt coproprietarii imobilului , compus din : 3 camere, bucătărie, wc serviciu , şopron şi teren în supraf. de 347 mp., dobândit prin moştenire.
Alipită de locuinţa mai sus menţionată se află locuinţa pârâtei, compusă din : 1 cameră, bucătărie, 2 camere, hol, pivniţă şi teren în supraf. de 347 mp, , dobândită de aceasta prin cumpărare în anul 2010 (actualmente demolată).
Aşa cum se arată în concluziile raportului de nouă expertiză întocmit în cauză, deşi faptic cele două locuinţe reprezintă o unitate structurală unitară ( locuinţe cuplate la parter , tip ,, duplex”) , având elemente structurale comune ( fundaţie, zid subsol-pivniţă, zid despărţitor parter spaţii locuit , şarpantă acoperiş ), iniţial acestea constituind un singur corp de avere , cu teren în supraf. de 694 mp. , în 1967, cu ocazia întocmirii documentaţiilor topografice care au stat la baza dezmembrării imobilului în două locuinţe , conform situaţiei actuale de proprietate ( ap. I proprietatea pârâtei; ap. II proprietatea reclamanţilor ), s-a indicat în mod eronat existenţa unui zid dublu pe axul peretelui despărţitor dintre cele două proprietăţi nou create , deşi în realitate era un zid simplu de 42 cm,iar apoi eroarea s-a perpetuat şi la notarea în C.F. a celor 2 imobile în două foi funciare distincte , ca două clădiri absolut independente şi fără nicio legătură una cu cealaltă , astfel că din acest motiv în timp a fost permisă intervenţia în mod individual asupra celor două imobile , fără a se mai ţine seama de cealaltă jumătate de casă alăturată şi fără a mai fi necesar acceptul vecinilor din partea de casă adiacentă pentru efectuarea diferitelor lucrări.
Datorită situaţiei mai sus expuse , în iunie 2011, când pârâta – dată fiind starea de degradare a imobilului nou achiziţionat – a procedat la obţinerea autorizaţiei de demolare,după obţinerea în prealabil a certificatului de urbanism, Primăria nu i-a solicitat între documentele necesare autorizării desfiinţării construcţiei un raport de expertiză tehnică MLPAT şi/sau acordul locatarilor vecini, respectiv a reclamanţilor, întrucât din actele imobilului nu reieşea că locuinţa ce se cerea a fi demolată avea elemente comune cu locuinţa acestora, şi nici pârâta nu i-a informat despre aceasta.
Pe de altă parte , în lipsa acestei informări – care în opinia instanţei este imputabilă şi pârâtei , deoarece aceasta având domiciliul stabil pe aceeaşi stradă, este de presupus că ştia de această situaţie particulară a imobilului, respectiv că sunt 2 locuinţe tip duplex la parter, situaţie uşor vizibilă la faţa locului,aşa cum rezultă din planşa foto de la f. 261 – , nici în documentaţiile întocmite în vederea eliberării certificatului de urbanism şi ulterior de autorizare construcţie nu s-a făcut nicio menţiune în sensul că demolarea nu are în vedere o clădire, ci numai o parte a unei clădiri, restul clădirii respective ( aflată în proprietatea reclamaţilor ) urmând a rămâne în funcţiune ( exploatare ) , şi în consecinţă , deşi ar fi fost absolut necesar şi obligatoriu , nu au fost prevăzute nici un fel de măsuri de consolidare a părţilor de structură rămase şi de rezolvare arhitecturală a noii conformaţii a clădirii şi nici nu s-a specificat vreun algoritm de succesiune a etapelor demolării şi consolidării acestora.
Cu toate că în momentul demarării lucrărilor de demolare , asupra cărora reclamanţii nu au fost preveniţi ( contrar susţinerilor pârâtei), şi care s-au desfăşurat în două etape, prima fiind în luna iulie, iar cea de-a doua în august –septembrie 2011, aceştia au avertizat-o pe pârâtă, astfel cum recunoaşte aceasta la interogator, că nu poate proceda la demolarea jumătăţii sale de clădire fără acceptul lor, sesizând totodată şi autorităţile cu privire la aceasta situaţie (cererea înregistrată la Primărie – f. 20 ; ordonanţă preşedinţială pentru sistarea lucrărilor ; plângere penală ) , pârâta , ignorând acest avertisment , acționând şi contrar condiţiilor imperative impuse în documentaţia tehnică prealabilă autorizaţiei de demolare , care stabilea că,, demolarea se va executa îngrijit, fără a afecta clădirea învecinată” ( f. 68, 70) , a trecut la demolarea efectivă a jumătăţii sale de clădire , cu toate că ştia de existenţa acoperişului comun ( răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogator ) , fără a angaja personal calificat ( printre aceştia nefiind şi un dulgher) şi fără a lua măsuri de consolidare structurală a celeilalte jumătăţi de clădire rămasă în funcţiune , prin aceasta afectând zidul despărţitor dintre cele două proprietăţi şi planşeul de lemn (acoperişul ) .
Referitor la distrugerile provocate imobilului reclamanţilor , în raportul de nouă expertiză ( f. 231-265 ) se arată în esenţă că, prin efectuarea necorespunzătoare a lucrărilor de demolare, a fost destabilizată structura acoperişului ( şarpantei ) în partea locuinţei reclamanţilor – acesta deplasându-se spre zona pârâtei – prin slăbirea rezistenţei acestuia ca urmare a dispariţiei porţiunii care îl închidea şi îi asigura echilibrul static ( zona de pe locuinţa pârâtei ) , în prezent fiind creat un gol în zona podului , fiind necesare pentru remediere lucrări de desfacere a învelitorii de ţiglă de pe acoperiş, de rezemare a şarpantei pe zidul de rezistenţă , pentru a putea fi înlăturat popul actual, de refacere a învelitorii acoperişului , inclusiv tinichigeria acestuia ( jgheaburi, burlane), de refacere a detaliului de închidere al şarpantei , cu dispunerea unor elemente specifice, de închidere a golului creat în zona podului înspre lotul pârâtei , de îndepărtare de pe zidul clădirii a bucăţilor de reazem ale grinzilor .
În ceea ce priveşte fostul zid comun (iniţial zid interior în cadrul ansamblului locuinţelor, iar după demolare rămas zid exterior ) , se arată că acestuia i-a fost afectată capacitatea de izolare termică , fiind decopertat de tencuială , iar prin extragerea grinzilor de lemn din interior în locul acestora au rămas nişte goluri, care trebuie acoperite , fiind necesară o termoizolaţie exterioară a zidului.
Referitor la fisura apărută în apropierea peretelui frontal al camerei nr. 1 a reclamanţilor, vizibilă şi din interiorul locuinţei, se concluzionează că aceasta nu poate fi pusă în legătură cu demolarea locuinţei pârâtei, fiind mai veche .
Raportul face referire şi la alte urmări ale acţiunii de demolare ( de ex: crearea unei zone de fundaţie exterioară cu un gol sub fundaţie; apariţia unei zone neprotejate împotriva apei din precipitaţii pentru zidul comun şi a unei porţiuni de aprox. 1,20 m rămase neprotejate în zona fostei cămări ) , care au afectat şi ele clădirea reclamanţilor, experţii propunând în consecinţă măsuri de remediere a acestor deficienţe pentru folosirea în continuare a imobilului reclamanţilor , concluzionând că actualmente în zona camerelor 1 şi 2 din zona de sub acoperiş şarpantă care a fost afectată de intervenţia de demolare, imobilul nu poate fi considerat locuibil în condiţii de siguranţă ( f. 245,246 ).
Având în vedere că pârâta este cea care a făcut demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de demolare , fără a aduce la cunoştinţă autorităţilor emitente situaţia reală şi particulară a imobilului a cărui desfiinţare o solicitase , în condiţiile în care s-a dovedit că ştia cel puţin de existenţa acoperişului comun , că tot ea a fost cea care a iniţiat şi coordonat personal acţiunea de demolare a imobilului , astfel cum a recunoscut la interogator, nesocotind avertismentele şi protestele reclamanţilor – care s-au opus prin toate mijloacele legale demolării imobilului , estimând riscurile acesteia – cu toate că ar fi trebuit ,ca orice om prudent şi diligent , să aibă reprezentarea faptului că demolarea realizată de nişte muncitori necalificaţi şi în condiţiile neluării unor măsuri de consolidare asupra celeilalte părţi (jumătăţi) de clădire rămasă în funcţiune , ar putea avea consecinţe negative asupra structurii şi arhitectonicii acesteia , instanţa apreciază că vinovăţia pârâtei în săvârșirea faptei ilicite este mai mult decât elocventă, ca şi legătura de cauzalitate dintre această faptă şi prejudiciul produs reclamanţilor , constatată prin raportul de nouă expertiză întocmit în cauză, ulterior completat.
Pentru cele mai sus arătate instanţa apreciază că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale ale pârâtei pentru fapta prepusului , astfel cum sunt reglementate în art. 1000 al.3 corob. cu art. 998,999 Cod civil , prepuşenia fiind dată nu numai de relaţiile de muncă ori de prestări servicii materializate prin contracte specifice, ci şi de raporturi similare raporturilor de muncă , cum sunt cele care au existat la momentul săvârșirii faptei ilicite între pârâtă şi muncitorii angajaţi pentru executarea lucrării de demolare , fiind esenţial sub aspectul antrenării răspunderii acesteia , că aceşti muncitori , plătiţi pentru munca prestată, s-au aflat sub îndrumarea şi autoritatea pârâtei.
Întrucât raportul de expertiză , cu completarea adusă în data de 10.02.2014, a clarificat şi identificat atât lucrările necesare reabilitării imobilului reclamanţilor , cât şi documentaţia necesară în acest scop, stabilind valoarea prejudiciului material suportat de aceştia prin fapta ilicită a pârâtei , la nivelul sumei de 5000 euro, în temeiul dispoziţiilor legale anterior menţionate urmează ca instanţa să admită acţiunea şi să oblige pârâta la plata acestei sume în echivalent în lei ,la cursul valutar al B.N.R. din ziua plăţii .
Cu privire la daunele morale solicitate , instanţa a reţinut că prin declaraţia martorului A. V. s-a dovedit suportarea unui prejudiciu de această natură doar în persoana reclamanţilor A. M. şi A. D. , care locuiau efectiv în imobil la momentul demolării , şi care ulterior au fost nevoiţi fie să se mute din acesta, fie să-şi restrângă spaţiul locuibil exclusiv la nivelul bucătăriei .
Pentru acestea, în baza aceluiaşi temei legal anterior invocat pârâta a fost obligată în favoarea reclamantului A. M. şi a defunctului A. D. , prin moştenitori legali , la plata sumei de câte 2500 lei .
În baza prev. art. 274 C.p.c., a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 10901 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru şi onorariu experţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta B. V. F. solicitând, în principal, schimbarea în totalitate în sensul respingerii acţiunii formulate, iar în secundar, schimbarea în parte în sensul obligării pârâtei apelante doar la plata sumei de 2000 de lei cu titlu de despăgubiri.
Recurenta solicită obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în fond şi recurs.
În motivarea recursului se arată că sentinţa este nelegală fiind dată cu încălcarea art.1000 alin.3 Cod civil, respectiv în lipsa condiţiilor prevăzute de acest text legal şi de art.998-999 Cod civil. În primul rând, se susţine că între recurentă şi persoanele care au efectuat lucrarea de demolare nu a existat un raport de prepuşenie şi nici că persoanele care au demolat construcţia proprietatea exclusivă a recurentei să fi comis vreo faptă ilicită cu ocazia efectuării acestei lucrări.
Recurenta arată în continuare că:
-Reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unui contract de mandat între apelantă şi persoanele care au efectuat lucrarea de demolare, dimpotrivă acestea s-au bucurat de autonomie şi iniţiativă proprie, neexistând niciun raport de autoritate, îndrumare, control sau supraveghere din partea recurentei;
-Nu s-a făcut nici dovada vreunui contract de antrepriză între aceleaşi persoane, deci în cauză nu a existat un raport de prepuşenie care să stea la baza răspunderii recurentei pentru fapta prepuşilor;
-Nu s-a făcut dovada faptei ilicite a muncitorilor care au efectuat demolarea atât timp cât s-a acţionat în baza unei autorizaţii de demolare emisă de organele competente;
-Nu se poate reţine reaua-credinţă a recurentei în obţinerea autorizaţiei de construcţie, atât timp cât aceasta s-a obţinut pe baza unui extras de CF care face dovada că recurenta era proprietar exclusiv asupra imobilului demolat;
-Lucrarea de demolare s-a făcut cu respectarea acestei autorizaţii, dovadă fiind procesul verbal de recepţie întocmit la finalul lucrării. Aceeaşi concluzie se desprinde şi din concluziile expertizelor efectuate în cauză care arată că înainte de demolare s-au făcut toate demersurile de natură legală (documentele cerute de lege);
-Recurenta susţine că, eventual, culpa în emiterea documentelor de demolare aparţine primăriei şi autorităţilor emitente;
-În cauză nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia, experţii arătând că crăpăturile şi tencuiala căzută nu sunt urmarea directă a demolării, ci a lipsei de întreţinere sau din cauze ce nu se pot stabili,
-Mai mult, experţii nu au putut arăta o valoare a lucrărilor, ci doar au indicat o sumă de 5000 de euro ca valoare a lucrărilor de documentaţie pentru reabilitarea clădirii (raport geotehnic, expertiză MLPAT, proiect de reabilitare). În acest sens, recurenta susţine că expertiza nu a stabilit o valoare a prejudiciului încercat de reclamanţi ca urmare a pretinsei fapte ilicite a vreunui pretins prepus al pârâtei în operaţiunea de demolare şi nici cuantumul actual al despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, ci doar costurile unor viitoare lucrări de documentaţie necesare reabilitării clădirii reclamanţilor, costuri pe care reclamanţii nu le-au făcut în prezenta cauză. La pag.17 din expertiză se arată că valoarea acestor lucrări de intervenţie în scopul remedierii nu poate fi stabilită cu exactitate de experţii judiciari deoarece această valoare nu poate rezulta decât în urma elaborării unui proiect, de aceea nu se poate înainta instanţei o valoare specifică a costurilor lucrării;
-Instanţa de fond a încălcat art. 204 alin.1 Cod proc. civ. atunci când a permis reclamanţilor să îşi majoreze câtimea obiectului cererii de la 20000 lei echivalentul degradărilor la 5000 de euro, echivalentul documentaţiei necesare prealabile efectuării lucrărilor, aceasta fiind de fapt o modificare de acţiune care nu mai era permisă la acel moment;
-Suma de 5000 de euro nici nu este explicată de experţi, ce anume reprezintă şi în ce temei legal;
-Recurenta contestă şi daunele morale la plata cărora a fost obligată întrucât nu este vinovată în niciun mod de producerea degradărilor la imobilul reclamanţilor;
-Instanţa de fond a înlăturat nelegal şi nemotivat concluziile primei expertize şi a luat în considerare noua expertiză efectuată de trei experţi deşi aceasta nu calculează prejudiciul produs prin demolare, iar de la data demolării până în prezent reclamanţii au stat în pasivitate fără a efectua nicio lucrare de întreţinere la o locuinţă mai veche de 100 de ani, deci culpa pentru degradările produse le aparţine.
Prin întâmpinare, intimaţii reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Intimaţii susţin că acţiunea lor este întemeiată şi dovedită, fapta ilicită a pârâtei constând în efectuarea şi coordonarea lucrării de demolare fără a-i anunţa pe reclamanţi în prealabil şi ignorând efectele negative produse asupra imobilului proprietatea reclamanţilor.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reţine că recursul este neîntemeiat şi va fi respins pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamanţii sunt coproprietari asupra imobilului înscris în CF ….., construcţia acestora fiind alipită de construcţia aflată în proprietatea pârâtei şi înscrisă în CF ….. şi demolată de aceasta.
Aşa cum s-a reţinut şi în lucrarea de expertiză, cele două locuinţe reprezentau „o unitate structurală unitară (locuinţe cuplate la parte, tip duplex), având elemente structurale comune”. Mai mult, experţii au arătat că între cele două construcţii nu exista un zid dublu, aşa cum s-a menţionat în documentaţia efectuată cu ocazia dezmembrării, iar această menţiune eronată a dus la dezmembrare şi la notarea celor două construcţii în CF diferite, fără nicio referire la imobilul alipit. Tot datorită acestei dezmembrări eronate a fost posibilă obţinerea autorizaţiei de demolare fără acordul reclamanţilor şi fără a se face verificări suplimentare. Cu toate acestea, autorizaţia de demolare prevede clar că „demolarea se va executa îngrijit, fără a afecta clădirea învecinată” (f.68,70).
Aceste erori din documentaţie nu schimbă situaţia de fapt. Cele două clădiri erau alipite, era evident faptul că demolarea uneia dintre construcţii poate aduce atingere celeilalte, dacă demolarea nu se face cu personal specializat şi cu luarea măsurilor de siguranţă şi de protecţie a clădirii învecinate.
Pârâta este în culpă pentru că a efectuat lucrările de demolare fără a angaja personal calificat şi fără a ţine seama de clădirea învecinată.
Niciunul dintre motivele de recurs nu este întemeiat.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, dar şi ale răspunderii comitentului pentru prepusul său, aşa cum a reţinut instanţa de fond. Pentru existenţa acestei răspunderi pentru fapta altei persoane nu este nevoie de existenţa unui contract de mandat sau de antrepriză, fiind suficient ca prepusul să fi acţionat din împuternicirea şi sub coordonarea comitentului.
La interogatoriul ce i-a fost luat în faţa primei instanţe, filele 87-88, pârâtei i s-a pus următoarea întrebare: Recunoaşteţi că dvs. aţi fost cea care aţi iniţiat şi coordonat acţiunea de demolare a imobilului dvs.?, iar pârâta a răspuns: Da, dar după obţinerea autorizaţiei de demolare şi anunţarea în prealabil a vecinilor mei, reclamanţii A.
Prin acest răspuns, pârâta a recunoscut calitatea de comitent faţă de persoanele care au efectuat demolarea, iar existenţa autorizaţiei nu o exonerează de răspundere pentru că demolarea nu s-a făcut cu respectarea autorizaţiei, adică îngrijit, pentru a nu afecta clădirea învecinată.
Culpa pârâtei este cu atât mai mare cu cât aceasta a continuat demolarea deşi, după începerea acesteia, reclamanţii au acţionat formulând adresă la primărie, ordonanţă preşedinţială de sistare lucrări şi plângere penală.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, instanţa de fond a admis acţiunea precizată de reclamanţi pe baza noii expertize efectuate în cauză de trei experţi.
Este adevărat că nu s-a motivate înlăturarea primei expertize efectuate de expertul G., dar acest aspect nu justifică modificarea soluţiei, atât timp cât ea este corectă, iar lipsa motivării poate fi suplinită şi de instanţa de recurs. De altfel, cele două expertize nu sunt contradictorii. Expertul G., la fel ca şi cei trei experţi numiţi ulterior, stabilesc degradările imobilului proprietatea reclamanţilor şi măsura în care acestea au fost produse de demolarea efectuată de pârâtă. Expertul G., într-o primă fază (f.126 şi urm. dosar fond) indică degradările produse imobilului reclamanţilor prin demolare şi lucrările necesare pentru repararea acestora, dar nu indică valoarea lucrărilor. Ulterior, expertiza s-a completat cu suma necesară reparaţiilor (6200 lei), dar fără a indica şi costul documentaţiei şi al proiectului indicat de noua expertiză tehnică.
Noua expertiză a indicat suma de 5000 de euro pentru acoperirea unor lucrări de documentaţie necesară reabilitării clădirii: raport geotehnic, expertiză geotehnică, expertiză MLPAT, proiect de reabilitare clădire existent, lucrare de urgenţă de stabilizare a structurii şarpantei podului, acestea fiind considerate primul pas pentru reabilitarea clădirii.
Faptul că reclamanţii au solicitat această sumă ca despăgubire nu înseamnă o modificare a acţiunii în sensul arătat de recurentă, ci o precizare a cuantumului pentru că această sumă este necesară pentru readucerea imobilului reclamanţilor în starea anterioară, chiar dacă este vorba doar despre prima etapă, cea a documentaţiei, dar şi a lucrărilor de urgenţă pentru stabilizarea structurii şarpantei podului. Este alegerea reclamanţilor dacă înţeleg să ceară doar această sumă, nu şi cea corespunzătoare efectuării lucrărilor, sumă care rezulta din prima expertiză.
În ceea ce priveşte daunele morale, în mod corect prima instanţă a reţinut că se cuvine să acorde o sumă cu acest titlu pentru că reclamanţii au suferit şi din acest punct de vedere pentru că imobilul în care locuiesc a devenit nesigur şi locuirea în acesta este o problem.
Pentru toate aceste motive, în baza art.312 Cod proc. civ. se va respinge recursul şi se va menţine sentinţa atacată.
În baza art.274 Cod proc.civ., fiind în culpă procesuală, reclamanta va fi obligată să plătească intimaţilor şi 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat).
