Lipsa capacitate procesuala de folosinta primarie


Asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. ….2010, reclamantii ….. au solicitat pe cale de ordonanta presedintiala obligarea pârâtei Primaria municipiului Zalau la sistarea lucrarilor de demolare a garajelor reclamantilor pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a procesului de fond nr. …/2010.

În motivare, reclamantii au aratat ca au fost autorizati legal sa construiasca garajele pe terenul închiriat de la pârâta, aceasta a reziliat unilateral contractele de închiriere si a demarat procedura de demolare, fara a le permite sa conteste masura. 

Instanta a aprobat judecarea cererii de ordonanta presedintiala fara citare, în regim urgent, din cauza faptului ca lucrarile de demolare sunt programate a avea loc la data de ….2010, conform notificarii Primariei municipiului Zalau din ….2010 (f.4), orice termen de judecata fixat dupa aceasta data lasând cererea fara obiect si prejudiciind interesul reclamantilor.

Cauza s-a judecat, prin urmare, în regim de necontradictorialitate, fara participarea partilor, dar cu respectarea principiului egalitatii de tratament, excluzând efectuarea vreunui act de procedura ce implica activ partile, fara a primi concluzii din partea vreuneia.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Instanta si-a asumat competenta de a judeca în baza art. 581 alin.2 Cod procedura civila, instanta competenta sa se pronunte asupra fondului dreptului, deci si asupra ordonantei presedintiale, fiind instanta învestita cu judecarea actiunii de fond pentru obligatie de a nu face formulate de aceiasi reclamanti, care formeaza obiectul dosarului nr. ….2010 pe rolul Judecatoriei …..Instanta mai retine, sub aspectul capacitatii de folosinta a pârâtei, ca denumirea „Primaria municipiului Zalau” este o denumire conventionala, des uzitata în actiunile judiciare, dar capacitatea procesuala apartine, conform legii, si se subîntelege, municipiului Zalau, care este reprezentat prin primar.

Revenind la conditiile de admisibilitate a ordonantei presedintiale, din prevederile art. 581 Cod procedura civila rezulta ca instanta poate da ordonanta presedintiala daca sunt îndeplinite trei conditii: urgenta masurii dispuse, vremelnicia masurii si neprejudecarea fondului raportului juridic dintre parti.

„Pipaind fondul”, instanta constata ca între parti se deruleaza un contract prin care se pune în valoare domeniul proprietate publica, asimilat actului administrativ. Reclamantii si-au construit garajele cu mult timp în urma, pe baza de autorizatie de construire. Începând cu anul 2006, terenul aferent le-a fost închiriat de pârâta, apartinând domeniului privat al unitatii administrativ-teritoriale.

Din notificarile si corespondenta purtata între pârâta si reclamanti, rezulta ca pârâta urmeaza sa procedeze la ridicarea fortata a edificatelor si se prevaleaza de un singur temei juridic, o dispozitie contractuala care îi permite denuntarea unilaterala a contractului de închiriere.

Reclamantii s-au adresat institutiei pârâte pentru stoparea lucrarilor de demolare pâna la clarificarea raportului juridic dintre parti. S-au adresat apoi instantei de judecata pentru obligarea pârâtei la a nu începe lucrarile de demolare, formându-se dosarul nr. ….2010 pe rolul Judecatoriei …..

Din descrierea acestei stari de fapt, rezulta ca pârâtul municipiul Zalau pune în executare silita în mod unilateral un contract încheiat cu reclamantii, iar acestia sunt supusi riscului de a nu beneficia de o cale de atac eficienta prin care sa-si poata apara drepturile pretinse. Prin demolarea constructiilor-garaje, nu în baza unei hotarâri judecatoresti, nu în baza unui act administrativ cel putin, dreptul reclamantilor de a contesta aceasta masura si de a-si afirma propriile sustineri raportat la raportul juridic care se deruleaza între parti ar deveni iluzoriu, ineficient si aproape lipsit de continut.

De aceea, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, în baza art. 581 Cod procedura civila, instanta va admite cererea reclamantilor si va dispune neînceperea lucrarilor de demolare pâna la solutionarea definitiva a litigiului de fond între parti.