În fapt, prin cererea adresata Tribunalului Constanta si înregistrata sub nr. 1711/2006, reclamantul N.E., în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtului sa-l repuna în situatia anterioara emiterii actului de concediere, în sensul reintegrarii în functia de paznic I, cu consecinta constatarii nulitatii absolute a deciziei nr. MM 379 din 5 aprilie 2006 si a deciziei de concediere nr. MM 419 din 14 aprilie 2006, emise de U.M. 02140, obligarea pârâtului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate de la data încetarii contractului individual de munca, 17 aprilie 2006 si pâna la integrarea în functie a reclamantului, obligarea angajatorului la plata indemnizatiei cuvenite pentru munca suplimentara prestata în perioada octombrie 2005 – martie 2006 si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca prin decizi nr. MM 379/2006 a fost sanctionat cu retrogradarea din functia de paznic I în functia de paznic II pentru refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile de serviciu, neexecutarea ordinelor primite, atitudinea ireverentioasa fata de înlocuitorul legal al comandantului unitatii si abateri repetate.
Prin decizia nr. MM 419 din 14 aprilie 2006 a fost concediat din functie pentru absente nemotivate de la serviciu în perioada 5 – 14 aprilie 2006, superficialitate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, sustragerea de la îndeplinirea atributiilor de serviciu prevazute în fisa postului, legate de paza si securitatea patrimoniului, respectiv executarea lucrarilor administrative si de întretinere.
Reclamantul a criticat faptul ca atât decizia de retrogradare cât si cea de concediere nu au avut la baza convocarea pentru cercetarea disciplinara prealabila, asa cum prevad dispozitiile art. 267 Codul muncii, neavând, astfel, posibilitatea sa se apere.
Mai arata reclamantul ca, în conditiile în care instanta nu va admite exceptia invocata, pe fond, nu i se pot retine în sarcina sa abaterile mentionate în deciziile contestate întrucât considera ca nu le-a savârsit.
A mentionat ca prin decizia MM 379 din 5 aprilie 2006 a fost sanctionat cu retrogradarea din functia de paznic I pe functia de paznic II pentru abateri savârsite în perioada mai – iulie 2005, pentru care a mai fost sanctionat si pe care nu le-a savârsit.
Referitor la decizia de concediere nr. MM 419 din 14 aprilie 2006, reclamantul a considerat ca si-a îndeplinit atributiile de serviciu conform fisei postului si dispozitiilor date de superiori, dar, din motive medicale temeinice, nu a putut finaliza un ordin cu privire la sapatul unei gropi iar, pentru absentele nemotivate de la serviciu în perioada 5 – 14 aprilie 2006, a argumentat ca însusi comandantul i-a sugerat, datorita precaritatii sanatatii, sa-si ia 9 zile libere în compensare pentru munca suplimentara efectuata.
Reclamantul a mai aratat ca a efectuat ore suplimentare în perioada octombrie 2005 – decembrie 2005 si ianuarie – aprilie 2006, ore pentru care nu a fost remunerat suplimentar, nefiindu-i acordate nici zile de compensare.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 267 si 268 Codul muncii.
Prin sentinta civila nr. 1659 pronuntata la data de 23 august 2006, Tribunalul Constanta a admis în parte contestatia formulata.
A constatat nulitatea deciziei de concediere nr. MM 419 din 14 aprilie 2006 emisa de M.Ap.N. – U.M. 02140.
A dispus reintegrarea contestatorului în functia detinuta anterior emiterii deciziei.
A obligat pârâtul la plata unei despagubiri egale cu salariile neacordate, ce vor fi indexate, majorare si reactualizate cu rata inflatiei pentru perioada 17 aprilie 2006 si pâna la reintegrarea în functia detinuta.
A obligat angajatorul la plata indemnizatiei pentru munca suplimentara efectuata de contestator în perioada octombrie 2005 – martie 2006.
A respins capatul de cerere privind constatarea nulitatii deciziei nr. MM 379 din 5 aprilie 2006 ca ramasa fara obiect.
A obligat pârâtul catre reclamant la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtului începând cu data de 1 martie 2005 si pâna la concedierea sa.
Pârâtul a emis doua decizii, respectiv decizia de sanctionare nr. MM 379 din 5 aprilie 2006, prin care reclamantul a fost retrogradat din functia de paznic I pe functia de paznic II pe o perioada de 60 de zile si decizia de concediere nr. 419 din 14 aprilie 2006, prin care reclamantului i-a fost desfacut contractul individual de munca conform art. 61 lit. a Codul muncii, pentru absente nemotivate, superficialitate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, sustragerea de la îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nerespectarea atributiilor de serviciu prevazute în fisa postului legate de paza si securitatea întregului patrimoniu.
La termenul din data de 30 iunie 2006 instanta, din oficiu, a invocat nulitatea absoluta a deciziei nr. MM 379 din 5 aprilie 2006, privind nerespectarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. b, c, e Codul muncii, alaturi de exceptia nulitatii absolute a deciziilor contestate, exceptii invocate de reclamant.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:
1. Instanta, interpretând gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia. Astfel, s-a retinut în mod gresit de catre instanta de fond ca nu s-a efectuat cercetarea disciplinara prealabila desi prin adresa MM-407 din 11 aprilie 2006 angajatorul a solicitat prezenta reclamantului la unitate în acest scop, ocazie cu care acesta a dat „o nota explicativa” referitoare la absentele nemotivate.
Nota explicativa (cu nr. CR-25 din 13 aprilie 2006) a fost data în fata comisiei de cercetare disciplinara, asa cum rezulta din procesul-verbal al acestei comisii, cu nr. MM-420 din 14 aprilie 2006.
A sustinut ca adresa MM-407 din 11 aprilie 2006 îndeplineste conditiile prevazute de art. 267 alin. 2 din Codul muncii.
2. Hotarârea pronuntata a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
Instanta a apreciat gresit ca în decizia de concediere au fost retinute si alte fapte pentru care contestatorul nu a fost cercetat prealabil. Astfel, fapta pentru care a fost dispusa masura concedierii o reprezinta absenta nemotivata de la serviciu în perioada 5 – 14 iunie 2006, pentru care a fost cercetat disciplinar.
Celelalte fapte mentionate ca motive de concediere (superficialitate, sustragerea de la îndeplinirea atributiilor de serviciu, nerespectarea atributiilor de serviciu) au fost avute în vedere ca antecedente, în întelesul art. 266 lit. d si e din Codul muncii.
Cercetarea disciplinara din aprilie 2006 nu a avut în vedere celelalte fapte mentionate ca motive în decizia de concediere, deoarece acestea fusesera sanctionate si necontestate.
Recursul a fost motivat în drept în baza art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Curtea, în urma verificarii sentintei prin prisma criticilor formulate va admite recursul pentru urmatoarele considerente:
Articolul 267 alin. 2 Codul muncii dispune: „În vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii”.
În lumina acestor dispozitii legale angajatorul, prin adresa MM-407 din 11 aprilie 2006, a convocat reclamantul la sediul unitatii „joi, 13 aprilie 2006 ora 7,30 pentru clarificarea situatiei personale” pe motiv ca „începând cu data de 5 aprilie 2006 este absent nemotivat de la serviciu si, în conformitate cu prevederile Codului muncii , art. 61 lit. a si ale Regulamentului de ordine interioara pentru personalul civil din M.A.N., art. 51 alin. 2 este posibil de concediere care tin de persoana salariatului”.
Prin Ordinul de zi nr. 73 din 13 aprilie 2006, avându-se în vedere dispozitiile art. 267 Codul muncii si art. 70 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioara, a fost numita comisia de cercetare disciplinara prealabila.
Nota explicativa C.R. din 13 aprilie 2006 a fost data urmare convocarii prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
Având în vedere nota explicativa, Comisia de cercetare disciplinara a întocmit Procesul-verbal de cercetare disciplinara prealabila nr. MM 420 din 14 aprilie 2006.
În cuprinsul procesului-verbal s-a consemnat împrejurarea ca la data de 13 aprilie 2006 angajatul s-a prezentat la unitate, fara sa aduca documente justificative pentru absentele acumulate si a întocmit în fata comisiei numita prin Ordinul nr. 73 din 13 aprilie 2006 nota explicativa CR 25 din 13 aprilie 2006.
În aceste conditii instanta de fond a interpretat gresit rezolutia comandantului pe „nota explicativa”, ea trebuind a fi analizata în coroborare cu toate celelalte probe administrate. În atare conditii, termenul indicat de comandant pe rezolutie are semnificatia finalizarii cercetarii disciplinare, lucru care, de altfel, s-a si întâmplat prin întocmirea procesului-verbal nr. MM 420 din 14 aprilie 2006.
Întrucât angajatul nu a putut justifica absentele nemotivate, în mod firesc cercetarea disciplinara s-a finalizat cu emiterea deciziei de concediere nr. MM-419 din 14 aprilie 2006, decizie care a fost emisa cu respectarea dispozitiilor art. 267 si art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Hotarârea instantei este criticabila si din perspectiva aprecierii cuprinsului deciziei de concediere.
Hotarâtoare pentru emiterea deciziei de concediere a fost fapta angajatului de a nu se prezenta la serviciu în perioada 5 – 14 aprilie 2006.
Celelalte fapte mentionate ca motive în decizia de concediere (superficialitatea, sustragerea de la îndeplinirea atributiilor de serviciu, nerespectarea atributiilor de serviciu) nu au nicio semnificatie juridica întrucât nu au fost avute în vedere la emiterea deciziei de concediere.
Cel mult, acestea pot fi analizate din perspectiva dispozitiilor art. 266 lit. d si e Codul muncii, care prevad ca angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara tinând seama de comportarea generala în serviciu a salariatului si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior.
Cercetarea disciplinara din aprilie 2006 nu a avut în vedere celelalte fapte mentionate în decizia de concediere deoarece acestea fusesera sanctionate anterior.
Pe cale de consecinta, concedierea în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii este temeinica si legala din aceasta perspectiva, urmând a fi respinsa contestatia împotriva deciziei de concediere MM 419 din 14 aprilie 2006.
Cât priveste decizia MM 379 din 5 aprilie 2006, aratam ca aceasta a fost anulata prin Ordinul de zi nr. 75 din 17 aprilie 2006, astfel, contestatia formulata împotriva acesteia a ramas fara obiect.
În consecinta, fata de cele ce preced în baza art. 312 Cod procedura civila, se va admite recursul, casând hotarârea atacata se va evoca fondul.
O atare solutie procesuala este determinata de faptul ca instanta de fond a solutionat contestatia în temeiul unei exceptii de nulitate absoluta fara a se evoca fondul litigiului.
Urmare casarii sentintei se va rejudeca contestatia si se va respinge actiunea împotriva deciziei MM 419 din 14 aprilie 2006 ca nefondata.
