Potrivit art. 65 Codul muncii – „Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.
Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”
Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”
Art. 65 din Codul muncii
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 7331/118/2011, reclamantul V.A.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta S.C. C.T. S.R.L. sa se dispuna anularea deciziei de concediere, obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea in situatia anterioara in sensul reintegrarii pe postul si în functia detinuta, obligarea pârâtei la cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul arata ca ce s-a retinut in decizia de concediere nu se oglindeste in realitate si ulterior concedierii sale s-au facut angajari pe posturi care ar fi putut fi oferite lui. Sustine reclamantul ca desfiintarea postului de director comercial nu a urmarit nevoile organizatorice ale societatii ci ocupantul postului pentru management defectuos, lipsa unui control adecvat si existenta unor pierderi financiare tin de persoana care avea in atributul postului aceste coordonate, tinzând la indepartarea sa din societate. Reclamantul precizeaza ca atributiile postului sau au fost trecute atât in sarcina postului de director executiv cit si a directorului general. Mai arata reclamantul ca, chiar daca masura desfiintarii locului sau de munca ar fi fost una obiectiva, oferirea altui loc de munca care sa corespunda calificarii ori pregatirii sale profesionale trebuia indeplinita. Reclamantul arata ca inainte de concedierea sa pârâta a initiat procedura de angajare a unui consilier juridic pe un post vacant, fara a-i oferi posibilitatea de a opta pentru ocuparea lui. Reclamantul sustine ca masura concedierii nu este legala intrucât nu este reala si serioasa. Precizeaza reclamantul ca noul departament înfiintat, Departamentul Marketing Administrativ are aceleasi responsabilitati ca si cele ale departamentului desfiintat. Mai arata reclamantul ca nu au avut loc discutii cu sindicatul. Reclamantul precizeaza ca masura dispusa nu este reala deoarece pe de-o parte activitatea de vânzari continua sa existe si pe de alta parte pentru ca activitatea desfasurata de el este in prezent realizata de alt angajat.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea actiunii ca nefondata.
Pârâta arata ca având in vedere performanta foarte slaba a societatii in anul 2010, managementul defectuos in domeniul tehnic operational, financiar si comercial, lipsa unui control adecvat, la inceputul anului 2010 a fost demarat un proces de restructurare a societatii precum si un proces de reducere drastica a cheltuielilor in vederea evitarii intrarii in incapacitate de plati. In acest sens, sustine pârâta, s-a dispus modificarea organigramei in sensul reorganizarii departamentului Comercial care a fost desfiintat, atributiile acestuia fiind preluate de catre departamentul Marketing-Administrativ, coordonat in mod direct de catre directorul general, fiind desfiintata pozitia de director al acestui departament precum si alte functii de conducere si de executie. Pârâta arata ca desfiintarea postului reclamantului este efectiva si reala. Arata pârâta ca atât postul detinut de reclamant cât si posturile de soferi si gestionar depozit au fost desfiintate efectiv in urma reorganizarii.
Solutionând cauza, Tribunalul Constanta a pronuntat sentinta civila nr. 5870/14.11.2011 prin care a respins actiunea formulata de reclamantul V.A.V. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.T. S.R.L., ca nefondata.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:
Prin decizia nr. 51/8.04.2011 s-a dispus încetarea contractului de munca al reclamantului înregistrat sub nr. 198/2006. Reclamantul ocupa, la data concedierii, functia de Director comercial.
Masura concedierii a fost dispusa in baza dispozitiilor si art. 65 alin 1 coroborat cu art. 55 lit. c raportat la art. 74 alin 1 Codul muncii. S-a motivat aceasta masura a concedierii prin decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administratie, avându-se în vedere managementul defectuos în domeniul tehnic-operational si comercial, lipsa unui control adecvat al operatiunilor si pierderile financiare la nivelul societatii.
Din decizia nr. 1/2011 a Consiliului de Administratie rezulta ca s-a aprobat modificarea organigramei din cauza performantelor financiare foarte slabe ale societatii în anul 2010, managementul defectuos în domeniul tehnic-operational, financiar si comercial, lipsa unui control adecvat al operatiunilor, in special in aprovizionarea cu combustibili, monitorizarea consumurilor de combustibili si eficientei energetice si s-a aprobat modificarea salarizarii departamentului de management.
Potrivit art. 65 Codul muncii „Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.
In cauza este vorba despre o concediere individuala pentru motive ce nu tin de persoana salariatului.
In aceasta situatie, instanta trebuie sa verifice daca s-au respectat cele doua conditii expres prevazute de lege, anume, sa fie vorba despre o desfiintare efectiva a locului de munca si sa existe o cauza reala si serioasa.
Din înscrisurile depuse de catre pârâta si necontestate de catre reclamant, bilantul pe anul 2010, decizia Consiliul de administratie 1/2011 coroborate cu organigrama din 28.03.2011 si cea din 1.12.2010 – dinainte de concediere, rezulta fara dubiu ca desfiintarea posturilor celor concediati a fost reala si efectiva, fiind obiectiva, impusa de dificultatile economice si necesara pentru a nu prejudicia societatea.
Astfel, prin desfiintarea departamentului Comercial (ce avea 8 angajati dintre care un director-reclamantul), atributiile avute de personalul acestui departament au trecut la departamentul nou infiintat Marketing-Administrativ (cu 4 angajati dintre care un sef departament). Atributiile de director ale noului departament Marketing-Administrativ au fost preluate direct de catre Directorul general. Prin urmare, prin reorganizarea societatii s-a redus cu 5 numarul de persoane angajate, s-au restructurat departamentele, deci reorganizarea este reala.
Din bilantul pe anul 2010 coroborat cu declaratia martorului audiat, M.B., care arata „ Cunosc ca in 2009 societatea a avut profit.In 2010 a avut pierderi ce au fost acoperite din anul 2009” rezulta ca la data de 31.12.2010 pârâta a înregistrat pierderi importante, deci cauza reorganizarii sale este una serioasa, pentru eficientizarea societatii.
In cauza este vorba despre o concediere determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice si a schimbarilor introduse în organizare.
In acest caz, de concediere individuala, angajatorul nu este obligat sa mai parcurga etapa de selectie a personalului în vederea concedierii dupa ce a decis desfiintarea postului, ci se concediaza direct persoana care îl ocupa.
Astfel, argumentele reclamantului referitoare la conduita sa profesionala nu au nici o relevanta in cauza, atât timp cât concedierea este facuta din motive ce nu tin de persoana angajatului.
Instanta nu va retine sustinerea reclamantului potrivit careia pârâta nu i-a oferit un alt post corespunzator pregatirii sale, aceasta nefiind întemeiata.
Asa cum a aratat si Înalta Curte de Casatie si Justitie în decizia data în interesul legii nr. 6/2011, decizia de concediere trebuie sa contina lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant numai în situatia în care concedierea se dispune pentru motive care tin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa îsi îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat, pentru necorespundere profesionala, precum si in cazul încetarii de drept a contractului individual de munca, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în munca a persoanei care a ocupat anterior acel post.
S-a dispus astfel ca dispozitiile legale înscrise in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse si la situatiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
Totodata, sustinerea reclamantului potrivit careia pârâta a angajat un consilier juridic în timp ce se desfasura procedura de concediere nu este reala. Din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca dupa data concedierii reclamantului, 08.04.2011, consilierului juridic N.S.A. i-a încetat contractul de munca începând cu data de 20.04.2011.
Fata de cele expuse mai sus instanta a apreciat actiunea reclamantului ca nefondata, astfel ca a respins-o.
Având în vedere faptul ca în urma demersului judiciar al reclamantului, acesta a cazut în pretentii fiind în culpa procesuala fata de pârâta, instanta, în baza art. 274 Cod pr. Civila, a obligat reclamantul sa plateasca pârâtei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul V.A.V., invocând urmatoarele motive:
Instanta de fond nu retine aspectele ce au precedat data emiterii deciziei de concediere nr. 51/08.04.2011, fapt ce a dus la imposibilitatea tragerii unei concluzii pertinente a situatiei de fapt.
Pentru a putea face o analiza pertinenta a cauzei, în raport de sustinerile intimatei si critica deciziei de concediere ca si masura, instanta de fond nu a avut în vedere evenimentele ce, considera recurentul, au stat la baza declararii sale drept „persona non grata” în cadrul societatii de dupa momentul preluarii acesteia de catre noul actionar majoritar.
Astfel, având în vedere atributiile functiei de Director comercial detinuta de recurent în cadrul S.C. C.T. S.A.) continuatoarea relatiilor juridice ale S.C. R.T. S.A.), societate ce are ca obiect principal de activitate „productia, distribuirea si furnizarea energiei termice pentru locuitorii municipiului Mangalia”, acesta a intrat deseori în conflicte comerciale cu autoritatile publice ale municipiului, respectiv cu primarul M.C.T.
Motivele conflictuale au fost legate strict de buna derulare a contractului de delegare a gestiunii si de neonorarea obligatiilor autoritatilor locale care le reveneau atât din contract cât si din normele legale în vigoare.
Fara a avea o analiza proprie, instanta de fond retine în mod eronat existenta unei cauze reale si serioase a concedierii.
Atât din înscrisurile depuse la dosar cât si din dezbateri, reiese clar si fara dubiu ca la data luarii masurii de concediere societatea nu avea probleme financiare, mai mult decât atât, înregistra un profit mai mare decât cel admis de lege.
În raspunsul la interogatoriu depus de catre pârâta, la întrebarea nr. 1, se afirma ca managementul defectuos este unul din motivele ce au dus la luarea deciziei de reorganizare a societatii dar ca nu este singurul motiv ce a dus la luarea deciziei contestate.
Asa cum se arata prin adresa Ministerului Administratiei si Internelor cu nr. 3419542/23.05.2010 depusa la dosarul cauzei, profitul realizat în anul 2009 acoperea pierderile înregistrate în anul 2010, ramânând totodata si un profit substantial care, raportat la cei doi ani, respecta si chiar depaseste principiul rentabilitatii si eficientei economice conferit de Legea serviciilor comunitare de utilitati publice ce maxim 5% cota de profit. Or, pierderea financiara înregistrata în anul 2010 se datoreaza exclusiv neavizarii de catre A.N.R.S.C. a solicitarilor de majorare a tarifului de productie introduse în cursul anului 2010, având ca singur motiv profitul obtinut în anul 2009.
În raspunsul la interogatoriul la întrebarea nr. 2 pârâta recunoaste ca într-adevar în anul 2009, potrivit situatiilor financiare, societatea a înregistrat un profit net din total activitate de 4.183.740 lei si ca într-adevar acesta nu a fost distribuit catre actionarii societatii, ramânând la dispozitia societatii prin hotarâre A.G.A.
Afirmatia pârâtei cu trimitere la obligatia contractuala de a realiza investitii din profitul realizat pe anul 2009 nu are sustinere, cu atât mai mult cu cât nimic nu o împiedica pe pârâta sa faca noi investitii, dar acestea nu mai pot avea caracter obligatoriu asa cum aceasta afirma.
Prin raspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, se mentioneaza faptul ca, pe rolul Tribunalului Constanta, este înregistrat dosarul cu nr. 9718/118/2011 având ca obiect obligarea S.C. C.T. S.A. la restituirea catre Municipiul Mangalia a sumei de 4.254.162,8 lei din încasarile anului 2009, fara ca însa a se mentiona ceva despre dosarul nr. 16366/118/2010 initiat de catre reclamant si care are ca obiect tocmai obligarea pârâtei Primaria Mangalia la plata sumei restante din anul 2009, respectiv subventie la energia termica livrata locuitorilor municipiului Mangalia si neachitata de catre primarie S.C. C.T. S.A. si în care solutia pronuntata de instanta la data de 28.06.2011 a fost aceea de admitere a actiunii.
Instanta de fond retine în mod eronat ca desfiintarea postului este efectiva, având la baza o cauza reala si serioasa.
Prin masura dispusa, a fost desfiintat departamentul comercial, implicit postul de director comercial si în schimb a fost înfiintat un nou departament Marketing Administrativ, înfiintându-se totodata în cadrul noului departament si un nou post de conducere si coordonare, cu majoritatea atributiilor aflate anterior în portofoliul directorului comercial.
Aceasta masura de natura organizatorica nu a facut în fapt decât sa favorizeze aparenta necesitatii de concediere a reclamantului pentru falsul motiv al desfiintarii postului, aspect care de fapt dovedeste ca postul acestuia a fost reînfiintat dar sub o alta denumire.
Totodata, se recunoaste ca atributiile postului detinut de catre reclamant se regasesc în continuare, numai ca sunt executate de catre alte persoane, respectiv atributia de monitorizare si control trece în sarcina Directorului general.
Din aceste sustineri contradictorii rezulta fara echivoc faptul ca postul de sef serviciu Marketing Administrativ a fost înfiintat ulterior desfiintarii postului de director comercial, tocmai pentru a putea prelua atributiunile aferente postului detinut de reclamant de la Directorul general ale carei atributiuni se supradimensionasera.
Instanta de fond retine în mod eronat ca obligatia de acordare a posibilitatii de ocupare a altui post existent sau înfiintat ulterior este neîntemeiata.
Pârâta a nesocotit cu rea vointa prevederile art.14 alin.1 lit.d din Contractul Colectiv de Munca aplicabil, cât si art. 74 alin.1 din Codul muncii, neexistând nici un document emis în baza prevederilor acestor articole.
Totodata, invocarea Deciziei nr. 6 din 09.05.2011 pronuntata de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin.1 din Codul muncii se race cu rea credinta, deoarece la data concedierii reclamantului 08.04.2011 aceasta decizie nu era pronuntata.
Nerespectarea de catre pârâta a prevederilor articolelor incidente în cauza, au facut ca reclamantul sa fie privat de un drept elementar, dreptul la munca în respectiva societate în conditii concurentiale.
Chiar daca nu face obiectul prezentei contestatii, recurentul reclamant considera necesar sa se aiba în vedere ca pedepsirea d-sale pentru motivele de la pct. A, descrierea situatiei de dinaintea concedierii d-sale, continua si în acest moment prin neachitarea nici pâna la aceasta data în totalitate a obligatiilor salariale pe care pârâta le are fata de persoana d-sale.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia nr. 51/08.04.2011 s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatorului din functia de director comercial în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii.
La baza emiterii acestei decizii a stat decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administratie prin care a fost aprobata desfiintarea postului de director comercial.
Potrivit art. 65 alin.1 din Codul muncii: „Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.”.
– alin.(2) : „Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”.
Desfiintarea locului de munca este efectiva atunci când el este suprimat din statul de functii sau organigrama societatii.
Din analiza organigramelor societatii pârâte, depuse la instanta de fond, rezulta ca postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desfiintarii, decizia de concediere este legala.
Concedierea contestatorului a avut o cauza reala si serioasa impusa de pierderile financiare la nivelul societatii în cursul anului 2010.
Astfel, din decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administratie al societatii, rezulta ca desfiintarea postului si modificarea organigramei a fost determinata de necesitatea unor masuri drastice de reducere a cheltuielilor si restructurare a societatii.
De asemenea, din bilantul contabil pe anul 2010 depus la dosarul de fond rezulta ca societatea a înregistrat pierderi pe anul 2010.
Faptul ca societatea a încasat profit în anul anterior, respectiv în 2009, nu înseamna ca societatea nu a întâmpinat dificultati financiare în anul 2010, care sa stea la baza adoptarii unor masuri de reorganizare în vederea eficientizarii activitatii pe viitor.
Decizia de restructurare si oportunitatea masurii reducerii cheltuielilor de personal prin desfiintarea unor posturi, structura noii organigrame în selectarea posturilor care au fost desfiintate, este atributul exclusiv al Consiliului de Administratie si al A.G.A. care poarta responsabilitatea asigurarii viabilitatii si eficientei economice a societatii, acestea neputând fi cenzurate de catre instanta, aceasta putând doar verifica daca punerea în aplicare a acestor masuri este efectuata cu respectarea dispozitiilor legale.
Pe postul contestatorului nu au fost angajate ulterior alte persoane, atributiile acestuia fiind preluate de directorul general al societatii prin schimbarea raporturilor de subordonare a personalului, astfel încât sa fie asigurata o mai buna gestionare a activitatii.
Din probatoriul administrat în cauza rezulta ca încetarea contractului individual de munca al contestatorului a avut loc ca urmare a desfiintarii postului ocupat de acesta, pentru motive neimputabile si nu ca urmare a managementului defectuos sau ca urmare a unei stari conflictuale cum sustine recurentul.
Masura desfiintarii postului ocupat de recurent a fost impusa de necesitatea eficientizarii activitatii societatii ca urmare a dificultatilor financiare în care se afla societatea.
Faptul ca societatea este implicata într-o serie de litigii prin care urmareste recuperarea unor creante scadente si neîncasate nu are nicio relevanta asupra faptului ca în anul 2010 societatea înregistra pierderi si nu atrage caracterul neserios al concedierii.
În fine, în mod corect instanta de fond a retinut ca în cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 74 lit.d) din Codul muncii.
Potrivit dispozitiilor legale invocate mai sus:”decizia de concediere trebuie sa contina în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant în conditiile art. 64”.
Dispozitiile art. 64 din Codul muncii, la care fac trimitere dispozitiile art. 74 alin.(1) lit.d) din Codul muncii prevad la alin.(1) ca, „în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit.c) si d), precum si pentru motivul prevazut la art. 56 lit.f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante în unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii”.
Dispozitiile art. 64 din Codul muncii au în vedere numai situatiile în care concedierea se întemeiaza pe motivele prevazute la art. 61 lit.c) si d) si la art. 56 lit.f) din Codul muncii, respectiv concedierea pentru inaptitudine fizica si/sau psihica a salariatului, pentru necorespundere profesionala, precum si în cazul încetarii de drept a contractului individual de munca, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în munca a persoanei care a ocupat anterior acel post.
În acest sens, în mod corect prima instanta a avut în vedere Decizia nr. 6/2011 pronuntata de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin.(1) lit.d) din Codul muncii, având în vedere ca la data solutionarii cauzei aceasta decizie era deja pronuntata.
Dispozitiile art. 64 alin.1 din Codul muncii au caracter de exceptie, sunt de stricta interpretare, astfel ca nu pot fi extinse si la situatiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul muncii.
Nu are nicio relevanta nici faptul ca prin art. 14 din Contractul Colectiv de Munca se reiau prevederile art. 74, întrucât art. 14 lit.d) face trimitere la acelasi art. 64 din Codul muncii, ramânând valabile consideratiile expuse anterior.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 312 alin.1 Cod pr. civila Curtea a respins recursul ca nefondat.
