Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr.6688/86/2010 la data de 18.06.2010, reclamanta H. I. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată să emită o nouă decizie în care drepturile la pensie cuvenite să fie corect calculate cu luarea în considerare a tuturor perioadelor lucrate, atât în ţară, cât şi în străinătate.
În motivarea cererii arată reclamanta că în luna decembrie 2008 a depus dosarul de pensionare cu precizarea că a desfăşurat activitate atât în România cât şi în Germania, solicitând ca la stabilirea drepturilor de pensie să fie luate în considerare ambele perioade.
După o perioadă de un an şi jumătate, a primit decizia de pensionare în care i s-a stabilit pentru o vechime de 36 de ani o pensie în cuantum de 442 lei, motiv pentru care consideră că pârâta a calculat eronat drepturile sale de pensie, fără respectarea dispoziţiilor legale ce privesc activitatea desfăşurată într-un stat membru al Uniunii Europene.
Prin cererea aflată la fila 75 dosar, contestatoarea şi-a precizat obiectul acţiunii în sensul că înţelege să conteste şi decizia nr.296247 din 29.11.2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Suceava, având în vedere că aceasta copie întrutotul prima decizie contestată.
Astfel, în decizia nr.296247 din 4.05.2010 (prima decizie), se reţine că stagiul total realizat în România este de 27 ani, 4 luni, 5 zile iar stagiul total realizat în Germania este de 9 ani, 5 luni, concluzionând că nu îndeplineşte stagiul complet de cotizare din România, respectiv 29 ani, 6 luni, cu un punctaj de 0,87445 şi i se acordă o pensie comunitară având un punctaj de 0,65047 diminuată cu 2,7.
Prin decizia nr.296247 din 29.11.2010 (ultima decizie), se reţine că are o vechime totală de 36 ani, 9 luni, 5 zile, că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, nu mai este penalizată însă i se reţine un punctaj de 0.65047, acelaşi punctaj ca la pensia comunitară din prima decizie (inclusiv cu diminuarea de 2.7). În aceste condiţii, consideră reclamanta că este obligatoriu ca pârâta să-i calculeze drepturile de pensie având în vedere constatările făcute chiar de aceasta în prima decizie, respectiv la un stagiu de cotizare de 29 ani, 6 luni se stabileşte un punctaj de 0,87445 fără penalizare, însă prin noua decizie i se stabileşte un punctaj de 0.65047 la un stagiu de cotizare de 36 ani, 9 luni şi 5 zile. În acest fel nici valoarea pensiei nu se schimbă semnificativ, respectiv de la 464 lei la 477 lei însă s-a majorat şi punctul de pensie de la 697.5 lei la 732.80 lei.
În drept reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr.19/2000.
În dovedire a depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată cu motivarea că la stabilirea drepturilor de pensie s-au avut în vedere toate prevederile legale, precum şi toată perioada lucrată, prin cumularea perioadei lucrată atât în Germania cât şi în România.
În drept pârâta a invocat dispoziţiile Legii nr.19/2000, Regulamentul Consiliului CEE 1408/71/14.06.1971.
În susţinerea au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. 1170 din 6 iunie 2011 Tribunalul Suceava a respins ca nefondată contestaţia reclamantei H. I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut cu privire la prima decizie emisă de pârâtă nr. 296297 din 4.05.2010 că reclamantei nu i se putea stabili o pensie naţională întrucât nu îndeplinea condiţiile de vechime în România, astfel că i s-a calculat şi aplicat un punctaj al pensiei comunitare de 0,65047 stabilit în urma totalizării celor două vechimi şi aplicării procentului de diminuare.
Cu privire la cea de a doua decizie, privind acordarea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, nr. 296247 din 29.11.2010, s-a reţinut că în mod corect a fost utilizată perioada lucrată de reclamantă în Germania, ca şi stagiu de cotizare la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite în România, rezultând un punctaj mediu anual de 0,65047 puncte şi un cuantum al pensiei de 477 lei, fiind înlăturat procentul de diminuare aplicat pensiei anticipate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a arătat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este bazată pe o opinie pur teoretică ce nu este susţinută de probe, intimata nedepunând la dosar un buletin de calcul din care să rezulte metoda de calcul a pensiei comunitare.
În conformitate cu regulamentele comunitare, pensia teoretică trebuie raportată la cea efectivă urmând a primi pensia mai avantajoasă şi nu cum eronat a procedat intimata, care a stabilit că i se cuvine punctajul de 0,65047 puncte aferent pensiei comunitare deşi este inferior punctajului de 0,87445 aferent pensiei teoretice.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a motivelor invocate în recurs, ce vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Contestatoarea a solicitat intimatei, la data de 4.05.2010, acordarea pensiei anticipate parţiale.
Prin decizia nr. 296647 din 4.05.2010 i-a fost admisă cererea, fiindu-i stabilite următoarele drepturi: stagiu total realizat în România de 27 ani, 4 luni şi 5 zile; stagiul complet de cotizare prevăzut de lege – 29 ani, 6 luni, conform anexei nr.9 la Ordinul nr.340/2001; stagiu total realizat în România – 9 ani, 5 luni; punctajul mediu anual al pensiei teoretice 0,87445; punctajul mediu anual al pensiei comunitare 0,65047, procent de diminuare 2,7.
Începând cu data de 1.01.2007, legislaţia comunitară a devenit direct aplicabilă în România, respectiv pentru situaţia din speţă aplicabilitate având Regulamentul CEE nr. 1408/71 privind aplicarea sistemului de asigurări sociale salariaţilor şi familiilor acestora ce se deplasează în interiorul comunităţii şi Regulamentul nr. 574/2 privind aplicarea Regulamentului Nr. 1408/71.
Potrivit art. 167 alin.2 din Legea nr. 19/2000, „pentru perioada aprilie 2001 – noiembrie 2014 vârsta standard de pensionare şi stagiul complet de cotizare, în înţelesul art.49 şi 50 sunt cele prevăzute în anexa nr. 3, la care asiguratul ar avea dreptul la pensie pentru limită de vârstă, în raport cu data naşterii”.
Anexa ce detaliază stagiul de cotizare şi vârsta standard de pensionare, în raport de data naşterii este anexa nr. 9 la Ordinul nr. 340/2001.
Reclamanta este născută în luna mai 1954 astfel încât vârsta standard de pensionare potrivit anexei nr. 9 este 59 ani şi 9 luni, iar stagiul complet de cotizare este 29 ani şi 6 luni.
Prin urmare, cum la data înscrierii la pensie anticipată parţială reclamanta avea vârsta de 56 ani şi stagiu de cotizare realizat în România de 27 ani, 4 luni şi 5 zile, evident nu îndeplinea condiţiile pentru înscriere la acest tip de pensie, folosind numai stagiul realizat în România.
Însă, potrivit art. 8 din Legea nr.19/2000 „Constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte”.
Reclamanta a realizat un stagiu de cotizare în Germania de 9 ani şi 5 luni.
Aşadar, vor avea incidenţă, cât priveşte stabilirea pensiei ce se cuvine reclamantei, dispoziţiile Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 din 14.06.1971.
Potrivit art. 45 din Regulamentul nr. 1408/1971:
(1) În cazul în care legislaţia unui stat membru condiţionează dobândirea, menţinerea sau redobândirea unui drept la prestaţii, supus unui regim care nu este un regim special în sensul alineatului 2 sau 3, de completarea unor perioade de asigurare sau de reşedinţă, instituţia competentă a acelui stat membru va lua în considerare, în măsura necesară, perioadele de asigurare sau de reşedinţă realizate potrivit legislaţiei oricărui alt stat membru, conform unui regim general sau a unui regim special, fie ca lucrător salariat, fie ca lucrător independent. Pentru acest scop, se iau in considerare aceste perioade ca şi când ar fi realizate potrivit legislaţiei proprii.
Articolul 46 din acelaşi act arată că acordarea prestaţiilor
(1) În cazul în care condiţiile cerute de legislaţia unui stat membru pentru dobândirea dreptului la prestaţii sunt îndeplinite, fără să mai fie necesară aplicarea dispoziţiilor articolului 45 sau a articolului 40 (3), se vor aplica următoarele reguli:
(a) instituţia competentă calculează cuantumul prestaţiei care va fi corespunzătoare:
(i) pe de o parte, numai potrivit dispoziţiilor legislaţiei pe care o aplică;
(ii) pe de altă parte, conform alineatului 2;
(b) instituţia competentă poate totuşi să renunţe la calculul ce urmează să fie efectuat conform literei (a) (ii) dacă rezultatul acestuia, făcând abstracţie de diferenţele datorate utilizării rotunjirii numerelor, este egal sau inferior celui al calculului efectuat conform literei (a) (i), în măsura în care această instituţie nu aplică o legislaţie ce include clauze împotriva cumulului cum sunt cele prevăzute la articolele 46 b şi 46 c sau, dacă instituţia menţionată anterior aplică legislaţia care include clauze împotriva cumulului în cazul prevăzut la articolul 46 c, stipulate de legislaţia respectivă prin care se stabileşte că prestaţiile de natură diferită vor fi luate în considerare numai pe baza relaţiei dintre perioadele de asigurare sau de reşedinţă realizate potrivit acestei singure legislaţii şi a perioadelor de asigurare sau reşedinţă cerute de legislaţia respectivă pentru a avea dreptul integral la prestaţii.
Anexa IV partea C stabileşte pentru fiecare stat membru în cauză situaţiile în care cele două calcule ar conduce la un asemenea rezultat.
(2) În cazul în care condiţiile cerute de legislaţia unui stat membru pentru a avea dreptul la prestaţii nu sunt îndeplinite decât după aplicarea articolului 45 şi/sau articolului 40 alineatul (3), sunt aplicabile următoarele reguli:
(a) instituţia competentă calculează cuantumul teoretic al prestaţiei pe care persoana respectivă ar putea să o pretindă, dacă toate perioadele de asigurare şi/sau de reşedinţă realizate în temeiul legislaţiilor statelor membre sub a căror incidenţă s-a aflat lucrătorul salariat sau lucrătorul independent ar fi fost realizate în statul în cauză şi în temeiul legislaţiei aplicate de acesta la data acordării prestaţiei. Dacă, în conformitate cu acea legislaţie, cuantumul prestaţiei nu depinde de durata perioadelor realizate, cuantumul se consideră ca fiind cuantumul teoretic prevăzut la prezenta literă;
(b) instituţia competentă stabileşte ulterior cuantumul efectiv al prestaţiei pe baza cuantumului teoretic prevăzut la litera precedentă în concordanţă cu raportul dintre durata perioadelor de asigurare sau de reşedinţă realizate înainte de materializarea riscului în temeiul legislaţiei aplicate de acea instituţie şi durata totală a perioadelor de asigurare şi de reşedinţă realizate înainte de materializarea riscului în temeiul legislaţiilor tuturor statelor membre respective.
(3) Persoana în cauză are dreptul la cel mai mare cuantum calculat în conformitate cu dispoziţiile alineatelor (1) şi (2), din partea instituţiei competente a fiecărui stat membru fără a se aduce atingere, după caz, aplicării tuturor clauzelor de reducere, de suspendare sau de suprimare prevăzute de legislaţia în baza căreia este acordată respectiva prestaţie.
Într-un asemenea caz, comparaţia ce urmează a fi efectuată se referă la cuantumurile determinate după aplicarea clauzelor menţionate.
(4) Dacă, în cazul pensiilor de invaliditate, de bătrâneţe sau de urmaş, totalul prestaţiilor datorate de instituţiile competente din două sau mai multe state membre, în aplicarea dispoziţiilor unei convenţii multilaterale de securitate socială prevăzute la articolul 6 litera (b), nu este mai mare decât totalul care ar fi datorat de aceste state membre conform dispoziţiilor alineatelor (1) şi (3), persoana în cauză beneficiază de prevederile prezentului capitol.
Altfel spus, la stabilirea pensiei comunitare se aplică regulile de totalizare, în sensul că se iau în considerare perioadele de asigurare realizate în toate statele membre ale UE, respectiv: stagiul realizat în România şi perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate în celelalte state membre.
Stabilirea pensiei se face în două etape: se calculează pensia teoretică luându-se în considerare toate perioadele de asigurare, aplicându-se formula de calcul prevăzută de Legea nr. 19/2000 iar apoi se calculează pensia efectivă, aferentă perioadelor de asigurare realizate în România.
Pensia efectivă se calculează prin înmulţirea pensiei teoretice cu raportul dintre stagiul de cotizare realizat în România şi perioadele de asigurare realizate în toate statele membre.
În speţă, acest calcul va arăta în modul următor: stagiul de cotizare realizat în România: 27 ani şi 4 luni echivalent cu 328 luni; stagiul realizat în toate statele membre 36 ani şi 9 luni echivalent cu 441 luni.
Raportul între acestea două reprezintă : 328: 441= 0,74376.
Acest raport înmulţit cu pensia teoretică de 0,87445 va însemna 0,74376 x 0,87445= 0,6503845, respectiv punctajul mediu determinat de către intimată.
Prin urmare, nicidecum pensia efectivă nu reprezintă o medie între pensia teoretică şi pensia comunitară, aşa cum arată reclamanta prin motivele de recurs.
Cât priveşte penalizarea de 2,7% aceasta s-a realizat în mod corect raportat la tabelul nr. 2 de la art. 50 alin.2 din Legea nr. 19/2000, potrivit cu care pentru un stagiu de cotizare realizat peste stagiul standard complet prevăzut în anexa 3 detaliată în funcţie de data naşterii, cu 7 ani, se aplică un procent de diminuare de 0,15% pentru fiecare lună de anticipare.
Cât priveşte cea de a doua decizie, de pensionare pentru limită de vârstă, nr. 296247 din 29.11.2010, de asemenea corect s-a eliminat diminuarea de 2,7%, în considerarea categoriei de pensie, de limită de vârstă şi nu anticipată parţială.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea apreciază corecte deciziile de pensionare anticipată parţială nr. 296247 din 4.05.2010, cât şi decizia ulterioară de pensionare pentru limită de vârstă nr. 296247 din 29.11.2010, şi prin urmare şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, constatând că în cauză s-a realizat o corectă interpretare şi aplicare a legii, va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
