DOMENIU Desfacerea contractului de muncă.
Concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului. Aprecierea dificultăţilor economice. Dreptul angajatorului de a organiza activitatea.
-Codul muncii, art. 65, art. 40 alin. 1 lit.a)
Căile de urmat în cazul unei situaţii economice dificile ţin de dreptul angajatorului de a-şi organiza şi conduce activitatea, prevăzut de art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul muncii. Suportând riscul desfăşurării activităţii, angajatorul va lua şi deciziile pe care le consideră potrivite cu cerinţele unei bune gestionări a activităţii la un moment dat, în raport de anumite împrejurări concrete.
Or, în speţă, faţă de perspectiva financiară a societăţii, la momentul discutării şi aprobării reorganizării activităţii, decizia de a desfiinţa posturile care nu îşi dovedeau utilitatea şi eficienţa nu apare ca lipsită de un fundament rezonabil, înscriindu-se într-un proces mai larg de reorganizare, incluzând şi schimbarea directorului general.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE, DECIZIA NR. 5635
din 22.10.2012)
Prin sentinţa civilă nr.590 din data de 15.03.2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost respinsă contestaţia, aşa cum a fost completată, formulată de contestatoarea C.E. în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A, ca nefondată.
În considerentele hotărârii judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost salariata unităţii intimate până la data de 16.11.2011, când a intervenit încetarea raporturilor de muncă în conformitate cu dispoziţiile art. 65 din Codul muncii.
Analizând decizia prin prisma art. 76 (1) din Codul muncii, instanţa a constatat că ea îndeplineşte criteriile prevăzute de lege – respectiv motivele care determină concedierea, durata preavizului, în ceea ce priveşte dispoziţiile de la lit. c) şi d) al susmenţionatului articol, ele nu au aplicabilitate în cauză, deoarece este vorba de o concediere individuală şi nu colectivă, astfel încât să fie necesar ca decizia să cuprindă şi aceste elemente.
Ca atare, sub acest aspect, instanţa a constatat îndeplinirea de către angajator a cerinţelor imperative ale art. 76 (1) Codul muncii, de fond şi de formă, decizia susmenţionată fiind conformă acestor prevederi legale.
Sub aspectul fondului, instanţa a analizat decizia criticată, prin prisma alin. 2 al art. 65 – respectiv desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Este cert că acest tip de concediere este generată de raţiuni economice.
Desfiinţarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama unităţii sau în statul de funcţiuni.
Prin urmare, pentru a se putea constata dacă desfiinţarea a avut loc în mod efectiv, trebuie să fie cercetate statul de funcţii şi/sau organigrama unităţii, locul de muncă al salariatului în cauză, fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără nici un dubiu desfiinţarea lui.
Astfel, din organigrama unităţii, la data de 01.08.2010, reiese că în structura unităţii existau posturile de gestionari aflaţi în subordinea şefului birou aprovizionare, desfacere, transport, iar din organigrama din data de 14.10.2011, reiese că aceste posturi nu se mai regăsesc.
Un al doilea element îl reprezintă cauza care trebuie să fie reală, adică să aibă un caracter obiectiv, este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independent de buna sau reaua credinţă a angajatorului.
Caracterul efectiv, real şi serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat rezultă din programul de restructurare şi reorganizare a societăţii, proiectul de concediere colectivă, organigramele şi statele de funcţii ale unităţii, anterioare şi ulterioare concedierii.
Din organigramă a rezultat reducerea efectivă, iar din actele depuse, respectiv balanţa de verificare la nivelul lunii septembrie 2011, procese verbale ale şedinţei Consiliului de Administraţie, a reieşit şi justificarea măsurii din punct de vedere economic, organigrama fiind aprobată, structura organizatorică a societăţii, numărul de posturi şi constituirea compartimentelor funcţionale.
Că reorganizarea a fost efectivă a reieşit şi din Registrul de Evidenţă a Salariaţilor din care se constată fără dubiu că aceste posturi nu mai există în structura societăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.E.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 3041 C.pr.civ., Curtea a reţinut următoarele:
În prealabil, se impune respingerea apărării formulate de intimată prin întâmpinare în sensul că motivele susţinute în recurs nu au fost invocate la instanţa de fond, având în vedere că cererea iniţială a fost completată cu cererea depusă în data de 10.02.2012 (fila 69 dosar fond) prin care s-a invocat şi nerealitatea şi neseriozitatea desfiinţării locului de muncă al recurentei.
Recurenta a fost salariată a societăţii intimate în postul de gestionar în temeiul contractului individual de muncă înreg. în data de 11.07.1977. Raporturile de muncă dintre părţi au încetat în data de 16.11.2011 în conformitate cu art. 65 din Codul muncii. Motivele ce au condus la emiterea deciziei de concediere au fost dificultăţile economice cu care societatea se confrunta.
Situaţia economică a societăţii a fost discutată la şedinţa Consiliului de administraţie din datele de 25.08.2011 (fila 52 dosar fond) şi 13.10.2011 (fila 57 dosar fond), considerându-se necesar că, în vederea redresării, se impunea revocarea mandatului încredinţat directorului general şi reducerea personalului, prin desfiinţarea posturilor lipsite de eficienţă economică, reorganizarea activităţii productive ţi înlocuirea personalului din funcţiile unde se constată că lipseşte performanţa financiară şi nerespectarea atribuţiilor de serviciu.
Prin decizia din data de 13.10.2011 (fila 47 dosar fond), directorul general al societăţii a dispus reorganizarea activităţii acesteia şi aprobarea unei noi organigrame.
Totodată, din balanţa de verificare pe conturi analitice la nivelul lunii septembrie 2011 (f. 50 şi urm. dosar fond), s-a reţinut că societatea nu înregistra profituri.
Sub aspectul respectării cerinţelor de formă impuse de lege, Curtea a constatat că prima instanţă a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite prevederile art. 76 din Codul muncii republicat, fiind indicate termenul de preaviz de care recurenta a şi beneficiat, precum şi motivele de fapt şi de drept.
În ce priveşte legalitatea şi temeinicia deciziei, Curtea a înlăturat susţinerea recurentei în sensul că măsura dispusă de angajator este una extremă în condiţiile în care puteau fi identificate alte căi de redresare economică. Căile de urmat în cazul unei situaţii economice dificile ţin de dreptul angajatorului de a-şi organiza şi conduce activitatea, prevăzut de art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul muncii. Suportând riscul desfăşurării activităţii, angajatorul va lua şi deciziile pe care le consideră potrivite cu cerinţele unei bune gestionări a activităţii la un moment dat, în raport de anumite împrejurări concrete. Or, în speţă, faţă de perspectiva financiară a societăţii, la momentul discutării şi aprobării reorganizării activităţii, decizia de a desfiinţa posturile care nu îşi dovedeau utilitatea şi eficienţa nu apare ca lipsită de un fundament rezonabil, înscriindu-se într-un proces mai larg de reorganizare, incluzând şi schimbarea directorului general. Între situaţia economică şi eficienţa activităţii există o strânsă legătură, iar în acest context cauza desfiinţării locului de muncă al recurentei este una reală şi serioasă. Faptul că la data de 31.12.2011 societatea înregistra profit, iar nu pierdere nu este determinant în cercetarea legalităţii şi temeiniciei desfiinţării postului ocupat de recurentă, fiind o situaţie ulterioară.
O altă critică adusă hotărârii atacate constă în aceea că organigrama nu aparţinea societăţii intimate, ci unei alte societăţii. S-a reţinut că organigrama aparţine angajatorului, fiind semnată chiar de directorul general, numit în data de 13.10.2011 (fila 46 dosar fond), în urma revocării fostului director general.
Cât priveşte menţinerea unor posturi de gestionari, Curtea a constatat că redistribuirea unor atribuţii ale posturilor desfiinţate, în speţă, al recurentei, către alţi salariaţi nu lipseşte de seriozitate această măsură, în condiţiile în care aceste atribuţii pot fi îndeplinite de alţi salariaţi în conformitate cu natura funcţiei lor, fără a se ajunge la o încărcătură excesivă a activităţii acestora, astfel încât păstrarea postului în discuţie nu mai este necesară. Or, aşa cum a arătat intimata în întâmpinarea depusă la instanţa de fond (fila 40 dosar fond), desfiinţarea întregului compartiment de gestionari aflat în subordinea şefului serviciului desfacere a fost impusă de volumul mic de marfă tranzitată şi preluarea activităţii de o persoană implicată şi în procesul de producţie.
Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art.3041 şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a constatat că recursul nu este fondat şi l-a respins ca atare.
