Concediere pentru motive neimputabile. Desfiinţarea locului de muncă.
Cerinţa cauzei serioase implică o analiză dintr-o dublă perspectivă: prima, cu privire la angajator, ce constă în a se analiza dacă motivele fără legătură cu persoana reclamantei sunt de natură să antreneze interesul legitim al angajatorului de a pune capăt contractului individual de muncă; a doua cu privire la salariat, ce constă în a se analiza dacă măsura concedierii constituie ultima soluţie posibilă.
Cerinţa cauzei serioase implică o analiză dintr-o dublă perspectivă: prima, cu privire la angajator, ce constă în a se analiza dacă motivele fără legătură cu persoana reclamantei sunt de natură să antreneze interesul legitim al angajatorului de a pune capăt contractului individual de muncă; a doua cu privire la salariat, ce constă în a se analiza dacă măsura concedierii constituie ultima soluţie posibilă.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. I civ., sent. nr. 1279/F/27 iunie 2012
Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. de mai sus reclamanta PVM a chemat în judecată pe pârâta DJP Bistriţa-Năsăud înţelegând să conteste decizia nr. 2/27.03.2012 şi preavizul nr. 121 emise se pârâtă.
Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine faptul că reclamanta a fost angajata pârâtei pe postul de agent de pază până la data de 23 aprilie 2012, când s-a dispus concedierea sa.
Potrivit registrelor de planificare a serviciului – serviciul 1 grupa 2, prezentate în original instanţei, din 1 septembrie 2009 şi până la data concedierii sale, reclamanta a asigurat paza ISJ Bistriţa-Năsăud, începând din 22 ianuarie 2010 în intervalul orar 7,00-15,00.
Paza acestei entităţi, în intervalul orar mai sus menţionat, s-a asigurat numai de reclamantă, care a fost înlocuită de diferiţi agenţi de pază (care aveau posturile de bază stabilite la alte obiective) exclusiv în perioadele în care i se acordau zile libere sau concedii de odihnă, aşa cum rezultă din cuprinsul registrelor mai sus amintite.
Începând cu data de 24 aprilie 2012 s-a dispus concedierea reclamantei pe motive care nu ţin de persoana sa, motivat de desfiinţarea locului său de muncă, sens în care s-a emis decizia de concediere nr. 2/27.03.2012, contestată în prezentul cadru procesual.
La baza desfiinţării locului de muncă unde reclamanta îşi desfăşura activitatea zilnică a stat rezilierea contractului de prestări servicii încheiat de pârâtă cu beneficiarul – ISJ Bistriţa-Năsăud cu începere din data de 13 aprilie 2012, aşa cum rezultă din adresa nr. 1783/27.03.2012 a beneficiarului.
În condiţiile rezilierii contractului de prestări servicii pârâta a acordat reclamantei preaviz în perioada 27 martie 2012 – 24 aprilie 2017, din care efectiv în perioada 27 martie 2012 – 13 aprilie 2012 şi compensat în bani în intervalul 14 aprilie 2012 – 23 aprilie 2012.
Faptul că anterior s-a mai încercat concedierea reclamantei, însă decizia de concediere a fost anulată pentru vicii de formă, nu poate duce ipso iure la concluzia că actuala concediere are caracter nereal şi neserios, ci instanţa are obligaţia de a examina în concret legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere contestate în prezentul cadru procesual.
Conform art. 65 din Codul muncii, republicat, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Decizia de concediere întemeiată pe prevederile art. 65 se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: motivele care determină concedierea şi durata preavizului, elementul prevăzut la art. 76 lit. c din Codul muncii republicat şi anume criteriul de stabilire a ordinii de priorităţi fiind incident numai în cazul concedierilor colective, iar elementul prevăzut la art. 76 lit. d, respectiv lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, nefiind aplicabil în situaţia în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii, potrivit deciziei în interesul legii nr. 6/2011.
Examinând decizia de concediere se constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de lege, aspect de altfel necontestat de reclamantă.
Prin urmare, sub aspectul formei, decizia de concediere este legală.
Este adevărat că în contractul individual de muncă al reclamantei s-a prevăzut că locul său de muncă este pe raza localităţii Bistriţa, însă, aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi, din registrele de planificare a serviciului de pază, conducerea unităţii pârâte este cea care în interiorul instituţiei realizează o repartizare a agenţilor de pază la diferite obiective.
Se poate constata că de regulă serviciul de pază la un anumit obiectiv se asigură de aceleaşi persoane pe perioadă îndelungată. Este cazul reclamantei, dar şi a martorilor audiaţi GV şi CS. Deşi nu există posturi de pază numai pentru femei şi posturi de pază numai pentru bărbaţi, conform martorilor audiaţi, repartizarea pe posturi se realizează de conducerea administrativă a pârâtei ţinându-se seama şi de dorinţele beneficiarului, astfel încât pe anumite posturi de pază pot fi fixaţi numai bărbaţi sau numai femei (spre exemplu, la societatea L., unde conform martorului GL, paza este asigurată de femei pe considerentul că la societatea beneficiară lucrează mai multe femei, iar paza impune şi controlul corporal).
Potrivit martorilor audiaţi, a registrelor de planificare a serviciului, regula este că fiecărui angajat i se alocă un obiectiv de pază, astfel încât locul efectiv al muncii sale este la obiectivul respectiv. Numai excepţional, agentul de pază este mutat de la acel loc al său de muncă la un alt obiectiv justificat de diverse considerente, ca cererea beneficiarului, încetarea contractului de pază cu beneficiarul şi existenţa unui alt post de pază în cadrul pârâtei, considerente disciplinare, etc.
Angajaţii cunosc faptul că în ipoteza în care se desfiinţează postul de pază la obiectului unde au fost repartizaţi şi nu există un alt post de pază liber în cadrul pârâtei, raportul lor de muncă încetează prin concediere.
În cadrul pârâtei au mai avut loc asemenea concedieri, determinate de încetarea contractului de prestări servicii de pază (este vorba potrivit martorilor audiaţi de concedierea agenţilor de pază care asigurau paza la societatea T), astfel încât situaţia nu este nouă, nu este singulară, ci constituie o regulă, un procedeu cunoscut de agenţii de pază.
Concedierea reclamantei s-a dispus ca urmare a faptului că beneficiarul serviciului de pază ISJ Bistriţa-Năsăud, obiectiv păzit de reclamantă, a reziliat contractul de prestări servicii cu începere din data de 13 aprilie 2012, aspect comunicat pârâtei la data de 27 martie 2012.
Contractul de prestări servicii încheiat cu acest beneficiar prevede expres în art. 2 dreptul beneficiarului de a denunţa unilateral contractul, care constituie legea părţilor şi care potrivit principiului libertăţii contractuale poate cuprinde clauzele pe care le doresc părţile atât timp cât nu contravin legii, ordinii publice, bunelor moravuri.
Urmare a încetării acestui contract, postul de pază a dispărut din statul de funcţii, numărul total al posturilor de pază reducându-se de la 102 la 101, conform organigramelor depuse la dosar.
În cadrul pârâtei nu mai există posturi libere, astfel încât reclamantei nu i s-a putut oferi un post de pază la un alt obiectiv.
Verificându-se temeiurile care au stat la baza concedierii reclamantei, prin prisma materialului probator administrat în cauză, ţinând seama şi de lipsa nejustificată a reclamantei de la interogatoriu, ceea ce face ca împrejurările relevate să fie considerate un început de dovadă scrisă care se coroborează cu depoziţiile martorilor audiaţi, cu registrele de planificare a serviciului, tribunalul constată că încetarea raportului de muncă al reclamantei ca urmare a concedierii a avut a bază o cauză reală şi serioasă.
Cauza este reală atunci când postul a fost suprimat definitiv din statul de funcţii, ceea ce rezultă din organigramele depuse la dosar.
Cauza este serioasă atunci când motivele care justifică măsura concedierii, fără legătură cu persoana salariatului, au o anumită gravitate care să impună într-adevăr reducerea locului de muncă. În speţă, încetarea contractului de prestări servicii de pază cu beneficiarul ISJ Bistriţa-Năsăud şi lipsa vreunui alt post liber de pază a dus la concedierea reclamantei.
Motivul care a impus concedierea a vizat postul de pază ocupat de reclamantă şi nu un alt post, de natura celui ocupat de către reclamantă, distincţie ce exclude posibilitatea selecţiei salariaţilor.
Contractul de prestări servicii încheiat cu beneficiarul ISJ Bistriţa-Năsăud prevedea dreptul beneficiarului de a denunţa unilateral contractul, iar beneficiarul şi-a exercitat acest drept prin adresa nr. 1783/27 martie 2012.
Încetarea contractului a fost independentă de voinţa angajatorului, fiind determinată de voinţa exclusivă a beneficiarului. Măsura încetării contractului de prestări servicii nu putea fi evitată de angajator.
Reclamanta nu a probat faptul că la nivelul pârâtei ar mai exista posturi vacante de pază, iar din tabelul înregistrat sub nr. 176/10 mai 2012, rezultă că toate posturile de pază rămase sunt ocupate.
În condiţiile desfiinţării postului de pază ocupat de reclamantă, a lipsei altor posturi de pază libere motivul concedierii a făcut imposibilă menţinerea contractului individual de muncă. O soluţie contrară, în condiţiile lipsei de posturi ar fi produs efecte negative pentru angajator.
Reclamanta înţelege să conteste caracterul real şi serios al măsurii concedierii pe considerentul că încetarea contractului de pază la obiectivul care i-a fost încredinţat nu poate determina concedierea, atât timp cât există posibilitatea rotirii agenţilor de pază, a folosirii unor agenţi de pază în scopul înlocuirii altora care se află în concediu de odihnă sau cărora li se acordă zile libere, cât în privinţa agentului de pază de la CAS Bistriţa-Năsăud au fost găsite soluţii.
Tribunalul nu poate reţine aceste considerente în sprijinul caracterului nereal şi neserios al măsurii dispuse.
Pârâta, în calitate de angajator, a stabilit în cadrul competenţelor sale organizatorice, şi în funcţie de obiectivele de pază cu privire la care are încheiate contracte de prestări servicii, persoanele care asigură paza la fiecare obiectiv. Prin urmare, conducerea pârâtei a delimitat locul efectiv unde fiecare agent de pază angajat urmează să-şi îndeplinească atribuţiile.
În aceste condiţii, este evident că în ipoteza în care contractul de prestări de servicii pentru un anumit obiectiv încetează, lipsa unui alt post de pază duce la concedierea persoanei care ocupa postul de pază care a dispărut ca urmare a încetării contractului de prestări servicii de pază.
Întrucât la nivelul pârâtei, aşa cum relevă martorii, cum atestă şi pârâta şi cum rezultă din tabelul cuprinzând agenţii de pază depus la dosar, nu mai există posturi libere, este evident că o rotire a agenţilor de pază nu putea avea loc. De altfel, nici reclamanta nu a relevat existenţa la nivelul pârâtei a vreunui alt post de pază pe care l-ar fi putut ocupa.
De asemenea, în condiţiile autofinanţării, în condiţiile în care pe posturile unde paza se asigură în schimburi (în sistem turnus) sunt repartizate deja 4 persoane, menţinerea reclamantei în cadrul pârâtei pentru a înlocui persoanele aflate în concediu de odihnă sau beneficiare de zile libere, nu se justifică financiar, întrucât aşa cum relevă martorul GL s-ar ajunge ca oamenii deja repartizaţi pe postul respectiv să nu efectueze numărul total lunar de ore pentru care sunt plătiţi, ceea ce în final ar însemna o cheltuială suplimentară pentru pârâtă, efectele fiind negative pentru angajator.
În ceea ce priveşte situaţia contractului încheiat cu CAS Bistriţa-Năsăud, reziliat şi el ulterior concedierii reclamantei, procedeul pârâtei de a oferi agentului de pază care urma să fie concediat un alt post temporar, apărut anterior concedierii agentului, este corect.
Începând cu data de 1 iunie 2012, în baza contractului de prestări servicii încheiat de pârâtă cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, pârâtei i s-a solicitat paza temporară a Palatului Culturii din Bistriţa, aflat în administrarea Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud, motiv pentru care agentul de pază care urma să fie disponibilizat urmare a încetării contractului încheiat cu CAS Bistriţa-Năsăud, aflat la acea dată în concediu de odihnă, a fost repartizat pe postul respectiv, întrucât la acel moment mai era angajatul pârâtei.
Mutarea agentului de pază pe un alt post este o dovadă a faptului că încetarea unui contract de prestări servicii de pază nu determină întotdeauna concedierea.
Întrucât obiectiv la momentul concedierii reclamantei nu existau posturi de pază neocupate, pârâta nu mai avea vreo posibilitate de menţinere a reclamantei, astfel încât concedierea a avut la bază o cauză reală, serioasă şi obiectivă.
Desfiinţarea locului de muncă (în speţă a postului de pază încredinţat reclamantei) este efectivă, în sensul că acest post a fost eliminat din statul de funcţii, nu a fost reînfiinţat (în prezent paza inspectoratului şcolar realizându-se de o altă firmă de pază, conform depoziţiei martorului GL, aspect necontestat de reclamantă).
Desfiinţarea postului are caracter obiectiv, fiind independentă de voinţa pârâtei, ea datorându-se cererii beneficiarului de încetare a contractului de pază.
Faptul că ulterior concedierii reclamantei, s-a ivit un nou post de pază pe care a fost trecut agentul de pază care a fost repartizat la CAS Bistriţa-Năsăud, ce urma să fie concediat tot ca urmare a încetării unui contract de pază, nu înseamnă că măsura a avut un caracter fictiv, atât timp cât nu s-a dovedit că postul de pază ocupat de reclamantă a fost reînfiinţat, angajatorul fiind liber să îşi gestioneze politica de personal în direcţiile pe care le consideră oportune pentru buna desfăşurare a activităţii sale.
