Conflict de munca având ca obiect contestatie contra decizie de desfacere disciplinara a contractului individual de munca. Constatarea îndeplinirii de catre angajator a obligatiei de a depune dovezile în apararea sa pâna la prima zi de înfatisare în fata primei instante. Recurs respins.
– Codul Muncii, art. 287
Sub aspect probator, se constata întocmai îndeplinita ipoteza art. 287 din Codul muncii cât priveste obligatia angajatorului de a depune, pâna la prima zi de înfatisare, toate dovezile în apararea sa, astfel, odata cu întâmpinarea, el a depus contractul individual de munca si fisa postului, nota de constatare a diferentelor flagrante între stadiul fizic al lucrarilor si situatia decontarilor, ca si centralizatoarele amplasamentelor verificate, rapoartele de activitate asumate prin semnatura de contestatoare în perioada august 2008 – februarie 2009, referitoare inclusiv la cele trei santiere, respectiv convocarea la cercetare disciplinara, raspunsurile salariatei la întrebarile adresate si raportul comisiei de cercetare. Toate aceste probe stabilesc fara echivoc o situatie de fapt si juridica întocmai cu cea pretinsa de angajator si sanctionata prin decizia contestata, recurenta neputându-se prevala nici de caracterul complex sau calificat al marturisirii, de asemenea, neechivoce, întrucât aceasta ar putea fi invocata doar daca împrejurarile învederate ar fi de natura sa-i înlature raspunderea atrasa de faptele recunoscute, ceea ce, astfel cum s-a argumentat, nu poate fi primit în speta .
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 1296 R DIN 15 MARTIE 2010
Prin sentinta civila nr.7052/11.11.2009 pronuntata în dosarul nr. 26884/3/2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins ca neîntemeiata cererea ce chemare în judecata formulata de contestatoarea D.S.L. în contradictoriu cu intimata ANL.
În considerente a retinut ca prin decizia nr. 197/01.06.2009 s-a dispus concedierea contestatoarei în baza art.61 lit. a) din Codul muncii .
În sarcina contestatoarei, angajatorul a retinut ca salariata nu si-a respectat atributiile si obligatiile ce i-au fost stabilite prin fisa de post, ca a întocmit rapoarte lunare false, nu a verificat respectarea si îndeplinirea obligatiilor inspectorilor de santier din subordine si situatia reala din cele 3 santiere, Târgoviste, Pucioasa si Sinaia.
Aceste fapte constituie abateri disciplinare grave si au avut ca rezultat prejudiciul material confirmat prin nota de constatare nr. 11791/13.05.2009, lezarea imaginii agentiei, perturbarea grava a desfasurarii activitatii normale a agentiei prin luarea lucrarilor de constructii din cadrul programului guvernamental de construire a locuintelor pentru tineri.
Contestatoarea, în cadrul apararilor formulate, a recunoscut ca nu a verificat cele 3 amplasamente din Târgoviste, Sinaia si Pucioasa, nu le-a vizitat, nu a semnat borderourile centralizatoare, desi avea aceasta obligatie conform fisei postului de consilier sef, cu exceptia celor semnate pe perioada cât numitul N.D.R. a fost în concediu, nu a verificat situatiile de plata cu lucrarile existente în santier, nu a urmarit executarea lucrarilor în functie de graficele de executie, nu a asigurat respectarea graficului de executie.
Prin nota explicativa nr.13001/25.05.2009, la punctul 18 salariata a recunoscut ca nu a prezentat conducerii agentiei nici un referat cu privire la executarea lucrarilor si respectarea graficelor de executie.
Prin faptele savârsite, contestatoarea a încalcat prevederile art.9.4, ale art.9.4 (4), 9.8 b) din regulamentul intern si ale hotarâri nr.620 din 27.06.2001.
Ca urmare a efectuarii procedurii cercetarii disciplinare prealabile, a fost întocmit raportul nr. 13419/28.05.2009. Potrivit contractului individual de munca, contestatoarea a ocupat functia de consilier începând cu data de 18.11.2002. Prin actul aditional nr.1045/31.03.2006 i s-au modificat contestatoarei locul de munca în sensul ca aceasta îsi desfasura activitatea în zona 3 a Municipiului Bucuresti, Arges, Dâmbovita, Prahova si Teleorman, cât si felul muncii, întrucât a îndeplinit functia de consilier sef, manager de proiect pentru zonele Giurgiu, Calarasi si Ialomita.
Potrivit fisei postului, în calitate de consilier sef manager de proiect, contestatoarea avea obligatia de a controla rezultatele activitatilor cu asigurarea calitatii de a proba rezultate activitatii desfasurate în cadrul proiectului, de a comunica rezultatele activitatii conform procedurii stabilite, de a colabora cu autoritatile publice locale la realizarea proiectului, de a verifica si dupa caz, de a dispune întocmirea graficelor de proiectare si executie a lucrarilor pentru fiecare amplasament, anexe la contractele cu initiale AG; de a verifica respectarea si îndeplinirea obligatiilor inspectorilor de santier, de a asigura împreuna cu inspectorii de specialitate respectarea graficelor de executie, iar în cazul în care termenele contractuale nu vor putea fi respectate, va prezenta conducerii referate de oportunitate cu privire la decalarea de termen, propuneri de penalizare sau reziliere sau concesionare contractului; de a coordona verificarea pe santier de catre inspectorii de specialitate a lucrarilor executate din punct de vedere al cantitativ si calitativ, de a semna borderourile situatiilor de piata lunare si a verifica concordanta acestora cu proiectul tehnic de executie, cu oferta adjudecata si contractata, cu legislatia tehnica de specialitate în vigoare si graficul de executie, de a verifica completarea cartii tehnice pe parcursul executiei lucrarilor, de a centraliza, verifica si transmite la datele hotarâte de organele de conducere a intimatei, stadiile fizice de executare a lucrarilor, de a centraliza si transmite lunar rapoarte privind activitatea desfasurata de toti inspectorii de specialitate în zona.
Fata de obligatiile mentionate mai sus din fisa postului, s-a înlaturat în sustinerea contestatoarei ca nu a verificat situatiile de plata, deoarece niciodata nu au fost directionale catre aceasta.
Fiind o obligatie de serviciu, salariata trebuia sa verifice situatiile de plata dupa care sa le semneze în cazul în care erau în concordanta cu activitatea ce se desfasura pe santier.
Invocarea procedurilor neclare de lucru potrivit carora arata salariata ca nu a verificat situatiile de plata, nu înlatura obligatia acesteia din fisa postului. Contestatoarea a facut referire la niste proceduri de lucru din cadrul institutiei care nu erau clare, fara sa le indice.
Sarcina contestatoarei, potrivit fisei postului, nu consta în centralizarea informatiilor primite de la dirigintii de santier din teritoriu, ci de a verifica respectarea si îndeplinirea obligatiilor de catre inspectorii de santier si de a asigura împreuna cu inspectorii de specialitate respectarea graficelor de executie. În decizia de concediere s-a retinut ca salariata se face vinovata de neîndeplinirea obligatiilor de serviciu conform fisei postului.
Prin nota de constatare din 07.05.2009 s-au evidentiat aspectele negative din activitatea contestatoarei, respectiv inexistenta unui sistem de control si de verificare asupra modului de derulare a lucrarilor din teritoriu si nici al situatiilor borderourilor centralizatoare lunare întocmite de constructori.
Astfel, se înlatura sustinerea contestatoarei ca nu avea în obligatiile de serviciu activitatea de control si verificare asupra modului de derulare a lucrarilor din teritoriu si a situatiilor care se întocmeau de catre constructori.
În aceeasi nota de control se specifica valoarea totala a contractelor din localitatile Târgoviste, Pucioasa si Sinaia, cu nominalizarea valorii totale estimative a stadiului fizic al lucrarilor efectuate pâna la data de 27.04.2009, valoarea decontata pâna la aceeasi data, cât si valoarea decontata pâna la data de 27.04.2009 cu actualizare conform situatiilor financiare. S-a precizat în mod expres pentru fiecare locatie diferenta dintre valoarea totala decontata conform ofertei si valoarea estimata a stadiului fizic al lucrarilor.
Potrivit fisei postului, contestatoarea avea obligatia sa verifice concordanta dintre lucrarile executate cu proiectul tehnic de executie, cu oferta adjudecata si contractata si întrucât aceasta nu si-a executat obligatia din fisa postului s-au constatat diferente dintre valoarea totala decontata conform ofertei si valoarea estimata a stadiului fizic al lucrarilor.
Prin cererea de chemare în judecata, contestatoarea nu a indicat persoana careia îi revenea obligatia sa verifice stadiul lucrarilor conform graficului de executie cu cel efectiv executat.
Angajatorul în decizia contestata a descris faptele ce constituie abateri disciplinare în sensul prevederilor art.263 alin.2 din Codul muncii, astfel ca acesta a respectat prevederile art.268 alin.2 din Codul muncii.
În cuprinsul deciziei s-a mentionat în mod expres ca salariata a recunoscut o parte din abaterile savârsite si descrise în cuprinsul acesteia, motiv fata de care instanta a constatat ca s-au respectat de catre angajator prevederile art.268 alin.2 lit. c) din Codul muncii.
Fata de motivarea expusa, instanta a retinut ca angajatorul, cu probele administrate în cauza coroborate cu recunoasterea partiala a salariatei din nota de constatare nr. 13001/225.05.2009, a facut dovada ca prin faptele savârsite, contestatoarea nu a respectat prevederile din regulamentul intern nominalizate în decizia contestata.
Fiind respectate prevederile art. 263 si ale art.263 alin.2 din Codul muncii, s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecata, ca neîntemeiata.
Împotriva sus-mentionatei hotarâri, în termen legal a declarat recurs D.S.L., înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VII a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr.26884/3/2009.
În sustinerea recursului a aratat ca în actiunea formulata, la sfârsitul lunii mai 2009 a fost convocata pentru cercetarea disciplinara a faptelor consemnate în Nota de constatare unilaterala înregistrata la sediul A.N.L. sub nr. 11791/13.05.2009, fapte constând în “Decontarea lucrarilor în functie de situatiile de lucrari raportate si verificarea stadiilor fizice la fata locului pentru amplasamentele de locuinte în regim de închiriere din localitatile Târgoviste, Pucioasa si Sinaia.”
În urma acestei cercetari disciplinare a fost emisa decizia nr. 197/01.06.2009 prin care recurenta a fost concediata.
Pâna în data concedierii, respectiv 01.06.2009 a fost consilier sef – manager de proiect în ZONA 3, unde raspundea de lucrarile din judetele: Arges, Dâmbovita, Calarasi, Giurgiu, Ialomita, Prahova, Teleorman si Municipiul Bucuresti.
Activitatea sa de consilier sef a început în data de 01.04.2006, data la care a preluat santierele în diferite stadii de executie. A coordonat activitatea, încercând ca împreuna cu colegii sai din teritoriu (diriginti de santier în ANL) sa asigure respectarea contractelor, a proiectelor si a termenelor de punere în functiune a blocurilor.
Pentru fiecare judet exista un reprezentant ANL – diriginte de santier, autorizat conform Legii nr. 10/1995. Acesta are în dirigentie toate lucrarile ANL care se desfasoara pe raza judetului respectiv.
În 2008, la începutul anului, toti consilierii de zona au fost înstiintati în cadrul unei sedinte, ca toti directorii si consilierii sefi din ANL au fost numiti, conform Hotarârii CA a ANL nr. 23/21.02.2008, “Responsabili de zona”, cu atributii de verificare a derularii proiectelor ANL din zona sub aspectul calitatii lucrarilor si al respectarii termenelor din contracte si grafice de executie, cât si al rezolvarii problemelor deosebite aparute în derularea contractelor.
Asadar, directorii au fost numiti “Responsabili de zona”, iar consilierii sefi au fost numiti “Consilieri sefi coordonatori” aflati în subordinea Responsabililor de zona. Pe ZONA 3 a fost numita “Responsabil de zona” d-na G.C.L. – Director general adjunct locuinte cu credit ipotecar, astfel cum reiese din Nota privind repartizarea pe zone a reprezentantilor conducerii agentiei.
Doamna G.C.L. si-a început activitatea în ANL ca inspector de santier (diriginte de santier) pentru judetul Dâmbovita, în anul 2001 si avea sarcina urmaririi lucrarilor si semnarii situatiilor de plata conform Legii nr. 10/1995 (fiind diriginte de santier autorizat). Ea semna în acea perioada si situatii de plata întocmite de SC CONIRED SA – reprezentata prin Director general G.V, sotul doamnei G.C.L
În anul 2002 aceasta si-a angajat la oficiul teritorial ANL Dâmbovita un ajutor, pe domnul N.D.R., în calitate de referent de specialitate, deoarece era de profesie subinginer si la acea data nu era autorizat ca diriginte de santier. Recurenta a mentionat ca de când a preluat postul de consilier sef de zona, domnul N.D. s-a autorizat ca diriginte de santier (autorizatia nr. 03020500/20.03.2006) si întrunea toate conditiile de a semna si urmari lucrari de constructii, categoria de importanta B (cladiri de importanta deosebita).
La santierele atribuite prin contract firmei SC CONIRED SA, din judetele Dâmbovita si Prahova, dl N.D. a primit decizii de numire în calitate de diriginte de santier, semnate de Directorul general, de a reprezenta ANL, cu toate ca în judetul Prahova era deja desemnat diriginte de santier domnul F.V.
În 2005 a fost numita d-na G.C.L. în functia de Director General Adjunct – preluând conducerea Directiei locuinte cu credit ipotecar.
În martie 2007 s-au atribuit înca 2 contracte firmei SC CONIRED SA si anume contractul nr. 3301/13.03.2007 pentru lucrarile din Târgoviste, judetul Dâmbovita si contractul nr. 3302/13.03.2007 pentru lucrarile din Sinaia, judetul Prahova. În 2008 a fost semnat contractul nr.10298/10.04.2008 pentru lucrarile din Pucioasa, în toata aceasta perioada d-na G.C.L. era Director general adjunct în ANL, iar sotul doamnei, G.V. era reprezentantul legal al firmei SC CONIRED SA în calitate de director general (probabil si administrator), Comisia de Licitatie si Directia Juridica din ANL nesesizând conflictul de interese evident în aceasta situatie, astfel încât a fost acceptata la licitatie firma CONIRED SA care a si câstigat licitatiile.
Înca de la început, d-na G.C. i-a pus în vedere ca de santierele SC CONIRED SA se va ocupa dânsa, personal.
Circuitul dosarelor cu situatiile de plata era urmatorul: Toate situatiile de plata SC CONIRED SA erau aduse în ANL de catre L.M. – director executiv la aceasta firma (pentru care nu exista o dovada din partea SC CONIRED SA de numire în aceasta functie) si lasate la Registratura ANL sau d-nei G.C. care le trimitea la registratura.
De la registratura, cu numar de intrare în ANL, ajungeau la Directorul General si apoi la Director general adjunct S.A., care le viza si le directiona catre Serviciul decontari.
Recurenta a mentionat acest lucru pentru a sublinia faptul ca dosarele cu situatiile de plata nu au fost niciodata directionate catre aceasta pentru a le verifica si semna.
Nu a avut nici un control asupra dosarelor cu situatiile de plata care intrau în ANL cu viza dirigintelui de santier si a antreprenorului general. Ele erau înaintate Serviciului decontari. Din cauza lipsei procedurilor clare de lucru în ANL, biroul decontari facea platile conform situatiilor de plata semnate doar de dirigintii de santier si constructori.
Recurenta a mentionat ca în rapoartele transmise de catre ea lunar catre Directorul departamentului LOCUINTE ÎN REGIM DE ÎNCHIRIERE – S.A., erau centralizate informari primite de la dirigintii de santier din teritoriu, cu privire la stadiul lucrarilor comunicate procentual (nu cantitativ sau valoric), nu erau înregistrate cu numar de intrare în ANL, nu se confruntau cu situatiile de plata înregistrate cu numar de intrare în ANL.
Reprezentantii conducerii numiti si “Responsabili de zona” aveau obligatia de a prezenta trimestrial în Consiliul de administratie al ANL informari în legatura cu activitatea desfasurata în zona.
Începând cu februarie 2008 s-a propus si aprobat în C.A. al ANL, efectuarea unor vizite trimestriale ale conducerii ANL în cele 8 zone ale tarii.
Recurenta arata ca santierele firmei SC CONIRED SA sunt în judetele Dâmbovita si Prahova si au fost incluse în programul vizitei întocmite de aceasta, în ZONA 3, vizita desfasurata în luna martie 2009. La aceasta vizita au participat conducerea ANL si consilierii sefi de zona, cu exceptia doamnei Director general adjunct G.C. care detinea si functia de “Responsabil de zona” în ZONA 3.
Nelegalitatea si netemeinicia sentintei recurate, rezulta din urmatoarele aspecte: În conformitate cu dispozitiile art. 287 din Codul muncii “Sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile în apararea sa pâna la prima zi de înfatisare.” Asadar, angajatorul era obligat sa demonstreze temeinicia si legalitatea deciziei de concediere nr. 197/01.06.2009, nerevenind recurentei obligatia de a-si demonstra nevinovatia.
Cu toate acestea, prin contestatia formulata, a criticat decizia de concediere atât sub aspectul netemeiniciei, demonstrând astfel nevinovatia recurentei rezultata din situatia de fapt (prezentata anterior), cât si sub aspectul nelegalitatii, întrucât în conformitate cu dispozitiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, “Sub sanctiunea nulitatii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; c) motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile”, aspecte care nu sunt mentionate în cuprinsul deciziei de concediere, fapt ce atrage nulitatea absoluta a acesteia.
Instanta de fond a retinut si apreciat în mod gresit aceste aspecte, retinând în considerentele sentintei recurate ca recurenta-contestatoare “a recunoscut în cadrul apararilor formulate ca nu a îndeplinit anumite obligatii si ca nu a prezentat conducerii agentiei nici un referat cu privire la executarea lucrarilor si respectarea graficelor de executie” – paragrafele 5 si 6, pag. 10 din sentinta.
Or, recunoasterea (marturisirea) ca mijloc de proba nu are o forta probanta absoluta, înscriindu-se în categoria prezumtiilor, iar în raport de dispozitiile art. 1206 C. civ., instanta trebuia sa distinga între o marturisire simpla, calificata sau complexa –Ioan Les, Tratat de Drept Procesual Civil, 3.9.6.5.Efectele marturisirii, pag.485-486, Ed. AII Beck, Bucuresti 2005.
Dupa cum se poate observa, recunoasterea, ca aspect de care s-a folosit instanta de fond în motivarea solutiei pronuntate, nu este una simpla, ci reprezinta o marturisire calificata sau complexa, care datorita împrejurarilor în strânsa conexitate sau adaugate, schimba natura faptului principal ori restrânge sau chiar anihileaza faptul principal (recunoasterea neîndeplinirii obligatiilor si neîntocmirea unor referate de catre conducerea agentiei).
Din aceasta perspectiva, tot neîntemeiata apare si dispozitia instantei prin care a respins încuviintarea probelor astfel cum au fost solicitate, prin nota de probe formulata la termenul din 14.10.2009. Tocmai prin administrarea probei cu martori si interogatoriul intimatei recurenta intentiona sa clarifice aceste aspecte ale recunoasterii si alte aspecte de fapt imputabile intimatei, recunoastere asupra careia instanta de fond a ignorat total sa faca o calificare asupra faptului principal recunoscut.
Acele referate de informare catre conducerea agentiei ar fi trebuit sa le înainteze superiorul sau ierarhic, Responsabilul de zona pentru ZONA 3, G.C., sau sa le înainteze catre conducerea agentiei, respectiv Directorului general adjunct, adica persoanei din conducerea ANL care îi pusese în vedere ca de santierele din cele trei locatii se va ocupa personal si care era în acelasi timp sotul persoanei ce reprezenta antreprenorul general al acelor santiere, respectiv SC CONIRED SA.
Un alt aspect de netemeinicie si nelegalitate a solutiei pronuntate îl reprezinta aspectul ca instanta de fond a apreciat ca recurenta s-a facut vinovata de faptul ca nu a semnat situatiile de lucrari înaintate la plata si ca a înaintat conducerii agentiei rapoarte de activitate care nu corespundeau situatiei reale a lucrarilor efectuate la santierele SC CONIRED SA, rapoarte de activitate care nu sunt înregistrate în registrul de intrari al ANL. Practic, recurentei i se imputa responsabilitatea unor documente neînregistrate în registrul de intrari al ANL, în timp ce Directorului general adjunct, G.C. care întocmea si transmitea trimestrial rapoarte de activitate, rapoarte ce au fost înregistrate în registrul de intrari al ANL, aceasta reprezentând persoana care a informat conducerea ANL cu privire la situatia lucrarilor din santierele SC CONIRED SA.
Mai mult, obiectul cercetarii disciplinare l-a reprezentat lamurirea aspectelor mentionate în Nota de informare nr. 11791/13.05.2009, astfel cum rezulta din convocarea în vederea cercetarii disciplinare nr. 12353/19.05.2009 adresata recurentei.
În raport de dispozitiile art. 267 alin. 2 din Codul muncii: ” în vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii.” Or, daca obiectul cercetarii disciplinare l-a reprezentat lamurirea aspectelor mentionate în Nota de informare nr. 11791/13.05.2009, în vedere pregatirii unei aparari temeinice si complete asupra faptei pentru care era cercetata disciplinar, intimata avea obligatia si trebuia sa-i comunice Nota de informare nr. 11791/13.05.2009. Intimata nu a facut dovada respectarii acestei obligatii, aspect ce demonstreaza atât netemeinicia si nelegalitatea deciziei de concediere, cât si netemeinicia si nelegalitatea sentintei recurate, instanta de fond ignorând si aceste aspecte în motivarea solutiei pronuntate.
De asemenea, la sfârsitul anului 2008 trebuiau receptionate mai multe lucrari, despre imposibilitatea efectuarii receptiei acestor lucrari a încunostintat conducerea agentiei, respectiv pe Dir. Gen Adj. G.C. si Dir. Gen Adj. S.A., iar acesta din urma a decis sa nu se mai efectueze receptia. Acest aspect rezulta si din raspunsurile recurentei la întrebarile adresate în cadrul cercetarii disciplinare, astfel cum sunt consemnate în Nota explicativa nr. 13001/25.05.2009, raspunsul la întrebarea 17.
În aceste conditii, ce releva nevinovatia recurentei rezultând din faptul ca a informat conducerea agentiei despre aceste aspecte, intimata avea obligatia, iar instanta trebuia sa puna în vedere acesteia, sa demonstreze care era termenul de efectuare a receptiei pentru aceste lucrari si daca exista dispozitie ANL de prelungire a acestui termen. În cazul în care termenul de receptie nu fusese amânat, intimata ar fi trebuit sa dovedeasca motivele pentru care receptia lucrarilor nu s-a efectuat, acest aspect demonstrând ca organele de conducere ale ANL aveau cunostinta despre situatia reala a lucrarilor, ceea ce demonstreaza nevinovatia recurentei, si aceste aspecte fiind ignorate de catre instanta de fond.
În atare situatie, si decontarea lucrarilor s-a facut tot în cunostinta de cauza de catre factorii de decizie, sub adapostul unor proceduri neclare în cadrul ANL, adica plata acestor lucrari s-a facut fara ca pe situatiile de lucrari înaintate la plata sa existe semnatura recurentei, desi intimata recunoaste ca era necesara aceasta semnatura pentru avizarea documentelor.
Acesta reprezinta un alt aspect de netemeinicie si nelegalitate al sentintei recurate, instanta de fond apreciind în mod gresit ca se imputa recurentei responsabilitatea crearii vreunui prejudiciu, în vreme ce responsabilitatea revenea persoanei care a aprobat si efectuat plata fara sa existe avizele si semnaturile necesare pe documentele de plata.
Mai mult, conform Notei de constatare nr. 11791/13.05.2009, la rubrica Constatari, litera b) se precizeaza: “Situatiile de lucrari din amplasamentele situate în localitatile Târgoviste, Pucioasa si Sinaia sunt confirmate de reprezentantul ANL în teritoriu, fara ca acesta sa aiba cuprinse în fisa postului aceste atributii. De mentionat ca pentru anul 2008, conducerea ANL a emis deciziile 136 si 137/24.01.2008 si 382/17.04.2008 prin care acesta a fost numit diriginte de santier dar, în cuprinsul acestor decizii s-a strecurat o eroare materiala respectiv: dirigintele de santier nu este inspector de specialitate, ci referent.”
Totodata, instanta a încuviintat, în cadrul probei cu înscrisuri, depunerea la dosar a fiselor de evaluare întocmite pe numele recurentei pentru anul 2008. Astfel cum rezulta din expozeul sentintei recurate, intimata recunoaste ca ultima fisa de evaluare a fost cea din anul 2008 care a fost întocmita în anul 2005, adica fisa pentru semestrul II 2008, însa depune la dosar doar fisa pentru semestrul I 2008, întocmita la 23.09.2008.
Instanta în mod gresit a luat act de faptul ca nu se poate depune fisa de evaluare pentru anul 2009.
Conform fisei de evaluare pentru semestrul I 2008, se poate observa ca recurenta a obtinut calificativul FOARTE BINE, acelasi fiind calificativul exprimat si în fisa de evaluare pentru semestrul II 2008, care nu a mai fost depusa la dosarul cauzei.
Si aceste aspecte au fost ignorate de catre instanta de fond, demonstrând de asemenea netemeinicia si nelegalitatea sentintei recurate.
Fata de argumentele expuse anterior, recurenta solicita admiterea recursului si casarea sentintei recurate în cazul în care se constata ca modificarea hotarârii nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi, iar în subsidiar, admiterea recursului si modificarea sentintei recurate, în sensul admiterii contestatiei astfel cum a fost formulata, în cazul în care instanta constata ca situatia de fapt este lamurita sub toate aspectele, nemaifiind necesara administrarea altor probe.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este nefondat.
Astfel, recurenta nu se poate prevala de conflictul de interese sesizat, faptele ilicite pretinse, întrucât acestea sunt de natura sa atraga raspunderea contractuala, disciplinara ori penala a celor care le-au comis, dar nu înlatura raspunderea disciplinara a salariatei contestatoare pentru faptele proprii de neîndeplinire a atributiilor de serviciu.
Prin urmare, neverificarea si nesemnarea situatiilor de plata pentru cele trei santiere nu constituie cauze de înlaturare a raspunderii, dimpotriva, dau masura nerespectarii sarcinilor stabilite în acest sens prin fisa postului, care au subzistat cu acelasi continut si dupa numirea unui responsabil de zona, respectiv acreditarea unui diriginte de santier, atributiile recurentei nefiind confiscate în drept prin instituirea responsabilitatilor acestora, dovada în acest sens si ca pentru restul santierelor, salariata si-a îndeplinit regulamentar sarcinile prevazute de fisa postului.
Sub aceste aspecte, ea nu se poate prevala nici de ordinul verbal, vadit ilegal al responsabilului de zona G.C., întrucât ordinul nelegal al superiorului ierarhic, de a nu-si îndeplini obligatiile de serviciu, nu obliga valabil subordonatul, dimpotriva, obliga la denuntarea acestuia, ceea ce, pâna la data întocmirii notei de constatare unilaterala din 07.05.2009, nu s-a întâmplat. Ulterior acestui moment, aratarea împrejurarilor care au ocazionat nerespectarea obligatiilor de serviciu, apare ca o simpla aparare împotriva actiunii disciplinare pornite împotriva sa, în niciun caz, motiv de înlaturare a raspunderii.
Din aceasta perspectiva, în mod legal si temeinic a considerat prima instanta irelevanta administrarea probei cu martori, sau interogatoriu dat fiind ca, si real ordinul verbal vadit abuziv si ilegal nu lega salariatul, el fiind tinut de îndeplinirea atributiilor stabilite autonom prin fisa postului, ca si de sesizarea eventualelor împrejurari în care era împiedicat sa si le exercite. În acelasi sens, vina concurenta a altor persoane, nu o înlatura pe a sa, fiecare raspunzând pentru nerespectarea propriilor obligatii, potrivit cu natura culpei: civila, disciplinara, materiala ori penala.
Sub aspect probator, se constata întocmai îndeplinita ipoteza art. 287 din Codul muncii cât priveste obligatia angajatorului de a depune, pâna la prima zi de înfatisare, toate dovezile în apararea sa, astfel, odata cu întâmpinarea, el a depus contractul individual de munca si fisa postului, nota de constatare a diferentelor flagrante între stadiul fizic al lucrarilor si situatia decontarilor, ca si centralizatoarele amplasamentelor verificate, rapoartele de activitate asumate prin semnatura de contestatoare în perioada august 2008 – februarie 2009, referitoare inclusiv la cele trei santiere, respectiv convocarea la cercetare disciplinara, raspunsurile salariatei la întrebarile adresate si raportul comisiei de cercetare. Toate aceste probe stabilesc fara echivoc o situatie de fapt si juridica întocmai cu cea pretinsa de angajator si sanctionata prin decizia contestata, recurenta neputându-se prevala nici de caracterul complex sau calificat al marturisirii, de asemenea, neechivoce, întrucât aceasta ar putea fi invocata doar daca împrejurarile învederate ar fi de natura sa-i înlature raspunderea atrasa de faptele recunoscute, ceea ce, astfel cum s-a argumentat, nu poate fi primit în speta .
Din acelasi punct de vedere, reclamanta-recurenta nu se poate plânge nici de neînlaturarea, în cuprinsul deciziei, a apararilor formulate în cursul cercetarii, întrucât legea leaga aceasta cerinta de situatia formularii unor aparari pertinente, de natura sa înlature vinovatia sau raspunderea, iar nu a oricaror aparari, oricât de nerelevante, cu privire la fapta savârsita si vinovatie.
În fine, necomunicarea notei de constatare unilaterala, odata cu convocarea la cercetare, nu atrage nevalabilitatea acesteia, câta vreme înstiintarea descrie situatia supusa cercetarii, iar salariata o prezinta pe larg în nota informativa înregistrata la 22.05.2009, adica anterior cercetarii propriu-zise, ocazie cu care nu a pretins necunoasterea faptelor imputate si nu a solicitat timp pentru a lua cunostinta de acestea si de situatia diferentelor între decontari si lucrarile executate, dimpotriva, rezulta ca a cunoscut exact obiectul cercetarii si s-a aparat invocând aceleasi împrejurari cu cele deduse prezentei judecati.
Irelevante sunt si calificativele obtinute în exercitiul profesiei, faptele de abatere disciplinara constatate fiind suficient de bine caracterizate si grave pentru a atrage sanctiunea cea mai drastica.
Rezulta, pe baza celor expuse, ca hotarârea primei instante e legala si temeinica, iar recursul declarat, nefondat si va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
