CONT.ADM.Acţiune formulată de reclamant având calitatea de salariat în baza contractului individual de muncă încheiat cu Serviciul de Ambulanţă. Competenţa funcţională a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal cu privire la anularea deciziei de sanc


CAF

Acţiune formulată de reclamant având calitatea de salariat în baza contractului individual de muncă încheiat cu Serviciul de Ambulanţă. Competenţa funcţională a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal cu privire la anularea deciziei de sancţionare disciplinară.

Asupra cauzei de faţă, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei funcţionale, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, Secţia  a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub nr. 502/114/2016, la data de 03.03.2016, reclamanta A.O.L., formulată în contradictoriu cu Serviciul Judeţean de Ambulanta Buzău, reprezentata legal de Manager Dr.Z.L., a contestat Decizia nr. 23 din data de 03.02.2016, emisa de către Serviciul de Ambulanta Judeţean Buzău, comunicata la data de 05.02.2016, prin care a fost sancţionată cu avertisment scris, considerând-o nedreapta si nelegala, atat ca act administrativ cat si sancţiunea aplicată şi a solicitat anularea deciziei de sancţionare si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei a arătat reclamanta că decizia este emisa fara respectarea cerinţelor de validitate impuse de art. 252 alin.2) din Codul muncii şi opinează că, din analiza Deciziei de sancţionare rezulta ca ea nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile, cerinţa a cărei omisiune atrage nulitatea actului emis in aceste condiţii, raportat la art. 252 alin.(2) lit.c) din Codul muncii.

Arată reclamanta în continuare că, potrivit art. 251 alin.(l) din Codul muncii, sancţiunea avertismentului scris se poate aplica si fara derularea procedurii cercetării disciplinare, însă aceste dispoziţii legale nu împiedică angajatorul sa efectueze cercetarea disciplinara, daca doreşte, asa cum s-a întâmplat si in cazul de fata. Insa, in situaţia in care angajatorul optează pentru efectuarea cercetării disciplinare, el are obligaţia de a respecta toate prevederile legale ce reglementează desfăşurarea întregii proceduri, ce reprezintă garanţii ale respectării dreptului la apărare al salariatului, iar nu sa le aplice parţial.

Pe cale de consecinţa, decizia de sancţionare trebuie sa respecte cerinţele de validitate impuse de art.252 alin.(2) din Codul muncii, aceasta procedura neputind fi aplicata pro parte de către angajator, in funcţie de propriul sau interes.

Cu privire la procedura de cercetare disciplinara, arată că modul de lucru al asistentei medicale M A este unul defectuos, are multe scăpări si de multe ori incearca sa-si impună opinia, desi nu are dreptate si din acest motiv este evitata de mulţi dintre colegi, unii chiar refuzând sa intre in tura cu aceasta. Face precizarea ca răspunderea pentru toata activitatea din tura respectiva este a medicului, care coordonează întreaga echipa. Au fost numeroase astfel de situaţii, insa nu a făcut referat pentru a solicita sancţionarea acesteia, ci doar a adus la cunoştinţa conducerii, verbal, in discuţiile pe teme de serviciu. Astfel, in urma unei discuţii in contradictoriu, pe tema atribuţiilor fiecărui salariat si a întinderilor acestora -discuţie purtata cu asistenta ce o insotea in deplasările efectuate la intervenţii si care făcea parte din echipaj- aceasta din urma a ignorat, in mod repetat, intenţionat, indicaţiile sale referitoare la manevrele aplicate si documentele întocmite, situaţie in care a fost nevoita sa repete cele spuse. Acest lucru a iritat-o pe doamna asistenta, care a reacţionat -ca de obicei-foarte „zgomotos”, adresandu-i o serie de cuvinte mai puţin elegante, acuze si chiar amenintari, situaţie in care, vazand ca sunt puţine şanse sa inteleaga momentul, locul şi mai ales, scopul pentru care se aflau acolo, ştiind ca nu era pentru prima data cand se manifesta in acest fel, a intenţionat sa părăsească incaperea în care erau impreuna, a deschis usa sa iasă, insa doamna asistenta a bruscat-o, a împins-o cu putere inapoi, a imbrancit-o, prinzandu-i braţul cu haina de la umar si i-a blocat usa de acces. In aceste condiţii, a asistat, fara sa poată iesi, la întreaga scena de furie a asistentei, pana la momentul la care a intervenit o alta persoana, care fusese de fata la întreaga scena.

A semnalat cele petrecute conducerii instituţiei, iar doamna manager a afirmat că o sa ia masuri pentru ca doamna asistenta sa-si revizuiască atitudinea si sa-si corecteze conduita, pentru ca nu este prima data cand i se aduc la cunoştinţa asemenea împrejurări, de la mai multe persoane (colegi de serviciu) si din tura respectiva dar si din alte ture, insa nu a luat masuri, crezând ca aceasta se indreapta.

Art.252 alin.(2) din Codul muncii dispune: ”sub sancţiunea nulităţii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: … motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile. Aceasta reglementare are rolul de a asigura respectarea dreptului la apărare al salariatului cercetat, iar convocarea -anunţul, notificarea- in vederea prezentării in fata comisiei de disciplina trebuie comunicata intr-un timp rezonabil, pentru a permite salariatului sa-si formuleze apărarea si sa fie asistat de către un reprezentant al sindicatului al carui membru este, ori de către un avocat, in scopul aflării adevărului si stabilirii pe baze temeinice a existentei -sau nu- a unei abateri disciplinare a acestuia.

In situaţia de fata, apreciază reclamanta, înştiinţarea cu privire la cercetarea disciplinara i-a fost data de către un portar, in seara precedenta, in jurul orelor 20,00, situaţie in care era imposibil sa-şi pregătească apărarea ori sa fie asistata de un reprezentant al sindicatului sau avocat.

Despre asa-zisa cercetare disciplinara arată ca s-a efectuat foarte sumar, in şedinţa a fost audiata de către membrii comisiei, atat ea cat si numita M.A., insa alte persoane care au fost de fata si ar fi avut cate ceva de spus nu au fost audiate. Mai mult decât atat, componenta comisiei este, cel puţin, discutabila, in conditiile in care este de notorietate subiectivismul unora dintre membri, data fiind tensiunea creata de rezultatul alegerilor din sindicat, urmare cărora a fost aleasa alta structura de conducere, iar vechea tabăra se agata de funcţii cu toate puterile (motivaţi fiind de facilităţile pe care funcţiile le ofereau si de care s-au folosit, uneori, in mod abuziv).

A adus la cunoştinţa conducerii instituţiei incidentul, insa nu a făcut un referat scris in acest sens, prin care sa solicite conducerii luarea de masuri fata de M.A., deoarece managerul unităţii a asigurat-o ca stie situaţia si va lua masurile cuvenite. Astfel, M.A. a făcut referat, a descris imprejurările, in varianta sa, iar comisia s-a limitat la aceasta varianta, fara sa faca propriile investigaţii, propriile acte de cercetare disciplinara.

In urma şedinţei comisiei de disciplina, măsura propusa a fost de sancţionare atat a sa cat si a numitei M.A., cu aceeaşi sancţiune -avertisment scris- desi ea am fost cea care a fost umilita, imbrancita, agresata, de fata cu alte persoane si, în loc sa se dorească aflarea adevărului, s-a adoptat aceasta măsura, aplicata in mod egal, desi generatorul a fost asistenta M.A., care a si intretinut si prelungit consecinţele gestului sau iresponsabil, aceasta fiind cea care a incalcat Codul deontologic si Regulamentul de Organizare si Funcţionare si Regulamentului Intern.

Din cauza timpului total insuficient de la momentul primirii instiintarii si pana la şedinţa efectiva a comisiei de disciplina, a fost lipsita de posibilitatea reala de a-şi formula apărările necesare si de a fi asistata de un reprezentant al sindicatului sau de un aparator.

Lucrările şedinţei s-au desfăşurat in mod lacunar, membrii comisiei limitandu-se la câteva întrebări, fara martori si fara sa solicite alte probe.

In situaţia descrisa a fost umilita deoarece M.A. a inteles ca este sprijinita, a dominat audierile, atat prin stilul sau de a întrerupe expunerea, discuţiile, întrebările si răspunsurile, dar, mai ales, prin frecventa decibelilor din expunerile sale, asa incat răspunsurile sale au fost fragmentate, întrerupte si ramase neconsemnate in mod fidel in procesul verbal.

Mai arată că decizia contestata nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, desi dispoziţia legala este de stricta aplicare, fiind imperativa. Asa cum rezulta din actul contestat, in conţinutul acestuia sunt doar enumerate evaziv câteva date, fara a fi descrisa efectiv fapta săvârşita, in ce consta si ce urmări, eventual, a avut aceasta.

Decizia de sancţionare contestata nu cuprinde, de asemenea, nici precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, codul deontologic, contractul individual de munca aplicabil care au fost încălcate de ea.

Pentru toate aceste motive, solicită anularea Deciziei nr. 23, din data de 3.02.2016, emisa de către Serviciul de Ambulanta Judeţean Buzău, comunicata la data de 05.02.2016, anularea, pe cale de consecinţa, a sancţiunii aplicate prin aceasta si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Pârâtul Serviciul de Ambulanta Judeţean Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiata si menţinerea Deciziei nr. 23/03.02.2016 prin care reclamanta a fost sanctionata cu avertisment scris, ca fiind legala si temeinica.

A invocat pârâtul excepţia  necompetentei materiale a sectiei a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, având in vedere ca reclamanta nu este funcţionar public iar temeiul juridic invocat in prezenta acţiune este Codul muncii, astfel ca urmează sa se soluţioneze de Tribunalul Buzau-Sectia I civila, complet specializat in litigii de munca.

Consideră ca nu poate fi primita critica adusa de reclamanta, in sensul că decizia de sancţionare nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare, de vreme ce in situaţia sancţionării cu avertisment scris nu este obligatorie efectuarea cercetarii disciplinare, asa cum rezulta din prevederile art. 251 alin 1 din Codul muncii.

Convocarea la cercetarea disciplinara s-a realizat in vederea stabilirii cauzelor si gravitaţii faptei, a împrejurărilor in care a fost abaterea săvârşita, gradul de vinovăţie, consecinţele abaterii precum si comportarea generala la serviciu. Din moment ce sancţiunea a fost stabilită, având în vedere dispoziţiile art. 251 alin 1 din Codul muncii care prevede ca aceasta sancţiune se poate aplica si fara derularea procedurii cercetării disciplinare, legiuitorul facand excepţie de la regula potrivit căreia este obligatorie cercetarea disciplinara, pe cale de consecinţa nici in decizia de sancţionare nu este obligatoriu să se faca referire la cercetarea disciplinara.

Apreciază pârâtul că nu este adevărat ca decizia contestata nu cuprinde descrierea faptei, sancţiunea avertismentului scris fiind aplicata atat reclamantei cat si doamnei M.A. pentru atitudine necuviincioasa in timpul programului de lucru, ambele salariate fiind vinovate pentru declanşarea conflictului dintre acestea.

Consideră că nu poate fi primita de către instanţa de judecata nici apărarea reclamantei în sensul ca decizia de sancţionare contestata nu cuprinde prevederile din statutul personal, regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil care au fost încălcate de reclamanta.

Mai arată că Decizia nr. 23/03.02.2016 emisa de Serviciul de Ambulanta Judeţean Buzău face referire la „nerespectarea prevederilor din art. 12 din Codul de conduita al personalului din cadrul S.A.J. Buzău, nerespectarea art. 18 alin 1 si art. 48 din Regulamentul Intern al S.A.J. Buzău, precum si nerespectarea  prevederilor din fisa  postului referitoare la comportarea necuviincioasa fata de colegi”.

În temeiul art.132 alin.(1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 248 din acelaşi act normativ, analizând cu prioritate excepţia referitoare la competenţa funcţională a Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, tribunalul constată şi reţine că această excepţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.132 alin.(1) şi (3) din Codul de procedură civilă, „când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.”

Prin prezenta cerere, reclamanta A.O.L. a solicitat, în contradictoriu cu Serviciul Judeţean de Ambulanta Buzău, anularea Deciziei nr. 23 din data de 03.02.2016,  prin care a fost sancţionată cu avertisment scris.

Reclamanta a avut calitatea de salariat în baza contractului individual de muncă înregistrat la Serviciul Judeţean de Ambulanta Buzău sub nr.307/2009, fiind încadrată în funcţia de medic specialist medicină de familie.

În consecinţă, reţinând faptul că reclamanta a avut calitatea de salariat în baza unui contract individual de muncă, situaţie care atrage incidenţa dispoziţiilor Codului muncii, instanţa va admite excepţia necompetenţei funcţionale, invocată de pârât şi, în consecinţă, va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei I Civilă, complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Buzău.

Potrivit art. 132 alin.(3) din codul de procedură civilă, „dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent”.