Prin decizia nr.130/13.03.2013 emisă de intimată s-a dispus începând cu data de 18.03.2013 desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, conform prevederilor art. 61 lit.a) şi ale art.248 alin.(19 lit.e) din Legea nr.53/2003 (Codul muncii).
Prin decizia nr.130/13.03.2013 emisă de intimată s-a dispus începând cu data de 18.03.2013 desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, conform prevederilor art. 61 lit.a) şi ale art.248 alin.(19 lit.e) din Legea nr.53/2003 (Codul muncii).
Deşi contestatorul se face vinovat de abaterea reţinută prin decizia de concediere, totuşi sancţiunea aplicată este mult prea severă în raport cu gravitatea faptei şi împrejurările în care a fost săvârşită.
Deşi contestatorul se face vinovat de abaterea reţinută prin decizia de concediere, totuşi sancţiunea aplicată este mult prea severă în raport cu gravitatea faptei şi împrejurările în care a fost săvârşită.
Văzând împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, precum şi celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 250 din Codul muncii, fapta imputată contestatorului nu a reprezentat o abatere suficient de gravă pentru a atrage cea mai drastică sancţiune disciplinară, respectiv concedierea.
Văzând împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, precum şi celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 250 din Codul muncii, fapta imputată contestatorului nu a reprezentat o abatere suficient de gravă pentru a atrage cea mai drastică sancţiune disciplinară, respectiv concedierea.
Prin decizia nr.11/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii şi a stabilit în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 252 alin.5) raportat la art. 250 din Codul muncii că: „instanţa competentă să soluţioneze contestaţia salariatului împotriva sancţiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greşit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancţiune disciplinară.”
Reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior concedierii este obligatorie potrivit art. 80 alin.2 Codul muncii, în cazul în care acesta solicită acest lucru, iar angajatorul trebuie să întreprindă operaţiile administrative necesare pentru ca acest lucru să fie posibil.
Art. 80 alin.2 Codul muncii
Art. 5 alin.(1) lit.a) – c) din Legea nr. 467/2006
Decizia nr.11/2013 a Înaltei Cur?i de Casaţie şi Justiţie
Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr. 1279/88/2013, … prin Sindicatul Liber al Salariaţilor din S.C. […] SA Tulcea, au formulat contestaţie împotriva următoarelor decizii de concediere: 130/14.03.2013, 136/14.03.2013, 147/14.03.2013, 146/14.03.2013, 143/14.03.2013, 132/14.03.2013, 137/14.03.2013, 142/14.03.2013, 150/14.03.2013, 148/14.03.2013, 135/14.03.2013 şi 131/14.03.2013, emise de S.C. […] SA Tulcea, solicitând anularea acestora ca netemeinice şi nelegale, reintegrarea contestatorilor pe posturile deţinute anterior şi plata către fiecare a unei despăgubiri egale cu valoarea salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care au beneficiat în calitate de salariaţi, până la reintegrarea efectivă. În subsidiar, contestatorii au solicitat redozarea sancţiunilor aplicate.
În motivare, contestatorii au arătat că au fost angajaţii societăţii ocupând posturile de conducători auto, până la momentul concedierii lor, în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit.a) din Codul muncii.
Au menţionat contestatorii că, la data de 18.02.2013 au aflat din presa locală că intimata intenţionează să externalizeze posturile de şofer din societate, astfel că, debusolaţi, s-au retras de pe traseu, la sediul societăţii, solicitând membrilor din Biroul executiv al sindicatului să discute cu directorul societăţii în legătură cu acest aspect, acesta din urmă refuzând să le dea orice fel de informaţii.
Ulterior acestui demers nereuşit, contestatorii au luat legătura cu prefectul judeţului, în condiţiile în care primarul nu se afla în primărie, iar apoi, întorcându-se la societate, directorul, convins fiind de preşedintele Filialei Tulcea a C.N.S. Cartel Alfa, ca să stea de vorbă cu ei, le-a comunicat că nu vor fi disponibilizaţi şi, astfel, protestul lor a încetat, salariaţii reluându-şi lucrul.
S-a subliniat că la protest au participat circa 2/3 din numărul salariaţilor, fiind prezenţi atât şoferi cât şi mecanici, electricieni, gresori, sudori, iar în zilele de 20 şi 21 februarie au fost cercetaţi disciplinar numai 28 dintre cei care au participat la protest, aceştia fiind toţi şoferi.
De asemenea, contestatorii au arătat că, în timpul cercetării disciplinare, le-a fost refuzat dreptul de a fi asistaţi de reprezentanţii sindicatului Cartel Alfa, au refuzat semnarea procesului-verbal întocmit de comisia de disciplină.
În dovedire, contestatorii au depus la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri: deciziile de concediere contestate, actele adiţionale încheiate la contractele individuale de muncă, documente medicale, fluturaşi de salariu, cereri de împuternicire a sindicatului pentru a-i reprezenta în faţa instanţei, cererile nr. 367/20.03.2013, nr. 701/15.03.2913 şi nr. 0405/20.02.2013, extrase din presa locală, sentinţa civilă nr. 1225/12.04.2011 pronunţată în dosarul nr. 4341/88/2010, încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu din 12 iunie 2012 pronunţată în dosarul nr. 3728/327/2012, tabel nominal cu membrii comitetului sindical al Sindicatului Liber al S.C. […] SA, extras din CCM la nivel de unitate.
În apărare, a formulat întâmpinare intimata, prin care a invocat excepţia de nelegalitate a reprezentării contestatorilor de către Sindicatul Liber al Salariaţilor din S.C. […] SA Tulcea, sens în care a făcut trimitere la prevederile art. 3 alin.1 din Legea 62/2011, dar şi la prevederi din Statutul Sindicatului Liber al Salariaţilor din SC […] SA.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestaţiei, sens în care au arătat, în esenţă că, prin demersul întreprins de contestatori la data de 18.02.2013, care s-au retras de pe traseele pe care erau programaţi să efectueze transportul public de călători ori nu au plecat la timp în cursele programate după amiaza, a fost perturbat grav serviciul de […] în comun, afectându-se în mod deosebit imaginea societăţii, căreia i-au fost produse astfel şi importante prejudicii materiale.
Intimata a subliniat că evenimentul a fost raportat conducerii societăţii prin referatul nr. 0366 din 18.02.2013 al Secţiei exploatare-mentenanţă, care a consemnat traseele pe care nu s-au efectuat cursele programate şi numărul curselor neefectuate şi, prin referatul nr. 0365/18.02.2013, întocmit de şeful de cabinet, din care rezultă impactul negativ pe care l-ar avea asupra publicului călător, retragerea autobuzelor de pe trasee.
A precizat intimata că, urmare acestora referate, cunoscând starea de fapt şi având în vedere gravitatea faptelor celor 28 de conducători auto, conducerea societăţii a dispus cercetarea disciplinară a acestora, în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii şi a regulamentului intern al societăţii.
S-a mai arătat că cercetarea disciplinară s-a efectuat în două etape, în zilele de 20 şi 21 februarie a.c.
Urmare cercetărilor disciplinare, comisia de disciplină a concluzionat că, faptele majorităţii conducătorilor auto cercetaţi, constituie abateri grave de la disciplina muncii, cu efecte deosebite asupra activităţii societăţii, drept pentru care conducerea acesteia a dispus concedierea disciplinară a celor vinovaţi în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit.a) şi 248 lit.e) din Codul muncii şi ale Regulamentului intern al societăţii.
La data de 20 mai 2013, contestatorii au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate a reprezentării contestatorilor de către Sindicatul Liber al Salariaţilor din S.C. […] SA Tulcea, ca nefondată şi admiterea acţiunii pe fond, aşa cum aceasta a fost formulată.
În şedinţa de judecată din data de 5 iunie 2013 instanţa, deliberând, pentru o bună gestionare a cauzelor, a dispus disjungerea cauzei pentru fiecare contestator în parte, respectiv cererea formulată de contestatorul […] de restul contestatorilor din proces şi pentru care s-au format dosare noi.
La data de 10 septembrie 2013 contestatorul […], reprezentat prin Sindicatul Liber al Salariaţilor din S.C. […] SA Tulcea, a depus la dosar adresa nr. 9387/CP/EF/25.06.2013.
La data de 13 septembrie 2013, pârâta a depus la dosar copia xerox a Deciziei nr. 5/23 iulie 2013, anexa 1 la Decizia nr. 5/23.07.2013, iar la data de 9 octombrie 2013 I.T.M. Tulcea a depus la dosar copii xerox ale proceselor-verbale de control încheiate cu S.C. […] SA Tulcea şi S.C. […] SRL Plopeni, jud. Prahova.
La data de 21 octombrie 2013, contestatorul a depus la dosar copie xerox după Regulamentul Intern aprobat prin Hotărârea nr. 6 din 16 iulie 2009 a Consiliului de Administraţie a S.C. „[…]” SA Tulcea.
Prin sentinţa civilă nr. 3987 din data de 21.10.2013, pronunţată în dosarul civil nr. 1279/88/2013, Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a reprezentării contestatorului de către Sindicatul Liber al Salariaţilor din S.C. […] SA Tulcea.
A admis în parte contestaţia privind pe contestatorul […], prin Sindicatul Liber al Salariaţilor din cadrul SC […] SA Tulcea, în contradictoriu cu intimata S.C. […] SA TULCEA, având ca obiect contestaţie decizie concediere.
A anulat în parte decizia nr. 130/14.03.2013 emisă de S.C. […] SA Tulcea şi anume, numai sub aspectul individualizării sancţiunii disciplinare, în sensul că înlocuieşte sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului potrivit art. 61 lit.a) şi art. 248 alin.1 lit.e) din Legea nr. 53/2003 cu sancţiunea “avertisment scris” prevăzută de art. 248 alin.1 lit.a) din Codul muncii.
A obligat ntimata la reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii prin decizia contestată.
A obligat intimata să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, aferente perioadei de la data concedierii acestuia şi până la reintegrarea sa efectivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia de nelegalitate a reprezentării contestatorului de către Sindicatul Liber al Salariaţilor din S.C. […] SA Tulcea:
Conform prevederilor art. 28 din Legea 62/2011:
„ (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului prin apărătorii proprii sau aleşi.
Contestatorul are calitate de membru al Sindicatului Liber al Salariaţilor din S.C. […] S.A. Tulcea, fiind chiar preşedintele acestuia, aşa după cum rezultă fără putinţă de tăgadă din încheierea de şedinţă a Camerei de Consiliu din 12 iunie 2012.
Scopul promovării contestaţiei este tocmai acela de a se încerca o restabilire a dreptului la muncă al contestatorului, a cărui calitate de salariat la societatea intimată a încetat, ca urmare a emiterii de către aceasta a unei decizii de concediere pentru care acesta solicită, prin sindicat, un control asupra legalităţii şi temeiniciei, în condiţiile în care el o apreciază ca fiind netemeinică şi nelegală.
Aşadar, rolul sindicatului în cauza de faţă este acela de a apăra, în sensul precizat de art. 28 din Legea nr. 62/2011, dreptul la muncă al unui membru al său.
Nu se poate aprecia că acesta nu mai are calitatea de membru de sindicat, şi deci nu mai poate fi reprezentat de acesta în instanţă, conform legii sus-citate având în vedere că acesta a fost concediat şi deci nu mai are calitatea de salariat, atât timp cât tocmai obiectul cauzei este contestaţie la respectiva decizie de concediere, instanţa având aşadar de analizat dacă acesta a fost concediat legal şi temeinic, adică tocmai dacă mai are sau nu calitatea de salariat la societate.
Dreptul pe care îl apără în prezenta cauză sindicatul este tocmai dreptul la muncă al contestatorului, astfel că nu are relevanţă, sub aspectul existenţei mandatului, la data formulării cererii de chemare în judecată, împrejurarea că prin decizia contestată, contestatorului i-a încetat calitatea de salariat.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi ÎCCJ în Decizia nr.1/21.01.2013: „Referitor la categoria interesului apărat prin posibilitatea recunoscută organizaţiilor sindicale de a formula acţiune în numele membrilor lor, concluzia este în sensul că legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizaţiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup fie individuale.
Această concluzie se desprinde atât din formularea dispoziţiilor art. 28 alin.1 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care se referă expres inclusiv la apărarea drepturilor ce decurg din contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, situaţie în care interesele sunt cu precădere individuale, cât şi din dispoziţiile fostului art. 282 din Codul muncii (actual art. 267 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare), care acordă posibilitatea de a fi părţi în conflicte de muncă în mod expres sindicatelor, pe lângă salariaţi, angajatori, patronate, alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale ori ale Codului de procedură civilă.
Ţinând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse şi conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.
Faptul că interpretarea dată de o parte a jurisprudenţei şi doctrinei, în sensul că, potrivit art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale acţionează în calitate de reclamante, a reprezentat şi voinţa legiuitorului a fost confirmat de evoluţia legislativă ulterioară abrogării Legii sindicatelor nr. 54/2003, şi anume de prevederile art. 28 alin.3 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care se prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizaţii.”
Aşa fiind, instanţa a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a reprezentării contestatorului de către Sindicatul Liber al Salariaţilor din S.C. […] SA Tulcea.
Cu privire la fondul cauzei:
Între contestator şi societatea intimată au fost stabilite raporturi de muncă în baza unui contract individual de muncă.
Prin Decizia nr. 130 din 14.03.2013, intimata a dispus ca începând cu data de 18.03.2013 să-i fie desfăcut contestatorului contractul de muncă disciplinar, conform prevederilor art. 61 lit.a) şi ale art. 248 alin. (1) lit.e) din Legea nr. 53/2003, republicată – Codul muncii.
Pentru a dispune astfel, intimata a reţinut ca şi abatere disciplinară în sarcina contestatorului, faptul că, în data de 18.02.2013, acesta deşi era programat să efectueze pe traseul 1, un număr total de 8,5 curse, acesta a efectuat doar 4 curse, între orele 1017-1335, faptă sesizată prin referatele nr. 365/18.03.2013, întocmit de dna […] – şef cabinet şi sub nr. 366/18.02.2013, întocmit de dna […] – şef secţie exploatare-mentenanţă.
Analizând referatul nr. 365/18.02.2013, instanţa a observat că, prin acesta şeful de cabinet […] aducea la cunoştinţă conducerii societăţii împrejurarea că, la data de 18.02.2013 a fost sunată în mod repetat de cetăţeni ai oraşului Tulcea, care reclamau că nu există nici un autobuz pe traseu, astfel că a solicitat relaţii serviciului exploatare, fiind astfel informată că, începând cu ora 1009 maşinile au început să se retragă, deşi erau programate până la ora 1400 în cursă, iar până la ora 1308 s-au retras toate maşinile.
Prin referatul nr. 366/18.02.2013, […] şeful secţiei exploatare-mentenanţă, a adus la cunoştinţa societăţii împrejurarea că, la data de 18.02.2013, a constatat că o serie de conducători auto, printre care şi contestatorul, s-au retras din traseu, fără a anunţa defecţiuni tehnice, iar cei din programul PM s-au prezentat cu întârziere, încălcând astfel programul stabilit prin foaia de parcurs, fişa postului şi regulamentul de ordine interioară.
În urma cercetării disciplinare efectuate în cauză, comisia de disciplină a constatat că faptele contestatorului îndeplinesc condiţiile de existenţă a abaterilor disciplinare prevăzute la art. 28 alin.1 lit.a) în principal şi la art. 28 lit.d) şi e), ca abateri rezultante din regulamentul intern, adică încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 17 alin.1 pct.1), subminarea activităţii societăţii prin prejudiciul material şi de imagine creat şi refuzul nejustificat de executare a obligaţiilor, sarcinilor şi responsabilităţilor stabilite prin lege, contractul colectiv şi individual de muncă, regulamentul intern şi a ordinelor şi dispoziţiilor de serviciu primite de la conducătorii ierarhici.
De asemenea, comisia de disciplină a apreciat că, în accepţiunea dispoziţiilor art. 29 alin. (6) ROI, abaterea principală, cât şi cele de rezultat, sunt calificate ca fiind abateri grave.
Din depoziţia martorului […], propus de contestator, instanţa a reţinut că, în dimineaţa zilei de 18.02.2013, în jurul orelor 7.30, a fost întrebat dacă are cunoştinţă de existenţa articolului publicat în ziarul „Delta” şi în care se anunţa că S.C. […] SA externalizează posturile de şoferi din cadrul societăţii.
A declarat martorul că după ora 9.30 el (în calitate de secretar al Sindicatului Liber al Salariaţilor din cadrul S.C. […] SA, aşa după cum rezultă din Încheierea Camerei de Consiliu din data de 12 iunie 2012 pronunţată în dosarul nr. 3728/327/2012), împreună cu liderul de sindicat şi cu alţi 7-8 conducători auto, au fost primiţi de către directorul societăţii, care, întrebat fiind dacă are cunoştinţă despre sus-menţionatul articol publicat în ziarul Delta, iniţial nu a vrut să recunoască faptul că are cunoştinţă, iar după câteva minute le-a răspuns că nu este obligat să le dea aceste informaţii şi i-a poftit afară din birou.
Martorul a mai declarat că, în aceste condiţii, s-au adresat telefonic Primăriei şi apoi Cabinetului Prefectului, însă în tot acest răstimp, în curtea societăţii s-au adunat şoferii de pe traseu, situaţia devenind puţin „inflamată”.
A declarat martorul că nici după ce s-a întors delegaţia ce a mers la Prefectură, directorul nu a dorit să le ofere informaţii privind externalizarea posturilor de şoferi din cadrul societăţii, spunându-le că nu trebuie să le dea socoteală şi, abia în jurul orelor 16.00 acesta a coborât în mijlocul oamenilor împreună cu liderul Sindicatului Cartel Alfa, […], dându-le asigurări că nu se va întâmpla nimic din cele publicate în ziar.
Analizând articolul publicat în ziarul Delta din data de 18.02.2013, aflat în copie la fila 60 din dosar şi intitulat „Conducerea STP merge pe varianta externalizării: scoate la licitaţie posturile de şofer”, instanţa observă că, într-adevăr, prin acesta directorul societăţii confirma variantele de lucru la nivel de societate, nominalizate de primarul municipiului, inclusiv aceea a externalizării posturilor de şoferi din cadrul societăţii.
Cu alte cuvinte, directorul societăţii avea cunoştinţă despre faptul că postul de şofer al contestatorului urma să fie externalizat şi conform prevederilor art. 40 alin.2 lit.a) din Codul muncii, acesta avea obligaţia să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă.
Mai mult decât atât, în lumina prevederilor art. 40 alin.2 lit.e) din Codul muncii, acesta avea obligaţia, ca şi reprezentant al societăţii, să se consulte cu sindicatul sau după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, în privinţa deciziilor susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi obligaţiile acestora.
Directiva 2002/14/CE stabileşte cadrul general relativ la informarea şi consultarea lucrătorilor în U.E. pe parcursul executării contractului de muncă.
Printre raţiunile principale ale adoptării acestei directive este şi aceea privind necesitatea promovării şi întăririi informării şi consultării asupra situaţiei evoluţiei probabile a locurilor de muncă; în cazul în care evaluarea angajatorului este orientată în sensul că locurile de muncă riscă să se afle în primejdie, informarea şi consultarea trebuie să vizeze eventualele măsuri avute în vedere, îndeosebi în direcţia formării şi dezvoltării competenţelor profesionale, în scopul de a se contrabalansa evoluţia negativă sau consecinţele sale şi de a întări capacitatea de inserţie şi de adaptabilitate a lucrătorilor.
Informarea şi consultarea lucrătorilor în timp util, constituie o condiţie prealabilă a reuşitei proceselor de restructurare şi de adaptare a întreprinderilor la noile modalităţi de organizare a muncii.
În conformitate cu prevederile art. 40 alin.2 din Codul muncii mai sus menţionate a fost adoptată Legea 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor, lege care reglementează cadrul general de stabilire a cerinţelor minime ale dreptului la informare şi consultare a angajaţilor din societăţile din România cu cel puţin 20 de angajaţi.
Problemele cu privire la care angajatorii au obligaţia să informeze şi să îi consulte pe reprezentanţii angajaţilor sunt, potrivit art. 5 alin.1 lit.a)-c) şi următoarele: situaţia, structura şi evoluţia probabilă a ocupării forţei de muncă în cadrul societăţii precum şi cu privire la eventualele măsuri de anticipare avute în vedere, în special atunci când există o ameninţare la adresa locurilor de muncă;- deciziile care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relaţiile contractuale sau în raporturile de muncă.
Aşadar, obligaţia de informare şi consultare care revine angajatorului, potrivit Codului muncii şi Legii nr. 467/2006, constituie o formă principală în care se manifestă buna sa credinţă în raporturile cu salariaţii săi. Aceasta este o garanţie a asigurării păcii sociale, a participării consultative a salariaţilor la deciziile majore care le pot afecta statutul profesional.
În speţă, societatea nu a înţeles să-şi informeze salariaţii cu privire la modificările ce urmau să aibă loc în modalitatea de derulare a activităţii acesteia şi, implicit în raporturile lor de muncă încheiate cu societatea, în sensul externalizării posturilor de şofer din cadrul societăţii, încălcând astfel legislaţia în materia sus-menţionată, aceştia aflând din presa locală despre aceste modificări şi recurgând la gestul extrem al organizării protestului spontan neautorizat, din data de 18.02.2013.
Este adevărat că art. 196 alin.1 din Legea nr. 62/2011 prevede că „participarea la grevă … nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu atrage posibilitatea sancţionării în nici un fel a acestora”, însă instanţa nu va analiza sancţiunea disciplinară aplicată contestatorului din această perspectivă, în condiţiile în care încetarea lucrului de către salariaţi timp de 4-5 ore, pe parcursul unei zile, nu a fost o grevă organizată şi desfăşurată conform legii.
Neîndoielnic, neefectuarea unui număr de curse de către un şofer de autobuz este o abatere disciplinară evidentă, însă, având în vedere că această abatere a fost săvârşită tocmai ca şi efect al nerespectării obligaţiei societăţii de informare a salariaţilor şi de consultare cu sindicatul, cu privire la o problemă extrem de sensibilă în contextul actual, respectiv a externalizării posturilor ocupate de salariaţii protestatari printre care s-a aflat şi contestatorul, impune a se verifica dacă sancţiunea aplicată acestuia a fost corect individualizată.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 250 din Codul muncii angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, având în vedere: împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare.
Văzând împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, împrejurări analizate în debutul examinării contestaţiei, în contextul în care aceasta a fost săvârşită ca urmare a neîndeplinirii de către societate a obligaţiei de informare a salariaţilor, a refuzului constant, vehement al conducerii societăţii de a-i informa pe salariaţii săi despre măsura externalizării posturilor lor chiar şi după ce aceştia au aflat din presă despre această măsură ce îi privea în mod direct, instanţa a considerat că fapta imputată contestatorului nu a reprezentat o abatere suficient de gravă pentru a atrage cea mai drastică sancţiune disciplinară, respectiv concedierea acestuia.
Altfel spus, instanţa a apreciat că, individualizarea sancţiunii disciplinare este greşită, sancţiunea nerespectând gravitatea reală a abaterii şi neraportându-se la circumstanţele concrete în care ea a fost comisă.
Prin Decizia nr. 11 a ICCJ pronunţată într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin.5 raportat la art. 250 din Codul muncii, instanţa competentă să soluţioneze contestaţia salariatului împotriva sancţiunii disciplinare aplicată de către angajator, constatând că aceasta este greşit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancţiune.
Aşa fiind, în urma analizării detaliate a împrejurărilor de fapt în care abaterea a fost comisă, a consecinţelor ei, tribunalul a apreciat că se impune reindividualizarea sancţiunii dispuse iniţial şi înlocuirea acesteia cu sancţiunea „avertisment scris”, contestaţia fiind admisă în parte.
Pe cale de consecinţă, Decizia nr. 130/14.03.2013 emisă de SC […] SA Tulcea va fi anulată în parte şi anume, numai sub aspectul individualizării sancţiunii disciplinare, în sensul că se înlocuieşte sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului potrivit art. 61 lit.a şi art. 248 alin.1 lit.e din Legea nr. 53/2003 cu sancţiunea „avertisment scris” prevăzută de art. 248 alin.1 lit.a) din Codul muncii.
Văzând şi dispoziţiile art. 80 alin.1 din Codul muncii, instanţa a apreciat concedierea ca fiind netemeinică, obligând intimata la reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii prin decizia contestată şi la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, aferente perioadei de la data concedierii acestuia şi până la reintegrarea sa efectivă.
Împotriva hotărârii mai sus arătate, în termen legal a declarat apel pârâta S.C. […] S.A. TULCEA, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Instanţa de fond a motivat admiterea contestaţiei în cea mai mare parte pe nerespectarea de către conducerea societăţii a obligaţiei de informare a angajaţilor cu privire la situaţia, structura şi evoluţia probabilă a ocupării forţei de muncă în cadrul societăţii, fără a avea în vedere că o asemenea obligaţie incumbă, în principal, la negocierea contractelor colective de muncă, aşa cum dispun prevederile art. 130 (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social. Or, în cauză nu se impunea o asemenea informare, atâta timp cât nu ne aflăm în situaţia negocierilor colective de muncă, dispoziţiile art.40 alin. 2), lit.a) din Codul muncii neputând fi invocate, atâta timp cât conducerea societăţii nu luase nicio decizie relativă la modificarea condiţiilor de muncă ori a elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă.
Întreruperea intempestivă, voluntară şi neautorizată a programului de lucru de către reclamant, cu consecinţa producerii unor deosebite prejudicii este o faptă exclusivă a acestuia care nu putea atrage decât răspunderea disciplinară ori materială a acestuia, cu atât mai mult cu cât acesta îndeplinea şi o funcţie în organul de conducere sindical. Numai o simplă informaţie de presă referitoare la intenţiile de viitor ale conducerii societăţii nu era o motivare serioasă, temeinică şi justificată care să-l determine ca, împreună cu alţi colegi de muncă, să săvârşească o astfel de faptă.
De altfel, instanţa de fond nu neagă absenţa abaterii disciplinare, însă omite să ţină cont de existenţa condiţiilor pentru concedierea disciplinară prevăzute de art. 61, lit. a) din Codul muncii, condiţii întrunite în mod indiscutabil în acesta cauză, mai ales că fapta a fost săvârşită într-o întreprindere de interes public local.
În redozarea sancţiunii, instanţa de fond nu a reţinut şi nu a acordat nicio atenţie susţinerilor noastre privind gravitatea şi repetarea/recidiva faptei săvârşite de reclamant în mai puţin de 4 luni, ceea ce conform prevederilor Codului muncii constituie temei suficient pentru o concediere disciplinară legală, situaţie reglementată detaliat şi în regulamentul intern al societăţii noastre.
Legat de cele de la punctul anterior, aşa cum s-a învederat şi instanţei de fond, organizaţia sindicală sau reprezentanţii salariaţilor nu şi-au asumat niciun moment responsabilitatea întreruperii colective a lucrului, deşi din adresa nr. 9.387/CP/EF/25.06.2013 a Prefecturii Tulcea – aflată la dosar – rezultă cu certitudine că, înainte de întreruperea lucrului, la sediul acestei instituţii a avut loc un dialog pe probleme socio-profesionale între reprezentanţii Prefecturii şi o delegaţie sindicală din care făceau parte şi protestatarii. Însă, raportat la prevederile Legii nr. 467/2006, în cauză nu s-a făcut nicio dovadă a unui înscris din partea organizaţiei sindicale sau reprezentanţilor salariaţilor adresat conducerii societăţii din care să rezulte că ar fi interesaţi de informaţii în sensul acestei legi.
Nu în ultimul rând, dar foarte important şi cu efecte negative asupra societăţii recurente este faptul că prin pronunţarea sentinţei civile atacate, Tribunalul Tulcea obligă societatea pârâtă la reînfiinţarea unor posturi/locuri de muncă peste voinţa consiliului de administraţie ?i a conducerii executive ale societăţii, posturi desfiinţate din structura de personal a societăţii, aşa cum am informat instanţa prin adresa nr. 1.829/12.09.2013, la care s-a anexat decizia consiliului de administraţie. În aceste condiţii se apreciază că o asemenea decizie judecătorească este de natură să influenţeze negativ organizarea şi funcţionarea societăţii pârâte, mai ales în actualele condiţii economice în care activează cu dificultate.
Faţă de cele arătate se solicită ca instanţa de recurs să constate că nu există motive de nelegalitate şi netemeinicie ale deciziei de concediere nr. 130 din 14.03.2013 în sensul prevederilor art. 80 din Codul muncii (r), motivaţia sentinţei civile nr. 3.987/21.10.2013 a Tribunalului Tulcea neputând fi susţinută, atâta timp cât conducerea societăţii a respectat prevederile legale în materie şi a îndeplinit toate procedurile corespunzătoare acestora.
În concluzie, pentru motivele invocate solicită anularea sentinţei civile nr. 3987 din 21.01.2013 a Tribunalului Tulcea pronunţată în dosarul nr.1279/88/2013 şi, prin efectul devolutiv al apelului, rejudecând cauza pe fond respingerea contestaţiei dlui […] împotriva deciziei de concediere nr. 130 din 14.03.2013, ca nefondată, netemeinică şi nemotivată.
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanţă a apreciat în funcţie de criteriile prevăzute de art. 250 din Codul Muncii că sancţiunea aplicată contestatorului nu a fost corect individualizată.
Intimata a reţinut ca şi abatere disciplinară în sarcina contestatorului faptul că în data de 18.02.2013, acesta deşi era programat să efectueze pe traseul 1 un număr total de 8,5 curse, acesta a efectuat doar 4 curse, între orele 1017-1335.
Faptul că prin regulamentul intern, nerespectarea programului de lucru este considerată abatere gravă, nu înseamnă că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă intervine în mod automat şi invariabil cu ignorarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 250 Codul muncii.
Nerespectarea programului de lucru a avut loc în contextul apariţiei în ziua respectivă a unui articol în presa locală prin care publicul a fost informat în legătură cu două posibile soluţii la problemele economice ale societăţii pârâte, respectiv desfiinţarea unor trasee şi scoaterea la licitaţie a serviciilor de conducere auto.
Potrivit art. 5 alin.(1) lit.a) – c) din Legea nr. 467/2006, angajatorii au obligaţia să informeze şi să consulte reprezentanţii angajaţilor, potrivit legislaţiei în vigoare, cu privire la: a) evoluţia recentă şi evoluţia probabilă a activităţilor şi situaţiei economice a întreprinderii; b) situaţia, structura şi evoluţia probabilă a ocupării forţei de muncă în cadrul întreprinderii, precum şi cu privire la eventualele măsuri de anticipare avute în vedere, în special atunci când există o ameninţare la adresa locurilor de muncă; c) deciziile care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relaţiile contractuale sau în raporturile de muncă, inclusiv cele vizate de legislaţia română privind procedurile specifice de informare şi consultare în cazul concedierilor colective şi al protecţiei drepturilor angajaţilor, în cazul transferului de întreprinderi.
Obligaţia de informare a salariaţilor, prin reprezentanţii lor, incumbă angajatorului nu numai în cadrul negocierilor colective, ci şi în legătură cu eventualele măsuri avute în vedere atunci când există o ameninţare la adresa locurilor de muncă.
Societatea nu a înţeles să-şi informeze salariaţii cu privire la modificările ce urmau să aibă loc în modalitatea de derulare a activităţii acesteia şi implicit în raporturile lor de muncă încheiate cu societatea, în sensul externalizării posturilor de şofer din cadrul societăţii, aceştia aflând din presa locală despre aceste modificări.
Prin decizia nr.11/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii şi a stabilit în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 252 al.5) raportat la art. 250 din Codul muncii că: „instanţa competentă să soluţioneze contestaţia salariatului împotriva sancţiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greşit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancţiune disciplinară.”
În motivarea acestei decizii I.C.C.J. a reţinut în esenţă că instanţele de judecată, procedând în acest mod, nu se transformă în organe disciplinare, pentru că ele nu fac din oficiu cercetări administrative pentru stabilirea actelor şi faptelor juridice prin care s-a încălcat disciplina muncii, ci doar cenzurează măsura sancţionatoare aplicată deja de angajator, asigurând un cadru de protecţie a salariaţilor în raporturile sale cu angajatorul, cu respectarea căruia orice măsură luată, trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei că reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar anterior, întrucât deciziile nr.142/28.10.2010 şi nr.147/01.11.2010 au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 1225 din 12.04.2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 504/CM din 18.10.2011 a Curţii de Apel Constanţa.
De asemenea, nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei că reclamantul nu poate fi reintegrat întrucât postul ocupat de acesta a fost între timp desfiinţat.
Potrivit art. 80 al.2) Codul muncii, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.
Măsura reintegrării este o măsură reparatorie, o consecinţă a anulării unei decizii de concediere nelegale şi netemeinice.
Dacă s-ar accepta ideea că reintegrarea salariatului nu ar mai fi posibilă ca urmare a desfiinţării postului pe care acesta îl ocupase ar însemna că dispoziţiile art. 80 al.2 din Codul muncii să fie lipsite de finalitate, iar protecţia oferită salariatului să fie pur formală.
Reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior concedierii este obligatorie potrivit art. 80 al.2 Codul muncii, în cazul în care acesta solicită acest lucru, iar angajatorul trebuie să întreprindă operaţiile administrative necesare pentru ca acest lucru să fie posibil.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 al.1 Cod proc.civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.
