Desfacerea disciplinară a contractului de muncă . Motive de nulitate a deciziei de sancţionare disciplinară. Abatere disciplinară.
-art.268 lit. f, art. 266, art.63 şi art. 264 lit. f din Codul muncii
Lipsa menţiunii exprese din cuprinsul decizie de desfacere disciplinară a contractului de muncă a menţionării instanţei căreia i se poate adresa contestaţia – Tribunalul Buzău- nu constituie un motiv de nulitate al deciziei de vreme ce a fost indicată instanţa competentă(tribunalul), gradul acesteia şi localitatea unde îşi are sediul instanţa prin raportare la domiciliul contestatoarei, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. f) din Codul muncii .
Emiterea deciziei s-a realizat de organul competent, potrivit dispoziţiilor OUG nr. 107/5.09.2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale “Apele Române” Directorul general al Administraţiei Naţionale” Apele Române” fiind abilitat a dispune concedierea recurentei –contestatoare din funcţia de Director al Direcţie Judeţene a Apelor.
Faţă de gravitatea omisiunilor şi întârzierilor în îndeplinirea sarcinilor de serviciu reţinute în sarcina recurentei-contestatoare, chiar dacă aceasta nu mai fusese sancţionată disciplinar anterior, măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, în baza art. 63 coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii apare corect individualizată în raport de dispoziţiile art. 266 din Codul muncii si temeinic motivată în fapt şi în drept
(Decizia 502/16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale)
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului, contestatoarea T C M a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Naţională Apele Române solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie anulată decizia de concediere nr.134 /13.03.2009 ca netemeinică şi nelegală, să se dispună reintegrarea sa pe postul şi funcţia avute anterior, aceea de director al Direcţiei Apelor Buzău – Ialomiţa, să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii până la efectiva reintegrare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, reclamanta a invocat excepţia nulităţii deciziei de concediere întrucât pârâta a omis să individualizeze instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la decizia de concediere, iar nu să utilizeze menţiunea generică „tribunalul în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul contestatoarea”. S-a apreciat că decizia este nulă de drept întrucât cuprinde acuzaţii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare, prin încălcarea unor articole din normele interne , dispoziţii ce nu au legătură cu faptele imputate. Se susţine că astfel, pârâta a încălcat dispoziţiile art. 268 alin. 2 lit. b din Codul Muncii
Cu privire la fondul cauzei a arătat că a fost angajată la Administraţia Naţională „ Apele Române” ocupând funcţia de Director al Direcţiei Judeţene a Apelor , începând cu anul 2006. Deşi a avut o activitate profesională ireproşabilă la începutul anului 2006, odată cu schimbarea conducerii unităţii pârâte asupra sa au început să se facă presiuni diferite pentru a înceta contractul individual de muncă.
Întrucât a refuzat să dea curs presiunilor, pârâta a decis să o sancţioneze disciplinar, aplicând cea mai gravă dintre sancţiunile prevăzute de legislaţia muncii şi anume, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă ca urmare a săvârşirii unor aşa zise abateri disciplinare.
În ceea ce priveşte prima faptă reţinută în sarcina sa, respectiv necomunicarea unui răspuns în termen legal, la cererea înregistrată la Direcţia Judeţeană a Apelor , consideră că în mod eronat, a fost sancţionată.
Potrivit dispoziţiilor interne, una dintre salariatele Direcţiei Judeţene Apelor avea obligaţia de a comunica un răspuns, însă din culpa sa exclusivă nu a comunicat răspunsul în termenul legal de 30 de zile.
Faţă de acest aspect a dispus demararea procedurii cercetării disciplinare, în urma căreia salariata a fost sancţionată.
Astfel, rezultă că o altă persoană era răspunzătoare direct pentru omisiunea de a transmite răspunsul în termenul legal.
În privinţa celei de-a doua fapte, respectiv că nu a dat lămuriri cu privire la modalitatea în care a fost emisă Decizia nr. 45/2008 prin care a fost retrasă autorizaţia de gospodărire a apelor acordată unei societăţi, aceasta nu există întrucât lămuririle solicitate au fost cuprinse prin intermediul adresei nr. 2083/13.02.2009.
La data de 10.02.2009, prin adresa nr. 1348/CC/10.02.2009 i-au fost solicitate unele lămuriri cu privire la emiterea deciziei nr. 45/2008, ocazie cu care a informat conducerea superioară atât cu privire la motivele pentru care decizia a fost emisă cât şi cu privire la litigiul intentat de către societatea de gospodărire a apelor împotriva deciziei .
Angajatorul a aplicat cea mai drastică sancţiune , fără să ştie că unele fapte imputate nu au fost săvârşite de aceasta şi fără să ţină cont că nu a avut nici o abatere disciplinară anterioară.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 76 – 78 din Codul Muncii, art. 112 – 114 , art. 274 Cod pr. Civilă.
La dosar, reclamanta a depus în copie : adresa nr. 3936/2009, decizia nr. 134/2009, decizia nr. 4/2009, adresele nr. 655/2009, nr. 2248/2009, 6078/2008, nr. 8/2009 şi a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei.
Pârâta Administraţia Naţională „Apele Române” a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
S-a solicitat şi respingerea excepţiei nulităţii deciziei de concediere, întrucât în art. 2 al deciziei se prevede „ prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la tribunalul în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul contestatorul „.
Pe fond, s-a arătat că reclamanta a săvârşit în mod repetat o serie de abateri disciplinare care prin caracterul lor grav, justifică sancţiunea aplicată.
În urma desfăşurării cercetării disciplinare prealabile prin nota nr. 4 din 04.03.2009 a şefului Biroului Juridic-Contencios, înregistrată sub nr. 2176/05.03.2009, au fost sesizate încălcări ale disciplinei muncii. În urma acestei note, a fost emisă Decizia nr. 115/2009 a Directorului General al A.N.A.R. prin care o Comisie a fost însărcinată să efectueze o cercetare disciplinară prealabilă cu privire la cele sesizate şi să formuleze concluzii in urma acestei cercetări.
În acest sens a fost convocat salariatul pentru cercetarea disciplinara prealabilă, respectându-se în acest sens toate prevederile legale în materie, fapt necontestat de altfel de către contestatoare.
Astfel, s-a întocmit un chestionar care a fost comunicat salariatului, acesta din urmă răspunzând prin adresa înregistrată la A.N.A.R. sub nr. 2410/11.03.2009.
În urma cercetării disciplinare, comisia de disciplină a ajuns la următoarele concluzii în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către contestatoarea T C M ;
– a ignorat prevederile regulamentului intern al instituţiei din care făcea parte, invocând necunoaşterea acestuia, deşi i-a fost comunicat conform prevederilor legale;
– nu a răspuns cererii înregistrate la Direcţia Apelor cu nr. 11186/28.07.2008 în termenul legal şi nici în cel stabilit de către organul ierarhic superior. În acest sens a fost confirmat în cadrul desfăşurării procedurii disciplinare faptul că nu s-a răspuns petentului nici până la data convocării, deşi prin adresa nr. 1348/CC/10.02.2009 s-a dispus înaintarea unui răspuns cel mai târziu până la data de 13.02.2009. Faptul că la data de 03.02.2009 au fost luate anumite măsuri administrative şi disciplinare la nivelul direcţiei, nu suplineşte netransmiterea unui răspuns către petent până la data dispusă de către Directorul General al ANAR şi, cu atât mai mult, până la data convocării disciplinare. În acest sens sunt neîntemeiate susţinerile contestatoarei în sensul în care obligaţia de a comunica răspunsul era în sarcina unei alte salariate, salariată care a şi fost sancţionată disciplinar în acest sens. În virtutea atribuţiilor prevăzute în fişa postului şi mai ales a funcţiei sale, aceea de director, contestatoarea avea obligaţia de a verifica îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către salariaţii aflaţi în subordinea sa. Astfel, faptul că un petent nu a primit un răspuns solicitării sale nici la mai bine de 7 luni de la înregistrarea cererii, fiind depăşit cu mult termenul legal în acest sens, conduce la ideea de culpa gravă în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către contestatoare;
– nu a înţeles să respecte, nici măcar în ultima instanţa, angajamentele asumate în faţa organelor de conducere ale A.N.A.R.;
– nu şi-a dovedit în nici un fel susţinerile din faţa Comisiei de Disciplină;
– a emis Decizia nr. 45/2008 de retragere a autorizaţiei de gospodărire a apelor pe baza unor argumente incomplete şi în neconcordanţă cu legislaţia incidentă, fapt stabilit în mod irevocabil de către instanţele judecătoreşti;
– în desfăşurarea activităţii sale, contestatoarea nu a respectat procedura de lucru;
– în emiterea deciziei de retragere a autorizaţiei de gospodărire a apelor, contestatoarea, deşi cunoştea necesitatea si obligativitatea ca pentru documentele care pot angaja răspunderea juridica a societarii, sa fie acordata viza compartimentului juridic, aceasta nu a solicitat un astfel de aviz de legalitate, recunoscând acest lucru si in fata Comisiei de Disciplină.
În cauză au fost încălcate, în mod flagrant şi grav, dispoziţiile referitoare la disciplina muncii, iar valoarea socială lezată prin aceste fapte o constituie relaţiile de muncă şi ordinea interioară din cadrul angajatorului.
Fapta de a nu răspunde anumitor solicitări ale superiorului ierarhic, precum şi de a nu respecta termenul dispus pentru întocmirea şi prezentarea unor documente , reprezintă abateri grave şi repetate de la disciplina muncii .
În privinţa cererii de reintegrare pe postul şi funcţia deţinută anterior, se solicită a fi respinsă ca fără obiect în raport de prevederile OUG nr. 37/2009 potrivit cărora , „ funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual , care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integranta din aceasta, precum si adjuncţii acestuia se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă „.
La dosar, pârâta a depus în copie documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei şi a solicitat interogatoriul reclamantei .
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză prin sentinţa civilă nr. 1003 pronunţată la 2 noiembrie 2009, tribunalul a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere , invocată de reclamantă şi a respins contestaţia promovată, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Conform art. 137 Cod pr. Civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea fondului pricinii .
Potrivit art. 268 alin. 2 lit. g, din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, printre altele , instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Faptul că în decizia nr. 134/2009 emisă de Administraţia „ Apele Române” se menţionează în art. 2 „ prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul contestatorul „ iar nu precizarea concretă a Tribunalul Buzău , nu poate atrage sancţiunea nulităţii absolute, sancţiune ce ar fi intervenit în lipsa acestei precizări cu privire la instanţa competentă să soluţioneze contestaţia .
Celălalt motiv de nulitate de drept a deciziei, respectiv reţinerea unor abateri disciplinare privind încălcarea unor articole din normele interne ce nu au legătură cu faptele imputate , nu a fost reţinut ca excepţie, apreciind că priveşte fondul cauzei .
Astfel, prin Decizia nr. 134 din 13.03.2009 a Administraţiei Naţionale Apele Române a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei cu nr. 1274/3/06.01.2006, în baza art. 72 din Contractul colectiv de muncă al Administraţiei Naţionale„ Apele Române„pentru perioada 2008-2010 coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f, şi art. 63 din Codul Muncii .
S-a reţinut în sarcina contestatoarei că nu a comunicat, potrivit dispoziţiilor Directorului General al A.N.A.R., un răspuns în termenul legal şi nici în cel stabilit ulterior de către organul ierarhic superior, la cererea înregistrată la Direcţia Judeţeană a Apelor cu nr. 11186/28.07. 2008, nu a dat lămuriri cu privire la modalitatea în care a fost emisă Decizia nr. 45/2008 prin care a fost retrasă autorizaţia de gospodărire a apelor acordată respectivei societăţi, precum şi faptul că nu a comunicat rapoartele tehnico juridice care au stat la baza emiterii respectivei decizii. De asemenea, raportat la stadiul litigiilor pe care D.A. le are în legătură cu retragerea autorizaţiei de gospodărire a apelor, nu a comunicat măsurile luate în raport de hotărârile instanţelor de judecată şi normele legale în vigoare aplicabile în cauză.
S-a reţinut că faptele respective reprezintă încălcări de disciplina muncii, nefiind respectate atribuţiile de serviciu cuprinse în Regulamentul intern al A.N.A.R. ( art. 15 lit. a,b,c,), art. 17 lit. b,d,e,), contractul individual de muncă ( art. 21, alin. 2 lit. a,b, )fişa postului ( pct. 4 lit. a), 4.1 liniuţa 3, liniuţa 9. 4.2. liniuţa 1, 3 ).
Conform contractului individual de muncă nr. 1274/3/2006 şi actelor adiţionale din 01.05. 2008 şi 01.10.2008, reclamanta T C M a fost angajata Administraţiei Naţionale „ Apele Române” , în funcţia de director al Direcţiei Apelor B, atribuţiile fiind prevăzute în anexa la contract şi în fişa postului ( filele 60-67 dosar ).
Prin cererea înregistrată la Direcţia Apelor-Ialomiţa sub nr. 11186 din 28.07.2008, S.C. C F Galaţi solicitase autorizaţie de gospodărire „ a apelor „.
La această cerere, se reţine în decizia contestată că reclamanta nu a comunicat răspuns în termen legal, aspect recunoscut de aceasta la interogatoriu ( fila 192 dosar ).
De asemenea, s-a reţinut că nu a comunicat răspunsul nici în termenul ulterior stabilit de organul ierarhic superior.
Prin adresa înregistrată la Direcţia Apelor sub nr. 655/14.01.2009, iar la A.N. ” Apele Române „ sub nr. 273/12.01.2009 ( fila 52 dosar ) se solicitase înaintarea în copie a documentaţiei S.C. C F Galaţi depusă şi înregistrată sub nr. 11186/2008, precum şi răspunsul redactat şi comunicat petiţionatului .
De asemenea, prin adresa înregistrată la A.N. „Apele Române” sub nr. 1348/CC/10.02.2009( filele 47- 49 dosar ) se stabilise termenul de 13.02.2009, ora 12,00 pentru comunicarea dacă, la momentul primirii acestei adrese, a fost transmis petentului un răspuns cu privire la adresa nr. 11186/2008, iar în măsura în care un astfel de răspuns există, să se analizeze de urgenţă, solicitarea respectivă şi în raport de legislaţie, să se înainteze răspuns atât petentului, cât şi A.N.A.R., cu respectarea termenelor legale.
Reclamanta răspunde la această adresă, prin adresa înregistrată la A.N. Apele Române, sub nr. 1505/13.02.2009 ( fila 112 dosar ) cu precizarea că nu a fost comunicat nici un răspuns .
Astfel, tribunalul nu a reţinut susţinerea reclamantei în sensul că ar fi răspuns în termenul stabilit ulterior de către organul ierarhic superior, faţă de aceste probatorii nu este întemeiat nici motivul conform căruia una dintre solicitările Direcţiei Judeţene a Apelor avea obligaţia de a comunica răspunsul, fiind culpa exclusivă a acesteia, în condiţiile în care conform fişei postului organiza, coordona şi controla activităţile personalului angajat în compartimentele din subordine.
S-a mai reţinut în decizie, faptul că nu a dat lămuriri cu privire la modalitatea în care a fost emisă Decizia nr. 45/2008, prin care a fost retrasă autorizaţia de gospodărire a apelor societăţii respective, nu a comunicat aspectele tehnice juridice ce au stat la baza emiterii acestei decizii, nu a comunicat măsurile luate în raport de hotărârile instanţelor, raportat la stadiul litigiilor pe care Direcţia Apelor Buzău-Ialomiţa le avea în legătură cu retragerea acestei autorizaţii .
Prin decizia nr. 45/2008( fila 166 dosar) semnată de reclamantă, în calitate de director al Direcţiei Apelor Buzău – Ialomiţa din data de 01.06.2008 se retrăsese autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 75/2007 eliberată S.C. Construcţii Feroviare „ Galaţi .
Prin sentinţa civilă nr. 1186/16.10.2008 a Tribunalului Buzău-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ s-a constatat nulitatea Deciziei nr. 45/2008.
Cu adresa înregistrată la A.N. Apele Române „ nr. 1348/CO/10.02.2009 ( filele 47/49 dosar ) se solicită Direcţiei Apelor Buzău –Ialomiţa a se comunica până la 13.02.2009, ora 12,00 , modalitatea în care a fost emisă Decizia nr. 45/2008, aspectele tehnico juridice ce au stat la baza emiterii acesteia, stadiul litigiilor în legătură cu autorizaţia retrasă, măsurile luate în raport de hotărârile instanţei şi normele legale în vigoare .
Mai arată prima instanţă că, deşi la interogatoriu, reclamanta a susţinut că a răspuns tuturor adreselor în termen ( întrebarea nr. 9 ), din adresa nr. 2083/13.02.2009 ( fila 165 dosar ) nu rezultă că s-ar fi comunicat aspectele tehnico juridice ce au stat la baza retragerii autorizaţiei şi nici măsurile dispuse.
În decizia contestată s-a reţinut încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor Regulamentului intern, art. 15 lit. a,b,c, ( obligaţia de a îndeplini sarcinile ce-i revin conform fişei postului ; obligaţia de a respecta disciplina muncii; obligaţia de respectare a prevederilor din Regulamentul intern; Contractul colectiv de muncă negociat şi Contractul individual de muncă , art. 17 lit. b,d,e,, respectarea programului de lucru; regulile interne de acces şi de plecare din unitate; respectarea sarcinilor stabilite prin fişa postului ; obligaţia de a îndeplini cu corectitudine şi în mod conştiincios îndatoririle de serviciu, dispoziţiile şefilor ierarhici ); din contractul individual de muncă art. M, alin. 2, lit. a,b, ( obligaţia de a îndeplini atribuţiile ce-i revin conform fişei postului , obligaţia de a respecta disciplina muncii) şi din fişa postului pct. 4 lit. a ), 4.1 liniuţele 3,9 ; 4.2 liniuţele 1,3, ( urmărirea permanentă a derulării şi încadrării activităţii unităţii şi subunităţilor în veniturile şi cheltuielile din bugetul aprobat, respectarea prevederilor documentaţiei SMC, manualul calităţii, procedurile de lucru, procedurile de sistem, instrucţiunile lucru şi fişele de proces ; răspunde de desfăşurarea şi coordonarea tuturor activităţilor tehnice , economice şi manageriale de Direcţia Judeţeană a Apelor şi subunităţilor sale, pe baza directivelor şi criteriilor de performanţă stabilite, răspunde de respectarea ordinii şi disciplinei în unitate, a contractului colectiv de muncă, a Regulamentului de ordine interioară şi a reglementărilor legale în vigoare ).
Mai reţine instanţa de fond că, deşi o parte din aceste dispoziţii, între altele cele referitoare la respectarea programului de lucru, regulile de acces şi de plecare din unitate, nu au legătură într-adevăr cu faptele menţionate în decizie, nu pot conduce la anularea acesteia, raportat la reţinerea corectă a celorlalte atribuţii de serviciu încălcate de reclamantă şi care sunt abateri disciplinare .
Potrivit Regulamentului intern abaterea disciplinară este definită în art. 18 alin. 2 ca fiind în raport de dispoziţiile art. 263 alin. 2 Codul Muncii , fapta ce are legătură cu munca şi cea care stă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, Regulamentul intern, contractul individual de muncă, Contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici .
Or, din probatoriul administrat, rezultă săvârşirea de către reclamantă a abaterii disciplinare ce a atras aplicarea sancţiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă .
Dacă într-adevăr nu s-a dovedit că ulterior i-au fost aplicate eventual reclamantei alte sancţiuni disciplinare, nu se poate reţine că la aplicarea sancţiunii în cauză nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 266 Codul Muncii şi art. 15 alin. 8 din C.C.M., raportat la dispoziţiile din Regulament, contract şi fişa postului, încălcate , la împrejurările în care au fost comise în mod repetat faptele, la funcţia de director deţinută de reclamantă .
În consecinţă, faţă de cele reţinute, tribunalul în temeiul art. 137 Cod pr. Civilă, cu referire la art. 268 Codul Muncii a respins excepţia şi contestaţia în sensul celor mai sus-arătate.
Împotriva sentinţei primei instanţe contestatoarea a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocându-se disp.art. 304 pct.9 şi art. 3041 Cod pr.civilă.
Susţine recurenta că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere raportat la dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, apreciind ca fiind suficientă menţionarea în cuprinsul deciziei de sancţionare a faptului că „prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul contestatorul.
Or, dispoziţiile Codului muncii impun individualizarea concretă a instanţei ce are competenţa materială să soluţioneze contestaţia, aşa cum rezultă din interpretarea textului de lege din interpretarea textului art. 268 alin. (2) lit. f) rezultând obligaţia emitentului deciziei la individualizarea concretă a instanţei competente şi nu numai la inserarea unei sintagme în cuprinsul deciziei.
Faţă de lipsa menţiunii instanţei competente să soluţioneze contestaţia împotriva deciziei de sancţionare, apreciază recurenta că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia nulităţii absolute invocată .
Într-un alt motiv se arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că aceasta a fost angajata Administraţiei Naţionale a Apelor Române, ignorând prevederile Contractului individual de muncă, deşi a arătat Tribunalului Buzău faptul că raporturile de muncă se derulau între aceasta şi Direcţia Judeţeană a Apelor , contractul individual de muncă nr.1274/3/06.01.2006 având ca părţi Direcţia Judeţeană a Apelor şi recurentă.
Având în vedere faptul că nu există un contract de muncă încheiat între recurentă şi Administraţia Naţională a Apelor Române şi nici nu există un act adiţional la contractul de muncă prin care să se modifica angajatorul, aşa cum a arătat şi instanţei de fond, Decizia contestată este emisă nelegal întrucât nu provine de la angajator. Deşi a evidenţiat instanţei fond faptul că, potrivit Codului muncii, dar şi Contractului colectiv de muncă la nivel naţional, numai angajatorul poate dispune efectuarea unei cercetări disciplinare şi aplicarea unei sancţiuni, în mod eronat Tribunalul Buzău a ignorat aceste argumente reţinând faptul că a fost salariata Administraţiei Naţionale Apele Române.
Or, atât timp cât decizia contestată emană de la o altă entitate juridică decât angajatorul său, apreciază că s-ar fi impus constatarea nulităţii măsurii dispuse prin Decizia nr. 134/13.03.2009 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Se arată că tot eronată este şi reţinerea instanţei de fond potrivit căreia decizia de concediere cuprinde prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul de muncă pe care aceasta l-ar fi încălcat.
Aşa cum a arătat şi instanţei de fond, în cuprinsul deciziei de concediere sunt menţionate ca fiind nerespectate de către contestatoare o serie de articole din Regulamentul intern al Administraţiei Naţionale Apele Române.
Or, din moment ce aceasta nu era angajată a Administraţiei Naţionale Apele Române iar pe de altă parte nici nu s-a făcut dovada aducerii la cunoştinţă a dispoziţiilor in regulamentul intern pe care le-ar fi încălcat,recurenta-contestatoare susţine că nu se poate reţine aplicabilitatea acestor dispoziţii în situaţia de faţă.
Pentru ca să se poată reţine încălcarea unor norme interne de către contestatoare, instanţa de fond ar fi trebuit să verifice mai întâi aplicabilitatea acestor norme în cazul acesteia şi ar fi trebuit să cerceteze existenţa unei dovezi din care să fi rezultat aducerea la cunoştinţă a acestor norme. Atât timp cât angajatorul nu a făcut dovada aducerii la cunoştinţă a Regulamentului intern, ba chiar mai mult decât atât a invocat încălcarea unor norme dintr-un regulament intern ce nu se aplică unităţii din care făcea parte, apreciază că decizia de sancţionare este lovită de nulitate.
Mai mult decât atât, dispoziţiile din Regulamentul intern a căror încălcare i se impută fie au un caracter general, iar nu unul punctual, fie nu au nici un fel de legătură cu faptele imputate. Astfel, în cuprinsul deciziei de sancţionare cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă este acuzată că ar fi încălcat dispoziţiile art. 15 din Regulamentul intern ANAR care prevede: Jit. a) obligaţia de a îndeplini sarcinile care îi revin conform fişei postului; b)de a respecta disciplina muncii; )obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în Regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă negociat precum şi în contractul individual de muncă”, cu precizarea că aceste obligaţii au un caracter general iar nu unul punctual referitor la. faptele mele. Totodată a fost acuzată de încălcarea dispoziţiilor art. 17, lit. b) să fie punctual şi să respecte programul de lucru stabilit, ora de începere şi de terminare a programului(întârzierea peste ora de începere a programului sau părăsirea fără aprobare a locului de muncă înainte de terminarea programului, constituie abatere şi se sancţionează cu reducerea pontajului zilei respective “, d) respectă regulile interne de acces şi plecare din unitate, dispoziţii care nu au legătură cu faptele imputate, aceasta nefiind acuzată de absente sau nerespectarea programului de lucru.
În egală măsură, deşi este acuzată de încălcarea unor dispoziţii din fişa postului, angajatorul nu a depus la dosar o astfel de fişă de post, aspect nesancţionat de instanţa de fond.
Apreciază faptul că indicarea unor prevederi generale din Regulamentul intern sau a unora ce nu au legătură cu faptele imputate, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 268 Codul muncii, finalitatea lor fiind de a menţiona în concret dispoziţia din acele acte unde este prevăzută obligaţia încălcată pentru a exista posibilitatea reală de a formula apărările în mod corespunzător şi de a aprecia asupra consecinţelor faptelor imputate.
În ceea ce priveşte faptele imputate pentru care i s-a aplicat sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă,se susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat existenţa acestor fapte, individualizarea lor şi pericolul social al acestor fapte.
Referitor la prima faptă imputată, respectiv necomunicarea unui răspuns în termenul legal la cererea înregistrată la Direcţia Judeţeană a Apelor sub nr. 1186/28.07.2008, în mod eronat instanţa de fond a reţinut săvârşirea unei astfel de fapte raportat la probele administrate în dosar.
Or în cazul necomunicării răspunsului la cererea nr. 11186/28.07.2008, vinovată pentru acest lucru a fost o altă salariată a direcţiei, salariată care a fost sancţionată disciplinar pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce îi reveneau. Astfel, una dintre salariatele Direcţiei Apelor pe care o conducea avea obligaţia de a comunica acest răspuns, însă din culpa sa exclusivă nu a comunicat răspunsul în termenul legal de 30 de zile. Faţă de acest aspect a dispus demararea procedurii cercetării disciplinare în urma căreia salariata în cauză a fost sancţionată disciplinar pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Faţă de acest aspect din care rezultă că o altă persoană este răspunzătoare direct pentru omisiunea de a transmite răspunsul în termenul legal, apreciază sancţionarea sa pentru această faptă ca fiind nelegală, întrucât un salariat poate fi sancţionat numai pentru fapte proprii şi nu pentru faptele altor angajaţi.
Astfel raportat la prima faptă imputată, respectiv necomunicarea unui răspuns în termenul legal la cererea înregistrată la Direcţia Judeţeană a Apelor sub nr. 1186/28.07.2008, în mod eronat instanţa de fond a reţinut săvârşirea unei astfel de fapte în condiţiile în care reţine faptul că reclamanta „avea obligaţia de a comunica răspunsul, fiind culpa exclusivă a acesteia, în condiţiile în care conform fişei postului organiza, coordona şi controla activităţile personalului angajat în compartimentele din subordine”.
Ceea ce ar fi trebuit sancţionat, era nu necomunicarea unui răspuns ci eventual o neorganizare sau o lipsă de control a activităţii subordonatei ce avea obligaţia să răspundă solicitărilor şi în nici un caz nu ar fi trebuit să mi se impute necomunicarea răspunsului.
În plus, trebuie subliniat, în opinia recurentei, faptul că nici instanţa de fond şi nici angajatorul nu individualizează această faptă în sensul că nu se menţionează care era termenul înlăuntrul căruia trebuia să răspund solicitării nr. 1186/28.07.2008 şi nici prevederile încălcate de aceasta şi care prevedeau obligativitatea în sarcina sa a elaborării şi comunicării unui astfel de răspuns.
Faţă de aceste aspecte, în mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că necomunicarea unui răspuns la o solicitare reprezintă o abatere disciplinară raportat la atribuţiile ce îi reveneau.
Tot eronat s-a reţinut de către prima instanţă şi faptul că nu a dat lămuriri cu privire la modalitatea în care a fost emisă decizia nr. 45/2008 prin care a fost retrasă autorizaţia de gospodărire a apelor acordată unei societăţi comerciale.
Prin Răspunsul înregistrat sub nr. 2083/13.02.2009 a informat Administraţia Naţională „Apele Române” despre faptul că „Decizia nr. 45/28.05.2008 prin care a fost retrasă Autorizaţia de Gospodărire a Apelor nr. 73/29.08.2007 a fost emisă ca urmare a efectuării unui control de către personalul cu atribuţii de inspecţie, în urma controlului constatându-se că unitatea la care se efectua controlul nu respecta prevederile Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor, aplicându-se totodată şi o sancţiune societăţii verificate.
Or, faţă de aceste menţiuni apar ca neîntemeiate acuzaţiile aduse potrivit cărora nu a oferit lămuriri cu privire la emiterea Deciziei nr. 45/2008 de retragere a autorizaţiei de gospodărire a apelor.
Astfel, în mod eronat instanţa de fond a apreciat faptul că nu a prezentat argumentaţia care a stat la baza emiterii deciziei nr. 45/2008 întrucât în cuprinsul Adresei nr. 2083/13.02.2009 şi-a îndeplinit şi această sarcină.
Astfel, în cuprinsul punctului 1 din Adresa susmenţionată se precizează faptul că „la data de 10.03.2008, în urma acelui control, s-a constatat că unitatea respectivă nu respecta prevederile Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor nr. 73/2007 privind perimetrul alocat de extragere agregate minerale. Totodată, la data controlului se extrăgeau agregate minerale din alt perimetru nereglementat prin autorizaţie de gospodărire ape “.
În plus, chiar Administraţia Naţională Apele Române prin Adresa înregistrată sub nr. 6072/22.04.2008 în care se propunea să nu se mai elibereze autorizaţie de gospodărire a apelor pentru S.C. C F G S.A. ca urmare a abaterilor consemnate şi a faptului că societatea menţionată era rău platnic, fiind recidivistă în ceea ce priveşte nerespectarea termenilor din autorizaţie.
Or, în condiţiile în care chiar emitenta deciziei de sancţionare îmi solicita să nu mai acord autorizaţie de gospodărire a apei S.C. C F G S.A., motivând în fapt această solicitare, nu înţelege de ce i se impută necomunicarea argumentelor care au stat la baza emiterii deciziei de retragere a autorizaţiei.
Mai mult, ceea ce ar fi trebuit să observe instanţa de fond este faptul că intimata nu a detaliat această faptă si nu a individualizat-o sub aspectul localizării în timp şi sub aspectul normelor interne încălcate (când a fost săvârşită fapta şi unde este menţionată obligativitatea sa de a oferi astfel de informaţii).
Susţine recurenta că eronată este şi reţinerea instanţei de fond potrivit căreia nu ar fi comunicat măsurile luate în raport de hotărârile instanţelor referitoare la anularea deciziei nr.45/2008.
Instanţa de fond a omis să observe că prin Adresa nr. 2083/13.02.2009 a lămurit aceste aspecte.
În cuprinsul pct. 2 din Adresa susmenţionată a arătat că „în urma emiterii Deciziei nr. 45/2008, S.C. C.F. G a formulat acţiune de anulare a acesteia la Tribunalul Buzău, dosar nr. 2777/114/2008, pronunţându-se Sentinţa civilă nr. 1186/16.10.2008 de admitere a acţiunii rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului formulat de unitate la Curtea de Apel Ploieşti (09.02.2009). Autorizaţia de Gospodărire a Apelor nr. 73/29.08.2007 a expirat la data de 29.08.2008″. Or, având în vedere faptul că anterior rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus anularea deciziei de retragerea a autorizaţiei de gospodărire a apelor S.C. C.F. G, autorizaţia a expirat, era mai mult decât evident că respingerea recursului orice măsură întreprinsă era lipsita de obiect.
Faţă de toate aceste aspecte, rezultă faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre fără a observa întreg materialul probator administrat în cauză, apreciind că faptele imputate prezintă un pericol social ridicat astfel încât să se justifice aplicarea celei mai drastice dintre sancţiuni.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei civile nr. 1003/02.11.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 1476/114/2009 şi reţinând spre rejudecare cauză să se dispună admiterea contestaţiei şi anularea Deciziei nr. 134/13.03.2009 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 304 1 C.pr.civ. Curtea a respins recursul formulat ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 134 din 13.03.2009 a Administraţiei Naţionale Apele Române Directorul General al Administraţiei Apele Române a decis desfacerea contractul individual de muncă al reclamantei cu nr. 1274/3/06.01.2006, în baza art. 72 din Contractul colectiv de muncă al Administraţiei Naţionale Apele Române pentru perioada 2008-2010 coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f, şi art. 63 din Codul Muncii .
S-a reţinut în sarcina contestatoarei că nu a comunicat, potrivit dispoziţiilor Directorului General al A.N.A.R., un răspuns în termenul legal şi nici în cel stabilit ulterior de către organul ierarhic superior, la cererea înregistrată la D.A. Buzău-Ialomiţa cu nr. 11186/28.07. 2008, nu a dat lămuriri cu privire la modalitatea în care a fost emisă Decizia nr. 45/2008 prin care a fost retrasă autorizaţia de gospodărire a apelor acordată respectivei societăţi, precum şi faptul că nu a comunicat rapoartele tehnico juridice care au stat la baza emiterii respectivei decizii. De asemenea, raportat la stadiul litigiilor pe care D.A. Buzău – Ialomiţa le are în legătură cu retragerea autorizaţiei de gospodărire a apelor, nu a comunicat măsurile luate în raport de hotărârile instanţelor de judecată şi normele legale în vigoare aplicabile în cauză.
În cuprinsul deciziei se menţionează că poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul contestatorul, astfel că instanţa de recurs apreciază că lipsa menţiunii exprese – Tribunalul – nu constituie un motiv de nulitate al deciziei de vreme ce a fost indicată instanţa competentă, gradul acesteia şi localitatea unde îşi are sediul instanţa prin raportare la domiciliul contestatoarei-recurente . Curtea apreciază că au fost astfel respectate dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. f) din Codul muncii .
În ceea ce priveşte critica privind emiterea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă de către un organ necompetent, Curtea reţine că, potrivit disp. art. 1 din OUG nr. 107/ 5 septembrie 2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Administraţia Naţională “Apele Române” este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, având ca scop cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic, precum şi administrarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor.
Aceasta este persoană juridică română şi funcţionează pe bază de gestiune şi autonomie economică, având în subordine unităţile prevăzute în anexa nr. 1, printre care şi Direcţia Apelor B. De asemenea, potrivit disp. art. 27 din privind aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale “Apele Române” directorii unităţilor cu personalitate juridică proprie, cum este şi Direcţia Apelor B, le reprezintă pe acestea în raporturile cu persoanele juridice şi persoanele fizice şi sunt şi ordonatori terţiari de credite pentru fondurile de la bugetul de stat, iar Directorul general al Administraţiei Naţionale “Apele Române, cu acordul consiliului de administraţie, numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii unităţilor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi stabileşte drepturile salariale lunare şi condiţiile în care acestea le vor fi acordate.
Potrivit art. 28 alin. 3 din acelaşi Statut Directorul general numeşte, suspendă sau eliberează din funcţie conducătorii unităţilor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. b), respectând condiţiile din fişa postului şi legislaţia în vigoare şi numai personalul de execuţie al Administraţiei Naţionale “Apele Române” şi al unităţilor subordonate este angajat sau concediat potrivit Codului muncii şi contractului colectiv de muncă de către fiecare angajator persoană juridică.
În consecinţă, este în afară de orice îndoială competenţa Directorul general al Administraţiei Naţionale” Apele Române” de a dispune concedierea recurentei –contestatoare,ce îndeplinea funcţia de Director al Direcţiei Apelor B, competenţă ce reiese cu claritate din normele fundamentale care reglementau activitatea desfăşurată de aceasta . În aceeaşi ordine de idei, ca unitate subordonată exista obligativitatea cunoaşterii şi respectării Regulamentului de ordine interioară a instituţiei în subordinea căreia funcţiona, acesta fiind un principiu de bază al subordonării ierarhice, pe care recurenta era datoare să-l cunoască şi să-l respecte .
Pe fondul cauzei, Curtea constată că , potrivit dispoziţiilor art. 263 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi, ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
De asemenea , potrivit disp. art. 266 Codul muncii angajatorul are obligaţia de a stabili sancţiunea disciplinară în raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat şi având în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie al salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului precum şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite de acesta anterior .
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În speţa dedusă judecăţii, faţă de gravitatea omisiunilor şi întârzierilor în îndeplinirea sarcinilor de serviciu reţinute în sarcina recurentei-contestatoare, chiar dacă aceasta nu mai fusese sancţionată disciplinar anterior, măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, în baza art. 63 coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii apare corect individualizată în raport de dispoziţiile art. 266 din Codul muncii si temeinic motivată în fapt şi în drept.
Curtea nu poate reţine susţinerea recurentei în sensul că necomunicarea răspunsului la cererea nr. 11186/28.07.2008 în termenul legal de 30 de zile se datorează unei alte salariate a direcţiei, salariată care a fost sancţionată disciplinar pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce îi reveneau, întrucât acesteia îi revenea atribuţia de a o organiza, coordona şi controla activităţile personalului angajat în compartimentele din subordine, iar prin reţinerea culpei sale nu se realizează sancţionarea sa pentru fapta unei alte persoane ci pentru fapta sa de a nu fi organizat şi coordonat eficient activitatea personalului din subordine şi în ultimă instanţă, în numele instituţiei pe care o reprezintă în raporturile cu terţii, de a nu fi comunicat răspunsul respectiv.
Ceea ce interesează este nu numai dacă s-a procedat la sancţionarea persoanei din subordinea recurentei –contestatoare vinovate de necomunicarea răspunsului, ci eficienţa masurilor dispuse de contestatoare, respectiv dacă s-a realizat finalitatea acestei acţiuni constând în comunicarea răspunsului solicitat.
Ori din actele şi lucrările dosarului reiese că cererii înregistrate la D.A. B cu nr. 11186/28.07.2008 nu i s-a răspuns nici în termenul legal şi nici după ce prin adresa nr. 1348/CC/10.02.2009 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale Apele Române s-a dispus înaintarea unui răspuns până cel mai târziu la data de 13.02.2009 . Situaţia că instituţia publică condusă de recurenta- contestatoare nu a emis un răspuns petentului în termen de 7 luni la cererea sa, poate fi apreciată ca având la bază culpa gravă a acesteia în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de vreme ce cunoştea situaţia şi nu a acţionat în nici un mod pentru rezolvarea ei .
De asemenea, infirmarea în instanţa a Deciziei nr. 45 /2008 de retragere a autorizaţiei de gospodărire a apelor acordată SC C F G şi lipsa vizei compartimentului juridic , întrucât nu a fost solicitat avizul de legalitate la emiterea acestei decizii conduce la ideea nerespectării procedurii de lucru şi a legislaţiei în vigoare de către recurenta-contestatoare în desfăşurarea activităţii sale .
Necomunicarea către organul ierarhic superior a relaţiilor solicitate cu privire la modalitatea în care a fost emisă decizia mai sus –menţionată, argumentele tehnico-juridice care au stat la baza emiterii acesteia, precum şi a masurilor luate pentru executarea hotărârile instanţelor judecătoreşti opozabile D.A. B în legătură cu retragerea autorizaţiei de gospodărire a apelor reprezintă o încălcare a ordinelor şi dispoziţiilor conducătorilor ierarhici. Recurenta-contestatoare a răspuns prin adresele nr. 2083/FL/13.02.2009 şi 2248/FL/16.02.2009 cererii adresate, fără însă a comunica propriu-zis informaţiile solicitate sau a lua măsura de se răspunde la cererea petentului adresată acestei instituţii în anul 2008 .
Este adevărat ca până la data finalizării procesului demarat de petenta SC C F G prin sentinţa civilă nr. 1186/16.10.2008 autorizaţia acesteia a expirat(29.08.2008), dar întrucât instanţa competentă a constatat că Decizia nr. 45 /2008 de retragere a autorizaţiei de gospodărire a apelor acordată SC C F G nu era legal emisă, este evident că pe cale ierarhică se putea imputa recurentei-contestatoare neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu. Pe de altă parte, la data de 28.07.2008 S.C. C F SA G a depus o nouă cerere (fila 141 dosar de fond) însoţită de documentaţie tehnică prin care a solicitat o nouă autorizaţie de gospodărire a apelor căreia nu i s-a răspuns .
În consecinţă este evidentă atitudinea necorespunzătoare a recurentei-contestatoare care, apreciind că nu este obligată să execute sentinţa judecătorească prin care s-a anulat Deciziei nr. 45 /2008 de retragere a autorizaţiei de gospodărire a apelor acordată SC C F G, întrucât această autorizaţie ar fi ajuns la termenul de expirare, a refuzat în continuare, prin subordonaţii săi, să dea curs cererii acestei societăţi de acordare a unei noi autorizaţii de gospodărire a apelor.
