Conform art. 252 alin 2 din Codul muncii republicat:,, Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizia de sancţionare se cuprind în mod obligatoriu:
Conform art. 252 alin 2 din Codul muncii republicat:,, Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizia de sancţionare se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de persona76l, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.”
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.”
Analizând decizia contestată instanţa constată că aceasta nu întruneşte cerinţele art. 252 din Codul muncii, nefiind menţionate în cuprinsul acestei decizii
Analizând decizia contestată instanţa constată că aceasta nu întruneşte cerinţele art. 252 din Codul muncii, nefiind menţionate în cuprinsul acestei decizii
– descrierea faptei care constituie abatere disciplinară,
– descrierea faptei care constituie abatere disciplinară,
– motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
– motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Se observă în acest sens că, în decizia contestată se menţionează generic ,,absenţe nemotivate mai mult de 2 zile consecutiv sau mai mult de 3 zile într-o lună ”.
Se observă în acest sens că, în decizia contestată se menţionează generic ,,absenţe nemotivate mai mult de 2 zile consecutiv sau mai mult de 3 zile într-o lună ”.
Angajatorul nu a arătat în decizia de sancţionare fapta ce se impută salariatului, elementul material al faptei reţinute ca abatere disciplinară care să presupună implicarea directă în săvârşirea ei, formulările utilizate fiind generice. Descrierea faptei, aşa cum este reglementată de art. 252 al. 2 lit. a din C muncii presupune ca angajatorul să menţioneze data exactă (zi, lună, an) când reclamanta a lipsit nejustificat, în acest fel putându-se stabili dacă absenţele erau sau nu nemotivate, angajatul având posibilitatea de a aduce dovezi prin care să-şi justifice absenţa… Nefiind indicată o dată a săvârşirii faptelor, instanţa nu poate stabili dacă pârâta a respectat termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 252 al. 1 C muncii, de la luarea la cunoştinţă despre abaterile săvârşite pentru a emite decizia de sancţionare. În măsura în care ar fi fost indicate exact zilele în care a absentat reclamanta, instanţa putea stabili dacă abaterea disciplinară a avut caracter continuu sau nu.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr. 4805/98/2012 la data de 29.11.2012 reclamanta D.G. a chemat in judecata pe pârâta SC …. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză instanţa să dispună anularea deciziei de sancţionare prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 6/15.02.2011 şi reintegrarea în funcţia deţinută anterior.
În motivarea cererii reclamanta arată că la data de 22.11.2012 a primit decizia prin care s-a dispus concedierea sa începând cu data de 09.11.2012. Solicită să se constate nulitatea absolută a deciziei deoarece nu au fost respectate disp. art. 252 al. 2 lit. a şi c C muncii, respectiv intimata nu a descris fapta care constituie abatere disciplinară şi nu sunt cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile. A mai invocat excepţia nulităţii deciziei întemeiată pe dispoziţiile art. 251 C muncii pentru lipsa efectuării cercetării disciplinare prealabile.
În drept a invocat art. 252 C muncii.
Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reclamantei apreciind că în cuprinsul deciziei contestate, fapta care constituie abatere disciplinară este descrisă în amănunt. De asemenea, mai arată că reclamanta a fost convocată pentru a i se da posibilitatea să-şi susţină toate apărările, dar a refuzat să dea explicaţii în scris. Apreciază că o descriere mai amănunţită a faptei nu se impunea atâta timp cât reclamanta nu s-a prezentat la data la care a fost convocată şi a refuzat să dea declaraţii scrise cu privire la absenţele sale şi nici nu şi-a justificat refuzul de a reveni la muncă, aşa cum i s-a cerut. În ceea ce priveşte cercetarea prealabilă arată că reclamanta a fost convocată în acest sens în scris pentru data de 29.10.2012, dar s-a prezentat a doua zi la unitate.
În drept a invocat art. 115 Cpc,
În dovedire solicită proba cu înscrisuri, martori.
Din actele si lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:
Reclamanta a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă nr. 6/15.02.2011 care a încetat în temeiul deciziei fără număr şi dată prin care s-a dispus concedierea reclamantei potrivit art. 61 lit. a C muncii, începând cu data de 09.11.2012.
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
Angajatorul nu a arătat în decizia de sancţionare fapta ce se impută salariatului, elementul material al faptei reţinute ca abatere disciplinară care să presupună implicarea directă în săvârşirea ei, formulările utilizate fiind generice. Descrierea faptei, aşa cum este reglementată de art. 252 al. 2 lit. a din C muncii presupune ca angajatorul să menţioneze data exactă (zi, lună, an) când reclamanta a lipsit nejustificat, în acest fel putându-se stabili dacă absenţele erau sau nu nemotivate, angajatul având posibilitatea de a aduce dovezi prin care să-şi justifice absenţa. În modul în care este descrisă fapta reţinută în sarcina reclamantei, aceasta nu are posibilitatea de a cunoaşte în concret care au fost zilele în care a absentat nemotivat. Fără a indica efectiv care au fost zilele în care reclamanta a absentat, nu se poate stabili dacă acele zile erau cumva zile nelucrătoare, astfel că reclamanta nu ar fi avut obligaţia de a se prezenta la serviciu. Mai mult, în raport de zilele în care a absentat nejustificat se poate calcula şi termenul în care angajatorul poate emite decizia de sancţionare. Nefiind indicată o dată a săvârşirii faptelor, instanţa nu poate stabili dacă pârâta a respectat termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 252 al. 1 C muncii, de la luarea la cunoştinţă despre abaterile săvârşite pentru a emite decizia de sancţionare. În măsura în care ar fi fost indicate exact zilele în care a absentat reclamanta, instanţa putea stabili dacă abaterea disciplinară a avut caracter continuu sau nu.
În cuprinsul deciziei de sancţionare nu se face referire la apărările salariatului cu privire la învinuirile care i se aduc. Deşi pârâta se apără invocând faptul că reclamantei i s-au solicitat explicaţii în scris pe care aceasta a refuzat să le dea, aceste aspecte trebuiau consemnate în decizia de sancţionare. Solicitarea pârâtei de încuviinţare a probei testimoniale pentru dovedirea acestor aspecte nu este admisibilă întrucât legea impune respectarea unei forme a deciziei de concediere, formă care nu poate fi complinită prin alte probe administrate ulterior emiterii ei. Refuzul reclamantei de a da explicaţii cu privire la faptele imputate nu este un motiv de natură a complini lipsurile deciziei de sancţionare care trebuie să facă referire la motivele înlăturării apărărilor salariatei.
Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, potrivit art. 272 din Codul muncii, acesta fiind obligat să depună toate dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare, însă pârâta nu a reuşit să dovedească, prin înscrisurile depuse la dosar că a respectat prevederile legale aplicabile în materie.
Având în vedere că decizia contestată este nelegală sub aspect formal deoarece nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 252 al. 2 lit. a, c din Codul muncii sub sancţiunea nulităţii absolute, instanţa, în temeiul art. 80 alin. 1 din c muncii, urmează să admită excepţia nulităţii şi să dispună anularea deciziei de sancţionare prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 6/15.02.2011, fără număr şi dată, emisă de pârâtă.
În baza art. 80 alin. 1 din Codul muncii va dispune obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data emiterii deciziei de concediere şi până la efectiva reîncadrare. Având în vedere că instanţa a constatat nulitatea deciziei de concediere, angajatorul va fi obligat, din oficiu, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul chiar dacă aceste despăgubiri nu au fost solicitate pe calea contestaţiei. Art. 80 al. 1 C muncii instituie o excepţie de la principiul disponibilităţii, instanţa fiind obligată să dea mai mult decât s-a cerut în temeiul normei imperative a legii.
În baza art. 80 alin. 2 din Codul muncii va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, respectiv reintegrarea reclamantei în funcţia avută anterior emiterii deciziei de sancţionare prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 6/15.02.2011, fără număr şi dată, emisă de pârâtă.
În temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanţelor judecătoreşti opinia asistenţilor judiciari este concordanta cu soluţia si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
