Conform art. 65 C. muncii, concedierea individuala pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi dispusa numai ca urmare a desfiinţării locului de munca ocupat de salariat determinata de dificultăţi economice, transformări tehnologice sau reorganizarea activităţii. Totodată, desfiinţarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa.
Conform art. 65 C. muncii, concedierea individuala pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi dispusa numai ca urmare a desfiinţării locului de munca ocupat de salariat determinata de dificultăţi economice, transformări tehnologice sau reorganizarea activităţii. Totodată, desfiinţarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa.
În cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, instanţa poate sa verifice doar daca desfiinţarea locului de munca are o cauza reala si serioasa, dar si daca selectarea personalului s-a făcut după criterii prestabilite. Instanţa de judecata nu poate cenzura criteriile prestabilite in programul de restructurare si in proiectul de concediere colectiva, stabilirea criteriilor de selectare a personalului fiind o apreciere libera a angajatorului.
În cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, instanţa poate sa verifice doar daca desfiinţarea locului de munca are o cauza reala si serioasa, dar si daca selectarea personalului s-a făcut după criterii prestabilite. Instanţa de judecata nu poate cenzura criteriile prestabilite in programul de restructurare si in proiectul de concediere colectiva, stabilirea criteriilor de selectare a personalului fiind o apreciere libera a angajatorului.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr. 2977/98/2011 la data de 12.07.2011 reclamanta D.R. a chemat in judecata pe pârâta SNTFM – „CFR MARFĂ” SA pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză instanţa să dispună anularea deciziei de concediere nr. A13/2342/08.06.2011, emisă de pârâtă, reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de munca si până la efectiva reintegrare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că decizia de concediere a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 74 al. 1 lit. d C muncii întrucât în decizie nu sunt enumerate toate locurile de muncă disponibile din unitate. Maia arată reclamanta că decizia a fost emisă cu încălcarea ordinii de prioritate la concediere întrucât măsura ar fi trebuit să afecteze numai în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii…, pe întreţinătorii unici de familie, or acest aspect nu a fost avut în vedere de către pârâtă.
In dovedire solicita proba cu înscrisuri şi martori.
In drept, îşi întemeiază cererea pe disp. art. 274 rap la art. 74 şi 64 din Codul Muncii.
Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată. Ca urmare a aplicării măsurilor de restructurare şi reorganizare, au fost desfiinţate o parte din posturile de casieri din staţia CF Slobozia Veche, rămânând la data de 08.07.2011 numai 2 posturi de natura celui ocupat de reclamantă. Criteriile avute în vedere la concedierea reclamantei sunt cele prevăzute în art. 60 al. 6 din Contractul Colectiv de Muncă al CFR Marfă SA, ţinându-se seama de pregătirea profesională în funcţia de casier atât superioară, cât şi suplimentară celei necesare postului deţinut de fiecare salariat, de cazurile sociale.
La termenul de astăzi reclamanta nu a mai susţinut excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere întemeiată pe dispoziţiile art. 74 al. 1 lit. d C muncii, astfel că instanţa nu o va mai analiza.
Din actele si lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:
Între părţi s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 1643/1999 în temeiul căruia reclamanta a ocupat funcţia de casier CF. Prin decizia nr. A13/2042/08.06.2011 pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Făcând aplicabilitatea acestor dispoziţii legale la situaţia de fapt analizata anterior, tribunalul constată că desfiinţarea celor 3 posturi de casier CF de la Staţia CF Slobozia Veche a avut o cauza serioasa determinata de dificultăţile economice ce au generat necesitatea reorganizării paratei, dar si o cauza reala si efectiva, locul de munca aferent postului de natura celui ocupat de reclamanta fiind desfiinţat, acesta nu se mai regăseşte in organigrama si statul de funcţii al Staţiei CF Slobozia. Potrivit Statului de funcţii al staţiei CF Slobozia Veche aplicabil la data de 01.01.2011 (fila 167) rezultă că în cadrul acestei staţii exista un număr de 3 posturi de casier CF. Prin Statul de funcţii aplicabil cu data de 08.07.2011 ( fila 161) s-a redus numărul de posturi de casier CF la 2.
In cele ce urmează, tribunalul va analiza daca selectarea reclamantei pentru a o concedia s-a făcut in conformitate cu criteriile proiectului de concediere colectiva si contractului colectiv de munca aplicabil.
Întrucât concedierea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 65 din C muncii, decizia nu trebuia să cuprindă şi lista locurilor de muncă disponibile din unitate, conform art. 74 al. 1 lit. d C muncii, în acest sens pronunţându-se Înalta Curte de Justiţie şi casaţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii (Decizia 6/2011).
Din susţinerile reprezentantului pârâtei de la termenul de astăzi rezultă că la disponibilizare au fost avute în avute în vedere studiile celor 3 salariate care ocupau postul de casier CF, notele obţinute de acestea la evaluările profesionale periodice şi dacă acestea au sau nu copii în întreţinere. Instanţa constată că toate au copii în întreţinere, figurând cu aceştia înscrişi în fişele fiscale, reclamanta fiind şi unic întreţinător de familie.
Potrivit sentinţei civile nr. 2255/03.09.2008 a Judecătoriei Slobozia, reclamanta a divorţat, fiindu-i încredinţată spre creştere şi educare minora MEA. Chiar dacă în anul 2009 şi 2010 fiica reclamantei a obţinut venituri conform adeverinţelor de venit emise de DGFP Ialomiţa (fila 64), nivelul acestora este foarte mic raportat la un an calendaristic. Astfel, în anul 2009, venitul pe întreg anul a fost de 112 lei, iar în anul 2010 de 2383 lei, aproximativ 198,58 lei/lună. În anul 2011, fiica reclamantei nu a mai obţinut venituri impozabile conform înscrisului aflat la fila 63. Instanţa constată că veniturile obţinute de fiica reclamantei sunt scăzute şi că aceasta este studentă, fiind deci în continuarea studiilor, având nevoie de susţinerea financiară a reclamantei, iar în anul 2011 când reclamanta a fost disponibilizată fiica sa nu a mai obţinut nici un fel de venituri.
Deşi pârâta a reţinut la luarea măsurii disponibilizării că salariata SM are studii superioare, la dosar nu se regăseşte nici un înscris în acest sens. În schimb, reclamanta a depus adeverinţa nr. 1013/22.07.2009 (fila 179) din care rezultă că a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, Specializarea Finanţe Bănci, promoţia 2009. De asemenea, pentru cealaltă salariată care nu a fost disponibilizată, NPA, pârâta a depus diploma de licenţă (fila 205) din care rezultă că a absolvit cursurile Facultăţii de Management Financiar Contabil, promoţia 2009.
În ceea ce priveşte rezultatul evaluărilor profesionale ale celor 3, instanţa constată că în anul 2009 reclamanta a obţinut nota 8,18, la fel ca şi NPA, iar SM a obţinut nota 7,37 (fila 210). În anul 2010, reclamanta a avut nota cea mai mare, 8,95, iar celelalte două salariate care nu au fost disponibilizate au avut note mai mici decât ea, respectiv amândouă au avut aceeaşi notă, 8,67.
Prin urmare, instanţa constată că pârâta nu a respectat criteriile minimale de selectare a personalului propus pentru disponibilizare. Astfel, unul dintre criterii se referea la salariaţii care nu au altă formă de calificare sau pregătire profesională suplimentară celei necesare postului pe care îl ocupă. Instanţa constată că reclamanta are o astfel de pregătire, urmând cursurile Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, Specializarea Finanţe Bănci, promoţia 2009, spre deosebire de una dintre salariatele (SM) care nu a fost disponibilizată şi care nu are o astfel de pregătire. De asemenea, rezultatele obţinute de reclamantă la evaluările profesionale din anii 2009, 2010 au fost mai bune decât ale celorlalte două salariate nedisponibilizate, fiind deci nerespectat un alt criteriu minimal de selectare, respectiv cel care se referă la salariaţii care au obţinut rezultate slabe la verificarea profesională periodică.
În aceste condiţii, instanţa va dispune anularea deciziei nr. A13/2342 din data de 08.06.2011 emisă de pârâtă, respectiv reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii deciziei nr. A13/2342 din data de 08.06.2011 (casier CF) si va obliga pârâta către reclamantă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data emiterii deciziei de concediere şi până la efectiva reîncadrare.
În temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanţelor judecătoreşti opinia asistenţilor judiciari este concordanta cu soluţia si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
