Conţinut speţăFuncţionari publici – destituirea din funcţia publică
Prin Decizia nr. 721/R din 31 ianuarie 2014, pronunţată în Dosar nr. 4104/96/2012 Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia a II-a civilă, de Contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul formulat de reclamantă împotriva Sentinţei nr. 2968 din 12 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 4104/96/2012.
A fost modificată în tot hotărârea atacată, în sensul că s-a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita.
Prin urmare a fost anulată Decizia nr. 225/1.6.2012 şi Decizia nr. 283/9.7.2012 de încetare a raportului de serviciu, emise de Directorul executiv al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Harghita.
S-a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a drepturilor salariale pentru perioada începând cu 9.07.2012 şi până la integrarea în funcţie.
Examinând criticile recurentei Curtea a apreciat că nu pot fi primite susţinerile acesteia cu privire la nesocotirea art. 7 din Legea nr. 571/2004, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada calităţii de avertizor a reclamantei în sensul textului invocat de aceasta.
Pentru a fi aplicabilă forma de protecţie legală reglementată, trebuie ca cercetarea disciplinară să fi fost pornită „ca urmare a unui act de avertizare” a funcţionarului. În speţă, din actele dosarului nu rezultă conexitatea presupusă de art. 7 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/2004 între faptele sesizate de reclamanta-recurentă şi faptele care au stat la baza cercetării disciplinare. Scopul art. 7 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/2004 este acela de a nu descuraja activitatea de avertizare făcută cu bună credinţă şi în interes public nici în situaţiile în care prin avertizarea făcută funcţionarul public nesocoteşte unele norme care disciplinează activitatea sa şi care atrag după sine aplicarea unor sancţiuni.
Curtea a mai reţinut că Comisia de disciplină nu a încălcat a dispoziţiile art. 39 alin. 4 din HG nr. 1344/2007, pentru că în faţa Comisiei nu se administrează numai probele propuse de persoana care a făcut sesizarea, ci şi probele care sunt apreciate necesare de Comisie pentru verificarea temeiniciei actului de sesizare.
Nu au fost reţinute susţinerile recurentei-reclamante privitoare la încălcarea art. 19 alin. 2 din HG nr. 1344/2007.
Critica recurentei că prima instanţă a ignorat încălcarea prevederilor art. 30 alin. 1 din HG nr. 1344/2007 care impun efectuarea procedurii cercetării administrative pentru aplicarea sancţiunii destituirii din funcţia publică este contrazisă de actele de cercetare disciplinară înaintate de pârâtă la dosarul cauzei, din care rezultă că în cauză s-au respectat etapele procedurii cercetării administrative menţionate de art. 30 alin. 2 lit. a-c din HG nr. 1344/2007
Nu au fost reţinute argumentele recurentei cu privire la lipsa de imparţialitate a membrilor Comisiei şi încălcarea, în consecinţă, a dispoziţiilor art. 19 alin. 3 din HG nr. 1344/2007, câtă vreme înlocuirea în perioada 26.4.2012-13.5.2012 a preşedintelui Comisiei s-a realizat în condiţiile suspendării acestuia din calitatea de Preşedinte al Comisiei prin Decizia nr. 166/27.4.2012, pentru că s-a aflat în concediu medical. Înlocuirea preşedintelui comisiei s-a realizat de către membrul supleant ales, fiind astfel pe deplin respectate dispoziţiile art. 4 alin. 2 din HG nr. 1344/2007.
Examinând legalitatea Deciziei nr. 255/1.6.2012, Curtea a avut în vedere că art. 50 alin. 1 lit. a din HG nr. 1344/2007 prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, actul de sancţionare va cuprinde, printre alte elemente şi descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. În raportul comisiei de disciplină se regăsesc o serie de fapte imputabile funcţionarului public, în timp ce în decizia de sancţionare, în primul rând, nu sunt arătate toate aceste fapte, iar, în al doilea rând, faptele menţionate nu sunt individualizate cu arătarea modalităţii concrete de comitere, a timpului şi a locului săvârşirii acestora.
În speţă în Decizia contestată, se menţionează că faptele sesizate şi cercetate sunt cuprinse în „plângerea nr. 22/15.12.2011 formulată de şef serviciu inspecţia fiscală PF 2, privind nerespectarea disciplinei la locul de muncă şi modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi conexarea plângerii nr. 191/10.10.2011, referitor la comportamentul necorespunzător şi jignitor” al reclamantei. Fraza citată urmăreşte prezentarea faptelor sesizate, dar nu le descrie, ci le indică prin utilizare unor expresii generale – nerespectarea disciplinei la locul de muncă, modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, comportament necorespunzător şi jignitor. Or, este în afara oricărei îndoieli că cerinţa descrierii faptei – necesară pentru stabilirea sensului şi conţinutului voinţei juridice a persoanei desemnate de lege a aplica sancţiunea disciplinară – implică arătarea acţiunilor şi inacţiunilor concrete imputabile funcţionarului.
În continuare, Decizia precizează că „Comisia de disciplină a constatat că în urma exercitării funcţiei publice de referent asistent în cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscală – Serviciul de Inspecţie Fiscală Persoane Fizice 2, reclamanta a manifestat un comportament neadecvat faţă de contribuabilii verificaţi, faţă de colegii de echipă de inspecţie fiscală, faţă de şefii ierarhici superiori, faţă de colegii din celelalte structuri ale DGFP Harghita, faţă de Directorul Executiv al DGFP Harghita şi faţă de membrii Comisiei de Disciplină. Prin acest comportament a adus atingere prestigiului instituţiei publice din care face”.
Emitentul Deciziei nu realizează o descriere a faptelor reţinute a fi comise de reclamantă. Descrierea comportamentului neadecvat al funcţionarului faţă de o sferă largă de persoane ar fi impus arătarea fiecărei manifestări a reclamantei care a fost reţinută a reprezenta un comportament neadecvat şi de natură a aduce atingere imaginii instituţiei publice – elemente indispensabile pentru verificarea existenţei faptei şi a întrunirii tuturor condiţiile legale pentru angajarea răspunderii disciplinare (cum ar fi, spre exemplu, respectarea termenului de prescripţie).
Temeiul legal menţionat în Decizie reprezintă prevederile art. 77 alin. (2) lit. a), lit. g) şi lit. k) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Aceste menţiuni constituie temeiul legal al aplicării sancţiunii, condiţie distinct enumerată de art. 50 alin. 3 lit. b din HG nr. 1344/2007 şi nu echivalează cu descrierea faptei – care implică evidenţierea în concret a împrejurărilor care pot fi încadrate în norma tip de incriminare.
Instanţa de control a conchis că dispoziţiile art. 3 din Decizie în care se arată că faptele ce constituie abatere disciplinară sunt arătate în Raportul nr. 165/23.5.2012, anexat Deciziei nu acoperă neajunsurile din actul sancţionator referitoare la descrierea faptei. Art. 50 alin. 3 din HG nr. 1344/31.10.2007 solicită expres ca descrierea faptei să se regăsească în decizie, iar potrivit art. 4 al art. 50 anexarea raportului comisiei de disciplină era oricum obligatorie.
S-a mai reţinut că, nulitatea Deciziei nr. 225/1.6.2012 intervine şi pentru că aceasta a fost emisă în perioada în care recurenta s-a aflat în concediu de boală, dovedit potrivit actelor de la dosarului cauzei şi aduse la cunoştinţa autorităţii pârâte, deci cu nesocotirea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999 . Curtea constată că art. 4 din Decizie prevede că actul va produce efecte juridice începând cu data reluării activităţii.
Faţă de dispoziţiile art. 106 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, în urma constatării nelegalităţii actelor administrative de eliberare din funcţie, se impune repunerea funcţionarului în situaţia profesională şi salarială anterioară emiterii actului nelegal. Având în vedere nelegalitatea eliberării recurentei-reclamante din funcţie, faţă de dispoziţiile art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, pârâta a fost obligată la reintegrarea reclamantei în funcţie şi la plata către aceasta a unor despăgubiri egale cu drepturile salariale pentru perioada începând cu 9.7.2012 şi până la integrarea în funcţie.
Cu privire la solicitarea recurentei de acordare a daunelor morale, Curtea observă că aceasta reprezintă o cerere nouă, formulată pentru prima dată în cadrul concluziilor orale în prezenta calea de atac, astfel că ea nu poate forma obiect de analiză în acest cadru.
