În conditiile societatii moderne, înfaptuirea justitiei este una dintre atributele statului, realizat prin intermediul serviciului public înfiintat în acest scop. Raspunderea pentru îndeplinirea idealului de justitie – justitie realizata în numele legii, eficienta, impartiala si egala pentru toti – revine în primul rând Statului, în calitate de garant al legalitatii activitatii judiciare, pentru organizarea acestei activitati, dar si pentru numirea si îndrumarea judecatorilor si procurorilor, cei care prin munca lor realizeaza actul de justitie.
În conditiile societatii moderne, înfaptuirea justitiei este una dintre atributele statului, realizat prin intermediul serviciului public înfiintat în acest scop. Raspunderea pentru îndeplinirea idealului de justitie – justitie realizata în numele legii, eficienta, impartiala si egala pentru toti – revine în primul rând Statului, în calitate de garant al legalitatii activitatii judiciare, pentru organizarea acestei activitati, dar si pentru numirea si îndrumarea judecatorilor si procurorilor, cei care prin munca lor realizeaza actul de justitie.
Conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului, protectia cetateanului în fata ilegalitatilor, arbitrarului si abuzului instantelor este sintetic exprimata în sintagma “dreptul la un proces echitabil”, exprimând ansamblul garantiilor procedurale care permit punerea în valoare a drepturilor protejate prin Conventie.
Conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului, protectia cetateanului în fata ilegalitatilor, arbitrarului si abuzului instantelor este sintetic exprimata în sintagma “dreptul la un proces echitabil”, exprimând ansamblul garantiilor procedurale care permit punerea în valoare a drepturilor protejate prin Conventie.
Activitatea jurisdictionala este supusa normelor dreptului public, dar poate produce, prin disfunctionalitati sau prin savârsirea unor abuzuri, efecte de natura civila, concretizate în prejudicii de natura materiala sau morala justitiabililor sau altor persoane, efecte care cad sub incidenta legii civile.
Activitatea jurisdictionala este supusa normelor dreptului public, dar poate produce, prin disfunctionalitati sau prin savârsirea unor abuzuri, efecte de natura civila, concretizate în prejudicii de natura materiala sau morala justitiabililor sau altor persoane, efecte care cad sub incidenta legii civile.
Prin urmare, statul, ca persoana responsabila, raspunde pentru consecintele pagubitoare produse în desfasurarea activitatilor specifice organelor judiciare, dar nu pentru o fapta savârsita de o alta persoana, ci în conditiile legii, în calitate de garant al legalitatii si independentei actului de justitie. Raspunderea sa va fi angajata independent de orice culpa, pe temei obiectiv. Ideea justificativa o constituie garantia obiectiva pentru riscurile pronuntarii unor hotarâri sau lucrari, unor masuri nelegale abuzive, ce nu corespund exigentelor art. 6 din CEDO, de natura a prejudicia persoanele justitiabile.
Prin urmare, statul, ca persoana responsabila, raspunde pentru consecintele pagubitoare produse în desfasurarea activitatilor specifice organelor judiciare, dar nu pentru o fapta savârsita de o alta persoana, ci în conditiile legii, în calitate de garant al legalitatii si independentei actului de justitie. Raspunderea sa va fi angajata independent de orice culpa, pe temei obiectiv. Ideea justificativa o constituie garantia obiectiva pentru riscurile pronuntarii unor hotarâri sau lucrari, unor masuri nelegale abuzive, ce nu corespund exigentelor art. 6 din CEDO, de natura a prejudicia persoanele justitiabile.
Prin cererea înregistrata initial pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 5187/118/2006 reclamantul reclamantul M.G. a solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Tribunalul Braila si Ministerul Finantelor Publice, pronuntarea unei hotarâri prin care pârâtii sa fie obligati la plata daunelor morale si materiale, cu titlu de despagubiri pentru durata foarte îndelungata a proceselor penale în care a fost judecat.
La data de 27.12.2006 reclamantul a depus la dosar precizari prin care a aratat ca întelege sa se judece cu Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice în calitate de pârât, care urmeaza a fi obligat la plata daunelor morale de 100.000 euro si a daunelor materiale de 20.000 Euro reprezentând cheltuieli judiciare, transport, medicamente, cazare, onorarii avocat.
Prin încheierea de sedinta din 29.01.2007 s-a luat act de renuntarea reclamantului la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lânga Tribunalul Braila.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a sustinut faptul ca demersul judiciar de fata a fost determinat de împrejurarea ca a fost judecat o perioada îndelungata de timp, iar în final s-a constatat nevinovatia sa, astfel ca cercetarea penala si judecarea cauzei au avut o durata excesiva, de natura sa îi creeze prejudicii semnificative. De asemenea, a existat un impact major asupra vietii de familie, dar si o expunere a sa în fata unei judecati publice.
În drept, au fost invocate dispozitiile Constitutiei, art.22 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.998-999 Cod civil.
Prin sentinta civila nr.29/21.01.2008 a fost admisa exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta si s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecatoriei Constanta.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila, sustinând ca dispozitiile art.998-999 Cod civil nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului pentru erorile judiciare, singurul text de lege care prevede cazurile si conditiile în care statul raspunde pentru repararea daunelor morale fiind art.504 C.pr.penala.
Din analiza probelor administrate-dosarele penale atasate, înscrisuri, depozitii de martori, instanta a retinut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Braila nr.389/1995, reclamantul din prezenta cauza a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de disp. art.72 alin.1 lit.a din Legea nr.30/1978, disp. art.25 Cod penal raportat la art.72 alin.1 lit.a din Legea nr.30/1978, disp. art.25 raportat la art.292 Cod penal, disp. art.289 Cod penal.
Dupa mai multe rejudecari, prin sentinta penala nr.1744/2004 pronuntata de Judecatoria Braila în dosarul nr.4375/2003 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva reclamantului pentru savârsirea infractiunilor de fals în înscrisuri sub semnatura privata si instigare la savârsirea infractiunii de fals în declaratii, ca urmare a intervenirii prescrierii raspunderii penale, achitarea reclamantului pentru savârsirea infractiunii de contrabanda si instigare la savârsirea infractiunii de contrabanda, ca urmare a dezincriminarii faptei. Aceasta hotarâre a ramas definitiva ca urmare a respingerii de catre Curtea de Apel Galati a recursului formulat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Braila.
Instanta a apreciat ca în speta dedusa judecatii, reclamantul nu a facut dovada existentei unei fapte ilicite a pârâtului, asa cum aceasta este reglementata de dispozitiile legale.
Nu se poate angaja raspunderea civila delictuala a statului numai pentru faptul ca judecata cauzei penale a reclamantului a trenat mai mult timp pe rolul instantelor. Durata în timp a judecarii unei cauze poate fi influentata atât de complexitatea acesteia, cât si de unele modificari legislative intervenite pe parcursul solutionarii. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost în final achitat ca urmare a intervenirii prescrierii raspunderii penale si a dezincriminarii faptei si nu ca urmare a stabilirii nevinovatiei acestuia.
De asemenea, nu exista nici un mijloc de proba din care sa rezulte faptul ca statul, prin Ministerul Public-Parchetul de pe lânga Tribunalul Braila, a exercitat cu rea-credinta caile de atac prevazute de lege împotriva hotarârilor pronuntate în cauza penala si care ar fi condus nejustificat la prelungirea în timp a solutionarii cauzei penale în care era judecat reclamantul.
Chiar daca din probele administrate în cauza rezulta faptul ca reclamantul a suferit un prejudiciu material si moral pe parcursul cercetarii penale, nu rezulta însa si îndeplinirea cumulativa a celorlalte conditii prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv fapta ilicita, legatura de cauzalitate între fapta, prejudiciu si vinovatia pârâtului, în sensul ca fapta ilicita i-ar fi imputabila acestuia.
În baza acestor considerente, retinând si disp. art.1169 Cod civil, instanta a respins actiunea ca nefondata.
Împotriva acestei hotarâri, reclamantul a declarat în termen legal apel.
Cu privire la fondul cauzei, apelantul a sustinut ca hotarârea este criticabila sub mai multe aspecte si este pronuntata cu ignorarea probelor adminisrate în cauza. Sub aspect conceptual, nu se poate retine ca statul trebuie sa raspunda doar pentru erorile judiciare ca urmare a condamnarii sau privarii de libertate în mod nedrept, în baza art.504 din Codul de procedura penala. Potrivit acestei filozofii, cetateanul onest este dator sa suporte consecintele materiale si morale ale functionarii defectuoase, într-o anumita cauza, a unui serviciu public: înfaptuirea si distribuirea dreptatii într-o societate democratica. Sorgintea acestei filozofii nu poate fi decât totalitara, practic statul inserând în contractul social o clauza de neraspundere cu valente absolute în materia raspunderii civile delictuale. Întreaga jurisprudenta CEDO consacra necesitatea protectiei cetateanului în raport de erorile sau abuzurile statului, înteles ca un ansamblu articulat de autoritati în care este prezenta si justitia, astfel ca orice vatamare produsa prin functionarea defectuoasa a acesteia trebuie însotita în mod necesar de masuri reparatorii adecvate, atât sub aspectul daunelor materiale, cât si al celor morale.
Cuantumul daunelor trebuie apreciat în mod liber si suveran de magistrat, în raport de probele administrate, precum si în raport de ceea ce configureaza “constiinta juridica actuala” a societatii românesti (notiunile actuale de dreptate, adevar judiciar, prejudiciu), iar în raport de toate criteriile indicate si probate sumele solicitate de reclamant sunt cât se poate de rezonabile.
Pentru solutionarea cauzei, s-a dispus atasarea dosarelor penale, respectiv : dosarele Judecatoriei Braila nr.4407/2002, nr.4375/2003-2 vol. si nr.11516/1998, dosarul Curtii de Apel Galati nr.227/2005, dosarele Tribunalului Braila nr.1991/1998, nr.784/2000 si nr.4244/2004.
Prin decizia civila nr. 608/30.11.2009 Tribunalul Constanta a admis apelul promovat de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice si a schimbat în tot sentinta apelata în sensul admiterii actiunii. A fost obligat Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice la plata catre reclamant a sumei de 5000 Euro în echivalent în lei la data platii, cu titlu de daune morale.
A fost respinsa ca nefondata cererea de acordare a daunelor materiale. A fost obligat intimatul pârât catre reclamant la plata sumei de 1904 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constând în onorariu de avocat pentru fond si apel. S-a dispus restituirea catre reclamant a sumei de 7057 lei reprezentând taxa judiciara de timbru nedatorata, achitata cu chitantele seria TS5 nr.3562488/5.11.2008.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de apel a retinut, în esenta, ca Legea fundamentala a României consacra în art. 21 alin. (3) dreptul partii la “solutionarea cauzei într-un termen rezonabil”, drept ce este reglementat si de art. 6 din CEDO.
Durata excesiva a procedurii este de natura sa lezeze prevederile art. 6 alin. (1) din Conventie si sa le lipseasca de orice efect util.
Tribunalul Constanta a retinut ca prin Rechizitoriul nr. 389/P/1995 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Braila, reclamantul a fost trimis în judecata în stare de libertate, pentru savârsirea mai multor infractiuni prevazute de art. 25 Cod penal raportat la art. 72 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 30/1979 (Cod vamal), art. 25 Cod penal raportat la art. 292 Cod penal, art. 289 Cod penal si art. 75 alin. 1 lit. (a),(d) din Legea nr. 78/1978 cu aplicarea art. 33 Cod penal (contrabanda si instigare la contrabanda, instigare la fals, fals intelectual), iar dupa parcurgerea mai multor cicluri de judecata, pe parcursul a peste 10 ani, timp în care s-au pronuntat de catre tribunal 4 desfiintari cu trimitere la judecatorie si au existat schimbari de încadrare juridica, prin sentinta penala nr. 1744/05.07.2004 Judecatoria Braila a dispus încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescrierea raspunderii penale si achitarea pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 72 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 30/1978 întrucât fapta nu mai este prevazuta ca infractiune, aceasta constituind contraventie în baza art. 386 lit. (k) din H.G. nr. 626/1997. Hotarârea a ramas definitiva prin respingerea recursului declarat de Parchet, prin decizia penala nr. 203/P/28.03.2005 pronuntata de Curtea de Apel Galati.
Desi nu se poate retine ca instrumentarea urmaririi penale si trimiterea reclamantului în judecata s-a facut în dispretul probelor existente si împotriva dispozitiilor legale ori ca Ministerul Public a exercitat în mod abuziv dreptul de a exercita caile de atac legale, Tribunalul Constanta a constatat ca durata litigiului a fost excesiva în raport de complexitatea cauzei si conduita partilor implicate în demersul judiciar, iar încalcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil sub aspectul duratei nerezonabile a procedurii, se impunea a fi sanctionata, Statul Român fiind raspunzator, în temeiul dispozitiilor art. 998-999 Cod civil si art. 6 din Conventie, pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Instanta de apel a retinut ca un cuantum de 5000 Euro al daunelor morale este rezonabil, în raport de dreptul fundamental încalcat, dar si de jurisprudenta CEDO care a manifestat o pozitie moderata prin sumele rezonabile acordate cu titlu de daune morale.
Referitor la solicitarea reclamantului de acordarea daunelor materiale – reprezentând cheltuieli judiciare, transport, medicatie, cazare, onorariu avocat, tribunalul Constanta a retinut ca suma de 20.000 Euro pretinsa de reclamant este excesiva, iar pe de alta parte nu s-a probat efectuarea acestora, conform art. 1169 Cod civil.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice si reclamantul M.G.
I. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice a criticat legalitatea hotarârii Tribunalului Constanta sub aspectul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, apreciind ca hotarârea a fost pronuntata cu încalcarea/aplicarea gresita a legii respectiv a dispozitiilor art. 998-999 Cod civil si a dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Recurentul pârât a sustinut ca dispozitiile art. 998-999 Cod civil nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului, aceasta fiind o raspundere directa ce apartine dreptului public si care are aplicatie limitata – numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare savârsite în procesele penale. În conditiile în care s-a retinut ca instrumentarea dosarului penal – urmarirea penala si trimiterea în judecata – a avut un caracter licit, încetarea procesului penal având loc ca urmare a întervenirii prescriptiei raspunderii penale si respectiv a intervenirii unei legi mai favorabile (dezincriminarea faptei) nu se poate retine în sarcina pârâtului savârsirea unei fapte ilicite, care sa antreneze, pentru acoperirea prejudiciului moral, raspunderea Statului conform art. 998 Cod civil.
II. La rândul sau, reclamantul M.G. a criticat legalitatea hotarârii pronuntate de Tribunalul Constanta conform art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila sub urmatoarele aspecte:
– Considerentele hotarârii atacate sunt straine de cauza în partea care cuprinde comparatii cu alte cauze solutionate de CEDO. Instanta de apel trimite la o serie de hotarârii care sanctioneaza arestarea sau detentia nelegala în cursul unor proceduri penale, fara sa observe însa ca potrivit legislatiei nationale, repararea unor astfel de prejudicii se afla sub imperiul art. 504 Cod procedura penala, iar ceea ce a acordat instanta de contencios european este independent de ceea ce instantele nationale urmeaza sa reparare.
– Instanta de apel a retinut în mod eronat faptul ca în cauza penala s-a dispus încetarea procedurii penale ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale si ca urmare a intervenirii unei legi mai favorabile care a dezincriminat una dintre faptele deduse judecatii.
În realitate, prin sentinta penala nr. 1744/5.07.2004 Tribunalul Braila a retinut necomiterea de catre inculpat a faptei de trecere peste frontiera a bunurilor prin alte puncte decât cele destinate controlului vamal, si numai în subsidiar, si în masura în care procesul penal ar fi continuat s-ar fi constatat dezincriminarea faptei.
Chiar si sub acest aspect, durata procedurilor nu este sub nicio forma imputabila reclamantului, astfel ca orice evolutie legislativa pretins favorabila acestuia nu a avut efectele scontate datorita utilizarii abuzive a cailor de atac de catre Ministerul Public.
– În mod gresit nu au fost acordate reclamantului daune materiale în valoarea
de 20.000 Euro, desi reclamantul s-a prezentat la aproape toate termenele de judecata timp de 10 ani, în fata unor instante cu sediul în alte localitati decât cea de domiciliu, a fost asistat de avocat desi si chiar în absenta unor domcumente de plata pentru combustibil, onorarii avocat, cazare, instanta putea estima costurile ocazionate de procesul care s-a derulat pe o perioada de 10 ani.
– Sustinerea instantei de apel conform careia nu sunt justificate obligatiile reclamantului referitoare la daunele suferite ca urmare a divortului, nu poate fi primita, în conditiile în care motivul real al ruperii relatiilor matrimoniale a fost clar precizat de martori si este strâns legat de procedurile penale în care a fost implicat reclamantul.
– Instanta de apel nu s-a pronuntat cu privire la prejudiciul moral suferit prin mediazizarea procesului penal, când reclamantul a fost înfatisat opiniei publice ca un infractor.
– În mod gresit a retinut instanta de apel ca nu este necesara cercetarea obligatiilor reclamantului referitoare la încalcarea dreptului la libera alegere a muncii conform pregatirii profesionale (comandant de nava), la îngradirea timpului de odihna si timpului liber, a dreptului la viata privata si a dreptului la onoare si demnitate.
– În mod nefondat a retinut instanta de apel ca deschiderea si derularea procedurilor penale nu ar fi avut drept rezultat impunerea unei sarcini intolerabile pentru reclamant întrucât tragerea la raspundere penala ar avea un caracter licit.
Analizând legalitatea hotarârii recurate în raport de criticile partilor, Curtea retine urmatoarele:
I. Recursul Statului Român prin Ministerul Finatelor Publice se retine a fi vadit nefondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 6 din CEDO, orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala care va hotarâ fie asupra (…) încalcarii dreptului si obligatiilor cu caracter civil”, fie asupra “temeiniciei oricarei acuzatii în materie penala îndreptata împotriva sa”. Încalcarea unuia dintre aceste drepturi de catre autoritatile statale confera titularului acestora un “(…) drept de recurs efectiv în fata instantelor nationale”, conform prevederilor art. 13 din Conventie.
Potrivit art. 20 din Constitutia României, Conventia face parte din dreptul nostru intern, are o aplicabilitate directa si trebuie respectata cu prioritate, în cazul în care impune un standard mai ridicat de protectie a drepturilor omului.
Art. 13 din Conventie da expresia directa a principiului subsidiaritatii, consacrat de art. 1 din Conventie, potrivit caruia protectia drepturilor omului este în primul rând, responsabilitatea sistemului juridic national.
De asemenea, art. 13 impune statelor sa prevada o cale de atac interna pentru a face fata substantei unei “plângeri” discutabile, conform Conventiei, si sa acorde reparatii corespunzatoare, sub forma de compensatii, accelerare si/sau alte forme de despagubiri, pentru orice încalcare constatata.
Tinând cont de Recomandarile Comitetului de Ministri, Rec.6(2004) privind îmbunatatirile cailor de atac interne si Rec. 3(2010) privind caile de atac eficiente pentru durata excesiva a procedurilor, CEDO a reamintit ca toate constatarile sale referitoare la încalcari impun o obligatie legala autoritatilor de stat competente sa adopte fara întârziere masuri generale de prevenire a încalcarilor similare si ca necesitatea unor astfel de masuri, inclusiv furnizarea unor cai de atac interne eficiente este cu atât mai urgenta în cazul încalcarilor repetate ce pun în lumina probleme structurale (cauza Kudla contra Poloniei, hot.din 26.10.2000).
Reclamantul se plânge de durata procedurii penale îndreptate împotriva sa si în cadrul careia a fost acuzat de savârsirea infractiunilor prevazute de fals, uz de fals si contrabanda, invocând dispozitiile art. 6 alin. (1) din Conventie.
În acord cu jurisprudenta CEDO, instanta de recurs retine ca în materie penala “termenul rezonabil” prevazut de art. 6 alin. (1) din Conventie începe sa curga de la data la care o persoana este “pusa sub acuzare”. Punerea sub acuzare în sensul art. 6 alin. (1) din partea autoritatii competente, a învinuirii de a fi savârsit o infractiune, idee care corespunde si notiunii de “consecinte importante asupra situatiei persoanei “suspencte” (Cauza Reinhardt si Slimane – Kaid contra Frantei, hot. Din 31 martie 1998, Culegere de hot. Si decizii 1903II, p.660, paragraf 3).
Instanta constata ca au existat repercusiuni importante asupra situatiei reclamantului începând de la data de la care parchetul a dispus, prin reghizitoriul din data de 02.02.1996 trimiterea în judecata a inculpatului M.G., iar întreaga procedura s-a finalizat, dupa mai multe cicluri procesuale la data de 28.03.2005 (prin decizia penala nr. 203/R/2005 a Curtii de Apel Galati), dupa un parcurs de-a lungul a 10 ani.
Caracterul “rezonabil” al procedurii urmeaza a fi apreciat tinând seama de circumstantele cauzei si criteriile consacrate în jurisprudenta CEDO, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente (cauza Pelissier si Sassi contra Frantei, hot. Nr. 2544/94, poz. 67).
Tribunalul Constanta a retinut în mod judicios ca desi cauza a prezentat o anumita complexitate, iar actele de procedura s-au desfasurat la intervale rezonabile si regulate, atât în faza de urmarire penala, cât si în faza de judecata, totusi procedura judiciara în care a fost angrenat reclamantul a durat 10 ani, termen nerezonabil, care a fost de natura sa afecteze grav interesele reclamantului.
Curtea retine ca prelungirea procedurii în mod nerezonabil se datoreaza si deficientelor autoritatilor în conditiile în care litigiul a suferit mai multe cicluri procesuale, iar Tribunalul Braila a constatat o serie de greseli de procedura în desfasurarea procesului în prima instanta – ce vizeau încalcarea dreptului la aparare al inculpatului, omisiunea de a pune în discutia partilor schimbarea încadrarii juridice din infractiunea prevazuta de art. 289 Cod penal în cea prevazuta de art. 290 Cod penal.
Tinând cont de comportamentul autoritatilor competente, instanta de recurs constata ca în mod judicios instanta de apel a retinut ca nu s-ar putea aprecia ca “rezonabila” o durata de 10 ani a procedurii judiciare în care a fost implicat reclamantul.
Statul este obligat sa raspunda pentru consecintele prejudiciabile ale propriei activitati juridice, pe care o organizeaza si o conduce în conformitate cu prevederile constitutionale si cele legale.
În raport de aceste considerente se constata ca instanta de apel a retinut în mod judicios ca în cauza se impune angajarea raspunderii statului pentru prejudiciul suferit de reclamant, urmare a duratei nerezonabile a procedurilor jurisdictionale desfasurate fata de reclamant.
Conform art. 312 Cod procedura civila se va respinge recursul Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice ca nefondat.
II. Cu privire la recursul formulat de reclamantul M.G., Curtea retine urmatoarele:
Recursul fiind o cale de atac extraordinara, instanta de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotarârii, ci unul limitat la nelegalitate, pentru motivele invocate expres, legiuitorul întelegând sa excluda din atributiile instantei de recurs controlul oricarei netemeinicii, hotarârea pronuntându-se fara posibilitatea readministrarii probelor si fara o noua judecata de fond.
Critica recurentului reclamant, bazata pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, sub aspectul cuantumului daunelor morale si al criteriilor de stabilire a daunelor, acordate de instanta de apel, nu este gasita întemeiata, Tribunalul Constanta având în vedere, cu ocazia determinarii acestui cuantum toate efectele negative generate de prelungirea în timp a procedurilor judiciare desfasurate fata de reclamant si anume: prejudiciul de imagine, ca urmare a mediatizarii excesive a procesului, expunerea la dispretul public si sentimentul de frustrare accentuata, determinat de prezenta sa în incinta instantelor si a parchetului, în mod repetat, timp de 10 ani, grava afectare a prestigiului sau profesional.
Nu se poate retine ca fondata sustinerea recurentului în sensul ca instanta de apel nu a avut în vedere la evaluarea prejudiciului moral toate efectele negative reclamate de parte si care vizau afectarea dreptului la odihna si timp liber, dreptul la viata privata, dreptul la imagine si la un nivel de viata corespunzator, dreptul la libera alegere a muncii.
Din analiza hotarârii recurate se retine ca Tribunalul Constanta a retinut în mod judicios ca în materie de daune morale, Curtea Europeana a admis ca punct de plecare “prezumtia solida desi uneori refragabila” conform careia “durata excesiva a unei proceduri determina un prejudiciu moral”. Prin urmare, valorificând o astfel de prezumtie, instanta de apel a retinut ca desfasurarea unei proceduri judiciare pe o perioada de 10 ani a antrenat un cortegiu de efecte negative asupra vietii publice si private a reclamantului, nefiind necesar sa se analizeze si sa se probeze în concret fiecare încalcare adusa dreptului reclamantului la bunastare, la viata privata, la libera dezvoltare a personalitatii, dreptul de a participa la viata culturala etc.
Aceasta nu înseamna ca instanta de apel nu a avut în vedere caracterul complex al prejudiciului suferit de reclamant – prejudiciu psihic de netagaduit, un prejudiciu de imagine multiplu si complex si un prejudiciu de familie în sensul art. 8 din CEDO, prejudiciu în raport de care a retinut ca simpla constatare a încalcarii dreptului reclamantului la un proces echitabil sub aspectul asigurarii unei durate rezonabile a procedurii judiciare, nu este suficienta, reclamantul fiind îndreptatit si la acordarea unor despagubiri banesti.
Despagubirea baneasca acordata pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa reflecte o concordanta valorica exacta între cuantumul sau si gravitatea prejudiciului la a carui reparare este destinat sa contribuie.
Pentru determinarea cuantumului despagubirilor morale se impune a se avea în vedere principiul repararii integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita, iar cum restabilirea situatiei anterioare producerii prejudiciului, în ceea ce priveste prejudiciul moral, este aproape imposibila, se impune ca prin despagubirile acordate sa se asigure o usurare a suferintelor reclamantului si obtinerea unor anumite satisfactii de catre acesta.
În ceea ce priveste întinderea daunelor morale acordate reclamantului statuând în echitate, instanta de apel, printr-o apreciere pertinenta a elementelor relevate mai sus, a conturat o evaluare adecvata a daunelor morale compensatoare la 5000 Euro.
Aceasta suma este în acord cu jurisprudenta CEDO, care într-o cauza similara ce a vizat derularea unei proceduri penale pe o perioada de 10 ani (29 septembrie 1994 – 29 iulie 2004), constatând violarea art. 6 din CEDO, sub aspectul duratei nerezonabile a procedurii, a condamnat Statul Român la plata unor daune morale de 3200 Euro (Cauza Balint contra României, hot. din 26 ianuarie 2010).
De altfel se constata ca si instanta de apel a subliniat pozitia moderata a instantei de contencios european în acordarea de daune morale, atunci când constata încalcarea unor drepturi fundamentale, reglementate de Conventia Europeana. În acest sens trebuie interpretate trimiterile la jurisprudenta CEDO înserate în considerentele deciziei recurate, instanta de apel încercând sa sublinieze faptzl ca politica CEDO cu privire la acordarea de daune morale indiferent de drepturile fundamentale încalcate (dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil sau detentie si interceptari nelegale) este moderata, daunele morale acordate variind între 1000 si 5000 Euro.
În raport de aceste considerente se retine a fi nefondata si critica întemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 7 Cod procedura civila, considerentele hotarârii recurate nefiind strainede cauza, ci sustin în totalitate solutia de obligare a Statului Român la plata unor despagubiri morale catre reclamant ca urmare a încalcarii dreptului acestuia la un proces echitabil, conform art. 6 din CEDO, sub aspectul duratei nerezonabile a procedurii penale.
În aprecierea caracterului rezonabil al despagubirii acordate, Curtea retine pe de o parte faptul ca în speta angajarea raspunderii Statului se realizeaza exclusiv pentru încalcarea dreptului reclamantului la o procedura echitabila sub aspectul duratei excesive, iar nu si pentru alte încalcari ale unor drepturi fundamentale (nu se pune problema unei detentii nelegale sau a raspunderii Statului pentru erori judiciare conform art. 504 Cod procedura penala sau conform art. 3 din CEDO), iar pe de alta parte nu trebuie neglijata jurisprudenta CEDO, care în cauze similare a acordat despagubiri inferioare sumei de 5000 Euro pentru încalcarea art. 6 din CEDO, sub aspectul duratei excesive a procedurii (cauza Balint contra României, hot. Din 26.01.2010; cauza Bursuc împotriva României, hot. din 12.10.2004; cauza Pantea împotriva României, hot. din 03.06.2003).
Instanta de apel a retinut în mod judicios ca derularea procedurilor judiciare pe o perioada de 10 ani nu poate fi retinuta ca fiind cauza ce a determinat divortul reclamantului.
Nu exista nicio legatura de cauzalitate între procesul penal si divortul reclamantului, în conditiile în care initiativa divortului a apartinut chiar reclamantului, iar desfacerea casatoriei s-a realizat prin acordul partilor, ceea ce presupune ca sotii au recunoscut ca fiecare are o culpa proprie în degradarea relatiilor de familie.
În acest context, chiar daca martora T.R. a sustinut ca motivul desfacerii casatoriei l-a constituit atitudinea celei de a doua sotii a reclamantului fata de imposibilitatea reclamantului de a mai naviga si de a-i asigura un anumit standard economic, nu poate fi angajata raspunderea statului pentru desfacerea casatoriei reclamantului, stiut fiind ca una din obligatiile sotilor este de sprijin reciproc moral.
În literatura de specialitate s-a retinut ca obligatia de sprijin moral are un caracter juridic, iar sprijinul moral poate consta de exemplu, într-o încurajare plina de solicitudine pentru depasirea unei situatii critice sau pentru ca actiunile sau proiectele profesionale sau de viata ale fiecaruia dintre soti sa se transforme în tot atâtea împliniri, o grija atenta si devotata a sotului suferind sau în sfârsit, o permanenta stimulare pentru ca sotul sau sotia sa se poata afirma pe diferite planuri (Otilia Calmuschi, “Încheierea casatoriei si efectele ei”, p.59-60)
Întrucât în cauza s-a reclamant numai existenta unei proceduri neechitabile, sub aspectul duratei procesului, la stabilirea daunelor morale, nu este relevanta împrejurarea conform careia, la finalul procedurii nu s-a dovedit vinovatia sau nevinovatia reclamantului, acest aspect fiind important numai în cererea de acordare a cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu de avocat în procesul penal.
Acordarea cheltuielilor de judecata, constând în onorariul avocatului inculpatului este determinata de culpa procesuala. Cum în cauza a intervenit încetarea procesului împotriva inculpatului pentru savârsirea infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata (art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal), ca urmare a prescrierii raspunderii penale, iar inculpatul nu a solicitat continuarea procedurii în vederea stabilirii nevinovatiei sale, se retine ca cererea de acordarea cheltuielilor de judecata constând în onorariu de avocat nu are fundament legal si urmeaza a fi respinsa.
Rationamentul îsi sustine valabilitatea si în referire la cercetarea inculpatului pentru savârsirea infractiunilor de contrabanda si de instigare la contrabanda, acesta fiind achitat ca urmare a dezincriminarii faptelor conform art. 11 pct. 2 lit. (a) Cod procedura penala sau la art. 10 lit. (b) Cod procedura penala cu aplicarea art. 12 Cod penal.
Se retine a fi fondata însa critica sa ce vizeaza gresita respingere a daunelor materiale constând în cheltuieli de deplasare si cazare a reclamantului pe parcursul derularii procedurilor judiciare la sediul instantelor din Braila si Galati.
Este incontestabil faptul ca necesitatea de a participa la numeroasele acte de cercetare, la audieri la Parchet si în fata instantelor de judecata pe parcursul celor 10 ani a implicat o serie de cheltuieli pentru deplasarea si cazarea reclamantului în alte localitati decât cea de domiciliu, aceste cheltuieli reprezentând o consecinta directa a duratei excesive a procedurii judiciare.
Chiar în absenta înscrisurilor care sa dovedeasca aceste cheltuieli, avându-se în vedere ca din încheierile de sedinta din dosarele penale rezulta participarea personala a reclamantului la sedintele de judecata, instanta de recurs examinând cererea de satisfactie echitabila a reclamantului în lumina principiilor jurisprudentei CEDO (hotarârea Nokolov contra Bulgariei, cererea nr. 31195/1996; cauza Ozturk contra Turciei, cererea nr. 22479/1993; cauza Pantea contra României, cererea nr. 33343/1996), statuând în echitate, considera necesar a acorda reclamantului suma de 1500 Euro, în echivalent în lei la data platii, cu titlu de despagubiri materiale.
Fata de considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedura civila se va admite recursul reclamantului M.G. si se va modifica în parte decizia recurata, în sensul obligarii Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice la plata catre reclamant a sumei de 1500 Euro, în echivalent în lei la data platii, reprezentând daune materiale.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale deciziei recurate.
În baza art. 274 Cod procedura civila obliga intimatul pârât Statul Român catre recurentul reclamant la plata sumei de 833 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
