Distrugerea


Dosar nr. 11567/302/2008

Sentinţa Penală Nr. 451

Şedinţa publică de la 10 Martie 2009

Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judec ătoria Sectorului 5  este reprezentat de procuror I P.

Pe rol soluţionarea  cauzei penale privind pe inculpatul Z A C, şi părţile vătămate SV I, A C S, SC V C SA, prin reprezentant K C, BCR-L SA, prin reprezentant SC KC SRL, prin CR C, N I A, B R A, SC E A IFN SA- prin reprezentant A C S, M IFN SA, prin reprezentant N  I A, având ca obiect distrugerea (art. 217 C.p.)

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 3.03.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la data de 10.03.2009, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 4047/P/2008 întocmit la data de 14.11.2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi înregistrat pe rolul acestei instanţe la aceeaşi dată, sub nr. 11567/302/2008 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului Z A C pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că în noaptea de 07/08.05.2008, inculpatul, folosindu-se de un cuţit, a zgâriat mai multe autoturisme şi a rupt oglinda retrovizoare a uneia dintre ele, autoturisme ce se aflau parcate pe străzile N şi C.

În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, însoţite de planşele fotografice şi procesele-verbale de cercetare la faţa locului:  ŞV-I (filele 7-12 d.u.p.); S.C. E A IFN S.A reprezentată de A C Ş (filele 13-22 d.u.p.); S.C. V C S.A reprezentată de KC (filele 23-30 d.u.p.); S.C.BCR L IFN S.A. reprezentată de K C S.R.L., prin C R (filele 31-40 d.u.p.); S.C. M IFN S.A. reprezentată de N I- A (filele 41-52 d.u.p.); BR-A (filele 59-64 d.u.p.); proces-verbal nr. 1602347/09.05.2008 (filele 53-54 d.u.p.); declaraţii inculpat (filele 68-75 d.u.p.); declaraţii martor MD (filele 76-77 d.u.p.).

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a putut fi ascultat, deoarece, deşi legal citat, acesta nu s-a prezentat decât la primul termen de judecată.

Instanţa a administrat declaraţiile părţilor vătămate B RA şi K C, reprezentanta S.C. V C S.A. fiind consemnate la dosarul cauzei (filele 35-36).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 07/08.05.2008, inculpatul Z A C, pe fondul unor discuţii contradictorii cu soţia sa şi după ce a consumat băuturi alcoolice, în timp ce se se îndrepta spre casă, aflându-se pe strada N I a observat în parcare mai multe autoturisme, moment în care a scos o lamă de cuţit pe care o avea asupra sa şi a început să zgârie mai multe maşini:

Pe capota autoturismului marca A R cu nr. de înmatriculare B-72-, proprietatea părţii vătămate S.C. E A IFN S.A., inculpatul a scris cu respectiva lamă de cuţit “Urăsc bogaţii “, împrejurare relevată şi de planşele fotografice efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului (fila 12 d.u.p.) şi recunoscută de către acesta:  <<… am observat un autoturism marca A R…iar cu o lamă de cuţit… pe capota motorului am scris “ urăsc bogaţii”>>  (declaraţie inculpat din data de 13.05.2008, fila 72 d.u.p.). În aceeaşi împrejurare, inculpatul a smuls şi oglinda retrovizoare a autoturismului marca BMW cu  nr. de înmatriculare IF-, proprietatea părţii vătămate B R – A, aspect constatat prin procesul-verbal efectuat cu ocazia cercetării la faţa locului (fila 64 d.u.p), precum şi din fotografiile anexate la acesta (fila 87 d.u.p.), coroborate cu declaraţia inculpatului din data de 13.05.2008, depusă la fila 74 din d.u.p.: “…m-am dus la un autoturism BMW … şi cu aceeaşi lamă de cuţit am zgâriat capote motorului… şi am rupt rama din plastic a oglinzii retrovizoare stânga.”

Fapta inculpatului care zgâria autoturismele din parcare a fost observată de către martorul M D, care a sesizat organele de poliţieşi care le-a dat semnalmentele inculpatului în vederea identificării acestuia.

Inculpatul a fost depistat de către organele de poliţie, iar în momentul în care acestea i-au cerut inculpatului  să se legitimize, acesta, bruscând lucrătorii de poliţie a fugit, fiind imobilizat în scurt timp. Înainte de a fi încătuşat şi condus la Secţia de Poliţie, inculpatul a aruncat un obiect metalic (procesul-verbal nr. 1602347/08.05.2008, filele 53-54 d.u.p.), recuperat de către lucrătorii de poliţie şi depus la Camera de Valori…. Conform dovezii seria AB nr.0066689 (fila 78 d.u.p.)

La faţa locului s-a aflat şi martorul M D, care le-a relatat agentilor de poliţie cele observate şi care a semnat procesul-verbal încheiat cu ocazia depistării inculpatului în calitate de martor asistent.

În declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei.Astfel, acesta a arătat……“ În noaptea  de 08.05.2008, după ce m-am certat cu soţia mea, am mers la un bar din zona F unde am consumat băuturi alcoolice…cu o lamă de cuţit pe care o aveam asupra mea, am zgâriat mai multe autoturisme  parcate atât pe strada I N, cât şi pe strada C “ (declaraţie inculapt din data de 19.05.2008, fila 68 d.u.p.).

Fapta inculpatului a adus atingere mai multor persoane şi care au formulat plângere prealabilă, după cum urmează:

-Ş V I, proprietarul autoturismului marca S O cu nr. de înmatriculare B-44-, care s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 1.000 ron;

– S.C. E A IFN S.A., proprietara autoturismului marca A R GT cu număr de înmatriculare B-27-A reprezentată de A C Ş, s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 10.000 ron; la data de 14.05.2008 a renunţat la constituirea de parte civilă în proces (fila 15 d.u.p.);

-S.C. V C S.A., proprietara autoturismului marca P 307 cu număr de înmatriculare B-41- s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 3.000 ron; la data de 14.05.2008 a renunţat la constituirea de parte civilă în proces (fila 24 d.u.p.);

-S.C. BCR L IFN S.A., proprietara autoturismului marca H CRV cu număr de înmatriculare B-78- reprezentată de K SRL prin C R C s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 9.000 ron, iar la data de 14.05.2008 a renunţat la constituirea de parte civilă în proces (fila 33 d.u.p.);

-S.C. M IFN S.A., proprietara autoturismului marca VW cu numărul de înmatriculare B-51- reprezentată de N I-A s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 2.000 ron, iar la data de 14.05.2008 a renunţat la constituirea de parte civilă în proces (fila 43 d.u.p.);

-B RA, proprietara autoturismelor marca VW P 2,0 T cu număr de înmatriculare B-27-, respectiv BMW cu număr de înmatriculare s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 16.000 ron, iar la data de 03.03.2009 şi-a redus pretenţiile civile la suma de 3.500 ron (fila 35).

În drept, fapta inculpatului Z A-C, care în noaptea de 07/08.05.2008, în jurul orelor 03:30, folosindu-se de lama unui cuţit, a zgâriat mai multe autoturisme parcate pe străzile N I şi C şi a rupr oglida retrovizoare a unuia dintre autoturisme, cu consecinţa producerii de prejudicii în dauna mai multor persoane fizice şi juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului se prezintă sub forma unei pluralităţi de acţiuni comisive, de zgâriere a autoturismelor aflate în parcare, precum şi de rupere, de smulgere a unei oglinzi retrovizorii, urmarea imediată constând în producerea de prejudicii patrimoniilor proprietarilor autotursmelor avariate. Legătura de cauzalitate dintre acţiunile săvârşite de inculpat şi pejudiciile produse rezultă din materialitatea faptelor ex re.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă prev. de art. 19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen., acesta având reprezentarea faptei sale şi acţionând  în vederea producerii urmării socialmente periculoase, aspecte ce rezultă atât din declaraţia inculpatului, cât şi din modalitatea concretă de săvârşire a faptei

Acţiunea inculpatului concretizată într-o pluralitate de acte prin care a zgâriat mai multe autoturisme, în aceeaşi noapte, în aceleaşi împrejurări, la intervale scurte de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, determină reţinerea săvârşirii infracţiunii în formă continuată prevăzută de art. 42 alin.2 C.pen.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni, instanţa va avea în vedere, pericolul social concret al faptei, rezultat din modalitatea de săvârşire, urmările produse, atitudinea inculpatului, care, deşi în faţa instanţei nu s-a prezentat în vederea audierii, în faza de urmărire penală a recunoscut şi a regretat săvârşirea faptei.

Totodată, se reţine că, din fişa de cazier depusă la dosarul cauzei (fila 65 d.u.p.), rezultă existenţa unor condamnări anterioare suferite de inculpat în perioada minorităţii, dar, potrivit art. 38 alin.1 lit. b C.pen., nu potforma primul termen al recidivei.

Faţă de cele reţinute mai sus, în baza art. 217 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. inculpatul Z A C, va fi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.

Pronunţând o pedeapsă cu închisoarea, instanţa urmează să-i aplice inculpatului şi o pedepsă accesorie, sens în care va avea în vedere atât jurisprudenţa Curţii Europene ( cauzele Hirst c. Marii Britanii, Sabău şi Pârcălab c. României), dar şi decizia nr. LXXIV (74)/5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în urma admiterii recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza I- lit.c din Codul penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.

Instanţa apreciază că, prin săvârşirea infracţiunii de distrugere în formă continuată, inculpatul nu mai este demn de a exercita drepturile prevăzute la art. 64 lit a teza a II-a şi lit. b C.pen., şi anume, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Faţă de împrejurările în care fapta a fost săvârşită, de persoana inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptei,  de atitudinea acestuia cooperantă în tot cursul urmăririi penale, apreciază că scopul pedepsei, şi anume prevenirea săvârşirii de infracţiuni de către inculpat poate fi atins şi fără privarea de libertate a acestuia,

Astfel, în temeiul art. 81 şi 82 C.pen., instanţa urmează să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului, pe o durată de 3 ani de zile ce constituie termen de încercare pentru inculpat.

Consecinţă a dispunerii suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului, instanţa urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 71 alin. 5 C.pen. care prevăd că,  pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii, în speţă, interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Conform art. 359 C.proc.pen., instanţa urmează să atragă atenţia condamnatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 şi 84 C.pen., săvârşirea de noi infracţiuni pe timpul termenului de încercare, respective, neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Constatând întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute la art. 998 C. civ.: săvârşirea unei fapte ilicite cu vinovăţie, prin care se produce un prejudiciu în patrimoniul unei persoane, existând legătură de cauzalitate între fapta inculpatului şi prejudicial produs, instanţa, în temeiul art 14 şi 346 C.pr.pen. comb. cu art. 998 C.civ., instanţa urmează să admită acţiunile civile exercitate de părţile civile Ş V I şi B R-A şi să-l oblige pe inculpate la plata următoarelor sume:

-către partea civilă Ş V I, cu domiciliul în Bucureşti, suma de 1.000 ron, cu titlu de daune materiale;

-către partea civilă B R A, cu domicliul în Bucureşti, str. suma de 3.500 ron, cu titlu  de daune materiale.

Instaţa urmează să ia act de renunţarea la constituirea de parte civilă a părţilor vătămate:  S.C. E A IFN S.A. reprezentată de A C Ş, S.C. V C S.A., reprezentată de K C, S.C.BCR IFN S.A., reprezentată de KC S.R.L., prin C R, şi S. C. M IFN S.A.

Faţă de împrejurarea că inculpatul, la săvârşirea infracţiunii s-a folosit de lama unui cuţit,  în temeiul art. 118 alin. 1 lit. b. C.pen., instanţa urmează să ia măsura de siguranţă a confiscării speciale a lamei de cuţit depusă la Camera de valori conform dovezii seria AB nr.0066689 aflată la fila 78 d.u.p.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., urmează să-l oblige pe inculpat la plata către stat a sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 217 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., condamnă  pe inculpatul Z A C, fiul lui N şi E, născut la data de în B, cetăţean român, studii medii, muncitor necalificat, posesor CI Seria număr, CNP  la o pedeapsă de 1(unu) an închisoare

Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a-II-a şi lit.b cp.

În baza art. 81, 82 C.pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei principale pe durata termenului de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Face aplicarea dispoziţiilor art.359 Cpp.

În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen cu ref. la art. 998 C.civ., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei către partea civilă Ş V I, cu domiciliul în Bucureşti, şi a sumei de 3.500 lei către partea civilă B R A, cu domicliul în Bucureşti cu titlu  de daune materiale., reprezentând contravaloarea prejudiciului.

Ia act că părţile civile S.C. E A IFN S.A. cu sediul în Bucureşti, , reprezentată de A C Ş, cu reşedinţa în Bucureşti S.C. V C S.A cu sediul în Bucureşti, reprezentată de K C, cu domiciliul în Bucureşti, , S.C.BCR IFN S.A., cu sediul în Bucureşti, reprezentată de K C S.R.L., prin C R, cu domiciliul în Bucureşti,  şi  S. C. M IFN S.A. cu sediul în Bucureşti, str..au renunţat la pretenţiile civile formulate împotriva inculpatului.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b C.pen confiscă lama de cuţit uzată, folosită de inculpat la săvârşirea infracţiunii., depusă la Camera de corpuri delicte a Secţiei 18 Poliţie, conform dovezii seria AB nr 006689, fila 78 d.u.p.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public, partea vătămată S.C. V S.A. şi partea civilă B R A şi de la comunicare pentru inculpat, părţile vătămate  S.C. E A IFN S.A, S.C.B L IFN S.A, S. C. M  IFN S.A. şi partea civilă Ş V I.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.03.2009.