Pericol social. Distrugere.


Pericol social. Distrugere.

Nu este justificată aplicarea prevederilor art.18/1

Cod penal, faţă de un inculpat nesincer şi care angajat

într-un conflict în traficul rutier, s-a comportat violent

şi a

distrus parbrizul autoturismului părţii vătămate,marca

Mercedes,lovind cu pumnul,cauzându-i acesteia un

prejudiciu

de 400 Euro.

(Curtea de Apel Piteşti, decizia penală

nr.667/R din 2 decembrie 2008)

Prin sentinţa penală nr.52 din 19 ianuarie 2008, pronunţată de

Judecătoria Piteşti, a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii

de distrugere, prevăzută în art.217 alin.1 Cod penal.

In baza art.18/1 Cod penal, rap. la art.91 lit.c Cod penal, s-a

aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 100

lei.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cadrul

unui conflict iscat în timp ce se deplasau cu autoturismele pe drumul

public, între inculpat şi partea civilă, inculpatul a determinat, prin blocare,

oprirea autoturismului părţii civile, după care, coborând din autoturismul

său, inculpatul a lovit cu pumnii în parbrizul autoturismului părţii civile,

distrugându-l

S-a mai reţinut că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei,

vinovăţia sa fiind corect stabilită din coroborarea celorlalte probe

administrate în cauză.

Prin decizia penală nr.167/A din 18 septembrie 2008,

Tribunalul Argeş a admis apelul formulat de inculpat, a desfiinţat în parte

sentinţa, în sensul că a înlăturat achitarea inculpatului, iar în baza art.334

Cod pr.penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei prev. de art.217

alin.1 Cod penal, în infracţiunea prev. de art.217 alin.1 cu aplic.art.73 lit.b

Cod penal şi, în continuare, tot în baza art.10 lit.b/1 Cod pr.penală, a

dispus achitarea inculpatului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că inculpatul

a fost „jenat” în trafic de către partea civilă care nu l-a lăsat să depăşească

iar, ulterior a aruncat spre inculpat cu o casetă audio, astfel încât în cauză

se constată că sunt aplicabile disp.art.73 lit.b Cod penal.

Impotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe

lângă Tribunalul Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie,

susţinându-se că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au greşit atunci

când au hotărât achitarea inculpatului şi, de asemenea, nu se impunea 

reţinerea în cauză a circumstanţelor atenuante prev. de art.73 lit.b Cod

penal.

Prin decizia penală nr.667/R din 2 decembrie 2008, s-a admis

recursul, s-a casat în parte sentinţa şi în totalitate decizia, în sensul

înlăturării schimbării încadrării juridice şi a achitării inculpatului, şi,

rejudecând cauza, a fost condamnat inculpatul la 500 lei amendă, pentru

săvârşirea infracţiunii prev. de art.217 alin.1 Cod penal. 

Pentru a decide astfel, curtea a apreciat că fapta inculpatului de a distruge

parbrizul autoturismului părţii civile, nu poate fi considerată ca o atingere

minimă a valorilor apărate de legea penală, nefiind justificată în nici un

fel aplicarea prevederilor art.18/1 Cod penal.