Recurs. Plângere împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Aplicarea greşită a disp. art. 18 indice 1 Cod Penal. Trimiterea cauzei pentru judecata în fond.
Decizia penală nr.113/2008
Asupra recursului penal, tribunalul, deliberând, reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 177 din 25 februarie 2008, Judecătoria Tulcea a respins ca nefondată plângerea împotriva rezoluţiei procurorului formulată de petenta I.I. şi a obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, având în vedere probatoriul existent cât şi faptul că petenta nu a indicat probe noi din care să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea reţinută iniţial, soluţia parchetului este corectă în ceea ce priveşte constatarea că fapta de distrugere reţinută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, corectă fiind soluţia şi cu privire la învinuitele P.C.D. şi B.C.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petenta I.I., criticând hotărârea atacată pentru următoarele motive:
– instanţa de fond nu a stabilit dacă s-au cercetat faptele concrete denunţate de partea vătămată în condiţiile în care plângerile penale conţineau toate detaliile necesare ce permiteau încadrarea infracţiunii conform legii penale a faptelor reclamate.
– motivaţia primei instanţe cum că petenta nu a indicat probe noi din care să rezulte o altă situaţie de fapt este inutilă şi neconcludentă câtă vreme instanţa nu a observat că în niciuna dintre rezoluţiile pronunţate nu s-a stabilit o situaţie de fapt anume şi, oricum, nu este posibil ca instanţa să reproşeze părţii neindicarea altor probe când probele administrate sunt ignorate total;
-menţinând situaţia de fapt iniţială pentru că nu s-au indicat probe noi, prima instanţă a menţinut împrejurări de fapt care nu au nicio legătură cu realitatea şi cu actele dosarului;
-hotărârea este greşită şi sub aspectul aprecierii lipsei de pericol social, instanţa neobservând faptul că U.E. nu este la primul conflict cu legea penală şi nici la primul incident social-moral de genul celui discutat în cauză şi, mai ales, a ignorat amploarea şi durata faptelor deduse judecăţii.
Petenta recurentă a solicitat admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare, în subsidiar, solicitând rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs şi condamnarea făptuitorilor pentru faptele săvârşite.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport de criticile formulate, cât şi sub toate aspectele în conformitate cu dispoziţiile art. 3856) alin. 3 Cod proc. pen., tribunalul constată că recursul este întemeiat.
Tribunalul reaminteşte că procedura controlului jurisdicţional al soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată reprezintă o garanţie suplimentară a respectării legalităţii în procesul penal prin corectarea eventualelor erori comise de procuror în cursul urmăririi penale.
Instanţa de fond a confirmat legalitatea ordonanţei procurorului, preluând argumentele acestuia, fără a face o apreciere proprie convingătoare cu privire la dovezile strânse de parchet şi pierzând din vedere considerentele pentru care Judecătoria Tulcea prin Sentinţa penală nr. 379/2005 (confirmată de Tribunalul Tulcea prin Decizia penală nr. 145/2005) a desfiinţat rezoluţia iniţială a procurorului şi a trimis cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate de petenta recurentă, inclusiv pentru infracţiunea de violare de domiciliu pentru care procurorul a dispus din nou neînceperea urmăririi penale.
De asemenea, Judecătoria nu a ţinut seama în reaprecierea gradului de pericol social al faptei de distrugere săvârşită de inculpatul U.E., de condamnarea anterioară suferită de acesta. Nu s-a mai ţinut seama nici de decizia nr. 663/3 decembrie 2004 a Tribunalului Tulcea, prin care petenta recurentă a fost reintegrată în spaţiu, iar intimaţii au fost evacuaţi din imobilul în discuţie. Nu s-a făcut nici o referire la declaraţia martorei E.I. (fila 138 dosar UP) care confirmă sustragerea bunurilor indicate de petenta recurentă. Nu s-a verificat soluţia pronunţată de instanţă în acţiunea în anulare formulată de U.E..
Toate aceste aspecte ar fi fost relevante în procesul de verificare a îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunilor puse în sarcina intimaţilor.
In aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că nici procurorul, nici instanţa de fond nu au lămurit cauza sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, ignorând argumentele şi îndrumările făcute de instanţele de control judiciar în hotărârile mai sus menţionate.
Pentru ca petenta recurentă să aibă acces în mod eficient la o instanţă în conformitate cu cerinţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recursul urmează a fi admis, iar hotărârea atacată casată în totalitate.
Rejudecând în fond, constatând că sunt incidente dispoziţiile art. 2781) alin. 8 lit. c Cod proc. pen., probele existente la dosar fiind suficiente, urmează a admite plângerea, a desfiinţa rezoluţia atacată şi a trimite cauza spre judecare la Judecătoria Tulcea.
In conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. 3 Cod proc. pen., urmează ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
