Nulitatea absolută a contractului de donaţie


DECIZIA  CIVILĂ NR. 1451

Data : 04.12.2014

Autor – NICOLETA ALEXANDRU

Domeniu asociat: donaţii

Titlu: nulitatea absolută a contractului de donaţie

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 11.11.2011, dosar disjuns din dosarul nr. 1823/310/2010, reclamanţii M.M.; M.P. şi M.M., în contradictoriu cu pârâţii C.I.A., C.M., T.C., S.C. C. – S.A. şi S.C. C.T. – S.A. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de donaţie nr. 4128/10.07.2007.

În fapt, reclamanţii au arătat că prin contractul de donaţie nr. 4128/10.07.2007 pârâtele C.M. şi T.C. au donat pârâtului C.I. Alexandru, etajul casei de locuit în suprafaţă utilă de 121,59 m.p. compusă din casa scării, debara, terasă neacoperită, balcon închis, hol, duş si WC, trei bucătării, şase camere, hol, balcon şi pivniţa 2, în suprafaţă de 52,08 m.p. situate în oraşul Buşteni, str.L. jud. Prahova, iar pentru suprafaţa de teren  de 381 m.p. s-a constituit dreptul de superficie în favoarea donatarului.

Au mai arătat reclamanţii că donatoarele au declarat că imobilul este dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform sentinţei civile nr. 562/30.06.1998 pronunţată de Judecătoria Sinaia în dosarul nr. 304/1998.

S-a mai arătat de către reclamanţi că în baza acestei sentinţe civile, Gospodăria Orăşenească Buşteni a încheiat la data de 07.09.1998, procesul-verbal nr. 1386, prin care predă pârâtelor C.M. şi T.C., mai multe spaţii din imobilul situat în oraşul Buşteni, str.L. jud. Prahova, astfel:

– 2 camere în suprafaţă de 20 m.p., respectiv 10 m.p., bucătărie de 6,25 m.p. pivniţă de 3 m.p., culoar în comun;

– 2 camere în suprafaţă de 16 m.p., respectiv 12,44 m.p., camera de 1,37 m.p. pivniţă de 6 m.p., antreu de 3 m.p.;

– 1 cameră de 14,80 m.p., bucătărie de 4,56 m.p., pivniţă de 6 m.p. şi antreu comun;

– teren în suprafaţă de 298 m.p. 

Reclamanţii au arătat că deşi pârâtele aveau în proprietate indiviză 15 m.p. din pivniţă, au donat o suprafaţă mai mare din aceasta, respectiv 52,08 m.p. şi au constituit în favoarea donatarului un drept de superficie pe o suprafaţă de teren de 381 m.p. şi nu pe suprafaţa de 298 m.p., pe care o deţineau conform procesului-verbal nr. 1386.

Au menţionat reclamanţii că pivniţa are o suprafaţă de circa 30 m.p., este împărţită în 4 boxe, 3 boxe aparţin donatarelor, având suprafaţa totală de 15 m.p. cea de-a patra boxă fiind a lor, având suprafaţa de 10,56 m.p., iar diferenţa de cca. 4 m.p. reprezintă culoarul de acces.

S-a mai arătat de către reclamanţi că, anterior retrocedării imobilului către pârâte, cele trei boxe au aparţinut chiriaşilor evacuaţi, iar cea de-a patra le-a aparţinut dumnealor ulterior devenind proprietari indivizari pe aceasta din anul 1996, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 495-N/10.12.1996, neputând să le fie desfiinţat acest drept de proprietate, care a fost dobândit în mod legal.

Reclamanţii au arătat că au promovat prezenta cerere, întrucât pârâţii îi tulbură dreptul de proprietate asupra celei de-a patra pivniţe, având drept de proprietate indiviz cu aceştia, în calitate de moştenitori ai defunctului Mărgineanu Nicolae.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1237, 1246 şi urm. N.C.civ.

Pârâţii au fost legal citaţi, fiind formulată întâmpinare-cerere reconvenţională de către pârâţii C.I.A., C.M. şi T.C., prin care au solicitat respingerea cererii reconvenţionale. Au aratat acestia ca in baza sentintei civile nr. 562/1998 a Judecatoriei Sinaia au devenit proprietarii imobilului situat in orasul Busteni, str. L., jud. Prahova – hotararea fiind titlul de proprietate in baza caruia s-a incheiat contractul de donatie contestat.

S-a aratat ca motivarea in drept a cererii face referire la frauda la lege fara a se arata care anume norma legala s-a incalcat.(file 5, 6)

Pe cale reconventionala s-a solicitat sa se constate nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare cumparare nr. 495-N/1996 incheiat intre SC Conti SA Ploiesti si M.N. autorul reclamantilor. S-a aratat ca SC Conti SA nu putea vinde catre autorul reclamantilor un drept indiviz din pivnita deoarece cu privire la acest spatiu fusese formulata o cerere de retrocedare in baza dispozitiilor Legii nr. 112/1995. S-a mai aratat ca si pretul vanzarii calculat la momentul actului nu a avut in vedere respectiva boxa.(file 14, 15)

In drept s-au invocat dispozitiile art. 5 si art. 968 Cod civil vechi.

Reclamantii au formulat intampinare fata de cererea reconventionala si cerere completatoare a cererii introductive.

Au aratat acestia ca SC Conti SA a putut sa instraineze autorului dumnealor apartamentul intrucat faptul ca fusese formulata o cerere de restituire in baza Legii nr. 112/1995 nu impiedica vanzarea; s-a aratat ca paratii nu se incadrau in dispozitiile art. 2 pentru a primi parti din imobil in natura, nu au fost de acord sa fie despagubiti astfel ca nu mai pot beneficia de vreun efect al legii speciale.

Au formulat acestia si cerere completatoare a cererii introductive solicitand sa se constate nulitatea absoluta partiala a contractului de donatie nr. 21/26.01.2012 prin care paratului C.I.A. i-a fost donata suprafata de 381 mp teren in Busteni, str.L., jud. Prahova.(fila 23 verso)

Legal citata SC CONTI SA  a formulat note scrise prin care a indicat faptul ca  toate actele au fost preluate de SC CONTI TRANZIMOB SA astfel ca a fost citata si aceasta societate in cauza ca si parata. Odata cu cererea s-a depus si intreaga documentatie aferenta vanzarii.(file 34 – 44 si 47 – 59)

In motivarea cererii completatoare realizata ulterior reclamantii au aratata ca donatoarele prin ultimul contract de donatie au schimbat dreptul de superficie al donatarului in drept de proprietate pe suprafata gresit mentionata de 381 mp. S- a aratat ca din cuprinsul sentinteie civile nr. 562/1998 nu rezulta suprafata retrocedata astfel ca singura suprafata care poate fi luata in calcul este cea de 298 mp care a fost predata de SGO Busteni la 07.09.1998.(fila 63)

Prin incheierea din sedinta publica de la 07.05.2012 s-au incuviintat partilor probe astfel pentru reclamanţi probele cu înscrisuri, expertize topometrică, construcţii şi interogatoriu si s-a respins proba cu martori solicitată de reclamanţi, ca neîntemeiată. 

S-au incuviintat pârâţilor probele cu înscrisuri şi interogatoriul reclamanţilor.

Obiectivele expertizei topometrice au fost fixate astfel:

– identificarea, schiţarea, măsurarea, evaluarea întregului trup de teren deţinut de părţi la adresa din Buşteni, str.L., jud. Prahova;

– identificarea în cadrul acestui trup de teren a celui dobândit de către reclamanţi cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 495/N/1996;

– identificarea terenului deţinut de reclamanţi cu contractul de închiriere nr. 7460/1999;

– identificarea terenului detinut la aceeasi adresa postala de reclamantul C.I. Alexandru

– sa se aiba in vedere actele de proprietate ale partilor si antecesorilor lor si sa se stabileasca in ce masura acestea se coreleaza cu situatia de fapt existenta;

– să se identifice şi să se poziţioneze suprafaţa de teren de 298 m.p. obţinută de pârâţii-reclamanţi prin sentinţa civilă nr. 526/1998.

Obiectivele expertizei construcţii au fost fixate astfel:

– identificarea boxelor;

– să se stabilească dacă în raport de fişa tehnică de calcul a preţului imobilului vândut de SC CONTI SA, fila 56, de modalitatea de calcul a preţului conform H.G. nr. 61/1990, în preţul final stabilit pentru vanzarea imobilului se reflectă şi boxa;

– să se stabilească dacă boxa existentă în fişa suprafeţei locative închiriată conform contractului de închiriere aflat la filele 50,51 în dosar se regăseşte între boxele identificate si sa se indice care este aceasta.(fila 107)

Expertiza tehnica topometrica a fost administrata in cauza prin expert Grigorescu Eugen, file 121 – 124.

Expertiza tehnica in constructii a fost administrata prin expert Duna Ion fiind completata succesiv in urma incuviintarii obiectiunilor reclamantilor la aceasta, file 61 – 71 si file 171, 172, 212, volum II.

După administrarea probatoriului, instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr. 237/10.03.2014 prin care a respins acţiunea civilă de constatare formulată (dosar disjuns din dosarul nr. 1823/310/2010) completată şi precizată de reclamanţii Mărgineanu Maria ,  M.P. şi M.M., împotriva pârâţilor C.I.A., C.M., T.C., S.C. Conti – S.A. şi S.C. Conti Tranzimob – S.A. ca neîntemeiată, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii C.I.A., C.M. şi T.C., ca neîntemeiată, a obligat  reclamanţii la 1.550 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâţilor C.I.A., C.M. şi T.C. şi a luat act că  reclamanţii vor pretinde cheltuielile pe cale separată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Autorul paratelor C.M. si T.C., numitul Constantinescu Constantin a cumparat la 21.04.1934 cu contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 10603 teren de 557 mp situat in Busteni, str.L., jud. Prahova.(fila 171, 172)

Prin sentinta civila nr. 562/1998 pronuntata de Judecatoria Sinaia in dosarul nr. 304/1998, fila 93, s-a dispus retrocedarea imobilului – constructie si teren – situat in orasul Busteni, str.L..

Prin procesul verbal din 07.09.1998 se dispune scoaterea din fondul statului si trecerea in proprietatea beneficiarelor revendicarii a terenului de 298 mp nedelimitat ca amplasament si dimensiuni pe laturi.

Cu contractul de vanzare cumparare nr. 495 – N/1996 M.N., autorul reclamantilor a dobandit prin cumparare de la SC Conti SA un apartament cu 3 camere, veranda, bucatarie si magazie, pivnita si WC precum si terenul de 82,11 mp si respectiv 14,94 mp sub constructiile dobandite, file 16 – 18.

Anterior cumpararii M.N. a detinut exact acelasi apartament si aceleasi dependinte in baza contractului de inchiriere nr. 2150/04.02.1986 astfel cum rezulta din fisa suprafetei locative inchiriate, file 50, 51.

La momentul vanzarii in calculul pretului s-a avut in vedere si s-a cuantificat si suma aferenta pivnitei si boxelor conform fisei tehnice si de calcul comunicata de SC Conti SA suma cuantificata la 8725 lei retinandu-se ca pret toatal pentru apartament pretul de 8959694 lei, acelasi care se regaseste si in contractul de vanzare cumparare, file 54 si 58.

Cu privire la boxa dobandita de M.N. – aceasta este cea care se evidentiaza cu suprafata de 10,56 mp; in fisa de calcul se insumeaza aceasta suprafata cu cea care rezulta din suprafata incintelor care realizeaza accesul, 5,04 si 1,84 mp injumatatiti si asa se ajunge la suprafata de 13,96 mp din calcul.(fila 55)

Cu contractul de inchiriere nr. 7460/1999 Primaria Busteni inchiriaza autorului reclamantilor suprafata de 72 mp fara a fi localizata aceasta suprafata in vreun perimetru.

Fata de starea de fapt expusa s-a reţinut în ceea ce priveste contractele de donatie contestate ca fiind nule pentru fraudarea legii respectiv pentru cauza ilicita, ca aceste cauze de nulitate absoluta nu se pot retine ca fiind incidente pentru cele ce se vor arata.

Cu privire la teren donatoarele T.C. si C.M. au consimtit cu privire la terenul de 381 mp in ambele acte – fie ca a fost vorba de superficie fie ca a fost vorba de transmitere in plina proprietate.

Acestea erau pe deplin proprietare asupra acestei suprafete de teren in conditiile in care autorul dumnealor a avut in patrimoniu fiind deposedat in baza Decretului nr. 92/1950 teren de 557 mp. Faptul ca SGO Busteni a inteles sa restituie paratelor doar 298 mp nu inseamna ca in acest mod paratele au pierdut vocatia la toata suprafata de teren detinuta aici de autorul dumnealor. Dealtfel este o manopera nefireasca actiunea Primariei Busteni de a nu restitui paratelor terenul ce apartinuse autorului dumnealor in aceasta locatie si de a-l inchirtia un an mai tarziu autorului reclamantilor. Este asadar evident ca reclamantii sau autorii dumnealor nu au detinut niciodata aici teren si nici nu pot pretinde in prezent ca ar avea vreun drept de proprietate cu privire la vreun alt teren decat cel cumparat de la SC Conti SA.

In schimb autorul paratelor a detinut 557 mp teren si acestea este firesc sa li se fi restituit exact aceeasi suprafata de teren in aceasta locatie. Faptul ca in dispozitivul hotararii de retrocedare nu se face trimitere la nicio expertiza de identificare a terenului coroborat cu faptul ca nu se indica suprafata retrocedata conduc la singura concluzie posibila, aceea ca reclamantelor li s-a restituit suprafata nationalizata de la autorul dumnealor.

Cu privire la boxa – indicatia legala de suprafata de 52 mp nu poate fi corelata boxelor de la subsol intrucat acestea toate nu insumeaza in suprafata decat 29,84 mp astfel ca referirea din act fie nu priveste aceste boxe fie cuprinde o indicatie eronata, o eroare materiala. In orice caz – daca aceasta indicatie se refera si la boxa reclamantilor, nu s-a dovedit, pe fondul incidentei institutiei „vanzarii lucrului altuia” – pozitia subiectiva bazata pe rea credinta, consensul fraudulos al partilor la facerea actelor. Nu s-a dovedit cu alte cuvinte ca in cunostinta de cauza donatar si donator au consimtit la inscrierea acestei suprafete cu vointa explicita a prejudicierii partii reclamante. Daca pârâţii „tulbură dreptul de proprietate asupra celei de-a patra pivniţe”, cum indica reclamantii in motivarea actiunii atunci calea apararii posesiei dumnealor este evident alta.

Astfel fiind la momentul actelor de donatie nu s-a incalcat nicio dispozitie legala si nici nu s-a dovedit ca partile ar fi urmarit vreo cauza ilicita la momentul consimtirii actului.

Pentru toate considerentele expuse, vazand si art. 1237, 1246 şi urm. Noul Cod civil si art. 969 si art. 948 Cod civil vechi – fiind vorba de doua contracte de donatie, nr. 21/2012 si nr. 4128/2007 a fost respinsă cererea introductiva completata si precizata ca neintemeiata.

In ce priveste cererea reconventionala formulata in cauza referitor la nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare cumparare nr. 495-N/1996 incheiat intre SC Conti SA Ploiesti si M.N. autorul reclamantilor pentru dreptul din pivnita, s-a reţinut potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995 – că  “ Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a preţului.”

Astfel fiind Margineanu Nicoale era chirias titular de contract, detinea cu contract de inchiriere si pivnita in discutie, imobilul nu a facut obiectul restituirii in natura in baza Legii nr. 112/1995 si proprietarii nici nu aveau vocatie la o asemenea restituire in baza legii speciale, dovada ca au promovat calea revendicarii de drept comun – astfel ca vanzarea s-a facut cu respectarea dispozitiilor legii speciale nefiind incidente nici dispozitiile art. 968 Cod civil vechi privitor la cauza ilicita invocate de reclaamntii parati reconventional.

In baza art. 274 Cod procedura civila au fost  obligati reclamantii al caror demers judiciar a fost respins la cheltuieli de judecata paratilor, cheltuieli compuse din parte din onorariul aparatorului ales de 3100 lei, fila 9, respectiv ½ fiind partial eficienta apararea – in ce priveste respingerea cererii principale dar nu si in ce priveste reconventionala. Cu privire la taxe judiciare 411 lei, fila 12, onorariu de expert de 800 lei – acestea au fost generate de cererea reconventionala, respinsă, care nu s-au acordat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii  M.P., M.M. şi M.M., prin care au solicitat admiterea  recursului, modificarea în parte a sentinţei  recurate în sensul admiterii cererii introductive de instanţă aşa cum a fost completată în sensul constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de donaţie nr. 4128/10.07.2007 şi a Contractului de donaţie 21/26.01.2012.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond în mod greşit a concluzionat că „donatoarele T.C. şi C.M. erau pe deplin proprietare asupra suprafeţei de teren donate, în condiţiile în care autorul dumnealor l-a avut în .patrimoniu, fiind deposedat în baza Decretului nr. 92/1950 de suprafaţa de 557 mp”.

Greşeala instanţei constă în faptul că face legătura aparent logică că dacă autorul donatoarelor a fost deposedat de 557 mp atunci neapărat şi succesorilor acestuia trebuie să li se restituie tot 557 mp. Or, această deducţie este greşită deoarece nu este obligatoriu şi necesar ca restituirea terenului să se facă tot în limita suprafeţei deposedate deoarece noile împrejurări şi situaţii din prezent, nu mai permit a li se restitui aceeaşi suprafaţă de teren, situaţie în care se află şi donatoarele.

Prin urmare, din considerentele şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 562/1998, nu rezultă de nici unde că intimatelor-pârâte le-a fost restituit suprafaţa de 557 mp sau suprafaţa de 381 mp.

Ba dimpotrivă, din expertiza completare Madena, ce a fost efectuată în cauză iniţială nr. 304/1998, rezultă că suprafaţa ce poate fi restituită este de 273 mp. în aceste condiţii chiar SGO Buşteni le-a restituit mai mult, deoarece prin procesul verbal de predare-primire nr. 1386/07.09.1998, acestora li s-a predat 298 mp.

Un alt argument că intimatelor-pârâte nu le-a fost restituită şi nu li se poate restitui suprafaţa de 557 mp sau 381 mp, este şi acela că pe suprafeţele de 82,11 mp şi pe suprafaţa de 14,94 mp sunt proprietari reclamanţii potrivit contractului nr. 495-N/1996 şi prin urmare nu puteau fi restituiţi intimatelor-pârâte T.C. şi C.M..

În concluzie, singura suprafaţă de teren restituită intimatelor – pârâte T.C. şi C.M., ce poate fi dovedită printr-un înscris este doar cea de 298 mp, predată prin procesul verbal de predare primire nr. 1386/07.09.1998, şi nimic mai mult.

Faţă de aceste aspecte este greşită concluzia instanţei de fond atunci când concluzionează că „Faptul că în dispozitivul de retrocedare (Sentinţa civilă nr. 562/1998) nu se face trimitere la nici o expertiză de identificare a terenului coroborat cu faptul că nu se indică suprafaţa retrocedată conduce la singura concluzie posibilă, aceea că reclamantelor li s-a restituit suprafaţa naţionalizată. de la autorul dumnealor.

Dimpotrivă, se apreciază că, singura concluzie posibilă ce se poate trage, faţă de lipsa din dispozitivul Sentinţei civile nr. 562/1998, a suprafeţei retrocedate sau trimiterea la vreo expertiză, este aceea că reclamanţilor li s-a restituit doar suprafaţa pe care SGQ Buşteni le-o poate preda, respectiv de 298 mp.

Aşadar, dacă Sentinţa civilă nr. 562/1998, ce are caracter irevocabil, nu dispune cu privire la restituirea vreunei suprafeţe concretă de teren, nu se poate distinge că instanţa ce a pronunţat Sentinţa civilă nr. 562/1998 ar fi avut în intenţie să restituie întreaga suprafaţă de teren deposedată. 

În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 3041 Cod procedură civilă.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, acesta a fost înregistrat sub acelaşi număr unic, la data de 29.04.2014.

Intimaţii, legali citaţi, nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispoziţiilor legale incidente, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul este fondat  pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Conform acţiunii introductive de instanţă, astfel cum a fost precizată şi completată, recurenţii reclamanţi au solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de donaţie autentificat sub nr. 4128/07.12.2007 de BNP Mihaela Cristina şi Mihai Pop  în sensul că în mod greşit a fost  inclusă în contract atât  boxa recurenţilor în suprafaţă de 10,56 mp cât şi calea de acces, precum şi a contractului de donaţie autentificat sub nr. 21/26.01.2012  care are ca obiect terenul în suprafaţă de 381 mp situat în  Buşteni, str. Libertăţii, nr.61.

Aşa cum rezultă din cuprinsul contractului de donaţie autentificat sub nr. 4128/07.12.2007 intimatele pârâte T.C. şi C.M. au donat nepotului acestora, intimatul pârât C.I. Alexandru, etajul casei de locuit în suprafaţă utilă de 121,59 mp compus din casa scării, debara, terasă neacoperită, balcon închis, hol, duş +WC, trei bucătării, şase camere, hol şi balcon , precum şi pivniţa nr. 2 în suprafaţă de 52,08 mp, imobil situat în Buşteni, str. Libertăţii, nr.61.

Se mai menţionează în acelaşi contract că pentru terenul în suprafaţă de 381 mp, se constituie drept de superficie pe toată durata existenţei construcţiei.

Totodată, contractul de donaţie autentificat sub nr. 21/26.01.2012  are ca obiect terenul în suprafaţă de 381 mp situat în  Buşteni, str. Libertăţii, nr.61.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, Tribunalul reţine că în baza  sentinţei civile nr. 562/30.06.1998, intimatele pârâte persoane fizice au dobândit în proprietate  imobilul  situat în Buşteni, str. Libertăţii, nr.61, compus din construcţie şi teren a cărei întindere nu a fost identificată în concret,  sentinţă ce a fost pusă în executare, sens în care a fost întocmit procesul verbal nr. 1386/07.09.1998, primindu-se diferite spaţii de locuit din construcţia amplasată  pe terenul  situat  la adresa sus menţionată şi o parcelă de  teren de 298 mp,  aspect ce nu a fost contestat de către beneficiari.

Totodată, prin  sentinţa civilă nr.111/2000 a fost obligat  autorul recurenţilor Mărgineanu să lase intimatelor din prezenta cauză, persoane fizice, în deplină proprietate şi paşnică posesie parcela de teren de 40,12 mp. situată în Buşteni, str. Libertăţii, nr.61.

Reţinerea instanţei de fond în sensul că intimaţii pârâţi persoane fizice sunt proprietarii suprafeţei de teren de 557 mp situat în Buşteni, str. L., fiind firesc să deţină această suprafaţă în condiţiile în care autorul acestora a fost deposedat in baza Decretului nr. 92/1950 de o suprafaţă totală de teren de 557 mp, nu poate fi avută în vedere câtă vreme o atare situaţie de fapt se circumscrie dispoziţiilor legilor speciale privind retrocedarea proprietăţilor preluate abuziv, aspect ce nu face obiectul prezentei judecăţi,  cu atât mai mult cu cât întinderea dreptului de proprietate asupra terenului situat la adresa mai sus menţionată a fost tranşată definitiv prin sentinţa civilă nr. 657/16.07.2013, irevocabilă prin decizia nr. 116/23.01.2014 a Tribunalului Prahova, hotărâri aflate în copie la dosar (f. 35-44 d. recurs).

Chiar dacă expertul Grigorescu Eugen a concluzionat că suprafaţa totală de teren este de 465 mp, aceasta nu face dovada dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe deoarece, aşa cum s-a arătat în precedent, conform procesului verbal nr. 1386/07.09.1998 aceştia au primit numai suprafaţa de 298 mp şi, chiar, ulterior anului 1998, Primăria Buşteni a închiriat pe perioadă nedeterminată, recurentei Mărgineanu Maria, o suprafaţă de teren de 72 mp, teren situat în  Buşteni, str. Libertăţii, nr.61, astfel cum rezultă din contractul de închiriere înregistrat sub nr. 7460/08.11.1999 şi, de asemenea, potrivit Contractului de vânzare nr. 495-N/1996,  suprafeţele de teren de 82,11 mp, respectiv 14,94 mp aparţin recurenţilor reclamanţi.

Aşadar, potrivit înscrisurilor reţinute în precedent, intimaţii pârâţi, la momentul întocmirii contractelor de donaţie a căror nulitate se solicită, aveau în patrimoniul lor o suprafaţă totală de teren de 338,12 mp, aspect ce rezultă din cuprinsul Procesului verbal nr. 1386/07.09.1998 şi din  sentinţa civilă nr.111/2000, nicidecum 381 mp cât pretind că este dreptul lor potrivit menţiunilor din Cartea funciară.

Potrivit dreptului comun, bunul (dreptul) care formeaza obiectul contractului trebuie sa fie in circuitul civil (art.963 C.civ.), să fie determinat sau determinabil (art.948 si 964 C.civ.), posibil, licit şi să existe sau să poată exista în viitor.

Contractul de donatie este guvernat de principiul irevocabilitatii, care impiedica donatorul sa doneze bunul apartinând altei persoane. Sanctiunea încalcarii acestui principiu, este nulitatea absoluta a contractului de donatie prin care se doneaza un bun aflat în proprietatea altei persoane, datorita nevalabilitatii obiectului actului juridic.

Astfel, fiind vorba de un act translativ de drepturi, se cere ca cel care se obligă să fie titularul dreptului transmis, sanctiunea neîndeplinirii acestei conditii fiind tocmai nulitatea absolută.

 Acest aspect rezultă şi din dispozitiile art. 801 C.Civil, potrivit cărora  ”Donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatarului care-l primeste”., dar şi din alte  dispozitii legale care  stabilesc că este de esenţa contractului de donatie, irevocabilitatea acesteia ( art.822-824 C.Civil), irevocabilitate care este diferită de cea consacrată in art.969 C.Civil si aplicabilă in cazul celorlalte contracte.

 Astfel, irevocabilitatea donatiilor are un caracter special, particular, mai accentuat, în sensul că în cazul donaţiilor, irevocabilitatea priveste nu doar efectele, ci însăsi esenţa contractului, fiind practic o condiţie de validitate pentru formarea lui. Încălcarea acestui principiu are drept consecintă încălcarea unei conditii de validitate pentru încheierea lui, a carei sanctiune este nulitatea absolută, care poate fi invocata de orice persoana interesată, iar reclamantul prin atingerea adusa dreptului de proprietate având această calitate.

Aşadar, raportat la probatoriul administrat în cauză, se reţine că în speţa dedusă judecăţii nu  este îndeplinită una dintre conditiile speciale cerute pentru valabilitatea obiectului contractului de donatie, respectiv donatorii nu fac dovada dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren ce constituie obiectul contractului de donaţie autentificat sub nr. 21/26.01.2012, motiv pentru care Tribunalul urmează să constate că acest contract de donaţie este afectat de nulitate doar partial, în limita suprafetei de 42,89 mp, ca diferenţă între suprafaţa totală de teren donată, respectiv 381 mp şi suprafaţa de 338, 12 mp cât rezultă din actele de proprietate(sentinţa civilă nr.111/2000, procesul verbal nr. 1386/07.09.1998 privind executarea sentinţei civile nr. 562/30.06.1998), fiind întemeiată critica recurenţilor în ceea ce priveşte întindererea dreptului de proprietate al donatorilor asupra terenului situat în Buşteni, str. Libertăţii, nr.61.

În ceea ce priveşte critica privind construcţiile ce au făcut obiectul contractului de donaţie  autentificat sub nr. 4128/07.12.2007 de BNP Mihaela Cristina şi Mihai Pop, în sensul că a fost donată boxa în suprafaţă de 52,08 mp, fiind  inclusă atât  boxa recurenţilor în suprafaţă de 10,56 mp cât şi calea de acces,  deşi trebuia să se doneze numai o suprafaţă de 15 mp, este de observat că acest contract vizează pivniţa nr. 2, identificată de expertul constructor Ion Duna ca având suprafaţa de 30,79 mp, iar nu suprafaţa de 52,08 mp cum eronat s-a reţinut. Fiind o eroare materială, nu constituie un motiv de nulitate a contractului de donaţie, cum de altfel, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond.

Însă, faţă de cele menţionate în precedent, referitor la întindererea dreptului de proprietate aparţinând intimatelor personae fizice, Tribunalul urmează a constata nulitatea absolută parţială a contractului de donaţie autentificat sub nr. 4128/07.12.2007 numai în ceea ce priveşte constituirea dreptului de superficie pentru terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 338,12 mp, iar nu 381 mp cum s-a reţinut.

Pentru considerentele arătate, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civ., Tribunalul va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa recurată în sensul că va admite în parte acţiunea şi va constata nulitatea absolută parţială a contractului de donaţie autentificat sub nr. 21/26.01.2012 pentru suprafaţa de 42,89 mp, precum şi a contractului de donaţie autentificat sub nr. 4128/07.12.2007 numai în ceea ce priveşte constituirea dreptului de superficie pentru terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 338,12 mp, iar nu 381 mp cum s-a reţinut.

Totodată, în aplicarea disp. art. 274 C.pr. civ., privind acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere soluţia ce se va pronunţa faţă de cererea de chemare în judecată, va înlătura  obligaţia instituită în sarcina reclamanţilor de plată a sumei de 1550 lei cheltuieli de judecată către pârâţii Cosntantinescu Ion Alexandru, C.M. şi Tudorascu Constanţa.

Se vor menţine în rest dispoziţiile sentinţei şi se va lua act că nu  se solicită cheltuieli de judecată.