Revocare contract de donatie


Sentinta civila nr. 10624/ 18 .11. 2008 – Revocare contract de donatie

Prin cererea înregistrată la această instanta la data de 13.01.2006, sub nr.513/2006, reclamanta B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.P. desfacerea casatoriei şi revocarea contractului de donatie autentificat sub nr.1468/11.04.2005 de BNP Tinca Dumitrescu.

Prin sentinta civilă nr.877/02.02.2007 s-a închis dosarul, s-a constatat incetata casatoria dintre părţi prin moartea reclamantei şi s-a disjuns petitul având ca obiect revocarea contractului de donatie, formându-se dosarul nr.1673/301/2007.

Prin sentinta civilă nr.6384/06.07.2007 pronunţată în dosarul nr.1673/3010/2007 instanţa a dispus revocarea contractului de donatie autentificat sub nr.1468/11.04.2005 de BNP Tinca Constantinescu.

Prin decizia civilă nr.94A pronunţată în dosarul nr.1673/301/2007, la 29.01.2008, Tribunalul Bucureşti-Sectia a IV a civilă a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr.6384/06.07.2007, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată după casare sub nr.6914/301/2008, la data de 05.06.2008.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine urmatoarele:

Conform actului de căsătorie nr. 311/ 2 martie 2005 eliberat de Primăria Sectorului 3 Bucureşti, numita  B .C .şi pârâtul B.P. s-au căsătorit la data de 02 . 03 . 2005.

În timpul căsătoriei a fost încheiat contractul de donaţie autentificat sub nr. 1468/ 11.04.2005 de BNP Tinca Constantinescu  prin care B. C. în calitate de donatoare i-a donat soţului B. P. în calitate de donatar cota indiviză de 1/2  din apartamentul situat în Bucureşti , Aleea Barajul Bistriţei , nr. 4 , bl G 4 , sc. 1, etaj 6 sector 3( dobândit de donatoare prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2606/ 22 . 08 . 2008 la BNP Tinca Constantinescu ) .

Prin cererea înregistrata sub nr de dosar 717/ 301/ 2006 B. C. în calitate de reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. P. desfacerea casatoriei încheiate la data de 02 . 03 . 2005 şi restituirea părtii donate pârâtului la data de 11 . 04. 2008 .

La data de 02 . 06 . 2006 reclamanta a depus o cerere prin care a solicitat revocarea contractului de donatie autentificat sub nr. 1468/ 11. 04 . 2005 invocând în acest sens prevederile art 937 C.pr.civ.

La data de 11. 10 . 2006 a survenit decesul reclamantei Bucurică Constantina .

Donatia este un contract solemn , unilateral  şi cu titlu gratuit prin care una dintre părţi , numită donator , cu intenţie liberală îşi micşorează în mod actual şi irevocabil patromoniul sau cu un drept ( real sau de creanţă) , mărind patrimoniul celeilalte părţi , numită donatar , cu acelaşi drept , fără a urmări să primească ceva în schimb ( art 801 şi 803 C.civ.)  .

Liberalităţile între vii sunt aşadar , prin esenta lor irevocabile.

Referitor la donaţiile dintre soţi , Codul civil  prevede anumite reguli speciale derogatorii de la regulile generale aplicabile donatiilor. Astfel , potrivit art 937 alin 1 C.civ. ” orice donaţiune făcută între soţi în timpul maritagiului este revocabilă”.

Revocarea se poate realiza exclusiv prin vointa sotului donator, ad nutum ,prin simpla manifestare de vointă din care rezultă fara echivoc vointa sa de revocare a actului . Aşadar în timpul vieţii donatorului nu este cazul a se aplica regulile referitoare la revocarea donaţiei pentru ingratitudine sau pentru neexecutarea sarcinii , sotul poate revoca ad nutum actul fara a invoca cazurile prevăzute de lege.

Instanţa apreciază ca in cazul de fata sunt indeplinite conditiile de revocare ale donatiei prevăzute de art 937 Cod civil. Astfel revocarea donatiei a fost făcuta de sotia donatoare iar modalitatea de revocare a imbracat forma unei acţiuni în justiţie.

Instanţa apreciază astfel ca sustinerile pârâtului  sunt neintemeiate . Intr- adevăr în cazul donatiilor dintre soţi donatia devine definitiva si irevocabila numai din momentul mortii donatorului , sub conditia insa ca acesta in timpul vietii sa nu isi fi manifestat expres sau tacit intentia de revocare .

 Or, în cazul de fata defuncta si-a exprimat fara echivoc dorinta de revocare a donatiei , act care nu poate fi lipsit de efectele juridice conferite de lege.  Decesul sau ulterior nu poate altera  manifestarea sa de vointa  expresa.

Este adevărat ca legea conferă posibilitatea exclusiv donatorului de a revoca ad nutum donatia si nu altor persoane . Insa  mostenitorii defunctei B.C. nu au introdus actiunea in revocare intemeiata pe dispozitiile art 937 C.civ ci continua actiunea autoarei lor pentru a conferi o finalitate manifestarii acesteia de vointa care nu poate fi lipsită de efectele sale prin survenirea unui eveniment ulterior si imprevizibil.

 Instanta arata ca o interpretare contrara ar deturna dispozitiile art 937 C.civ de la finalitatea avută în vedere de legiuitor şi ar  conferi decesului  sotiei B. C. valoarea unei conditii  cazuale  rezolutorii , fapt care contravine principiului revocării donatiei ad nutum de către donator.

Pentru toate aceste motive instanta urmează sa admită acţiunea şi să constate revocat contractul de donaţie autentificat sub nr. 1468 / 11.04 .2005 de BNP Tinca Constantinescu ca urmare a cererii facute in acest sens de donatoarea B. C. la data de 13 . 01. 2006 .

Văzând si dispoziţiile art 274 C.p.civ. instanta urmează să oblige pârâtul la plata sumei de 1648 , 88 lei cheltuieli de judecată către reclamanti ( reperezentând onorariu de avocat , taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar) .