Prin cererea inregistrată pe rolul instantei cu nr.(…), reclamanţii (…/…) au chemat in judecată pe pârâta (…), solicitând să se dispună revocarea, pentru ingratitudine, a contractului de donatie nr.(…), repunerea părtilor in situatia anterioară si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au ajuns la o vârsta inaintată, având nevoie de ajutor din partea pârâtei, ajutor pe care consideră că aceasta li-l datorează, ca urmare a gratificatiei făcute, prin donarea cotei de ½ din bunurile lor. Reclamanţii sustin că au noroc cu fiul lor, (…), care îi intretine după posibilitati, având domiciliul in altă localitate, dar au nevoie si de ajutorul pârâtei. Aceasta nu le acordă insă ajutorul necesar, desi a fost notificată in mod expres, printr-o scrisoare la care nu a binevoit sa răspundă.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.1023 C.civ.
In dovedirea cererii, s-a solicitat administrarea probelor cu inscrisuri, interogatoriu si audierea unor martori.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamanţilor, ca nefondată.
In motivarea întâmpinării, s-a arătat că reclamanţii nu mentionează ce fel de ajutor solicită de la pârâtă, in conditiile in care au pensii in suma totală de (…) lei, iar pârâta lucrează de numai un an de zile si are o situatie precară, având tatăl decedat si fiind izgonită de bunici (reclamanţii in cauza), impreună cu mama sa, din imobilul la care părintii săi aduseseră imbunătătiri. Pârâta arată că ea este cea care a avut nevoie de ajutorul reclamanţilor, care au gospodarie cu vaci cu lapte. Se mai sustine că discutiile pe care părtile le-au purtat in primăvara anului 2015 nu au avut ca subiect ajutorul cerut de reclamanţi ci renuntarea la dreptul dobândit de pârâta prin contractul de donatie, contra unei sume de (…) lei, discutiile fiind pregatite de reclamanţi, care isi asiguraseră si prezenta unui notar. Se mai arată că prin contractul de donatie in discutie nu au fost stabilite in sarcina pârâtei obligatii de intretinere, aceasta nesăvârsind acte de ingratitudine faţă de reclamanţi.
In apărare, pârâta a solicitat probele cu inscrisuri, interogatoriul reclamanţilor si audierea unor martori.
Prin incheierea interlocutorie din data de (…), instanta a incuviintat cererile părtilor privind administrarea probelor, pe care le-a apreciat admisibile, concludente si utile cauzei.
La termenul de judecată din (…), au fost luate interogatoriile părtilor si au fost audiati martorii (…/…)
Analizând actele si lucrările dosarului, retine :
Prin contractul de donatie autentificat sub nr.(…) de BNP (…), reclamanţii (…/…) au donat nepoatei lor, pârâta (…), cota indiviză de 1/2 din imobilul situat in intravilanul com. (…), punct „ … ”, tarla (…) parcelele Cc (…), compus din suprafata de (…) mp teren si constructiile locuinta, anexa gospodareasca si grajd.
Tinând seama de data incheierii actului si de dispozitiile art.102 din Legea nr.71/2011, potrivit cărora contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data când a fost incheiat în tot ceea ce priveste încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa, dispozitiile aplicabile revocării donatiei pentru ingratitudine nu sunt cele ale art.1023 si urm. C.civ. ci cele ale art.831 C.civ. de la 1864.
Conform clauzelor contractului, donaţia a fost pur gratuită, astfel incât donatarul nu are nici o obligatie, in afara indatoririi denumită traditional „de recunostinţă”.
Dată fiind forta principiului irevocabilitatii donatiilor, cauzele de revocare pentru ingratitudine sunt limitativ enumerate de art.831 C.civ. de la 1864, iar potrivit principiului disponibilitătii, specific procesului civil, instanta va analiza numai cazul invocat de reclamanţi si imprejurările relevate de acestia.
Astfel, se invoca, pentru revocarea contractului de donatie, refuzul de alimente, reclamanţii sustinând că se afla in nevoie, că au solicitat ajutorul pârâtei, fiind refuzati de aceasta si nevoiti să apeleze la fiul lor, (…)
In interpretarea dispozitiilor legale incidente, practica judiciară si doctrina de specialitate au statuat in sensul că refuzul de alimente presupune ca donatorul a avut nevoie si a cerut alimente de la donatar, care, având posibilitatea, a refuzat să dea. Refuzul nu este sanctionat cu revocarea dacă donatorul avea rude sau alte persoane obligate si in situatia de a-i acorda intretinere(Fr. Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Ed.Actami Bucuresti, 1996, pg.131).
Probele administrate in cauză, nu conduc la concluzia că reclamanţii au avut nevoie de alimente sau de intretinere si că au fost refuzati de către pârâta, care a avut posibilităti si mijloace superioare reclamanţilor. Mai mult, chiar in situatia in care reclamanţii ar fi fost in nevoie, exista o altă persoană obligată se le acorde intretinere, inaintea paratei, in ordinea legală, respectiv fiul lor, (…)
Astfel, reclamanţii au recunoscut, la interogatoriu, ca au un venit lunar de (…)lei, din pensie si că detin in gospodărie vaci, porci si pasari, situatie in care nu se poate vorbi despre nevoia de alimente.
Nici o nevoie reala de intretinere, ce ar presupune, eventual, pe lângă alimente, ajutor in gospodărie nu poate fi retinută. Reclamanţul (…) a arătat, in raspunsul la intrebarea nr.23 din interogatoriu, ca până in prezent nu a apărut nevoia de ingrijire, dar poate apare. Martorul (…), propus de reclamanţi, arată că din cauza vârstei inaintate reclamanţii se descurcă din ce in ce mai greu, iar (…), propusa tot de reclamanţi, a arătat că acestia se descurcă singuri, fiind ajutati de celălalt fiu, in fiecare săptămână.
In realitate, motivul cererii de revocare a donatiei este altul si nu se circumscrie nici unui caz legal de revocare, fiind revelat tot de catre reclamanţul (…), la interogatoriu. La intrebarea nr.6., acesta a recunoscut că fiul său l-a sfatuit să solicite revocarea donatiei, reclamanţul fiind de acord ca ceea ce a dat nepoatei să dea fiului, asa cum si reclamanţul primise de la tatăl său. Această cauză a actiunii reclamanţilor este confirmată si de actiunile anterioare, relatate de pârâtă si confirmată de martorii (…/…), constând in oferta bănească in valoare de (…) lei, neacceptată de pârâtă, pentru a renunţa la drepturile dobândite prin donatie.
In ceea ce priveste scrisoarea primită de pârâtă, prin care reclamanţii i-au solicitat prezenta si ajutorul , este evident că reprezintă doar o incercare de preconstituire a unei probe in sprijinul actiunii in instanta, de vreme ce a fost expediata la inceputul lunii mai, iar cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la (…)
In consecinta, va respinge actiunea, ca neintemeiată.
In temeiul art.453 si art.455 C.proc.civ., va obliga pe reclamanţi, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata avansate de pârâtă, reprezentate de onorariul avocatului, conform chitantei.