3.Despăgubiri. Acordare în cadrul Legii nr. 290/2003. Condiţii de admisibilitate – probele. Despăgubiri, penalităţi


Recursul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a fost respins prin Decizia nr. 276/12 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, stabilindu-se ca în interpretarea art. 5 din Legea nr. 298/2003 şi art. 2 alin. 4 din H.G. nr. 1120/2006 nu se poate concluziona că aceste dispoziţii conţin modalităţi de limitare a probatoriului, astfel cum susţine recurenta.

În cauză au fost coroborate datele rezultând din extrasele de pe tabelul cuprinzând refugiaţii stabiliţi pe teritoriul plăşii Viziru, jud. Brăila, cu actele de stare civilă şi cu declaraţiile autentificate ale martorilor.

În recurs, s-a constatat că instanţa de fond a analizat sub aspect probator şi corespondenţa purtată de reclamantă cu Primăria satului Valea Perjei şi Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova, demersurile reclamantei încadrându-se de asemenea în prevederile art. 2 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006.