Încredinţare minor rezultat din căsătorie. Noţiunea de interes al copilului. Motiv pentru desfiinţarea hotărârii în recurs.


Încredinţare minor rezultat din căsătorie. Noţiunea de interes al copilului. Motiv pentru desfiinţarea hotărârii în recurs.

Dispoziţiile Codului familiei, coroborate cu reglementările speciale adoptate prin Legea nr.272/2004, consacră principiul major şi prioritar al  interesului copilului minor în toate acele situaţii în care se impune luarea vreunei măsuri de ocrotire a acestuia.

Imperativul îşi păstrează viabilitatea în toate ipostazele care urmăresc creşterea, educarea, supravegherea şi influenţarea personalităţii viitorului individ matur, urmărindu-se evitarea circumstanţelor care şi-ar putea pune amprenta negativă asupra formării copilului.

Elementele mai sus expuse urmează a fi raportate cazului de speţă analizat, caracterizat prin date ce privesc maturitatea minorului D. -copil în vârstă de 3 ani şi jumătate, aflat în imposibilitatea de a discerne, conduita fiindu-i  antrenată de persoanele sub a căror ocrotire se află – dar şi atitudinea, comportamentul pârâtului. Din perspectiva acestei analize, nu pot fi ignorate motivele care au condus la destrămarea relaţiilor conjugale dintre părţi, imputabile în exclusivitate pârâtului ( consum exagerat de  băuturi alcoolice, manifestări violente, atitudini jignitoare în planul mediului familial).

Pe temeiul acestor considerente, păstrarea legăturilor personale ale pârâtului cu copilul, la domiciliul tatălui contravine textelor mai sus formulate, ceea ce impune potrivit art.312 Cod procedură civilă, cu referire la dispoziţiile art.304 pct.9 din acelaşi cod, modificarea hotărârii în sensul ca aceste legături să se desfăşoare la domiciliul reclamantei.

Decizia civilă nr.37/R/MF/19.05.2006