Procedura insolvenţei. Lichidarea bunurilor falitului. Condiţii de valorificare a activelor
Legea nr. 85/2006 – art. 14, art. 117, art. 118
Codul de procedură civilă – art. 509 şi urm.
Imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor, propunerea practicianului trebuind să identifice imobilul, să arate sarcinile de care este grevat şi să indice pasul de supraofertare şi data până la care, în caz de aprobare a vânzării, sunt acceptate supraoferte. Lichidatorul va convoca adunarea generală a creditorilor, notificând propunerea administratorului special, creditorilor cu garanţii reale asupra bunului, titularilor unor drepturi de retenţie de orice fel şi comitetului creditorilor, supunând votului adunării generale propunerea de vânzare. Ulterior aprobării de către adunarea generală a creditorilor, vânzarea va putea fi făcută, sub sancţiunea nulităţii, numai după 30 de zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator în ziar a anunţului privind condiţiile de supraofertare.
Din economia Legii nr. 85/2006 rezultă că adunarea creditorilor este liberă să decidă dacă acceptă sau nu o anumită ofertă de cumpărare formulată de o persoană interesată, iar practicianul desemnat de judecătorul-sindic nu are altă variantă decât să se conformeze hotărârii adunării generale a creditorilor, chiar dacă decizia respectivă poate fi una neeconomicoasă, poate chiar păguboasă, hotărârea creditorilor neputând fi cenzurată de instanţă, fiind una de oportunitate, art. 14 prevăzând că hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic numai pentru motive de nelegalitate.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 712 din 12 aprilie 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinţa comercială nr. 2746 din 16 noiembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1585/108/2006 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestaţia creditoarei Banca R. S.A. Bucureşti având ca obiect anularea procesului-verbal de adjudecare şi a contractul de vânzare-cumpărare al activului debitoarei S.C. V. S.R.L. Bârzava.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea Banca R. S.A. Bucureşti, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii contestaţiei sale, cu motivarea că prin procesul-verbal de adjudecare nr. 401/17.07.2010 lichidatorul judiciar a vândut direct către ofertantul S.C. F. S.R.L. Căpruţa activul societăţii falite la preţul de 20.000 lei, nesocotind hotărârea adunării generale a creditorilor, care nu a aprobat această ofertă.
Prin decizia civilă nr. 712 din 12 aprilie 2011 pronunţată în dosarul nr. 1585/108/2006/a1 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul creditoarei şi a modificat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis contestaţia creditoarei Banca R. S.A. Bucureşti şi a anulat procesul-verbal de adjudecare nr. 401/12.07.2010 întocmit de E. S.P.R.L. Arad, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. V. S.R.L. Bârzava, precum şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta intimată S.C. F. S.R.L. Căpruţa privind vânzarea activului păşune în intravilan cu staţie distribuţie carburaţi, situat în loc. Bârzava, DN7, FN, jud. Arad, înscris în C.F. nr. 1608 Bârzava, nr. cad. 1866/b/2/2/2/1/2, în suprafaţă de 1.200 mp, terenul fiind în concesiune.
Instanţa de control judiciar a apreciat că toate criticile aduse hotărârii atacate se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, care statuează că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Într-adevăr, art. 118 din Legea nr. 85/2006, modificată, prevede că imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor. Propunerea lichidatorului va trebui să identifice imobilul, prin situaţia de pe teren şi prin datele din registrele de publicitate imobiliară, să arate sarcinile de care este grevat şi să indice pasul de supraofertare şi data până la care, în caz de aprobare a vânzării, sunt acceptate supraoferte. Lichidatorul va convoca adunarea generală a creditorilor, în termen de maximum 20 de zile de la data propunerii, notificând propunerea administratorului special, creditorilor cu garanţii reale asupra bunului, titularilor unor drepturi de retenţie de orice fel şi comitetului creditorilor, supunând votului adunării generale a creditorilor propunerea de vânzare. Ulterior aprobării de către adunarea generală a creditorilor, vânzarea va putea fi făcută, sub sancţiunea nulităţii, numai după 30 de zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator în ziar a anunţului privind condiţiile de supraofertare.
Curtea a considerat că în speţă nu pot fi primite apărările lichidatorului judiciar, în sensul că valorificarea activului – păşune în intravilan cu staţie distribuţie carburaţi, situat în loc. Bârzava, DN7, FN, jud. Arad, înscris în C.F. nr. 1608 Bârzava, nr. cad. 1866/b/2/2/2/1/2, în suprafaţă de 1.200 mp, terenul fiind în concesiune –, la preţul de 20.000 lei ar fi avut loc prin licitaţie publică şi, dat fiind faptul că nu a fost vorba de prima licitaţie, vânzarea bunului către intimata S.C. F. S.R.L. Căpruţa s-a putut efectua în condiţiile art. 509 şi următ. din Codul de procedură civilă.
Astfel, chiar dacă în procesul-verbal de adjudecare nr. 401/12.07.2010 practicianul a făcut menţiunea că respectivul act este întocmit ca urmare a „valorificării activului (imobil, str. Ialomiţei, nr. 14-16) prin licitaţie publică deschisă, cu strigare, fără preselecţie şi fără supralicitaţie”, sunt justificate criticile creditoarei contestatoare, care susţine că, în realitate, această „licitaţie” nu reprezintă altceva decât o deghizare a vânzării directe, reglementată de art. 118 din Legea nr. 85/2006, modificată. Deşi sunt reale afirmaţiile lichidatorului judiciar că în perioada 2008-2009 a organizat un număr de peste 20 de licitaţii fără ca la vreuna dintre ele să se fi înscris măcar un ofertant, relevant în acest sens este atât faptul că, după ce oferta primită din partea societăţii intimate pentru cumpărarea imobilului debitoarei la preţul de 20.000 lei nu a fost acceptată de către creditori (deşi prin adresa nr. 38/20.01.2010 a fost convocată în acest sens adunarea generală a creditorilor pentru data de 4 februarie 2010), practicianul, urmare a comunicărilor transmise de Primăria Bârzava în cursul lunilor august 2009, respectiv aprilie 2010, cu privire la necesitatea igienizării staţiei de carburanţi, sub sancţiunea aplicării unor amenzi contravenţionale, a notificat, prin adresa nr. 259/20.04.2010, banca recurentă, care are calitatea de creditor ipotecar, cu privire la cele solicitate de autorităţile locale, aceasta răspunzându-i prin solicitarea organizării unei noi runde de patru licitaţii la preţul de pornire indicat, lichidatorul a organizat aceste noi licitaţii, tot fără succes, hotărând, la ultima dintre ele, să o declare drept adjudecatar, la preţul iniţial oferit, chiar pe societatea intimată, a cărei ofertă a fost refuzată anterior de creditori, precum şi împrejurarea că, ulterior desemnării adjudecatarului, practicianul a găsit de cuviinţă să respecte şi condiţia impusă de alin. (4) al art. 118 din legea-cadrul, întocmind în acest sens procesul-verbal din 27 august 2010. Nu în ultimul rând, este de reţinut că adjudecatarul nu a depus, deşi era o condiţie obligatorie, aşa cum rezultă fără echivoc şi din anunţul publicat în ziar, nici garanţia pentru înscriere la licitaţie, şi care reprezenta 10% din valoarea de pornire (fără T.V.A.), în procesul-verbal de adjudecare fiind menţionat în mod expres acest aspect.
Cu toate că este adevărat că înscrisul transmis de contestatoare nu a reprezentat o hotărâre a adunării creditorilor, ci doar un răspuns al băncii recurente la sesizarea lichidatorului judiciar, nu pot fi primite apărările acestuia cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 509 şi următ. din Codul de procedură civilă, chiar dacă practicianul a urmărit satisfacerea interesului creditorilor de valorificare a patrimoniului debitoarei şi de îndestulare a celor care şi-a declarat creanţele în cadrul procedurii de executare colectivă, şi chiar dacă lichidatorul judiciar a publicat şi un anunţ de supraofertare, care a rămas, însă, fără efect, întrucât nicio persoană nu şi-a manifestat această intenţie.
Din economia Legii nr. 85/2006, modificată, rezultă că adunarea creditorilor este liberă să decidă dacă acceptă sau nu o anumită ofertă de cumpărare formulată de o persoană interesată, iar practicianul desemnat de judecătorul-sindic nu are altă variantă decât să se conformeze hotărârii adunării generale a creditorilor (cu excepţia cazului în care solicită tribunalului de faliment să dispună înlocuirea sa), chiar dacă decizia respectivă poate fi una neeconomicoasă, poate chiar păguboasă, cum pare a fi cea din speţă, în care după mai mult de 20 de licitaţii organizate, la care nici măcar nu s-a înscris vreo persoană, în cele din urmă lichidatorul judiciar a reuşit să găsească o societatea interesată de achiziţionarea singurului bun rămas în patrimoniul debitoarei, însă creditorii, în urma convocării lor, au hotărât să nu accepte respectiva propunere de preluare, deşi este posibil ca terţul interesat, urmare a anulării vânzării, să nu mai dorească cumpărarea activului, cu atât mai mult cu cât concesiunea este valabilă doar până în anul 2017, dar această decizie a creditorilor nu poate fi cenzurată de instanţă, fiind una de oportunitate, pentru simplul motiv că alin. (7) al art. 14 din legea-cadru prevede că hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic numai pentru motive de nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor.
În acest sens, sunt relevante şi prevederile art. 117 din acelaşi act normativ, care statuează că lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport care va cuprinde evaluarea bunurilor şi metoda de valorificare a acestora şi în care se va preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinaţie a acestora, prin licitaţie publică sau negociere directă sau prin ambele metode. În cazul în care se propune vânzarea în bloc prin negociere directă, lichidatorul va putea propune, în baza ofertelor primite, începerea negocierii cu unul sau mai mulţi cumpărători identificaţi, cu precizarea condiţiilor de plată şi a preţului minim de pornire a negocierii, care nu poate fi inferior preţului de evaluare. Lichidatorul va convoca adunarea generală a creditorilor în termen de maximum 20 de zile de la data şedinţei comitetului creditorilor, înştiinţându-i pe creditori despre posibilitatea studierii raportului şi a procesului-verbal al şedinţei comitetului creditorilor privind raportul.
Faţă de cele arătate, contestaţia creditoarei trebuia admisă de către judecătorul-sindic, impunându-se anularea atât a procesului-verbal de adjudecare nr. 401/12.07.2010 întocmit de E S.P.R.L. Arad, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. V. S.R.L. Bârzava, cât şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu intimata S.C. F. S.R.L. Căpruţa, ca act subsecvent, dar nu pentru motivele invocate de recurentă, privitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 120 alin. (2) din Legea insolvenţei, text care prevede că procesul-verbal de adjudecare semnat de practician constituie titlu de proprietate, iar când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitaţie.
Aceasta, deşi odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra activului (construcţie) a fost transmis şi dreptul de concesiune asupra terenului de 1.200 mp, individualizat în C.F. nr. 1608 Bârzava, iar art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, statuează că terenurile cu sau fără construcţii, situate în intravilan şi extravilan, indiferent de destinaţia sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute. În cazul în care prin acte juridice între vii se constituie (or, în speţă, dreptul de concesiune se transmite şi nu se constituie) un drept real asupra unui teren cu sau fără construcţie, indiferent de destinaţia sau întinderea acestora, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător, iar dreptul de concesiune este un drept real. Însă, potrivit alin. (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevenţe, putându-se, deci, observa că legiuitorul nu impune forma autentică, ci doar pe cea scrisă. De asemenea, art. 41 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, arată că dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei pentru a cărei realizare acesta a fost constituit, în aceleaşi condiţii transmiţându-se şi autorizaţia de construire.
