Prin cererea înregistrată sub nr. 1491/113/2006 la Tribunalul Brăila, reclamanta R.A. Administraţia Zonei Libere Brăila, a solicitat, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 8147/28.07.2006 şi în totalitate a Deciziei nr. 422/21.09.2006 emise de Primăria Municipiului Brăila – Direcţia Finanţelor Publice Locale, cu privire la suma de 75.708,31 lei,reprezentând cota de 50% asupra veniturilor încasate din închirierea bunurilor publice.
Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 35/FCA din 13 martie 2007 a admis acţiunea constatând că H.C.L. nr. 28/27.02.2004 este nelegală, anulând în parte Decizia de impunere nr.8147/28 iulie 2006 şi în totalitate Decizia nr. 422/21.09.2006 emisă de Consiliul Local Municipal Brăila – Direcţia Finanţelor Publice Locale.
În motivare, s-a reţinut că H.C.L. nr. 28/2004 încalcă dispoziţiile Legii nr.84/1992 şi H.G. nr. 330/1994, prin instituirea în sarcina reclamantei a unei dispoziţii străină de lege în sensul de a plăti o sumă de bani în cotă procentuală de 50% din veniturile încasate din închirierea terenului pe care îl administrează.
A mai reţinut instanţa că reclamanta a dobândit dreptul de administrare asupra terenului prin H.G. nr.330/1994, teren aflat în domeniul public al statului, în acest sens, fiind şi anexa la Legea nr.213/1998 în care sunt enumerate bunurile aparţinând domeniului judeţean şi local, dar în care, nu se regăseşte şi terenul în discuţie.
Aşadar, statul a dat în administrare, din domeniul său, către R. A. Administraţia Zonei Libere Brăila terenul, pentru ca aceasta să poată funcţiona, dispunând prin H.G. 330/1994 şi Legea nr. 84/1992 ca veniturile obţinute, să rămână în bugetul său.
Între Primăria Mun. Brăila, Consiliul Local Brăila şi reclamantă, nu există contracte de administrare, închiriere sau concesionare, astfel că adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local prin care să se dispună încasarea unei cote din veniturile reclamantei, este nelegală.
Această nelegalitate a H.C.L. nr. 28/2004 a fost rezolvată de instanţă, considerându-se că actul încriminat, are legătură cu cauza, astfel că acţiunea reclamantei, a fost admisă.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, au declarat recurs, Consiliul Local Municipal Brăila prin Primar – Constantin Sever Cibu şi Instituţia Primarului Municipiului Brăila, reprezentată prin Primar.
Ambele recurente au formulat critici de netemeinice şi nelegalitate identice, şi care vor fi examinate împreună.
În esenţă, se susţine că, hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, prin încălcarea art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui drept protejat de lege, astfel că, soluţia de admitere a acţiunii apare ca nejustificată.
Instanţa a ignorat disp. art. 16 din Legea nr. 213/1998 ce reglementează regimul juridic al proprietăţii publice, singura dispoziţie legală în materie.
Sub un alt motiv de recurs se invocă depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, întrucât, instanţa de fond a rezolvat chestiunea legată de cercetarea legalităţii H.C.L. nr. 28/2004, deşi nu a fost investită cu excepţia de nelegalitate a acesteia.
În fine, H.CL. nr. 28/2004 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o datorie la bugetul local, reprezentând cota de 50% pentru bunurile publice aflate în administrarea regiei şi închiriate terţilor, nu a fost contestată de Prefectura Brăila şi nici de alte persoane fizice sau juridice interesate, situaţie în care, primind aviz de legalitate, a produs efecte juridice.
Se solicită administrarea recursurilor, modificarea sentinţei şi în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei.
Recursurile s-au declarat în termen legal.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la primul motiv de recurs, prin care se invocă, încălcări ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, reclamanta deşi nu a justificat existenţa unui drept sau interes legitim protejat de lege, acţiunea a fost admisă, ceea ce face ca hotărârea primei instanţe să fie greşită, se fac următoarele precizări:
Regimul zonelor libere a fost reglementat prin Legea nr. 84/1992, completată prin Legea nr. 244/2004 şi H.G. nr. 1669/2004 privind aprobarea normelor metodologice pentru închirierea bunurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ teritoriale, aflate în administrarea zonelor libere, acte normative ce derogă de la dispoziţiile Legii nr. 213/1998 ce reglementează între altele proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Zona Liberă Brăila şi Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Brăila, au fost înfiinţate în baza H.G. nr. 330/1994, avându-se în vedere dispoziţiile Legii cadru nr. 84/1992.
Conform art. 12 din H.G. nr. 330/1994, art. 12, R.A. Zona Liberă Brăila, este administratorul bunurilor din patrimoniul său, iar în exercitarea dreptului de administrare, regia foloseşte bunurile pe care le are în patrimoniu în vederea realizării obiectului de activitate şi beneficiază de rezultatele obţinute ca urmare a utilizării acestora,potrivit şi cu H.G. nr. 1669/2004.
Art. 25 din H.G. nr. 330/1994 se referă la cheltuielile necesare funcţionării şi dezvoltării Regiei, care sunt suportate din veniturile rezultate ca efect al realizării activităţii specifice pentru ca, apoi art. 26, referindu-se la bugetul de venituri şi cheltuieli să prevadă că acesta este supus aprobării pentru fiecare exerciţiu financiar şi cuprinde printre altele şi veniturile încasate din contractele de închiriere şi concesionare, etc.
În acelaşi timp, H.G. nr. 1669/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru închirierea bunurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ teritoriale, aflate în administrarea zonelor libere, stabileşte că închirierea se face în baza unui contract prin care administraţia zonei libere, în calitate de locator, transmite operatorului, obligaţia de exploatare a unui bun, în schimbul unei chirii, ce se constituie venit propriu al administraţiei, prin venit propriu, în sensul art. 12 şi 25 din H.G. nr.330/1994înţelegându-se nu numai încasarea efectivă a sumelor reprezentând redevenţa şi chiria dar şi utilizarea acestor fonduri, în scopul realizării activităţii sale.
Aşa fiind, prin obligaţia de plată stabilită de cele două acte administrative a căror anulare se solicită, reclamanta justifică lezarea unui drept şi interes legitim, întrucât acceptarea de a plăti în favoarea bugetului local a 50% din venitul obţinut prin închirieri sau concesionări, diminuează propriile venituri şi implicit buna desfăşurare a activităţii sale, contrar dispoziţiilor legale la care s-a făcut referire.
Sub aspectul discutat, critica formulată în recurs, referitoare la inexistenţa condiţiei impuse, de art. 1 din Legea nr. 554/2004,este nefondată, urmând a fi respinsă.
De altfel, în susţinerea acestui punct de vedere, reclamanta a depus la dosarul cauzei, dovezi din care rezultă că alte administraţii ale zonelor libere din ţară, (Curtici-Arad şi Galaţi) nu virează la bugetul local, chiria încasată din derularea contractelor întrucât,conform art. 12(1) alin. 2 şi art. 1.2(2) din Legea nr. 244/2004, redevenţa,respectiv chiria,este venit propriu al administraţiei.
În ce priveşte susţinerea potrivit cu care, instanţa şi-a depăşit atribuţiile, întrucât a cercetat legalitatea H.C.L. nr. 28/2004 deşi nu a fost investită cu excepţia de nelegalitate a acestuia, este inexactă, în raport de probele cauzei.
Instanţa a constatat că hotărârea Consiliului Local, încalcă legislaţia privitoare la modul de organizare şi funcţionare a zonei libere, astfel că a soluţionat cauza, apreciind că o hotărâre de guvern aplicabilă în domeniul la care s-a făcut referire, nu poate fi modificată printr-o hotărâre de Consiliu Local, fără însă a face uz de excepţia de nelegalitate.
Sigur că, recurenta Consiliul Local , are posibilitatea să revină asupra hotărârii sale, pe care poate să o modifice sau să o revoce în parte.
Critica urmează a fi respinsă ca nefondată.
În sfârşit, opinia recurenţilor în sensul că H.C.L. nr. 28/2004 nu a fost atacată nici de Prefectura Brăila, nici de o altă persoană fizică sau juridică interesată, este nerealizabilă, întrucât,situaţiile generate de cotidian sunt nu întotdeauna previzibile, pentru ca anumiţi subiecţi de drept cărora li se adresează să aibă reacţii prompte.
Aceasta nu înseamnă însă, că, un act administrativ care a produs efecte, dar care se află în afara legalităţii, poate fi aplicat în continuare.
Că este aşa, o dovedeşte şi faptul că deşi emisă în anul 2004 hotărârea Consiliului Local, cel puţin în ce o priveşte pe reclamantă, nu şi-a produs efectele imediat câtă vreme, actele de impunere prin care, au fost calculate obligaţiile către bugetul local, s-au întocmit, după doi ani de la emitere dar avându-se în vedere perioada de la emiterea actului şi data controlului.
În acest context şi referirea la Decizia nr.213/R/5 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, este neavenită, prin această hotărâre fiind rezolvat, un litigiu cu alte părţi, ce ocupă poziţii diferite în ierarhia instituţiilor cu caracter public.
Faţă de cele expuse, Curtea, văzând şi art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
10. Interdicţia prev. de art. 36 din Leg. 188/1999 de modificare a raporturilor de serviciu, fără acordul funcţionarului public, în perioada suspendării acestor raporturi, pentru creşterea şi îngrijirea copilului.
