Potrivit pct. 66 din H.G. nr.44/2004 aplicabil începând cu 1.01.2008, termenul până la care antrepozitarii autorizaţi trebuie să solicite încadrarea tarifară este de 30.04.2008, iar pct. 67 introdus prin HG 1618/2008, prevede expres că antrepozitării autorizaţi pentru producţia de produse accizabile din grupele prevăzute la art.169 – 173 Cod fiscal, care deţin autorizaţii valabile eliberate înainte de 1.01.2008 şi care nu s-au încadrat în prevederile pct.66, au obligaţia de a depune la ANV până la 31.01.2009 inclusiv în vederea obţinerii clasificării tarifare, documentele prevăzute în lege.
Prin urmare la data controlului, în noiembrie 2009, pârâta ANV trebuia să constate că termenul limită până la care antrepozitarii autorizaţi puteau solicita, încadrarea în coduri şi poziţii tarifare, nu este 30.04.2008, ci 31.01.2009.
Prin urmare la data controlului, în noiembrie 2009, pârâta ANV trebuia să constate că termenul limită până la care antrepozitarii autorizaţi puteau solicita, încadrarea în coduri şi poziţii tarifare, nu este 30.04.2008, ci 31.01.2009.
Prin urmare, reţinând că reclamanta beneficia de prelungirea termenului până la 31.01.2009, nu i se pot stabili obligaţii suplimentare pentru greşita încadrare în poziţia tarifară a produselor, realizată în perioada 1.05 – 10.06.2008.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2485/30 septembrie 2011
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, reclamanta SC C. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D.J.A.O.V. Alba, prin D.R.A.O.V. Braşov şi D.G.F.P. Alba.
– Anularea parţiala a Raportului de Inspecţie Fiscala nr. 6056/30.XI.2009 întocmit de pârâta de ordinul I în ceea ce priveşte obligarea sa la plata accizei în suma de 62.792 lei şi majorări de întârziere pentru aceasta suma în cuantum de 32.258 lei.
– Anularea Deciziei de impunere nr. 12/30.XI.2009 emisă de pârâtă de ordinul I pentru sumele mai sus precizate .
– Anularea Deciziei nr. 6/2010 emisă de pârâta de ordinul II prin care s-a respins contestaţia formulată.
– Suspendarea executării silite a Dispoziţiilor actelor de control şi impunere fiscală până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond.
În susţinerea acţiunii de fond reclamanta s-a prevalat în esenţă de faptul că, ar fi plătit acciza pentru produsele în cauză, dar care la acel moment fuseseră considerate produse intermediare şi nu băuturi spirtoase, încadrarea acestora la capitolul băuturi spirtoase sau produse intermediare fiind de esenţa litigiului dedus judecăţii.
Susţine reclamanta ca, a depus la data de 23.IV.2008 cu adresa nr. 24226/23.IV.2008 (anexa 15 la Raportul de Inspecţie fiscala),la autoritatea vamală lista produselor ce urmează a se realiza în antrepozitul fiscal, dar până nu a primit răspuns, a continuat să lucreze ca şi anterior.
Menţionează că reţeta de preparare a produselor în cauză era depusă la organele de control încă din anul 2007 dar nu i s-a semnalat faptul că cele 3 produse nu se încadrează în poziţia accizabilă a produselor intermediare ci în categoria băuturilor spirtoase .
În plus, susţine reclamanta că răspunsul primit prin adresa nr. 5711/12.XI.2009 formulată de Serviciul Inspecţiei Fiscala si control ulterior din cadrul DJAOV Alba , Direcţia Tehnici de Vămuire şi tarif Vamal , este unul extrem de complicat şi care nu poate fi descifrat nici chiar de către persoane cu studii de specialitate, dispoziţia normativă fiind deloc clară şi dând naştere la diverse interpretări.
De aceea , pentru clarificarea problematicii în cauza se impune a se apela la un expert tehnic , persoană neutră , care poate elucida problematica dedusa judecaţii, respectiv poziţia accizabilă a produselor în cauza.
De asemenea , susţine reclamanta ca, HG 1579/28/XII.2007 nu prevede nici o sancţiune pentru cei care nu se conformează punctului 66, respectiv declararea poziţiei accizabile a produselor, iar HG-ul 1618/4.XII.2008 stabileşte termenul de 31.1.2009 pentru antrepozitării autorizaţi care nu s-au conformat punctului 66 pentru a depune documentele în vederea obţinerii clasificării tarifare.
Prin întâmpinările formulate pârâtele au solicitat respingerea acţiunii.
Prin Sentinţa nr.2822/CAF/2011 Tribunalul Alba a respins acţiunea reclamantei împotriva pârâtelor.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut că în Raportul de Inspecţie Fiscală nr.30.11.2009, încheiat de pârâta A.N.V., prin D.J.A.O.V. Alba, începând cu data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr.1579/28.12.2007, potrivit pct.66 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, antrepozitării autorizaţi pentru producţia de produse accizabile, din grupele prevăzute la art. 169-173 din Codul Fiscal, care la data de 01.01.2008, deţin autorizaţii valabile, au obligaţia de a îndeplini cerinţele prevăzute la alin.6/1 si 6/3, ale pct.8, în ceea ce priveşte obţinerea încadrării pe poziţii şi coduri tarifare a produselor finite, efectuate de Autoritatea Naţională a Vămilor, până la 30.04.2008.
Interpretând textul de lege antemenţionat, instanţa a reţinut că, obţinerea încadrării pe poziţii şi coduri tarifare, presupune în mod obligatoriu, stabilirea în prealabil a produsului finit ce urmează a fi încadrat, ceea ce presupune mai întâi, deţinerea şi prezentarea de către antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse accizabile, a reţetei de fabricare a produsului finit , fiind evident că încadrarea pe poziţii şi coduri tarifare nu se poate face decât în baza reţetei de fabricaţie, asumată spre folosinţă de antrepozitar.
Aşa fiind, instanţa a mai reţinut că, Băutura Alcoolică Mixtă Serenada, 22% vol., în cele trei variante produse de reclamantă, urma a fi încadrată tarifar funcţie de reţeta de fabricaţie pe care aceasta fusese autorizată în prealabil şi obligată să o folosească .
Or, apărările pârâtelor tocmai aceasta au vizat, anume faptul ca pe de o parte reclamanta, a prezentat pentru obţinerea încadrării tarifare a produsului antemenţionat, alte reţete de fabricaţie şi ca atare alte produse finite decât cele în baza cărora a fost autorizată iniţial, iar pe de alta parte, în perioada 01.05.2008 –10.06.2008, reclamanta a produs Băutura alcoolică mixtă Serenada 22% vol, Băutura alcoolică mixtă Serenada 22% vol., cu aromă vodca, Băutura alcoolică mixta Serenada 22% vol., cu aroma rom, utilizând aceste alte reţete de fabricaţie, cu privire la care, daca ar fi fost autorizată să le folosească trebuia să solicite încadrarea tarifară, până la termenul limita din 30.04.2008. In esenţa, deşi denumirea produselor finite obţinute de antrepozitar este aceeaşi, Băutura alcoolică mixtă Serenada 22% vol., Băutura alcoolică mixtă Serenada 22% vol., cu aroma vodca, Băutura alcoolică mixtă Serenada 22% vol., cu aroma rom, reţetele utilizate de antrepozitar pentru obţinerea băuturilor în perioada 01.05.2008-10.06.2008, sunt diferite de cele utilizate după data de 10.06.2008, cele pentru care a solicitat încadrarea tarifară şi pentru care era autorizat, fiind cele folosite după data de 10.06.2008. Anexa 14 la actul de control vizează reţeta folosită pentru producerea băuturii antemenţionate în perioada 01.05.2008 –10.06.2008, iar Anexa 22 la actul de control vizează reţeta folosită pentru producerea băuturii cu acelaşi nume, după data de 10.06.2008.
In ceea ce priveşte concluziile Raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauza şi completat ulterior, (fl.X), instanţa a reţinut că, prezentarea comparativa a reţetelor utilizate de reclamantă în perioada 01.05.2008-10.06.2008, (Anexa 14 la actul de control ) şi, respectiv începând cu data de 10.06.2008, (Anexa 22 la actul de control ), releva diferenţe considerabile între concentraţia alcoolului provenit din distilare , respectiv de 84,65% pentru reţeta prevăzută în anexa 14 si , 48,86 la % pentru reţeta prevăzută în anexa 22, fiind evident că, procentul de alcool etilic provenit din distilare, din totalul de alcool etilic conţinut în produsul finit pentru reţeta din anexa 14, este de peste 50%.
Mai mult, concluziile expertului în sensul încadrării băuturilor produse în baza ambelor reţete în categoria Produselor intermediare, nu au putut fi primite de instanţă întrucât sunt în contradicţie cu dispoziţiile art.172 din Codul Fiscal , care, reglementează condiţiile ce trebuie cumulativ îndeplinite pentru ca un anumit produs să intre în categoria celor intermediare.
Astfel, potrivit art. 172 alin.1 din Codul Fiscal, produsele intermediare, reprezintă toate produsele care , au o concentraţie alcoolica ce depăşeşte 1,2 % în volum dar nu depăşeşte 22% în volum şi care, se încadrează în codurile NC 2204,2205 si 2206 00, dar care, nu intra sub incidenta art. 169-171, (din Codul Fiscal, adică nu intra sub incidenta produsului bere (art.169), vinuri (art. 170), sau a produsului băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri(art. 171).
Potrivit art. 171 alin.1 litera a, băuturile fermentate , altele decât bere (art.169) şi vinuri(art. 170), reprezintă …alte băuturi fermentate liniştite, care se încadrează la codurile NC.2204 si 2205 şi care nu sunt prevăzute la art.170, (vinuri), ca şi toate produsele încadrate la codurile NC 2206 00, cu excepţia altor băuturi fermentate spumoase.
Or, în speţă, din chiar concluziile Raportului de expertiză, rezulta că, încadrarea tarifară a celor trei produse fabricate în baza reţetelor menţionate în cadrul anexei 14 la Raportul de inspecţie fiscală nr.6056/30.11.2009, este cea corespunzătoare poziţiei tarifare 2206 – alte băuturi fermentate, (f.X dosarul cauzei), ceea ce denota că, cele trei produse fabricate în baza reţetelor menţionate în cadrul anexei 14, intra sub incidenta art. 171 alin.1 litera a, astfel ca, nu pot fi catalogate produse intermediare, în sensul prevederilor art. 172 , deoarece, astfel cum s-a reţinut în cele ce preced, potrivit art. 172 alin.1 din Codul Fiscal, produsele intermediare, reprezintă toate produsele care , au o concentraţie alcoolica ce depăşeşte 1,2 % în volum dar nu depăşeşte 22% în volum şi care, se încadrează în codurile NC 2204,2205 şi 2206 00, dar care, nu intra sub incidenta art. 169-171 (din Codul Fiscal, adică nu intra sub incidenţa produsului bere (art.169), vinuri (art. 170), sau a produsului băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri(art. 171).
In contextul celor mai sus expuse , instanţa a reţinut că, după ce a stabilit funcţie de reţeta din anexa 14 , încadrarea tarifară a celor trei băuturi, expertul a interpretat eronat dispoziţiile art.172 din Codul Fiscal, întrucât nu orice băutură fermentată, alta decât berea şi vinurile, este un produs intermediar, Codul fiscal reglementând distinct în art. 172, categoria produselor intermediare (categorie premergătoare celei a alcoolului etilic – art. 173), de categoria băuturilor fermentate, altele decât bere şi vinuri – art. 171.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta SC C. SRL Cugir solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii sale aşa cum a fost formulată ,invocând prevederile art.304 pct.7-9 C.pr civ .
Recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit legea ,că hotărârea este confuză în ce priveşte interpretarea art.169-172 C.fiscal, problematica dedusă judecăţii este foarte complexă şi dezlegarea acesteia necesită lămuriri de specialitate din partea unui specialist. Aceasta a fost raţiunea pentru care reclamanta a solicitat un raport de expertiză, expertul desemnat în cauză demonstrând clar şi fără echivoc că produsul în cauză „Băutura Serenada” este produs intermediar şi nu este supus accizării , ceea ce confirmă nelegalitatea actelor de control şi de impunere, însă instanţa de fond a înlăturat greşit concluziile expertului.
Instanţa a reţinut de asemenea greşit că reclamanta nu ar fi solicitat în termen încadrarea tarifară pentru produsul în litigiu,termenul limită fiind de 31 03 2009, iar reclamanta a fost sancţionată pentru activitatea desfăşurată în intervalul 1 05 2008-10 06 2008.
Prin întâmpinare intimatele pârâte au solicitat respingerea recursului ca nefondat ,apreciind că instanţa a interpretat corect probele administrate în cauză şi prevederile legale incidente.
Curtea a apreciat recursul reclamantei ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Problema esenţială în acest dosar necesar a fi lămurită pentru a verifica susţinerile părţilor, este aceea de a stabili, care este termenul limită până la care reclamanta trebuia să ceară încadrarea tarifară, obligaţie introdusă prin HG 1579/25.10.2006 , la pct.66 din HG nr.44/2004 şi apoi modificată prin HG 1618/4.12.2008, iar nu de a stabili în ce grupă de produce accizabile se încadrează produsele reclamantei, aşa cum şi-a concentrat analiza instanţa de fond.
Astfel, pârâta ANV în cererea pentru întregirea expertizei formulată la instanţa de fond ( f.X), a susţinut că datorită faptului că până la apariţia H.G. nr.1579/2007 nu exista prevedere legală privind obligaţia obţinerii încadrării pe poziţii şi coduri tarifare, organul de control nu a stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată pentru băuturile alcoolice obţinute în perioada 25.09.2007 – 30.04.2008, apreciind că obligaţia de a solicita o atare încadrare, revenea reclamantei până la termenul limită de 30.04.2008.
Pârâta susţine că reclamantei nu i se poate aplica pct. 67 din H.G. nr. 44/2004 modificat prin H.G. nr. 1618/2008, deoarece la 1.05.2008 reclamanta nu putea să prevadă că în decembrie 2008 va interveni această modificare legislativă, această apărare nu este pertinentă.
Potrivit pct. 66 din HG nr.44/2004 aplicabil începând cu 1.01.2008, termenul până la care antrepozitarii autorizaţi trebuie să solicite încadrarea tarifară este de 30.04.2008, iar pct. 67 introdus prin HG 1618/2008, care prevede expres că antrepozitării autorizaţi pentru producţia de produse accizabile din grupele prevăzute la art.169 – 173 Cod fiscal, care deţin autorizaţii valabile eliberate înainte de 1.01.2008 şi care nu s-au încadrat în prevederile pct.66, au obligaţia de a depune la ANV până la 31.01.2009 inclusiv în vederea obţinerii clasificării tarifare, documentele prevăzute în lege.
Pentru reţeta din anexa 14, reclamanta nu a solicitat încadrarea tarifară, dar obligaţia de a se conforma acestei cerinţe s-a amânat până la 31.01.2009, pentru cei care nu şi-au îndeplinit-o până în anul 2008, astfel că raţionamentul care a stat la baza contractului de a nu stabili obligaţii suplimentare pentru produse greşit încadrate tarifar până la data la care antrepozitari aveau obligaţia de a solicita încadrarea, operează nu numai până la 30.04.2008, ci până la 31.01.2009.
Prin urmare, reţinând că reclamanta beneficia de prelungirea termenului până la 31.01.2009, nu i se pot stabili obligaţii suplimentare pentru greşita încadrare în poziţia tarifară a produselor realizate în perioada 1.05 – 10.06.2008, altele decât cele achitate de aceasta respectiv 24.869 lei.
Cum instanţa de fond a interpretat greşit prevederile legale, fiind incident cazul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă instanţa a admis recursul reclamantei, a modificat hotărârea şi a admis acţiunea reclamantei aşa cum a fost formulată.
