Achitarea despăgubirilor aferente unui teren proprietate privată ce a fost inclus în domeniul public al statului.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.32232/3/2009 – DECIZIA CIVILĂ NR.539/21.01.2011)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti la data de 25.10.2007, sub nr. de 20388/299/2007 reclamanta P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.M.B., C.G.M.B., A.D.P., M.F.P. obligarea în solidar a pârâţilor la plata despăgubirilor evaluate provizoriu la 160.120 lei pentru ocuparea abuzivă de către pârâţi, a terenului proprietatea sa în suprafaţă de 171 mp situat în Bucureşti, str. Ş.H. nr.10, la plata sumei de 131.720 lei reprezentând beneficiu nerealizat, respectiv diferenţa dintre preţul real de piaţă al suprafeţei de 142 mp teren şi preţul obţinut de către reclamantă prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 2160/20.09.2003, la plata sumei de 34.480 lei reprezentând contravaloare lipsei de folosinţă a acestui teren pe ultimii 3 ani şi după introducerea acţiunii şi obligarea acestora la plata penalităţilor de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 1997 era proprietara unui teren în suprafaţă de 239 mp situat în Bucureşti, str. Herăstrău nr. 10 sector 1 pe care s-a trecut la construcţia unui drum public ce a făcut racordul între Intrarea Ş.H. şi Intrarea C deşi a atras atenţia constructorilor că nu pot construi pe terenul său. Întrucât documentele prezentate de aceştia nu aveau justificarea legală s-a adresat instanţei de administrativ iar prin sentinţa civilă nr.323/17.03.2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus anularea cu privire la suprafaţa de teren de 259 mp a hotărârii HCGMB 177/1997, nr. 86/1997 anexa 1 pct. 2, a certificatului de urbanism nr. 19H/1997 şi a autorizaţiei de construcţie nr. 4p-S/1997, însă de la data rămânerii definitive a acestei sentinţe şi până în prezent terenul proprietatea sa este parte a domeniului public, pârâţii nefăcând nici un demers pentru a o despăgubi sau pentru a acoperi paguba .
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – 999 C.civ.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1429/2.12.2009 a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor M.F.P. şi A.D.P. sector 1 Bucureşti.
A respins ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi.
Totodată a admis în parte acţiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâta P.B.M.P.G. şi a obligat această pârâtă la plata sumei de 181.980 euro (în echivalent lei la cursul BNR la data plăţii ) cu titlu de despăgubiri.
S-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere formulate în contradictoriu cu P.B.M.P.G privind beneficiul nerealizat, lipsa de folosinţă şi penalităţile de întârziere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că:
Excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a M.F.P. şi A.D.P.sector 1 Bucureşti sunt neîntemeiate faţă de temeiul juridic al acţiunii, respectiv art. 998 – 999 c.civ.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că prin H.C.G.M.B. nr. 177/1997 terenul de 150 mp. despre care se susţinea că se afla în administrarea D.A.F.I. a trecut din domeniul privat al M.B. în domeniul public al M.B. cu funcţia de stradă.
Prin H.C.G.M.B. nr. 86/1997 s-au aprobat planurile urbanistice de detaliu pentru construcţii conform anexei ataşate.
Prin sentinţa civilă nr. 323/17.03.2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus anularea hotărârii H.C.G.M.B. nr.177/1997 şi nr. 86/1997 anexa 1 pct. 2, a certificatului de urbanism nr. 19H/1997 şi a autorizaţiei de construcţie nr.4p-S/1997 cu privire la suprafaţa de teren de 259 mp aparţinând reclamanţilor identificată prin actul de vânzare cumpărare nr. 20602 /28.07.943, certificatul de moştenitor nr. 534/16.03.1995, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11986/2.06.1995 mai puţin 270 mp, conform sentinţei civile nr. 2304/1991.
În motivarea sentinţei care, fiind pronunţată în contradictoriu cu C.G.M.B. şi P.G.M.B., reprezentanţi ai unităţii teritorial administrative, are putere de lucru judecat faţă de M.B.P.G., s-a reţinut că pârâţii nu au făcut dovada că terenul de 259 mp, pentru care reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate, ar fi intrat în domeniul privat al C.G.M.B. şi nici a condiţiilor în care s-a prelungit intrarea Ş.H. prin preluarea din proprietatea reclamantei a suprafeţei de 122 mp.
Aceste concluzii au condus instanţa de contencios administrativ la anularea ca nelegale şi netemeinice a actelor juridice mai sus menţionate.
Potrivit menţiunilor pe care le poartă sentinţa civila nr. 323/17.03.2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti aceasta a rămas definitivă şi irevocabilă prin anularea recursului ca netimbrat prin decizia nr.344/2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2160/30.09.2003 reclamanta a vândut către cumpărătoarea Maier Cristina Margareta suprafaţa de 142,24 mp. teren situat în Bucureşti sector 1, str.Ş.H. nr. 10.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul A.M. s-a reţinut că suprafaţa de teren de 121,32 mp. identificată în planul anexă nr.1 între punctele 1-4-9-5-10-6-7-8-1 şi care face parte din imobilul situat în Bucureşti, sector 1, intrarea Ş.H. nr.10 este ocupată în prezent de trotuare şi strada Intrarea Ş.H.
Deşi s-a dispus anularea hotărârii H.C.G.M. B. nr. 177/1997 şi nr. 86/1997 anexa 1 pct. 2, a certificatului de urbanism nr. 19H/1997 si a autorizaţiei de construcţie nr. 4p-S/1997, pârâta P.M.B.P.G. care are în detenţie această suprafaţă de teren amenajată drept stradă nu a întreprins nici un demers pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei nici prin restituirea terenului şi nici prin plata vreunei despăgubiri.
Potrivit art. 480 c.civ. proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege, iar conform art. 481 c.civ. nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Pentru atragerea răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 şi 999 c.civ. trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei unei fapte ilicite, a unei culpe, a unui prejudiciu şi a raportului de cazualitate dintre faptă şi prejudiciu.
Pe de altă parte potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la C.E.D.O. orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Din moment ce instanţa de contencios a constatat nelegalitatea actelor juridice menţionate amenajarea drept stradă a unui teren aflat în proprietate privată fără respectarea procedurilor privitoare la exproprierea pentru utilitate publică reprezintă o faptă ilicită care a generat un prejudiciu constând în pierderea exerciţiului dreptului de proprietate de către reclamantă, culpa aparţinând în mod exclusiv doar pârâtei P.M.B.P.G., unitatea teritorial administrativă în detenţia căreia se găseşte terenul amenajat ca stradă.
Nu se poate reţine existenţa unei răspunderi delictuale în sarcina celorlalţi pârâţi având în vedere că C.G.M.B. are calitatea doar de reprezentant al M.B. cu funcţie deliberativă, A.D.P. sector 1 are doar în administrare terenurile aflate în domeniul public al statului, iar M.F.P. nu este deţinătorul acestui teren şi nici nu i se poate reţine o faptă proprie în condiţiile art. 998 – 999 c.civ.
În ceea ce priveşte repararea prejudiciului cauzat, tribunalul a constatat că aceasta se poate face doar prin acordarea cu titlu de despăgubire a unei sume de bani egală cu valoarea de piaţă a acestui teren.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reţinut o valoare de circulaţie a metrului pătrat de 1.500 euro astfel că pentru suprafaţa de 121,32 mp. în discuţie valoarea despăgubirii care se impune a se acorda este de 181.980 euro.
În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a beneficiului nerealizat ca diferenţă între preţul de piaţă obţinut pentru terenul vândut de 117,24 şi preţul care s-ar fi obţinut prin vânzarea întregului teren tribunalul a constatat că este neîntemeiată, din moment ce se acordă valoarea de circulaţie, acordarea şi acestei diferenţe ar însemna o dublă reparaţie pentru acelaşi prejudiciu ceea ce ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză. Mai mult nici nu s-a solicitat diferenţa dintre preţul pe care l-ar fi obţinut la momentul la care a încheiat contractul de vânzare cumpărare şi valoarea actuală de piaţă, în măsura în care acesta este mai mică.
În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a lipsei de folosinţă tribunalul constată că reclamanta a solicitat acordarea acesteia „pe ultimii trei ani” dar expertul a calculat acesta sumă prin raportare nu la suprafaţa de 121,32 mp. ci prin raportare la suprafaţa de 141,16 mp. Deşi tribunalul a pus în discuţie necesitatea refacerii raportului de expertiză pe acest aspect, reclamanta a refuzat completarea raportului de expertiză.
Modul de calcul propus de expert nu a putut fi reţinut de către instanţă deoarece prin acţiune s-a solicitat lipsa de folosinţă a terenului şi nu a eventualei despăgubiri ce ar fi trebuit să-i fie plătită.
Solicitarea de acordare de penalităţii de întârziere a fost respinsă având în vedere că acestea sunt caracteristice răspunderii contractuale şi nu delictuale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul M.B.P.G.
Prin motivele de apel şi completările la motivele de apel depuse în termen, se arată că hotărârea este nelegală şi netemeinică întrucât:
– În mod greşit a reţinut instanţa de fond că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de dispoziţiile art. 998 – 999 c.civ.
În dezvoltarea acestui motiv de apel se susţine că instanţa de fond a plecat de la o premisă greşită şi se află în eroare atunci când constată în considerentele hotărârii că prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 177/1997, terenul de 150 mp. a trecut din domeniul privat al M.B. în domeniul public cu funcţia de stradă.
În realitate a trecut în domeniul public cu funcţiunea de parc public un teren în suprafaţă de 1.100 mp.
Prin hotărârea nr. 323/17.03.2000 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ în dosarul nr. 995/1998, s-a anulat certificatul de urbanism nr. 19H/12228/16.10.1997 şi autorizaţia de construire nr. 4p-S/19.11.1997 în ceea ce priveşte utilizarea terenului în suprafaţă de 3.259 mp., pentru realizarea racordului stradal şi a unui parc public.
Această hotărâre judecătorească, intrată ulterior în puterea lucrului judecat, a fost executată de bunăvoie de către pârâtă prin emiterea Hotărârii C.G.M.B nr. 221/13.09.2001, în baza căreia în conformitate cu dispoziţiile sentinţei civile nr. 323/17.03.2000 s-au abrogat Hotărârile C.G.M.B nr. 177/1997 şi nr. 86/1997, punctul 2 din Anexa 1, iar apoi şi această Hotărâre a fost modificată prin Hotărârea C.G.M.B nr. 82/10.04.2003, în baza căreia s-a trecut din domeniul privat al M.B. “terenul în suprafaţă de 841 mp.,” anulându-se punctul 2 din Anexa 1 la H.C.G.M.B nr. 86/1997 în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 259 mp., destinat lucrărilor de amenajare parc.
Aşadar, dacă reclamanta a fost prejudiciată în anul 1997, prin includerea terenului sau într-o suprafaţă mai mare pentru amenajarea unui parc public, acest prejudiciu a fost reparat prin emiterea celor două hotărâri (H.C.G.M.B nr. 221/2001 şi nr. 82/2003), restrângându-se suprafaţa Parcului Ş.H. de la 1.100 mp., la 841 mp., prin excluderea celor 259 mp., aparţinând reclamantei din perimetrul parcului public.
– Mai arată apelanta că, în cauză nu s-a făcut o identificare riguros exactă amplasamentului proprietăţii reclamantei, în raport de actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 20602/1943, precum şi de actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 48131/1939, şi nu în ultimul rând de planurile ce făceau parte integrantă din aceste acte de vânzare – cumpărare.
Expertiza efectuată de către expertul A.M., nu numai că nu are în vedere (şi nu anexează) planurile ce fac parte integrantă din aceste contracte, nefăcând deci o suprapunere a planurilor vechi peste planurile actuale, dar nici măcar nu stabileşte valoarea presupusului teren în suprafaţă de 142 la nivelul anului 2003, moment la care se pretinde de către reclamantă că ar fi fost prejudiciată prin vânzarea terenului în suprafaţă de 117 mp., la un preţ mult mai mic decât cel real.
– Prin cel de al treilea motiv de apel se arată că acţiunea ar fi trebuit respinsă ca prescrisă, deoarece în materie de răspundere civilă termenul de prescripţie este de 3 ani. Arată apelanta că dreptul la acţiune s-a născut la momentul vânzării, respectiv 30.09.2003, iar acţiunea a fost introdusă la data de 25.10.2007.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca prescrisă şi în subsidiar ca nefondată.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind ataşat şi dos.nr. 995/1998 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios administrativ. Totodată s-a administrat şi proba cu expertiză tehnică.
Curtea, examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel formulate şi având în vedere probele administrate în cauză atât la instanţa de fond, cât şi în apel, reţine următoarele:
– Conform actului de vânzare – cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat nr. 28810 din 09.09.1936 G. şi R.S. vând soţilor N. şi A.V. o porţiune de teren viran în suprafaţă de 270 mp din proprietatea situată în satul Herăstrău, comuna suburbană Băneasa;
– Conform actului de vânzare – cumpărare autentificat de Tribunalul llfov – Secţia Notariatului nr. 4813 din 30.0l.1939 G. şi R.S. vând soţilor N. şi A.V. o porţiune de teren viran în suprafaţă de 90 mp din terenul situat la Bucureşti – H., strada Ş. (fostă B-dul I.N.), pendinte de S.I.G., fost pendinte de comuna suburbană B.;
– Conform actului de vânzare – cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov. Secţia Notariat nr. 20602 din 28.06.1943 Grigore şi R.S. vând soţilor N. şi A.V. un teren în suprafaţă de 529 mp situat în cartierul H., strada Ş. nr. 47, Bucureşti;
– Conform certificatului de moştenitor nr. 928/1982 din 28.06.1982 G.L. moşteneşte de la P.A. (fostă V.) 1/2 din terenul de 889 mp situat în Bucureşti strada G. nr. 16, sectorul 1;
– Conform certificatului de moştenitor nr. 1712 din 24.10.1990 G.L. moşteneşte de la V.N. 1/2 din terenul de 889 mp situat în Bucureşti strada G. nr. 16, sectorul 1;
– Conform certificatului de moştenitor nr. 534 din 16.03.1995 P.I. moşteneşte de la G.L. dreptul de proprietate asupra unui teren de 886 mp situat în Bucureşti strada G. nr. 16, sectorul 1;
– Prin contractului de vânzare – cumpărare autentificat de Notariatul de stat Sectorul 1 Bucureşti cu nr. 11086 din 02.06.1995 P.I. vinde reclamantei P.D. terenul în suprafaţă de 886 mp situat în Bucureşti, strada G. nr.16, sector 1;
– Prin Decizia P.M.B. nr. 117 din 20.02.1992 art. 1 şi Tabelul anexat nr. crt. 5 numitei G.L. i se stabileşte dreptul de proprietate asupra terenului din strada Gliei nr. 16 în suprafaţă de 889 mp;
– Prin H.C.M.B. nr. 176 din 25.09.1997 art. 1 “Terenul în suprafaţă de 150 mp …. trece din domeniul privat al municipiului Bucureşti în domeniul public al municipiului Bucureşti cu funcţiunea de stradă. “;
– Prin H.C.M.B. nr. 177 din 25.09.1997 art. 1 “Terenul în suprafaţă de 1.000 mp … trece din domeniul privat al municipiului Bucureşti în domeniul public al municipiului Bucureşti cu funcţiunea de Parc public.”;
– Prin sentinţa civilă nr. 323 din 17.03.2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ, în Dosarul nr. 995/1998, definitivă şi irevocabilă, se “anulează Certificatul de Urbanism nr. 19H/12228 din 16.1.01997 şi Autorizaţia de Construire nr. 4p-S/19.11.1997 în ceea ce priveşte utilizarea terenului în suprafaţă de 259 mp aparţinând reclamantei pentru realizarea racordului stradal şi a unui parc public – teren în suprafaţă de 529 mp identificat prin actul de vânzare – cumpărare nr. 20602/28.07.1943, certificatul de moştenitor nr. 534/16.03.1995, contractul de vânzare-cumpărare nr. 11986/02.06.1995, mai puţin 270 mp conform sentinţei civile nr. 2304/1991 – definitivă. Anulează pentru aceeaşi suprafaţă de 259 mp H.C.M.B. nr. 177/25.10.1997 privind trecerea unei parcele din domeniul privat al municipiului Bucureşti în domeniul public al municipiului Bucureşti şi H.C.M.B. nr. 86/13.06.1997 privind aprobarea unor planuri urbanistice de detaliu şi art. 1 pct. 2 din anexa 1 referitor la acelaşi teren al reclamantei – 259 mp destinat lucrărilor de amenajare parc;
– Prin H.C.M.B. nr. 221 din 13.09.2001 se abrogă H.C.M.B. nr. 177/25.10.1997 şi H.C.M.B. nr. 86/13.06.1997;
– Prin H.C.M.B. nr. 82 din 10.04.2003, privind modificarea H.C.M.B. nr. 221/13.09.2001 art. 1, pct. 1 ,,se trece din domeniul privat al municipiului Bucureşti în domeniul public al municipiului Bucureşti (administrat de A.F.I.) cu funcţiune de Parc public terenul în suprafaţă de 841 mp … “;
– Prin H.C.M.B. nr. 82 din 10.04.2003, privind modificarea H.C.M.B. nr. 221/13.09.2001 art. 1 pct. 2 ,,se anulează pct. 2 din anexa 1 la H.C.M.B. nr. 86/13.06.1997 în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 259 mp destinat lucrărilor de amenajare parc.”;
– Prin H.C.M.B. nr. 137 din 22.05. 2003, art. 1 ,,se trece din domeniul privat al municipiului Bucureşti în domeniul public al M.B. (administrat de A.F.I.) cu funcţiune de Parc public terenul în suprafaţă de 841 mp … ” şi art. 2 ,,se anulează pct. 2 din anexa 1 la H.C.M.B. nr. 86/13.06.1997 în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 259 mp destinat lucrărilor de amenajare parc.”;
– Prin certificatul nr. 5085912052 din 16.07.2003 s-a stabilit ca imobilul în suprafaţă de 140,11 care face obiectul sentinţei civile nr. 323 din 17.03.2000, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ, în dosarul nr. 995/1998 definitivă şi irevocabilă şi contractului de vânzare – cumpărare autentificat cu nr. 1/9861995 va purta provizoriu nr. DT 10 pe strada Ş.H., sectorul 1, Bucureşti;
– Conform documentaţiei topo – cadastrale nr. 60370 din 19.11.2003, imobilul din strada Ş.H. nr.10, sector 1, Bucureşti, în suprafaţă de 142,24 mp, proprietatea reclamantei, primeşte nr. cadastral/6057;
– Prin încheierea nr. 12425 din 26.09.2003, imobilul din strada Ş.H. nr.10, sector 1, Bucureşti, în suprafaţă de 259 mp (din măsurători 142,24 mp), proprietatea reclamantei, este întabulat în Cartea Funciară nr. 3RJ09 a localităţii Bucureşti, Sector 1, la P1/1, cu titlu de cumpărare la PII/1;
– Prin încheierea nr. 4234 din 01.01.2001, imobilul din strada Ş.H. nr.15, sector 1, Bucureşti, în suprafaţă de 841 mp (din măsurători 894 mp), Parcul Ş.H., nr. cadastral 17053, proprietate a M.B., este întabulat în Cartea Funciară nr.42345 a localităţii Bucureşti, Sector 1, la P1/1, cu titlu de proprietate la PII/1.
– La data de 30.09.2003, reclamanta – intimată vinde numitei M.C.M. suprafaţă de 142,23 mp. rămasă liberă.
Faţă de situaţia de fapt expusă Curtea constată că motivele de apel sunt neîntemeiate întrucât:
Instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actelor emise de apelanta – pârâtă, respectiv amenajarea drept stradă – şi nu parc – a unui teren aflat în proprietate privată fără respectarea procedurilor privitor la exproprierea pentru utilitate publică, astfel încât aceasta era obligată fie să se conformeze dispoziţiilor privind exproprierea, fie să restituie terenul reclamantei, obligaţii pe care nu şi le-a îndeplinit.
Ca atare şi în prezent reclamanta este proprietara terenului în suprafaţă de 121,32 mp.
Dreptul de proprietate are potrivit disp. art. 480 cod civil, un caracter exclusiv şi perpetum.
Caracterul exclusiv permite titularului să facă, singur, ce vrea cu bunul său, în limitele prevăzute de lege. De asemenea, nici unei alte persoane nu îi este permis, să aducă vreo atingere dreptului său de proprietate.
Caracterul perpetum presupune, la rândul său, că dreptul de proprietate durează atât timp cât există bunul.
În speţă, promovarea acestei acţiuni s-a datorat faptului că reclamanta a fost lipsită de atributele dreptului său de proprietate, respectiv dreptul de a dispune, de a folosi terenul şi de a încasa eventualele fructe ale acestuia.
Prin urmare, cum dreptul de proprietate este imprescriptibil sub aspect extinctiv, nici prezenta acţiune în despăgubiri, prin care se solicită contravaloarea terenului nu este prescrisă, încălcarea dreptului de proprietate fiind continuă, deci şi după data de 30.09.2003, când s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2160/30.09.2003 (fila 8 – 9 dos. fond).
Pe fondul cauzei, Curtea constată că:
Prin motivele de apel se susţine că nu sunt îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale respectiv ale art. 998 – 999 cod civil, că prejudiciul creat reclamantei intimate în anul 1997, a fost reparat prin emiterea celor două hotărâri (H.C.G.M.B. nr. 221/2001 şi nr. 82/203), restrângându-se suprafaţa Parcului Ş.H. la 841 mp.
Aceste susţineri sunt neîntemeiate întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că apelanta – pârâtă ocupă şi în prezent în mod abuziv terenul. Astfel:
Din rapoartele de expertiză efectuate atât la instanţa de apel cât şi la instanţa de fond rezultă că imobilul proprietatea reclamantei nu se suprapune peste imobilul proprietatea M.B. – Parcul H. în suprafaţă de 841 mp, iar terenul în suprafaţă de 121,32 mp. ce a aparţinut reclamantei este ocupat de trotuare, în suprafaţă de 22,91 mp şi 7,38 mp şi de carosabilul intrării Ş.H. în suprafaţă de 91,03 mp.
Prin urmare, Curtea constată că deşi apelanta – pârâtă a încercat să respecte dispoziţiile instanţei de contencios administrativ, nu a reuşit să îşi îndeplinească obligaţia prin noile hotărâri emise, intimata – reclamantă fiind în continuare prejudiciată prin pierderea exerciţiului dreptului de proprietate.
Ca atare, culpa apelantei este evidentă, ca şi prejudiciul cauzat prin această faptă.
În consecinţă, condiţiile răspunderii civile delictuale respectiv existenţa prejudiciului, a faptei ilicite (refuzul apelantului – pârât de a restitui terenul), raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul au fost pe deplin dovedite.
Din raportul de expertiză efectuat în apel, rezultă că relativ la anul 2009, dată avută în vedere şi de expert la întocmirea lucrării la instanţa de fond, valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 121,32 mp. este de 135.960 euro.
Nu se va avea în vedere de către instanţă, valoarea de 90.680 euro aferentă anului 2003, pentru că astfel cum am menţionat la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, nu se ia în calcul această dată ca moment al procedurii prejudiciului, lipsirea reclamantei de dreptul său de proprietate fiind continuă.
Faţă de cele reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul va schimba în parte sentinţa în sensul că va obliga pârâta numai la plata sumei de 135.960 euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii) cu titlu de despăgubiri civile.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
