Prin acţiunea civilă înregistrată cu nr. 1348/105/17.03.2010 reclamanţii C.D. si C.L.au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin MFP, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării aplicate prin sentinţa nr. 52/29.09.1952 a Tribunalului Militar Constanţa, autorului său C.I., să se constate caracterul politic al acestei condamnări, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa sus menţionată autorul lor a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare corecţională pentru delictul de insubordonare determinat de convingerile sale religioase, fiind arestat la 16.09.1952 şi eliberat la 15.09.1954, dată de la care întreaga familie a suferit o serie de interdicţii în plan social
La data de 23.04.2010, pârâtul Statul Român prin MFP a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii atât timp cât autorul reclamanţilor nu a fost condamnat politic, în condiţiile în care faptele pentru care a fost condamnat, nu se înscriu în categoria condamnărilor politice fiind un delict de insubordonare săvârşit în cadrul forţelor armate.
La data de 12.10.2010 reclamanţii şi-au precizat acţiunea solicitând plata sumei de câte 125.000 euro daune morale iar în subsidiar maximul prevăzut pentru descendenţii de gradul I în baza OUG nr. 62/2010.
În cauză s-a administrat probe cu acte şi martori.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Conform actelor de stare civilă depuse la dosar, biletului de liberare nr. 90010/1954, sentinţei nr. 52/29.09.1952 a Tribunalului Militar Constanţa, hotărârii nr. 860/05.05.1992 autorul reclamanţilor, defunctul C.I. decedat la 16.04.2005 a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru delictul de insubordonare, fiind arestat la 16.09.1952 şi eliberat la 15.09.1954, deoarece în calitate de militar aflat în rândul forţelor armate a refuzat să execute un ordin dat de comandanţii săi, în sensul de a ieşi la lucru la 22.08.1952, sâmbăta, invocând apartenenţa la secta religioasa adventistă, care interzicea prestarea unei activităţi sâmbăta, însă i s-a recunoscut ca vechime în muncă perioada de detenţie sus menţionată în temeiul D 118/1990.
Martorul Jica Silvestru a declarat că împreună cu defunctul au fost înscrisi în timpul vieţii în detaşamente de muncă, făcând parte din secta adventistă, care le interzicea să muncească în ziua de sâmbătă, motiv pentru care au fost condamnaţi la pedepse diferite în perioada în care au fost obligaţi când se aflau în rândul forţelor armate să muncească sâmbăta, fiind ulterior urmăriţi de fosta securitate datorită convingerilor religioase, împiedicaţi să se întrunească în diferite locaţii.
Disp. art. 1 alin.1,2 lit.a din Decretul lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată de la 06.03.1945, precum şi celor deportate în străinătate stipulează că reprezintă vechime în muncă, luându-se în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi, perioadele în care persoana a fost deportată în străinătate după 23.08.1944.
De asemenea disp. art. 1 alin. 1, art.4, art. 5 alin.4 din L. 221/2009 prevăd că reprezintă condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, pentru infracţiunile expres prevăzute în această lege, orice măsură administrativă, altele decât cele prevăzute la art. 4 având ca obiect stabilirea unui loc de muncă obligatoriu, iar persoanele care au suferit asemenea condamnări au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, beneficiind de aceste drepturi şi persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de DL nr. 118/1990, ţinându-se seama de măsurile aplicate prin acest act normativ.
Totodată, disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L 221/2009 modificată prin OUG 62/2010, stabilesc că se acordă despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 10.000 Euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, 5000 Euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I, 2500 Euro pentru descendenţii de gradul al II – lea.
Aşadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că autorul reclamanţilor a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare corecţională, fiind privat de libertate în perioada 16.09.1952 – 15.09.1954 pentru săvârşirea delictului de insubordonare, deoarece în timp ce se afla în rândurile forţelor armate a refuzat să execute în calitate de soldat un ordin dat de comandanţii săi, constând în obligaţia de a ieşi la muncă într-o zi de sâmbătă, invocând apartenenţa la adventistă, care i-ar fi interzis să presteze activitate sâmbăta.
Ca atare, atât timp cât, autorul reclamanţilor a suferit o condamnare pentru săvârşirea delictului de insubordonare refuzând în calitate de soldat să execute un ordin dat de superiorii săi ierarhici, ordin cu caracter obligatoriu înseamnă că în realitate, condamnarea aplicată autorului reclamanţilor nu a avut un caracter politic întrucât nu a fost săvârşită în scopul de a se împotrivi regimului totalitar instaurat la 06.03.1945, ci dimpotrivă în scop strict personal constând în refuzul nejustificat de a executa un ordin militar, indiferent de natura acestuia, indiferent de convingerile religioase ale autorului reclamanţilor.
Ori, în condiţiile în care condamnarea aplicată autorului reclamanţilor nu a avut un caracter politic, înseamnă că reclamanţii nu au dreptul şi nu pot solicita despăgubiri morale în calitate de moştenitori ai defunctului C.I., pentru condamnarea aplicată prin sentinţa nr. 52/1952.
De altfel, analizându-se disp. art. 1 din L 221/2009 şi cuprinsul sentinţei susmenţionate reiese cu certitudine că fapta pentru care a fost condamnat autorul reclamanţilor nu face parte din categoria faptelor prevăzute în mod expres de normele legale susmenţionate cu titlu de condamnări politice caz în care reclamanţii nu au dreptul la nici o despăgubire pentru condamnarea aplicată.
Faptul că autorul reclamanţilor a avut anumite convingeri religioase, care i-ar fi interzis să presteze activitate sâmbăta, fiindu-i recunoscută pentru perioada detenţiei vechimea în muncă în baza D. 118/1990 şi că ulterior condamnării familia acestuia ar fi suferit o serie de interdicţii în plan social invocându-se declaraţia martorului Jica Silvestru, nu înseamnă în mod automat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri morale în temeiul L 221/2009 şi că sancţiunea aplicată autorului lor a avut un caracter politic întrucât la stabilirea acestui caracter se ţine seama în exclusivitate de scopul pentru care a fost săvârşită fapta, respectiv împotrivire faţă de regimul totlitar comunist, condiţie neîndeplinită în speţă şi nicidecum de împrejurările sus menţionate.
Prin urmare, instanţa, având în vedere aceste considerente şi constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi urm. din L221/2009 va respinge acţiunea precizată, în totalitate, ca neîntemeiată, deoarece condamnarea aplicată autorului reclamanţilor prin sentinţa nr. 52/1952 nu a avut şi nu are un caracter politic, reclamanţii neavând dreptul la despăgubiri.
