Prin sentinţa civilă nr.3631 pronunţată la data de 28.10.2009 a Tribunalului Maramureş a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta B.M.I. împotriva Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Maramureş pentru Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Maramureş.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că în cazul excepţiei de nelegalitate chiar dacă se constată nelegalitatea actului consecinţa nu este anularea lui ci faptul că nu se mai ţine cont de actul respectiv. Invocarea excepţiei nu profită reclamantei căreia i-a fost respinsă cererea prin decizia nr.10476/2.06.2008, decizie irevocabilă dat fiind că o nouă cerere cu acelaşi conţinut nu poate fi primită.
Împotriva soluţiei arătate a declarat recurs reclamanta în considerarea că cererea cu privire la cel de-al doilea copil nu a fost respinsă ci instituţia pârâtă a omis să se pronunţe cu privire la acesta, considerent pentru care s-a adresat autorităţii care prin actul emis ulterior deciziei a relevat că potrivit reglementărilor în vigoare OUG nr.148/2005 şi HG nr.1025/2006 se acordă o singură indemnizaţie.
Reţinerile autorităţii arată recurenta sunt greşite întrucât se încalcă principiul egalităţii de tratament între copii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Tot astfel arată recurenta sunt greşite şi reţinerile instanţei întrucât nu a invocat anularea unui act ci refuzul nejustificat în acordarea indemnizaţiei în contextul naşterii gemelare şi al deciziilor date de instanţe prin trimitere la actele normative.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Maramureş a relevat că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr.554/2004 referitoare la termenul de contestare a actelor emise.
Totodată s-a arătat că potrivit dispoziţiilor OUG nr.148/2005, HG nr.1025/2006 se acordă o singură indemnizaţie; nu există o deoarece concediul este acordat în considerarea persoanei părintelui care doreşte să rămână acasă şi să se preocupe de creşterea şi îngrijirea copilului, sens în care statul intervine şi acordă această indemnizaţie pentru sprijin fiind o formă mixtă de şi asistenţă socială.
Mai arată intimata că în cererea ce priveşte momentul acordării dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului în cuantum prev. la art.1 alin.1 şi art.2 din ordonanţa de urgenţă , aşa cum a fost acesta modificat prin Legea nr.239/2009 şi respectiv Legea nr.240/2009 acesta a fost expres stabilit prin HG nr.1016/2009 publicată în Monitorul Oficial nr.655 din 2 octombrie 2009 ca începând cu data intrării în vigoare a prevederilor acestor legi. Raportat la dispoziţiile art.11 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât legile modificatoare sus-menţionate au intrat în vigoare la data de 18.06.2009, se apreciază că la acest moment reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de o majorare cu 600 lei a cuantumului indemnizaţiei de creştere a celor doi copii născuţi la data de 27.01.2008 doar cu data de 18.06.2009, data de la care de altfel i s-a şi majorat cuantumul indemnizaţiei.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că la 27 ianuarie 2008 reclamanta a născut doi gemeni şi că apoi a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru care prin actul emis s-a stabilit că este îndreptăţită să primească o indemnizaţie de 600 lei.
Ulterior reclamanta s-a adresat pârâtei solicitând acordarea indemnizaţiei de 600 lei şi pentru cel de al doilea având în vedere că a născut doi copii şi nu a beneficiat de dreptul pentru cel de-al doilea.
La aceasta pârâta a răspuns susţinând că HG nr.1025/2006 defineşte termenul de naştere, norma instituită de acest act normativ este întărită şi de OUG nr.148/2005 iar în condiţiile ordonanţei se datorează o singură indemnizaţie.
Faţă de cele comunicate reclamanta a susţinut în faţa primei instanţe că reţinerile sunt greşite indemnizaţia acordându-se pentru fiecare copil, dispoziţiile OUG nr.148/2005 relevând aceasta dar şi practica.
Cele susţinute de reclamanta recurentă sunt întemeiate întrucât art. 6 alin 1 şi 4 din OUG nr. 148/2005 nu se referă expres la împrejurarea că, într-o astfel de situaţie, se acordă o singură indemnizaţie în cuantum de 600 lei lunar.
Din contră, analizând coroborat toate cele mai sus expuse, rezultă intenţia legiuitorului de a acorda această sumă pentru creşterea copilului, fiind evident că, atunci când în urma naşterii rezultă gemeni, premisa de la care se porneşte pentru stabilirea indemnizaţiei este diferită.
Mai mult, alin. 4 al art. 6 vine în sprijinul susţinerilor reclamantei, întrucât se referă la situaţia în care, în timpul concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, se naşte al doilea copil, măsura de protecţie instituită în acest caz fiind aceea a prelungirii corespunzătoare a concediului, chiar dacă se acordă în continuare doar cuantumul de 600 lei lunar.
Or, dacă în aceste condiţii legiuitorul a prevăzut remediul prelungirii concediului, este inechitabil ca, în situaţia reclamantei, să se susţină legalitatea măsurii de plată a aceleiaşi sume, fără a fi instituită o altă măsură de protecţie, care să ţină cont de realităţile unei familii cu 2 copii. În acelaşi sens sunt, de altfel, şi prev. art. 8 din H.G. nr. 1.025/2006, care au fost în mod greşit invocate de către prima instanţă pentru a justifica soluţia de respingere a acţiunii reclamantei.
De asemenea, se remarcă că distincţia susţinută de către pârâtă nu este prevăzută şi în situaţia reglementată de textul art. 5 alin. 2 şi art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, respectiv, teoretic, o familie ar putea să adopte/ia în plasament etc. simultan doi copii, iar pentru aceştia ar fi îndreptăţită la acordarea sumei de 1.200 lei lunar.
Din această perspectivă, este cel puţin ciudat ca părinţii fireşti ai gemenilor să nu fie trataţi cu aceeaşi unitate de măsură, motiv pentru care, prevederile art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 1.025/2006 vor fi înlăturate de către instanţă, întrucât este vorba despre un act normativ cu un rang inferior, fiind inadmisibil ca prin intermediul unor norme metodologice de aplicare a unui act normativ să se adauge la conţinutul acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea apreciază că prevederile textelor legale mai sus arătate trebuie interpretate în ansamblul lor, în sensul recunoaşterii dreptului de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului/copiilor, ca măsură concretă de protecţie socială, în favoarea persoanelor îndreptăţite, acordarea ei fiind condiţionată, în mod justificat, doar de cerinţa existenţei unei perioade contributive minime, condiţie îndeplinită în speţă.
Este relevantă, în acest sens, expunerea de motive ce se regăseşte în preambulul O.U.G. nr. 148/2005, conform căreia acest act a fost adoptat din necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, în scopul stimulării creşterii natalităţii şi diminuării fenomenului de abandon al copiilor…,
A susţinut reclamanta, în mod întemeiat, că este clară intenţia legiuitorului de a preveni inechităţi în legătură cu acordarea indemnizaţiei de creşterea copilului şi această intenţie a legiuitorului ar trebui să primeze atunci când se interpretează textele de lege la care s-a făcut referire mai sus. De altfel nu trebuie omis că aceasta a fost recunoscută întâi de practică apoi chia de legiuitor prin modificările aduse prin Legea nr.239/2009. Prin acest din urmă act normativ s-a recunoscut şi înlăturat neechitatea prin statuarea unui cuantum majorat al indemnizaţiei de 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi, multipleţi. Prin urmare dat fiind lipsa previzibilităţii OUG nr.148/2005 şi recunoaşterea ulterioară ca în situaţii similare să fie recunoscut diferit dreptul la indemnizaţie pentru copii dintr-o naştere gemelară.
Desigur se face trimitere de către pârâtă la decizia nr.937/2007 a . Această trimitere nu poate fi reţinută întrucât aceasta s-a pronunţat doar asupra compatibilităţii textului art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 cu prevederile constituţionale, respectiv art. 16, însă respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, nu poate fi opusă judecătorului fondului, în sensul în care ea ar trasa direcţii clare de aplicare şi interpretare a acestui articol.
Astfel, Curtea apreciază că este atributul său exclusiv să aplice legea în spiritul său, într-o manieră echitabilă, fără însă ca prin aceasta să constate o încălcare a prev. art. 16 din României, raportat la starea de fapt care a făcut deja obiectul analizei contenciosului de constituţionalitate, ci procedând la o analiză unitară şi coroborată a textelor legale mai sus redate.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 teza I C.pr.civ., recursul declarat va fi admis, cu consecinţa modificării sentinţei în sensul admiterii acţiunii introductive, conform dispozitivului.
