Verificarea modului în care autorităţile publice asigură accesul reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă la informaţii de interes public trebuie să se realizeze în strictă concordanţă cu prevederile Legii nr. 544/2001.
Inexistenţa actului de acreditare şi a unei dispoziţii emise de autoritatea publică competentă, ce funcţionează la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, prin care se susţine că acea acreditare a fost retrasă, nu îndreptăţea prima instanţă să asimileze o colaborare de fapt unui act de acreditare şi nici adresa prin care se aduce la cunoştinţă încetarea acelei colaborări cu un act valabil de retragere a acreditării, răstălmăcind, fără nici un suport probator şi de o manieră excesivă, termenii utilizaţi de redactorii adresei contestate.
Temei de drept: Legea nr. 544/2001, art. 18
Decizia nr. 1433/31.05.2012