Reclamanta S.E a chemat în judecată Primăria Slatina solicitând instanţei să constate că între părţi a intervenit vânzarea cumpărarea apartamentului locuit de reclamantă.
Motivând cererea reclamanta a susţinut că a încheiat contractul de vânzare – cumpărare a apartamentului în anul 1996 achitând un avans de 70.903 lei, în condiţiile stipulate în contract. În februarie 2002 a consemnat la C.E.C., prin judecătoresc, diferenţa de preţ, la dispoziţia pârâtei.
Ulterior reclamanta a solicitat citarea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului local Slatina solicitând să se constate, în contradictoriu cu acesta, calitatea reclamantei de proprietar cu privire la imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr.3102/ 25 aprilie 2002 Judecătoria Slatina a admis acţiunea reclamantei. A constatat că aceasta este proprietara apartamentului. Împotriva sentinţei a declarat apel Consiliul local Slatina şi primarul municipiului, invocând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul a fost admis de Tribunalul Olt prin decizia civilă nr.1115/ 13 noiembrie 2003. A fost schimbată sentinţa în sensul respingerii acţiunii.
Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 586- 590 Cod procedură civilă referitoare la oferta de plată şi consemnaţiuni, precum şi clauzele contractului de vânzare-cumpărare. S-a reţinut, ca stare de fapt, că în perioada 1996 – 2002 reclamanta nu a plătit nici o sumă de bani, deşi în contract se stipula ,, plata în rate”. Suma de 750.734 lei achitată prin consemnare la C.E.C. în anul 2002 este nesemnificativă în raport cu valoarea unei locuinţe cu două camere la nivelul acelui an.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând greşita aplicare a dispoziţiilor art.1294-1295 şi buna – credinţă în executarea obligaţiilor contractuale.
Recursul este fondat.
Vânzarea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător de îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi a preţului, deşi lucrul nu s-a predat şi preţul nu s-a plătit.
Consensualismul, ca modalitate de transmitere a dreptului de proprietate este consacrat în art.1294, 1295 Cod civil şi reprezintă regula în materia actelor de vânzare – cumpărare.
Prevederile legale menţionate sunt incidente şi în cauză. Dreptul de proprietate a fost transmis de la vânzător la cumpărător la data realizării acordului de voinţă, respectiv data încheierii contractului de vânzare – cumpărare câtă vreme în contract părţile nu au inclus o clauză privind transmiterea dreptului de proprietate la o dată ulterioară.
Modalitatea în care părţile s-au înţeles să-şi execute obligaţiile de predare a bunului, şi respectiv, de plată a preţului nu influenţează momentul transmiterii dreptului de proprietate.
În consecinţă, constatându-se întemeiate criticile formulate de recurenta – reclamantă, in baza art.312 raportat la art.304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi admis recursul.
