Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.3741/118/2009, reclamantii R.G. si R.E. au chemat în judecata pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata urmatoarelor sume: 95.000 Euro (corespunzatoare sumei de 402.800 lei, 1Euro=4,24 lei) reprezentând pretul de piata al imobilului dobândit prin contractul de vânzare-cumparare nr.27.180/30.09.1996; 9000 Euro (corespunzatoare sumei de 38.160 lei) reprezentând daune corespunzatoare prejudiciului cauzat reclamantilor de la data evacuarii din imobil, pentru lipsa de folosinta a bunului; 50.000 Euro daune morale (corespunzatoare sumei de 212.000 lei), constând în prejudiciul moral cauzat reclamantilor de pârât.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantii au aratat ca, la data de 30.09.1996, între ei si RAEDPP Constanta-administratorul pârâtului, s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare nr.27.180, prin care le-a fost vândut în temeiul Legii nr.112/1995 imobilul situat în Constanta, aleea B. nr.3, pe care îl ocupau în calitate de chiriasi.
Ulterior perfectarii contractului de vânzare-cumparare, reclamantii si RAEDPP Constanta au fost chemati în judecata de P.M. si P.L., în cadrul unei actiuni în revendicarea imobilului vândut. Prin sentinta civila nr.9443/03.06.2000 a Judecatoriei Constanta, ramasa definitiva prin decizia civila nr.1368/16.10.2000 a Curtii de Apel Constanta, aceasta actiune a fost admisa si reclamantii din prezenta cauza au fost obligati sa lase imobilul în deplina proprietate si linistita posesie numitilor P.M.si Pantâr Lucia, instantele apreciind ca titlul tertilor este mai bine caracterizat.
Au mai precizat reclamantii ca, dupa solutionarea irevocabila a revendicarii, au fost evacuati din apartamentul pe care îl posedau, în urma executarii silite pornite în baza sentintei civile mentionate mai sus în dosarul de nr.130/2007 al BEJ M.I. si finalizate în noiembrie 2007, pentru ca nu detin o alta locuinta, reclamantii au fost nevoiti sa închirieze un apartament cu o chirie de 350 Euro/luna, în care locuiesc si în prezent împreuna cu fiul lor, aflat în continuarea studiilor universitare.
S-a aratat ca, în toata aceasta perioada, pe fondul stresului determinat de litigiile în care au fost parti si al umilintelor la care au fost supusi, sanatatea reclamantilor a avut de suferit, în sensul ca s-au instalat afectiuni noi si s-au cronicizat cele deja existente, toate acestea conducând la suferinte fizice si psihice.
Fata de cele aratate, reclamantii au solicitat a se constata aplicabilitatea dispozitiilor Legii nr.10/2001, modificata prin Legea nr.1/2009, în sensul ca, fiind desfiintat printr-o actiune în revendicare titlul prin care, în calitate de chiriasi, au dobândit în mod valabil de la Statul Român un imobil în temeiul Legii nr.112/1995, sunt îndreptatiti la obtinerea de despagubiri.
Au aratat de asemenea ca, pârâtul fiind de rea credinta la momentul încheierii conventiei, sunt îndreptatiti la dezdaunare atât pentru prejudiciul produs prin lipsa de folosinta a imobilului a carui proprietate au pierdut-o, cât si pentru prejudiciul moral suferit.
În drept, au invocat disp.art.501 din Legea nr.10/2001, modificata prin Legea nr.1/2009, art.1073 Cod civil, art.1084 Cod civil., art.2 pct.b Cod pr. civila.
În probatiune, au depus, în copie, urmatoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumparare nr.27.180/30.09.1996, sentinta civila nr.1256/21.10.2003 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul nr.1256/2003, decizie civila nr.245/01.02.2000 a Tribunalului Constanta, decizii civile nr.1368/16 octombrie 2000 si nr.194/C/19 februarie 2001 ale Curtii de Apel Constanta, decizie civila nr.751/23 iunie 2004 a Curtii de Apel Constanta, proces verbal întocmit la data de 6 noiembrie 2007 în dosarul de executare nr. 130/2007 al BEJ M.I., contracte de închiriere nr.794144/14.11.2007 si nr.873569/24.03.2008, extrase din ziare locale, adeverinta nr.482/10.03.2009 eliberata de Ministerul Tineretului si Sportului-Clubul Sportiv „F”, certificat de nastere seria NZ nr.987003 din data de 17.07.2003, adeverinta nr.1980/09.10.2008 eliberata de Universitatea „Ovidius” din Constanta, acte medicale, contract de închiriere nr.876279/25.05.2008.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de exceptie, prescriptia dreptului la actiune si lipsa calitatii sale procesuale pasive.
În motivarea primei exceptii, a aratat ca, potrivit disp.art.1, 3 si 8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescriptie de 3 ani a început sa curga de la data pronuntarii hotarârii irevocabile în revendicare-16.10.2000 sau, cel mult, de la data pronuntarii hotarârii de evacuare-sentinta civila nr.13580/2003 a Judecatoriei Constanta, ramasa irevocabila prin decizia civila nr.711/2004 a Curtii de Apel Constanta. În aceste conditii, întrucât nu a operat nici un caz de întrerupere sau suspendare potrivit art.13-16 din Decretul nr.1958, a sustinut pârâtul ca termenul de prescriptie era împlinit la data formularii prezentei actiuni.
Referitor la exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, pârâtul a invocat disp.art.25 si art.37 din Decretul nr.31/1954 si pe cele ale art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicata, aratând ca restituirea valorii de piata a imobilului dobândit prin contracte de vânzare-cumparare încheiate în baza Legii nr.112/1995 si ulterior desfiintate prin hotarâri judecatoresti irevocabile se face potrivit legii de catre Ministerul Finantelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul Legii nr.112/1995, iar faptul ca statul este reprezentat în justitie de Ministerul Finantelor Publice nu înseamna ca cele doua entitati se confunda.
Pe fondul cauzei, în referire la pretentiile reclamantilor pentru lipsa de folosinta a imobilului, pârâtul a sustinut ca acestia nu au dovedit prin niciun mijloc de proba eventualele pagube suferite si ca nu se poate vorbi de o fapta ilicita, respectiv de neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a vreunei obligatii a Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice.
Prin încheierea de sedinta din data de 29.06.2009, instanta a respins exceptiile invocate de pârât.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, s-a avut în vedere ca, în raport de prevederile art.7 din Decretul nr.167/1958, potrivit carora „Prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita”, dreptul reclamantilor de a cere restituirea pretului de piata al imobilului dobândit prin contractul de vânzare-cumparare nr.27.180/30.09.1996 s-a nascut la data intrarii în vigoare a legii pe care se întemeiaza aceasta pretentie, respectiv Legea nr.1/2009 de modificare si completare a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr.63 din 03.02.2009 si intrata în vigoare la data de 06.02.2009.
În aceste conditii, termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958 nu era împlinit la data formularii cererii de chemare în judecata-03.04.2009.
Nici în privinta celorlalte pretentii formulate de reclamanti nu era împlinit termenul de prescriptie de 3 ani la momentul introducerii cererii, deoarece dreptul la actiune s-a nascut la data când acestia au pierdut efectiv posesia imobilului, prin finalizarea executarii silite pornite împotriva lor de fostii proprietari-6.11.2007, conform procesului verbal întocmit de BEJ M.I. în dosarul de executare nr.130/2007. Numai din acest moment se poate vorbi de un interes nascut si actual al reclamantilor în a pretinde despagubiri morale si despagubiri materiale pentru lipsa de folosinta a imobilului.
Prin sentinta civila nr.271/18.02.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis în parte actiunea promovata de reclamantii R.G. si R.E.si a fost obligat pârâtul Statul român prin Ministerul Finantelor Publice la plata urmatoarelor sume, cu titlu de despagubire pentru reclamanti:
– 63.093 euro reprezentând valoarea de piata a imobilului situat în Constanta, aleea Brânduselor nr. 3, bl. Z2, sc.D, ap. 56;
– 7.800 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a apartamentului sus-mentionat , începând din noiembrie 2007;
– 10.000 euro cu titlu de daune morale, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua platii.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretentii ale reclamantilor.
Conform art. 274 Cod pr. civila a fost obligat pârâtul sa achite reclamantilor suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu expert).
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca în cauza sunt aplicabile disp.art. 501 din Legea 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009, norme cu caracter special si cu un dublu scop, reparatoriu si de protectie, prin conferirea posibilitatii tuturor titularilor de contracte de vânzare-cumparare încheiate în temeiul Legii 112/1995 desfiintate prin hotarâri judecatoresti irevocabile, de a obtine restituirea pretului actualizat, respectiv a valorii de piata a imobilelor, dupa caz.
S-a mai retinut ca prin admiterea actiunii în revendicare formulata de fostii proprietari, deposedati abuziv de stat, au fost anulate definitiv efectele juridice ale contractului de vânzare-cumparare prin care chiriasii R.G.si R.E.se legitimau ca proprietari, fara sa se fi retinut încalcarea dispozitiilor legale la momentul încheierii acestui contract.
În raport de disp.art. 501 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 modificata si de jurisprudenta CEDO în materia protectiei dreptului de proprietate, s-a retinut ca reclamantii sunt îndreptatiti sa obtina de la Statul Român prin, Ministerul Finantelor, acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a pierderii dreptului de proprietate. Acest prejudiciu se traduce, potrivit legii, în pretul de piata al imobilului cumparat în baza Legii 112/1995, pret care, în aplicarea disp.art. 2 alin.(2) al aceluiasi articol, a fost stabilit prin expertiza efectuata în cauza de expert M.S., conform standardelor internationale de evaluare la suma de 63.093 euro.
S-a mai retinut ca în conditiile în care Statul Român, care a preluat abuziv imobilul în litigiu de la fostul proprietar si ulterior l-a vândut chiriasilor, nu a actionat la timp si în mod coerent pentru protejarea cumparatorilor care au pierdut dreptul de proprietate, prin plata catre acestia a unei indemnizatii corespunzatoare pretului locuintei, se face raspunzator, în conditiile art. 998-999 Cod civil, de prejudiciul suferit de reclamanti prin lipsa de folosinta a imobilului, dupa data executarii silite a hotarârii pronuntate în revendicare – 09.11.2007.
Referitor la daunele morale, Tribunalul Constanta a retinut ca penstru suferintele fizice si psihice înregistrate de reclamanti ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra locuintei cumparate în temeiul Legii 112/1995, acestia sunt îndreptatiti sa primeasca suma de 10.000 euro, în echivalent în lei la data platii.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel pârâtul Statul Român care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
1. Instanta de fond în mod gresit a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Român, hotarârea fiind pronuntata cu încalcarea art. 25 din Decretul nr. 31/1954 si ale art. 50 alin.(3) din Legea 10/2001, republicata, conform carora restituirea valorii de piata a imobilului dobândit prin contract de vânzare-cumparare cu RAEDPP Constanta, cu eludarea Legii 112/1995, si care a fost ulterior desfiintat prin hotarâre judecatoreasca se face de catre Ministerul Finantelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 din Legea 112/1995 si nu de catre Statul Român.
2. Instanta de fond a solutionat în mod gresit exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor apreciind ca dreptul reclamantilor la actiune s-a nascut la data intrarii în vigoare a Legii nr. 1/2009.
Întrucât reclamantii afirma un drept de creanta ce decurge din principiile raspunderii civile delictuale, ca urmare a preluarii bunurilor de catre autoritati, actiunea lor era supusa termenului legal de prescriptie. Conform art. 1, 3 si 8 alin.(1) din Decr. nr. 167/1958 termenul de prescriptie a început sa curga de la data când cel pagubit a cunoscut ca imobilul a fost restituit proprietarilor, de la aceasta data nascându-se dreptul la actiune în despagubire al reclamantilor. În speta data la care reclamantii au cunoscut paguba înregistrata ca urmare a faptului ca au fost evinsi de fostul proprietar a fost data ramânerii irevocabile a hotarârii judecatoresti pronuntate în revendicare – sentinta civila nr. 13580/2003 a Judecatoriei Constanta, irevocabila prin decizia civila nr. 711/2004 a Curtii de Apel Constanta.
3. Pe fondul cererii, apelantul pârât sustine ca hotarârea Tribunalului Constanta este nelegala si netemeinica si sub aspectul modalitatii de solutionare a capetelor de cerere de vizau acordarea de despagubiri pentru lipsa de folosinta a locuintei si a daunelor morale. Pârâtul a sustinut ca reclamantii, dupa admiterea actiunii în revendicare, s-au bucurat de protectia OUG nr. 40/1999, au continuat sa locuiasca în imobil o perioada de 5 ani, fara chirie, iar contravaloarea lipsei de folosinta a locuintei dupa anul 2007 nu poate fi suportata de pârât, reclamantii nefacând dovada vreunei fapte ilicite savârsite de pârât, care sa justifice antrenarea raspunderii statului pentru prejudiciul suferit de reclamanti.
4. În ceea ce priveste suma de 63.093 euro acordata reclamantilor cu titlu de despagubire, reprezentând valoarea de circulatie a imobilului de care au fost evinsi de reclamanti, se sustine ca este exagerat de mare si nu corespunde valorii de piata a locuintei la momentul pronuntarii sentintei stiut fiind faptul ca piata imobiliara a înregistrat cu a doua jumatate a anului 2009 o scadere cu 40%.
Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport de criticile apelantului pârât Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, Curtea constata urmatoarele:
1. Critica apelantului pârât ce vizeaza modalitatea de solutionare a exceptiei procesuale pasive se retine a fi vadit nefondata si urmeaza a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati între persoana pârâtului si cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic dedus judecatii.
Reclamantul fiind cel care porneste actiunea, este tinut sa justifice atât calitatea procesuala activa, cât si pe cea pasiva, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiaza pretentia sa.
În raport de obiectul actiunii reclamantilor – angajarea raspunderii vânzatorului prin evictiune totala – Curtea retine ca prima instanta a retinut în mod judicios ca pârâtul Statul Român are calitate procesuala pasiva.
CEDO a statuat în jurisprudenta sa ca titlu de proprietate al subdobânditorului de buna-credinta constituit în baza Legii nr. 112/1995 si validat în dreptul intern printr-o hotarâre irevocabila, este protejat prin art. 1 Protocolul 1 la Conventia Europeana (cauza Raicu împotriva României – hot. din 19.10.2006).
Diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate, astfel încât, persoanele care si-au dobândit bunurile cu buna-credinta sa nu fie aduse în situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat în trecut aceste bunuri (în acest sens, cauza Pincova si Pine contra Republica Ceha – hot.nr.365/1997).
Orice masura care interfereaza cu dreptul la „pasnica folosire” a proprietatii trebuie sa gaseasca un echilibru corect între cererile interesului general al comunitatii si necesitatile de protejare ale drepturilor fundamentale ale individului. Este necesar sa existe o relatie rezonabila de proportionalitate între mijloacele angajate si scopul urmarit a fi realizat de orice masura de deposedare a unei persoane, statul fiind responsabil de realizarea acestei relatii de proportionalitate.
De asemenea art. 1337 dispune ca vânzatorul este de drept obligat sa garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vândut, iar art. 511 din Legea 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009, reprezinta o aplicatie a institutiei raspunderii pentru evictiune într-un domeniu particular – cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6.03.1945-11.12.1989 si înstrainate de stat unor chiriasi de buna-credinta în baza Legii 112/1995.
Prin Legea nr. 112/1995 statul a înteles sa dispuna de locuintele detinute în patrimoniul sau în anul 1995, într-un anumit context social, vânzarea fiind facuta la preturi interioare valorii de piata a locuintelor înstrainate. Aceste dispozitii legale au constituit masuri de politica sociala, asupra oportunitatii lor numai statul putând aprecia.
În speta se retine ca raportul juridic ce rezulta din contractul de vânzare-cumparare nr. 27.180/30.09.1996 s-a legat între Statul Român, în calitate de vânzator si reclamantii R.G.si R.E., în calitate de cumparatori, situatie în care obligatia de garantie pentru evictiune incumba Statului Român.
Disp.art. 13 alin.(6) din Legea 112/1995 nu fac decât sa arate ca despagubirile acordate fostilor se acorda dintr-un fond extrabugetar, constituit la dispozitia Ministerului de Finante. De asemenea art. 50 alin.(3) din Legea 10/2001 arata ca, în ipoteza în care chiriasul cumparator a fost evins, restituirea pretului sau a valorii de circulatie a imobilului, dupa caz, se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.(6) din Legea nr. 112/1995 cu modificarile ulterioare. Acest lucru nu echivaleaza însa cu faptul ca Ministerul Economiei si Finantelor are calitate procesuala pasiva în astfel de cereri, el este un simplu reprezentant al statului, singurul responsabil pentru evictiunea chiriasului cumparator al unui apartament dobândit în temeiul art. 9 din Legea 112/1995.
Ori, în speta, se retine ca vânzatorul locuintei a fost Statul Român, care a înstrainat locuinta închiriata, prin intermediul unui mandatar legal – R.A.E.D.P.P. Constanta, unitate specializata în administrarea si vânzarea locuintelor ce faceau parte din fondul locativ de stat.
Pentru considerentele expuse, se va retine ca prima instanta a solutionat în mod judicios exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Român, criticile apelantului, sub acest aspect, urmând a fi respinse ca nefondate.
2. curtea retine a fi fondata critica apelantului pârât ce vizeaza modalitatea de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor pentru obtinerea pretului de circulatie a locuintei situate în Constanta, aleea B. nr. 3.
Exceptia de prescriptie a dreptului la actiune constituie o exceptie de fond.
În speta, reclamantii în calitate de chiriasi cumparatori ai imobilului situat în Constanta, aleea B. nr. 3, au fost evinsi în cadrul unei actiune în revendicare de catre fostii proprietari ai imobilului, deposedati abuziv de stat în perioada 06.03.1945-22.12.1989.
Actiunea ce vizeaza angajarea raspunderii vânzatorului – Statul Român în speta – pentru evictiune totala este o actiune cu caracter patrimonial, supusa termenului general de prescriptie de 3 ani, conf. art. 3 din Decr. nr. 167/1958.
Referitor la momentul la care începe sa curga acest termen, Curtea retine ca în cauza sunt incidente disp.art. 8 alin.(2) din Decr. nr. 167/1958.
Domeniul de aplicare a regulii înscrisa în art. 8 Decr. 167/1958 este foarte extins, el acoperind practic, atât ipoteza raspunderii civile delictuale cât si pe cea a raspunderii contractuale.
Asa cum prevede expres art. 8 alin.(2) din decret, regula privind începutul prescriptiei extinctive se aplica în mod corespunzator si actiunii izvorâte din îmbogatirea fara justa cauza ori fara temei legitim, cunoscuta sub denumirea de de actio de in rem verso. Prin urmare, dreptul la actiune într-o pricina ce are ca temei juridic îmbogatirea fara justa cauza este momentul în care cel care si-a diminuat patrimoniul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca pe cel care a beneficiat de marirea patrimoniului lui, în speta acest moment fiind acela în care hotarârea prin care reclamantii au fost evinsi total de catre proprietari, a ramas irevocabila.
În cauza se retine ca prin sentinta civila nr. 9443/3.06.1999 Judecatoria Constanta a admis actiunea în revendicare formulata de P.M.si P.L. în contradictoriu cu pârâtii R.G.si R.E. (reclamanti în prezenta cauza) si a obligat pârâtii sa lase reclamantilor în deplina proprietate si netulburata posesie imobilul situat în Constanta aleea B. nr. 3, jud. Constanta, instanta de fond retinând ca titlul exhibat de reclamanti era mai bine caracterizat decât contractul de vânzare-cumparare 27.180/1996 exhibat de chiriasii cumparatori R.G.si R.E. Aceasta solutie a ramas irevocabila prin decizia civila nr. 1368/16.10.2000 a Curtii de Apel Constanta.
Prin urmare, data la care chiriasii cumparatori – evinsi în actiunea în revendicare de catre fostii proprietari ai locuintei dobândite în temeiul Legii 112/1995 – au cunoscut atât micsorarea irevocabila a patrimoniului lor, cât si îmbogatirea pârâtului vânzator – Statul Român, care este tinut sa îi garanteze pentru evictiune – este data ramânerii irevocabile a sentintei civile nr. 9443/1999 a Judecatoriei Constanta, respectiv 15.10.2000.
Se retine ca începând cu acest moment s-a statuat cu autoritate de lucru judecat ca cei doi chiriasi cumparatori nu justifica un drept de proprietate preferabil celui exhibat de reclamantii P., actul lor de vânzare-cumparare fiind ineficient în raport de titlul fostilor proprietari, privati abuziv de proprietatea lor prin masurile dispuse de Statul Român în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989.
În jurisprudenta sa, Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca „odata ce a fost însa constatata ineficienta actului juridic, se naste dreptul de a cere restabilirea situatiei anterioare încheierii actului, ca, de exemplu, dreptul la restituirea sumei de bani platita ca pret… Dreptul la restituirea sumei are caracter personal, iar actiunea care îl sanctioneaza, având de asemenea un caracter personal, este supusa prescriptiei extinctive de trei ani” (T.S. sentinta civila nr. 785/1978, în M. Nicolae, Tratat de prescriptie extinctiva, pag. 533).
Ulterior solutionarii irevocabile a actiunii în revendicare, reclamantii R.G. si R.E. au continuat sa locuiasca în imobil nu în calitate de proprietari ai locuintei, ci în calitate de chiriasi, conform OUG nr. 40/1999, act normativ care a prevazut masuri de protectie sociala pentru chiriasii cumparatori ai locuintelor dobândite conform Legii 112/1995, evinsi de adevaratii proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989.
Lasarea locatarilor sa foloseasca în continuare imobilul nu înseamna imposibilitatea acestora de a actiona si nici imposibilitatea cunoasterii prejudiciului si a celui care datoreaza reparatia lui, astfel ca aceasta situatie nu a fost de natura sa întrerupa cursul prescriptiei.
De retinut ca reclamantii au fost evinsi printr-o actiune în revendicare, solutionata irevocabil anterior adoptarii Legii nr. 10/2001, iar angajarea raspunderii vânzatorului – Statul Român – pentru evictiune se putea realiza în temeiul art. 1337-1341 Cod civil si al art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Art. 1337 Cod civil dispune ca vânzatorul este de drept obligat sa garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vândut, cumparatorul evins având dreptul sa ceara vânzatorului restituirea pretului (art. 1341 cod civil), restituirea fructelor, spezele de proces, spezele vânzarii-cumpararii si daune interese.
Dispozitiile art. 511 din Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 1/2009, nu fac decât sa aplice institutia raspunderii extinctive (reglementata de disp.art. 1337-1341 Cod civil) într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6.03.1945-22.12.1989 si înstrainate unor chiriasi de buna-credinta în baza Legii 112/1995.
Se retine ca prin Legea nr. 1/2009 legiuitorul nu a dispus repunerea chiriasilor cumparatori – evinsi de dreptul de proprietate prin hotarâri irevocabile de catre fostii proprietari – în termenul de prescriptie pentru promovarea actio de in rem verso, ci a extins numai limita în care urmeaza a fi facuta dezdaunarea.
Astfel, în timp ce art. 50 alin.(2) din Legea 10/2001 prevedea ca despagubirea fostilor chiriasi cumparatori, ale caror titluri de proprietate au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti irevocabile este limitata la pretul de cumparare, actualizat cu indicele de inflatie la data platii, art. II pct. 18 din Legea 1/2009 a prevazut ca proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumparare încheiate cu respectarea Legii 112/1995, au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
Art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009 nu instituie un nou termen de prescriptie si nici nu înlatura disp.art. 8 alin.(2) din Decr. nr. 167/1958, care ramân deplin aplicabile în cauza, ci doar extinde limitele în care se realizeaza despagubirea chiriasilor de buna-credinta la încheierea contractelor de vânzare-cumparare conform Legii 112/1995 si care au fost ulterior evinsi prin hotarâri judecatoresti irevocabile.
Practic legiuitorul român si adaptat legislatia în materia raspunderii pentru evictiune – întinderea despagubirii acordate tertului subdobânditor de buna-credinta, evins de fostul proprietar al locuintei, preluate abuziv de stat – la jurisprudenta CEDO. Aceasta a statuat ca „este încalcat dreptul de proprietate al reclamantilor atunci când acestia sunt obligati sa restituie un bun ce a apartinut unui proprietar deposedat de stat, prin preluarea în temeiul unor dispozitii legale adoptate de fosta putere comunista inaugurata în tara, care a obtinut în justitie retrocedarea lui în urma adoptarii unor norme reparatorii de catre noua putere, daca actualii proprietari care au cumparat acel bun cu buna-credinta au primit o indemnizatie la valoarea la care l-au cumparat si nu la valoarea lui actuala” (CEDO, 5.11.2002, cauza Pincova si Pine contra Republica Ceha; cauza Raicu împotriva României, hot. din 19.10.2006).
Curtea Europeana a retinut ca hotarârile sale nu au numai rolul de a solutiona cauzele cu care este sesizata ci si pe acela ca, pe un plan mai larg, sa salvgardeze si sa dezvolte normele Conventiei, contribuind astfel la respectarea de catre state a angajamentelor pe care si le-au asumat, în calitate de parti contractante ( hot. din 18.01.1978, cauza Irlanda contra Regatului Unit).
Prin urmare, Legea nr. 1/2009 nu reglementeaza un nou moment de începere a cursului termenului de prescriptie, noutatea pe care o aduce vizând exclusiv limitele în care se realizeaza dezdaunarea chiriasului cumparator, de catre stat, în cadrul raspunderii pentru evictiune totala. Disp.art. 8 alin.(2) din Decr. 167/1958 ramân deplin aplicabile, în sensul ca termenul de prescriptie pentru restituirea pretului vânzarii, a fructelor, a daunelor-interese, începe sa curga de la data la care chiriasul cumparator a cunoscut atât micsorarea patrimoniului sau, cât si pe cel care s-a îmbogatit în detrimentul sau, în speta Statul român care a beneficiat de pretul locuintei, desi nu a avut calitatea de proprietar legal al locuintei la momentul înstrainarii catre chiriasii reclamanti.
Cum în cauza reclamantii au luat cunostinta de micsorarea patrimoniului lor si respectiv de îmbogatirea fara just temei a pârâtului Statul român la momentul ramânerii irevocabile a sentintei civile nr. 9443/3.06.1999 a Judecatoriei Constanta, respectiv la data de 16.10.2000 (data pronuntarii deciziei civile nr. 1368/2000 a Curtii de Apel Constanta) conform art. 8 alin.(2) din Decr. nr. 167/1958, termenul de prescriptie de trei ani a început sa curga de la aceasta data. Cum reclamantii nu au facut dovada existentei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescriptiei, conf. art. 12 si art. 16 din Decr. 167/1958, se constata ca la data formularii actiunii – 03.04.2009 – termenul de prescriptiei de trei ani se împlinise.
În raport de aceste considerente se retine ca exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru cererea ce vizeaza restituirea valorii de circulatie a locuintei în litigiu este fondata si urmeaza a fi admisa.
3. Se retin a fi fondate si criticile ce vizeaza obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 7.800 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului începând cu luna noiembrie 2007 si la 10.000 euro cu titlu de daune morale.
Instanta de fond a retinut în mod gresit ca pârâtul, în temeiul disp.art. 998-999 Cod civil raspunde pentru prejudiciul suferit de reclamanti prin lipsa de folosinta a imobilului, dupa executarea silita desavârsita la solicitarea proprietarilor mobilului, respectiv dupa data de 06.11.2007.
Obligatia de garantei pentru evictiune ce incumba vânzatorului îsi are cauza în contractul de vânzare-cumparare nr. 27.180/1996, iar în conditiile în care reclamantii au fost evinsi total de un tert, care era proprietarul bunului revendicat, raspunderea statului vânzator nu poate fi angajata pe plan delictual, afara de situatia în care fapta cauzatoare de prejudicii nu a avut caracter penal – ceea ce nu este cazul în speta.
Raspunderea contractuala este o raspundere cu caracter special în raport de raspunderea delictuala, care reprezinta dreptul comun, iar partea prejudiciata de un cocontractant poate obtine despagubiri numai în baza si în limitele stabilite prin contract, care reprezinta legea partilor, cu exceptia situatiei expuse mai sus – încalcarea obligatiilor contractuale ar constitui o infractiune.
Prin urmare, raspunderea statului vânzator fata de reclamanti putea fi angajata exclusiv în temeiul art. 1336 Cod civil si în particular, în temeiul Legii 10/2001, limitele raspunderii fiind prevazute expres de lege.
Se retine ca Legea nr. 10/2001 limiteaza despagubirea datorata chiriasului cumparator evins exclusiv la valoarea de piata a locuintei dobândite conform legii 112/1995 sau, pretul reactualizat de cumparare a locuintei, dupa cum contractul a fost încheiat, cu încalcarea/ respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995.
Conform disp.art. 1341 – 1346 Cod civil, pe lânga pretul platit, cumparatorul evins mai are dreptul sa primeasca de la vânzator, în cadrul raspunderii pentru evictiune, valoarea fructelor pe care a fost obligat sa le restituie tertului evingator (art. 1341 pct. 2 Cod civil), restituirea cheltuielilor de judecata si spezele vânzarii si daune-interese în care se includ: diferenta între pret si sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului si data producerii evictiunii; cheltuielile necesare si utile, iar daca vânzatorul a fost de rea-credinta, chiar si cheltuielile voluptorii (facute în scop de lux sau de placere).
Se retine ca textul de lege este limitativ, iar contravaloarea folosintei locuintei începând cu anul 2007 (la un interval de 7 ani de la data la care s-a produs evictiunea) nu intra în sfera disp. art. 1341 pct. 4 Cod civil, garantia pentru evictiune neacoperind si lipsa de folosinta pentru viitor a locuintei restituite fostilor proprietari, respectiv chiria ce se va plati în viitor de chiriasul evins pentru asigurarea unei locuinte corespunzatoare.
De altfel se retine ca în temeiul OUG nr. 40/1999 reclamantii au beneficiat de dreptul de a locui în imobilul dobândit conform Legii 112/1995, timp de cinci ani, si nu au înteles sa plateasca actualului proprietar chiria datorata, legislatia adoptata de legiuitor în domeniul protectiei chiriasilor urmarind tocmai garantarea unei locuinte pentru chiriasii cumparatori evinsi de adevaratii proprietari pentru o perioada de cinci ani, interval de timp în care acestia îsi puteau achizitiona o alta locuinta, statului neincumbându-i obligatia de a asigura chiriasilor locuinte proprietate personala si nici aceea de a suporta chiria pentru locuintele închiriate de la terti.
Aceste considerente îsi mentin valabilitatea si în legatura cu pretentiile reclamantilor cu privire la acordarea de daune morale, pasivitatea reclamantilor, care nu au solicitat în termenul de prescriptie restituirea pretului vânzarii si a sporului de valoare a imobilului dobândit între data încheierii contractului de vânzare-cumparare 27180/1996 si data evictiunii (anul 2000) nefiind imputabila pârâtului Statul Român.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod pr. civila se va admite apelul pârâtului Statul Român si se va schimba în parte sentinta apelata în sensul ca se vor respinge ca prescrise pretentiile reclamantilor ce vizeaza obligarea pârâtului la plata valorii de circulatie a imobilului în litigiu, ca urmare a intervenirii prescriptiei dreptului la actiune.
Respinge ca nefondate capetele de cerere ce vizeaza plata contravalorii lipsei de folosinta a locuintei începând cu luna noiembrie 2007 si plata daunelor morale.
Mentine restul dispozitiilor sentintei.
