SENTINŢA CIVILĂ NR.3068
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011
INSTANŢA
Deliberând, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.05.2011, reclamantul C.I., domiciliat în Călimăneşti, jud. Vâlcea, a chemat în judecată pe pârâta S. M., cu domiciliul în Rm.Vâlcea, jud. Vâlcea, solicitând ca în temeiul art. 184 Cod proc.civilă şi al deciziei XV/21.11.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se dispună desfiinţarea de către instanţă a înscrisului intitulat Raport de expertiză tehnică întocmit în dosarul 1/198/2008 al Judecătoriei Brezoi ca fiind fals şi neconform cu realitatea.
Reclamantul a precizat că plângerea penală pe care a formulat-o împotriva expertului S. M. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă a primit rezoluţia de scoatere de sub urmărirea penală în dosarul 922/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi la data de 23.03.2011.
Reclamantul a expus un istoric al împrejurărilor care au făcut ca pârâta să fie numită expert tehnic în dosarul 1/198/2008, deşi nu era şi nu este autorizată pentru efectuarea de expertize de evaluare a imobilelor.
În motivarea cererii sale, în esenţă, reclamantul a susţinut că raportul de expertiză tehnică întocmit de pârâtă în acel dosar conţine aspecte nereale, false, legate de determinarea contravalorii lipsei de folosinţă în sumă de 55.776 lei pentru un teren în suprafaţă de 59,59 mp, sumă menită să-l favorizeze pe reclamantul din dosarul respectiv, D. N., deşi acesta nici măcar nu are acte de proprietate pe acel teren.
A mai susţinut reclamantul că în baza acestui Raport de expertiză nereal întocmit de pârâta S. M. a fost obligat să plătească suma de 55.776 lei şi cheltuieli de judecată, fiind în prezent executat silit pentru această sumă, ceea ce face ca raportul cu pricina să poată fi socotit ca fiind esenţial în soluţionarea pricinii.
Reclamantul şi-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 184 Cod proc.civilă şi a depus copie de pe înscrisuri în susţinerea acesteia (filele 6-45).
Legal citată, pârâta S. M. a formulat întâmpinare (filele 54-57), solicitând să se respingă cererea reclamantului, ca inadmisibilă.
A susţinut pârâta – în esenţă – că procedura falsului reglementată de art. 180-184 Cod proc. Civilă se foloseşte în cazul înscrisurilor autentice ori sub semnătură privată defăimate ca fiind false într-un litigiu aflat pe rolul instanţei învestită cu soluţionarea cauzei; aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi au în vedere numai situaţia în care partea s-ar înscrie în fals împotriva unui înscris depus într-un litigiu pendinte – cercetarea falsului pe cale incidentală de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii.
Numai când instanţa penală nu poate judeca falsul deoarece autorul acestuia nu a fost descoperit, sau în cazurile în care acţiunea penală s-a stins prin decesul autorului falsului, prin prescripţie sau prin amnistie, falsul va fi cercetat şi stabilit de însăşi instanţa civilă prin orice mijloc de probă.
Este contrar dispoziţiilor imperative ale legii ca procedura falsului să fie folosită într-o cauză soluţionată irevocabil (respectiv decizia civilă 864/11.06.2009 opozabilă reclamantului) şi este, de asemenea inadmisibil ca, pe cale principală o instanţă civilă să cenzureze un mijloc de probă administrat într-o cauză trecută în puterea lucrului judecat în altă modalitate decât în căile de atac ordinare şi extraordinare, a mai susţinut pârâta în apărare.
Prin încheierea de şedinţă din 19.10.2011 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispoziţiilor art. 244 pct.2 cod proc.civilă, până la soluţionarea irevocabilă a plângerii penale formulate de reclamant împotriva pârâtei.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 23.11.2011.
Instanţa, analizând cererea formulată în mod prioritar sub aspectul inadmisibilităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare, constată şi reţine următoarele:
Acţiunea civilă reprezintă un mijloc legal prin care o persoană solicită instanţei judecătoreşti fie recunoaşterea dreptului său, fie realizarea acestui drept, prin încetarea piedicilor puse în exercitarea lui de o altă persoană sau printr-o despăgubire corespunzătoare.
În ceea ce priveşte cercetarea şi stabilirea falsului unui înscris, în actuala reglementare procesuală aceasta este atributul organelor de urmărire penală şi al instanţei de judecată penală, astfel cum prevede art. 183 Cod proc.civilă.
Dispoziţiile art. 184 Cod proc.civilă, invocate de reclamant drept temei de drept al cererii sale, stipulează: „Când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă”.
În speţa dedusă judecăţii există însă o particularitate dată de faptul că reclamantul încearcă pe calea procedurii falsului să cenzureze un mijloc de probă administrat într-o cauză trecută în puterea lucrului judecat, ceea ce este contrar dispoziţiilor imperative ale legii şi principiului autorităţii lucrului judecat (art. 1201 şi art. 166 Cod proc.civilă) şi face ca cererea reclamantului să fie inadmisibilă.
Instanţa va reţine că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. XV/2005 pronunţată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţii care au în vedere „desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală sau printr-o soluţie de netrimitere în judecată adoptată de procuror”, deoarece în cauza de faţă ceea ce se doreşte a fi desfiinţat nu este un înscris falsificat, ci o expertiză tehnică dintr-un litigiu intrat în puterea lucrului judecat, adică un mijloc de probă.
Or, raportul de expertiza – mijloc de probă este un act de procedură ce poate fi anulat numai în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 105-106 Cod proc.civilă de către însăşi instanţa civilă care a administrat această probă, iar nu ulterior, pe cale principală într-un alt litigiu civil.
Având în vedere cele anterior arătate, instanţa urmează să respingă cererea reclamantului, ca inadmisibilă.
??
??
??
??
1
