Acţiune având ca obiect anularea documentaţiei cadastrale Carte Funciară


In motivarea acţiunii a arătat că în baza sentinţei civile nr. 300/1992 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin pronunţată în dosarul nr. 3491/1991 a dobândit cu titlu de proprietate prin ieşire din indiviziune suprafaţa de 3905 mp situată în Orşova în punctul „Izlaz Sudoame”.

Ulterior, în urma efectuării de către pârâte a documentaţiei cadastrale, la nr. 128 sunt trecute suprafeţele de 402 mp şi 674 mp pentru pârâte, care totalizează o suprafaţă de 1076 mp ce se suprapune pe suprafaţa de 3905 mp pe care o deţine reclamantul.

A formulat plângere penală pentru tulburare de posesie, deoarece cele două pârâte au încercat să delimiteze această suprafaţă de teren.

A solicitat anularea documentaţiei cadastrale nr. 128 care priveşte suprafaţa totală de 1076 mp compusă din două corpuri, 402 mp şi respectiv 674 mp care se suprapun pe suprafaţa de 3095 mp ce aparţine reclamantului.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 50 ind.1 şi urm. ‚din Legea 7/1996.

In dovedirea acţiunii a depus referatul nr.528/19.05.2010, cerere anulare număr cadastral, plan general de dezmembrare, plan amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, schiţa, sentinţa civilă nr. 300/22.01.1992, extras de carte funciară pentru informare, rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, 2 declaraţii.

La solicitarea instanţei, reclamantul a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, precizare de acţiune prin care a arătat că solicită doar anularea documentaţiei cadastrale în baza art. 55 coroborat cu art. 37 din Legea 7/1996, pentru a se putea face ulterior rectificarea în Cartea Funciară şi pentru opozabilitate.

A fost depusă la dosar, prin serviciul registratură de Biroul de şi Publicitate Imobiliară Orşova adresa nr. 1798/06.04.2011.

Analizând actele si lucrările dosarului instanţa retine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 300 din 22.01.1992 s-a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafaţă de 8632 mp situat în punctul „Sudoame” de pe raza localităţii Orşova şi înscris în cartea funciară a comunei Jupalnicul Vechi la nr. 843 şi s-a atribuit numiţilor U.I., U.M. şi T.D. suprafaţa de 3905 mp, iar numiţilor C.G, H.M., M.R, T.S., V.A. restul de 5325 mp.

Ulterior, prin contract de , reclamantul U.I.C. a dobândit cota întreagă de proprietate asupra suprafeţei de 3905 mp şi a intabulat dreptul de proprietate în Cartea funciară nr. 50657 a mun. Orşova. Reclamantul nu a solicitat întocmirea vreunei documentaţii cadastrale pentru acest imobil.

Imobilul teren în suprafaţă de 1076 mp, cu numărul cadastral 128, cu privire la care se solicită anularea documentaţiei cadastrale este înscris în Cartea funciară nr. 126/N a localităţii Orşova în favoarea pârâtelor H.M. şi M.R. Imobilul a rezultat în urma dezmembrării şi a partajului voluntar în baza documentaţiei plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil înregistrată sub nr. 11161/25.10.2006 la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi şi a actului de dezmembrare şi partaj voluntar autentificat sub nr. 2291/07.08.2007 de BNP D.O.

Instanţa va respinge cererea pentru următoarele argumente.

Nulitatea, indiferent dacă este absolută sau relativă, sancţionează actele juridice încheiate cu încălcarea sau neobservarea normelor legale. Actul juridic este o manifestare de voinţă a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice, săvârşite în scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice civile care, pentru a fi valabil trebuie să conţină elementele esenţiale prevăzute de art. 948 din Codul civil, respectiv capacitatea de a contracta, consimţământul valabil exprimat al părţii care se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită. Un act juridic încheiat cu încălcare vreuneia din aceste cerinţe se sancţionează cu nulitatea.

Documentaţiile cadastrale sunt documente tehnice prin care se identifică, se măsoară şi se descriu imobilele, în vederea înscrierii în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice privitoare la acestea ( Legea 7/1996 art. 9-16 coroborat cu Ordinul nr. 634/13.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului privind documentaţiile cadastrale, art. 1, 11 şi art. 2).

Or, având în vedere obiectul şi scopul declarat de lege al lucrărilor cadastrale în general, al documentaţiilor cadastrale în special – ca acte de constatare a situaţiei reale din teren, acestea nu îndeplinesc condiţiile de valabilitate ale unui act juridic civil pentru a fi sancţionate cu nulitatea.

Pe de altă parte, instanţa reţine că în ipoteza în care dincolo de ceea ce se pretinde, în realitate se invocă ocuparea unei suprafeţe de teren de către proprietarul vecin înscris în Cartea funciară, pentru realizarea dreptului pretins, partea interesată are calea acţiunii reale petitorii, deoarece dreptul de proprietate beneficiază de ocrotire juridică indiferent de întinderea imobilului înscrisă în Cartea funciară, reflectată de documentaţia cadastrală, dat fiind că, potrivit art. 32 lit. a din Legea 7/1996 republicată, efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu privire la suprafaţa terenurilor, destinaţia, categoria de folosinţă sau alte asemenea aspecte.