Prin acţiunea civilă înregistrată, ulterior extinsă, reclamanta SC A.T. SRL a chemat în judecată pe pârâţii L.V., L.F., L.A., L.V.S., L.L.M. şi L.A.M., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să îi oblige pe pârâţi la desfiinţarea construcţiei temporare – baracă/magazie, care se află pe terenul proprietatea tabulară a reclamantei, situat în mun. Bistriţa, str.B., conform CF 11999/N Bistriţa, nr. top. 3824, fie să încuviinţeze desfiinţarea construcţiei de către reclamantă pe cheltuiala pârâţilor, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr.1164/2011 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A.T. SRL, în contradictoriu cu pârâţii L.F., L.A., L.V.S., L.L.M., şi L.A.M. şi, în consecinţă au fost obligaţi pârâţii la desfiinţarea construcţiei temporare – baracă/magazie, care se află pe terenul proprietatea tabulară a reclamantei, situat în mun. Bistriţa, str.B., conform CF 11999/N Bistriţa, nr. top. 3824, în caz contrar încuviinţează desfiinţarea construcţiei de către reclamantă pe cheltuiala pârâţilor, au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 25,3 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 14/31.01.2008, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în mun. Bistriţa, str. G., înscris în CF 11999/N Bistriţa, nr. cadastral 3824 având categoria de folosinţă curte, în suprafaţă totală de 249 mp.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul P.V., instanţa de fond a reţinut că potrivit folosinţei actuale, terenul reclamantei are suprafaţa de 343 mp ocupată astfel: unitate locativă – 120 mp şi curte de 223 mp, imobilele fiind înscrise în CF 11.999/N/Bistriţa cu nr. cad. 3824 – curte cu suprafaţa de 249 mp şi proprietar tabular reclamanta şi în CF 12.043/N/Bistriţa cu nr. cad. 4762/1/2 – unitate locativă nr. 2 compusă din : 2 camere, baie, bucătărie, cămară, hol, şi teren cu suprafaţa de 113 mp , cu acelaşi proprietar tabular. Expertul tehnic a observat că din suprafaţa totală înscrisă în cele două CF-uri de 362 mp, reclamanta foloseşte faptic doar 343 mp, iar pe diferenţa de suprafaţă de 19 mp (343+19 = 362 ) ocupată de pârâţi, aceştia au o magazie de lemne în suprafaţă totală de 22 mp, construcţie edificată atât pe terenul lor, pe o porţiune de 3 mp, cât şi pe terenul reclamantei pe o porţiune de 19 mp.
Pârâţii ocupă fără nici un titlu şi fără nici un drept, în mod abuziv o suprafaţă de aproximativ 35 mp din suprafaţa de 249 mp proprietatea reclamantei, suprafaţă pe care şi-au construit o baracă.
Prin înştiinţarea expediată la data de 24.04.2008, pârâţii au fost notificaţi să desfiinţeze această construcţie, însă aceştia, au refuzat să se conformeze solicitărilor, considerând că terenul de sub magazie, de 13,9 mp este cel pe care l-au cumpărat de la Statul Român, conform contractului nr. 213/7.04.1997, potrivit L. 112/1995. Cu toate acestea, aşa cum rezultă din măsurătorile topografice efectuate în cauză, magazia este construită pe o suprafaţă mai mare, de 22 mp, din care doar 3 mp se află pe terenul pârâţilor şi 19 mp pe terenul reclamantei.
Faţă de starea de fapt expusă mai sus, instanţa de fond a constat că pârâţii ocupă fără nici un titlu suprafaţa de 19 mp din terenul reclamantei, astfel că acţiunea acesteia este justificată, fiind admisă ca atare, iar în baza art. 1077 C.civil , au fost obligaţi pârâţii la desfiinţarea construcţiei temporare – baracă/magazie, care se află pe terenul proprietatea tabulară a reclamantei, situat în mun. Bistriţa, str.B., nr. 1, conform CF 11999/N Bistriţa, nr. top. 3824, în caz contrar încuviinţându-se desfiinţarea construcţiei de către reclamantă pe cheltuiala pârâţilor.
La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere că obligaţiile de a face presupun un singur obiect: faptul promis, executarea în natură fiind obligatorie în cazul în care este posibilă, iar dacă debitorul refuză să o îndeplinească, creditorul poate solicita instanţei să-l autorizeze pentru a o aduce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului.
Văzând culpa procesuală a pârâţilor, care au generat prezentul proces, aceştia au fost obligaţi, în baza art. 274 C.pr.civ. să achite reclamantei suma de 25,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Prin decizia civilă nr. 43/A din 06.06.2011 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii L.F., L.A., L.V.S., L.L.M. şi L.A.M. împotriva sentinţei civile nr.1164/2011 pronunţată de Judecătoria Bistriţa.
S-a respins ca neîntemeiată cererea intimatei SC A.T. SRL Bistriţa, de obligare a apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Soluţia de admitere a acţiunii promovată de reclamanta S.C. A.T. SRL Bistriţa împotriva pârâţilor L.F., L.A., L.V.S., L.L.M. şi L.A.M. este corectă, subzistând în totalitate argumentele primei instanţe.
Reclamanta este proprietara tabulară a imobilelor construcţie şi teren cu suprafaţa de 113 mp. înscrise în c.f. 12.043/N Bistriţa cu nr. cadastral 4762/1/2 şi teren cu suprafaţa de 249 mp. înscris în c.f. 11.999/N Bistriţa cu nr. cadastral 3824, evidenţiate în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert P.V. pe planul de ansamblu. Pârâţii sunt ai imobilelor învecinate casă de 77,45 mp şi magazie de 13,9 mp cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1997 şi teren de 220mp., înscrise în c.f. 1448 Bistriţa nr. top 127/1.
Expertul tehnic topometru, având în vedere actele de proprietate ce configurează situaţia tabulară a proprietăţilor, concluzionează că porţiunea de 19 mp. din terenul proprietatea reclamantei este ocupată de o magazie folosită de pârâţi, având suprafaţa totală de 22 mp. evidenţiată cu galben în schiţa menţionată.
Probele administrate la solicitarea litiganţilor nu dovedesc pe de o parte identitatea construcţiei magazie a cărei desfiinţare se urmăreşte, cea identificată de expert având suprafaţa totală de 22 mp. majoritar amplasată pe terenul reclamanţilor (19 mp), cu cea înscrisă în evidenţele funciare ca reprezentând proprietatea pârâţilor şi care potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 213/1997 ce a stat la baza întabulării nu are decât suprafaţa de 13,9 mp, iar pe de altă parte nu s-a probat deţinerea de către pârâţi a vreunui titlu asupra terenului de sub magazie ori că edificarea magaziei ce le aparţine ar fi realizat-o cu acordul proprietarului terenului. Terenurile aferente construcţiilor proprietate tabulară ale litiganţilor nu se suprapun, concluzia expertului topometru nefiind contestată.
În atari circumstanţe, pretenţia reclamantei este întemeiată, proprietarul terenului fiind îndreptăţit a cere desfiinţarea construcţiei ce nu-i aparţine amplasată pe terenul său,în lipsa oricărui acord şi în lipsa vreunui titlu justificativ. Chiar dacă aparent se tinde la dobândirea aceloraşi efecte ca în cazul acţiunii în revendicare, cauza acţiunii promovate, de obligare a pârâţilor la desfiinţarea construcţiei amplasată pe terenul proprietatea reclamantei, în lipsa exhibării vreunui titlu valabil în justificarea unei asemenea conduite de către pârâţi, o constituie ocuparea fără titlu a terenului şi voinţa reclamantei de a face ca această ocupare să înceteze, stabilindu-se o stare de fapt corespunzătoare dreptului pretins.
Contrar aserţiunilor pârâţilor recurenţi, dezideratul reclamantei de înlăturare a atingerii păgubitoare a unuia dintre prerogativele dreptului real de proprietate , adusă de pârâţi prin folosirea magaziei amplasată pe terenul său, nu este condiţionat exclusiv de promovarea unei acţiuni în revendicare prin care se valorifică un dreptul de proprietate exclusiv şi absolut, ci poate fi atins şi prin promovarea prezentului demers juridic. Independent de revendicarea proprietăţii, pretenţia reclamantei de obligare a pârâţilor la desfiinţarea construcţiei deţinute, amplasată neechivoc pe terenul celei dintâi, este în conexiune cu atributul posesiei, ce nu poate fi pe deplin exercitat .
Lipsa exhibării de către pârâţi a vreunui titlu care să justifice încălcarea prerogativelor conferite reclamantei de atributele proprietăţii impune desfiinţarea construcţiei deţinute de pârâţi ,a cărei existenţă împiedică exercitarea posesiei şi folosinţei de către proprietarul terenului, dispoziţiile art. 1077 privind obligaţia de a face nefiind necondiţionat subsecvente şi corelative exercitării acţiunii în revendicare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod proc. civ. apelul declarat a fost respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în apel în lipsa justificării lor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii L.F., L. căs. L.A.M., L.V.S. şi L.L.M. solicitând casarea deciziei civile nr. 32/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar respingerea ca inadmisibilă a acţiunii formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu interpretarea greşită a legii, denaturând înţelesul actului juridic dedus judecăţii şi pronunţând o sentinţă lipsită de temei legal, prin aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel a nesocotit principiul invocat de către apelanţi, respectiv acela că în lipsa unei acţiuni în realizare, respectiv acţiune în revendicare sau grăniţuire, admiţând o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1077 C.civ. deşi limitele terenului şi dreptul litigant nu au fost clar stabilite.
O acţiune în constatare nu poate precede o acţiune în realizare, contractul de vânzare-cumpărare din anul 1997 care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate a recurenţilor nefiind contestat, iar întinderea dreptului şi amplasamentul imobilelor au fost delimitate la aceea dată, intrând în circuitul civil.
În lipsa documentaţiei care a stat la baza întocmirii contractului nr. 213/1997 instanţele au pronunţat hotărâri nelegale.
Tribunalul în aserţiunea principiului rolului activ trebuia să pună în discuţie completarea probaţiunii pentru a verifica susţinerile recurenţilor privind nemodificarea amplasamentului barăcii şi vechimea acesteia, impunându-se şi suplimentarea probaţiunii cu interogatoriul.
Aplicarea art. 1077 C.civ. într-o speţă în care obligaţia de a face, în lipsa unei obligaţii asumate anterior printr-un act juridic producător de efecte juridice nu este cert şi asumat, fiind în discuţie o întindere de drepturi conduce la concluzia inadmisibilităţii acţiunii. Inadmisibilitatea acţiunii derivă şi din alegerea greşită a acţiunii, iniţial impunându-se a se efectua o revendicare sau o grăniţuire numai în subsidiar putându-se solicita desfiinţarea construcţiei nedefinitive. Aparent terenul de sub construcţie este în proprietatea recurenţilor, impunându-se compararea titlurilor care au stat la baza înscrierilor în CF.
În drept au fost invocate prevederile art. 95, 299, 403 pct. 8 şi 9, 312 şi urm., 242 şi 274 C.pr.civ.
În apărare, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că prima instanţă pe baza probelor administrate, ţinând cont şi de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză din care rezultă că recurenţii ocupă fără titlu, în mod abuziv, suprafaţa de 19 m.p. din terenul reclamantei, a admis acţiunea obligându-i pe pârâţi să desfiinţeze construcţia.
Decizia pronunţată în apel este corectă, temeinică şi legală raportat la aceleaşi argumente, construcţia a cărei desfiinţare s-a solicitat fiind amplasată în mare parte pe terenul reclamantei. Pârâţii nu au probat existenţa unui titlu asupra terenului de sub construcţie şi nici faptul că magazia a fost edificată cu acordul proprietarului terenului.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că dezideratul de înlăturare a atingerii păgubitoare a uneia dintre prerogativele dreptului real de proprietate adusă de pârâţi prin folosirea magaziei amplasate pe terenul reclamantei nu este condiţionată exclusiv de promovarea unei acţiuni în revendicare, pretenţia reclamantei fiind în conexiune cu atributul posesiei.
Analizând recursul declarat de pârâţii L.F., L. căs. L.A.M., L.V.S. şi L.L.M. împotriva deciziei civile numărul 43 din 6 iunie 2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Curtea reţine următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată cu soluţionarea căreia a fost investită instanţa rezultă din cuprinsul cererii formulate iniţial, astfel cum a fost extinsă la data de 05.09.2008.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor să desfiinţeze construcţia care se află pe terenul proprietatea sa tabulară, în subsidiar solicitându-se încuviinţarea desfiinţării construcţiei de către reclamantă pe cheltuiala pârâţilor. În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C.pr.civ. şi ale Legii nr. 50/1991, deşi din motivarea cererii de chemare în judecată rezultă că se invocă ocuparea de către pârâţi fără nici un titlu, în mod abuziv a unei suprafeţe de teren din terenul aflat în proprietatea reclamantei.
În vederea verificării titlurilor de proprietate ale părţilor asupra suprafeţei de teren care face obiectul litigiului instanţa de fond încuviinţează o expertiză judiciară, pe baza concluziilor acesteia constatând că pârâţii ocupă fără nici un titlu o suprafaţă de teren din terenul aflat în proprietatea reclamantei, motiv pentru care a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată, în baza art. 1077 obligând pârâţii să desfiinţeze construcţia, în caz contrar desfiinţarea construcţiei putându-se face de către reclamantă pe cheltuiala pârâţilor.
Soluţia este menţinută de către instanţa de apel care având în vedere aceeaşi lucrare de specialitate şi titlurile de care se prevalează părţile concluzionează în sensul că pretenţia reclamantei este întemeiată, proprietarul terenului fiind îndreptăţit a cere desfiinţarea construcţiei amplasate pe terenul său în lipsa unui acord sau a unui titlu. Se precizează că, chiar dacă aparent se tinde la dobândirea aceloraşi efecte ca în cazul acţiunii în revendicare, cauza acţiunii promovate o constituie ocuparea fără titlu a terenului şi voinţa reclamantei de a face ca această ocupare să înceteze stabilindu-se o stare de fapt corespunzătoare dreptului pretins. Dezideratul reclamantei se apreciază a nu fi condiţionat de promovarea unei acţiuni în revendicare, pretenţia reclamantei aflându-se în conexiune cu atributul posesiei care nu poate fi pe deplin exercitat.
Având în vedere cele reţinute mai sus referitor la obiectul cererii de chemare în judecată se apreciază de către Curte că în mod greşit a fost admisă cererea formulată de către reclamantă, având în vedere dispoziţiile art. 1077 Cod civil, text de lege neinvocat de către reclamantă şi nepus în discuţia părţilor, în mod cert în temeiul acestui text de lege instanţele de judecată nefiind abilitate să administreze probaţiune în ceea ce priveşte titlurile de proprietate ale părţilor, stabilind practic care are titlu de proprietate valabil sau care titlu este preferabil, un astfel de demers fiind caracteristic acţiunii în revendicare, acţiune cu judecarea căreia nu a fost investită instanţa de judecată.
Ignorându-se temeiul de drept indicat de către reclamantă şi nepunându-se în discuţie temeiul de drept al acţiunii raportat la motivele cererii de chemare în judecată s-a ajuns practic la soluţionarea unei acţiuni în revendicare, astfel cum rezultă din considerentele hotărârilor pronunţate la fond, acţiunea fiind însă considerată întemeiată raportat la art. 1077 Cod civil.
Susţinerea instanţei de apel în sensul că reclamanţii îşi pot atinge scopul fără a fi nevoie de promovarea unei acţiuni în revendicare având în vedere că pretenţia reclamantei este în conexiune cu atributul posesiei nu are suport în acţiunea formulată, obiectul acesteia fiind analizat anterior, reclamanta neînţelegând să formuleze o acţiune posesorie, ci o acţiune având ca obiect obligaţie de a face, deşi a indicat ca temei de drept art.111 C.pr.civ. şi Legea nr.50/1991.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel consideră întemeiată acţiunea formulată având în vedere că pârâţii nu au putut prezenta un titlu care să justifice încălcarea prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantei, drept dovedit prin titlul depus la dosar, stabilind care este titularul dreptului de proprietatea asupra suprafeţei de teren pe care se află construcţia în litigiu.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost invocată de către pârâţi atât în apel cât şi în recurs, prin criticile aduse modului în care a fost soluţionată de instanţa de apel punându-se în discuţie, fără putinţă de tăgadă, legalitatea deciziei pronunţate în apel iar nu temeinicia acesteia.
Ţinând cont de faptul că instanţa s-a oprit cu prioritate asupra acestei critici formulate în recurs, apreciind-o ca întemeiată, nu mai prezintă relevanţă şi nu se mai impune a se analiza dacă celelalte critici formulate vizează motive de nelegalitate sau dacă nu au fost formulate omisso medio.
Prin urmare, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâţii L.F., L. căs. L.A.M., L.V.S. şi L.L.M. împotriva deciziei civile numărul 43 din 6 iunie 2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care o va modifica, în sensul că în temeiul art. 296 C.pr.civ. va admite apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile numărul 1164/9 februarie 2011 a Judecătoriei Bistriţa, pe care, o va schimba, în sensul că va respinge acţiunea ca inadmisibilă.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., art.1169 C.civ. instanţa va obliga intimata să plătească recurenţilor suma de 1038 lei, cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale reprezentând taxe judiciare de timbru şi onorariu avocat, aceasta fiind limita în care au fost probate.
