Interesul, definit ca folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare, trebuie să existe nu numai la punerea în mişcare a acţiunii, ci şi pe parcursul tuturor fazelor procesuale.
Astfel, nu se poate invoca de către recurent nepronunţarea de către instanţa de apel asupra excepţiei inadmisibilităţii apelului său, invocată de către cealaltă parte.
(Decizia nr. 1080/R din 12 aprilie 2001 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 26.02.1998, reclamantul B.M. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să-i restituie reclamantului apartamentul situat în Bucureşti, sectorul 2.
La termenul din 29.10.1998, G.C. a formulat o cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 11801 din 16.09.1999, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie accesorie.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2210/A din 30.06.2000 a Tribunalului Bucureşti-Secţia a IV-a civilă.
împotriva deciziei tribunalului, apelantul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 6 şi 7 din Codul de procedură civilă.
în motivarea recursului se arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei de inadmisibilitate invocată de cealaltă parte.
La data de 15.02.2001, intimatul a depus note scrise, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recursului. în motivarea excepţiei lipsei de interes a recursului se arată că excepţia inadmisibilităţii apelului a fost invocată de către intervenient. în aceste condiţii recurentul nu are nici un interes să invoce nepronunţarea pe această excepţie a inadmisibilităţii apelului, întrucât această situaţie nu l-a prejudiciat, nu l-a vătămat şi, prin urmare, nu justifică un avantaj legal, un folos practic, ci presupune numai şicanarea adversarului.
Examinând recursul, Curtea a apreciat că excepţia invocată de intimat este întemeiată.
Interesul, definit ca folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare, trebuie să existe nu numai la punerea în mişcare a acţiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci trebuie să fie îndeplinit în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii. în măsura în care promovarea oricărei forme procedurale nu asigură nici un folos practic celui care a recurs la ea, forma procedurală respectivă este lipsită de interes.
Singura critică pe care recurentul a adus-o deciziei instanţei de apel o constituie faptul că nu s-a pronunţat asupra excepţiei de inadmisibilitate invocată de intervenient.
întrucât, prin nepronunţarea asupra excepţiei invocate de cealaltă parte, recurentul nu a suferit nici un prejudiciu, nu justifică interesul în promovarea căii de atac.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi respins, pentru lipsa interesului în exercitarea acestei căi de atac, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
