Acţiune de divorţ, stabilirea exercitării autorităţii părinteşti în mod rxclusiv de către unui dintre părinţi
S.C. 3249/19.12.2011
Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Mediaş la data de 25.10.2011, reclamanta C. I. domiciliată în P. str. P. nr. – judeţ S. a chemat în judecată pe pârâtul C. N. domiciliat în M. str. A. V. nr.- judeţ S., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună următoarele:
-desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 31.08.2006 la Primăria M., datorată separaţiei faptice
-revenirea pârâtului la numele de ,, C. ,, avut înainte de căsătorie
-exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minora N. M. n.- de către reclamantă
-stabilirea locuinţei minorei la reclamantă
În susţinerea acţiunii, reclamanta arată că datorită neînţelegerilor şi tensiunilor dintre soţi, aceştia s-au separat în fapt, în urmă cu peste 2 ani de zile.
Deşi minora N.M. s-a născut în timpul căsătoriei părţilor, aceasta nu este în realitate fiica pârâtului ci a numitului L. N., sens în care reclamanta a şi înregistrat acţiune în tăgada paternităţii.
În prezent ambele părţi au relaţii extraconjugale şi despre o reluare a convieţuirii nu poate fi vorba.
În drept sunt invocate prevederile art. 373 lit. C, art. 398 alin. 1 cod civil.
La acţiune reclamanta a anexat: dovada achitării taxei de timbru, copie certificat de căsătorie, copie certificat naştere minoră.
Legal citat , pârâtul nu se prezintă la judecată şi nu îşi exprimă poziţia procesuală în cauză.
Analizând actele şi probele dosarului, instanţa consideră întemeiată acţiunea pentru următoarele:
Conform certificatului de căsătorie fila 5 dosar, părţile au încheiat căsătoria la data de 31.08.2006 la Primăria M., act înregistrat sub nr. 333/2006.
Din relaţiile de căsătorie ale părţilor a rezultat minora C.N. M. n.- certificat naştere fila 6 dosar.
Susţinerile reclamantei au fost confirmate de către pârât prin pasivitatea de care a dat dovadă şi de către martorul C. Z. audiat în cauză. Aceasta a declarat că soţii s-au separat în fapt în urmă cu 5 ani de zile din cauza unor probleme medicale ale pârâtului. Ulterior fiecare dintre soţi a intrat într-o relaţie extraconjugală iar din relaţia reclamantei cu actualul concubin ar fi rezultat minora N. M..
Constatând că relaţiile dintre soţi nu mai sunt caracterizate de afecţiune, respect reciproc , încredere morală şi sprijin, instanţa apreciază că o continuare a căsătorie a devenit imposibilă şi faţă de comportamentul dovedit al soţilor apreciază că aceştia se fac vinovaţi de destrămarea căsătoriei astfel , în temeiul art. 374 lit. B şi 379 cod civil, va desface căsătoria încheiată între părţi din culpa comună a părţilor.
Cu privire la numele părţilor ulterior desfacerii căsătoriei , instanţa faţă de solicitarea reclamantei şi dispoziţiile art. 383 cod civil, va dispune ca pârâtul să revină la numele de ,, C. ,, avut înainte de căsătorie.
În temeiul art. 397 cod civil, după autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.
Dispoziţiile art. 263 şi prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului.
Instanţa a determinat interesul major al minorei prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, şi anume: vârsta acesteia, conduita celor doi părinţi, situaţia materială a fiecărei părţi , posibilităţile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil, împrejurări reliefate în ancheta psihosocială.
Aceste împrejurări au fost analizate de instanţă şi faţă de textele legale invocate, ţinând seama de împrejurarea că reclamanta a înregistrat pe acţiune în tăgada paternităţii, susţinând că pârâtul nu este tatăl minorei, instanţa a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minora N. M. , va reveni în exclusivitate reclamantei, conform art. 398 cod civil.
Reglementările noului cod civil prin dispoziţiile art. 400, stabilesc că în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. Instanţa a reţinut faptul că minora de la data naşterii sale respectiv în 17.01.2011, a rămas pe mai departe în locuinţa mamei , unde beneficiază de condiţii optime din punct de vedre locativ, prin raportare la condiţia socială modestă a familiei.
Minora N. M. are vârsta de 1 an, în aceste condiţii instanţa în temeiul art. 400 cod civil va stabili la reclamantă locuinţa minorei , respectiv în P. str. P. nr.-,judeţ S..
În cauză reclamanta nu a solicitat pensia de întreţinere pentru minoră şi faţă de situaţie expusă anterior, instanţa a apreciat că nu se impune acordarea de de întreţinere.
Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
