Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
„Prin acţiunea înregistrată sub numărul 2529/260/2007 reclamanta C.L. al Or C. a chemat în judecată civilă PSD – Organizaţia orăşenească, solicitând în contradictoriu cu aceasta anularea actului denumit „contract de vânzare cumpărare spaţiu comercial” autentificat sub numărul 629/17.06.2004 de biroul notarial E.C..
Acţiunea este legal scutită de taxă de timbru, iar în motivare se arată că în anul 2004 au fost vândute din patrimoniul Consiliului Local al or.C. către Organizaţia PSD C., imobile construcţii şi teren situate din punct de vedere administrativ în oraşul C., str. G. nr.9. Tranzacţia ar fi trebuit să aibă la bază Legea 90/2003privind vânzarea spaţiilor destinate partidelor politice, însă aceasta s-a făcut cu eludarea acestei legi, precum şi a Legii 215/2001, privind administraţia publică locală.
Motivele pentru care se solicită anularea contractului sunt următoarele:
Contractul trebuia să aibă ca obiect un imobil destinat desfăşurării activităţii unui partid politic şi nicidecum un spaţiu comercial, astfel cu reiese din titulatura actului atacat. Din acest motiv însuşi titlul înscrisului este eronat şi în neconcordanţă cu prevederile Legii 90/2003.
S-au înstrăinat nu doar 64 mp atât cât era stipulat în contractul iniţial de închiriere cu numărul 1/07.02.2001, ci 264,20 mp, imobile construcţie edificate pe o suprafaţă de teren de 553,73 mp, plus 48,12 mp calea de acces, deşi legea 90/2003 nu prevedea decât posibilitatea cumpărării spaţiului folosit efectiv şi prevăzut în contractul de închiriere. De asemenea Legea 90/2003 instituie în mod obligatoriu prin art. 4 că pentru a putea fi cumpărate, spaţiile folosite ca sedii de către partidele politice trebuie să fi fost deţinute cu chirie de către acestea cel puţin cu trei luni anterior intrării în vigoare a legii.
Încălcarea dispoziţiilor art.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii 90/2003 care stipulează în mod imperativ a cererea de cumpărare va cuprinde în mod obligatoriu elementele necesare identificării spaţiului şi anume: adresa, data de la care este deţinut spaţiul de partidul politic, descrierea spaţiului cu număr de etaje, număr încăperi, suprafaţa construită, suprafaţa construită desfăşurată, suprafaţa terenului cu precizarea suprafeţei ocupate de construcţii şi a suprafeţei libere de construcţii şi a destinaţia acesteia. După cum se poate observa cererea nr.25963/03.12.2002 nu întruneşte condiţiile necesare şi obligatorii stipulate de textul de lege.
S-au încălcat normele imperative ale Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrării de construcţii, art. 6 alin. 6 în care se stipulează că certificatul de urbanism se emite potrivit legii, şi în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza de studiu de fezabilitate şi pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele. Operaţiunile juridice menţionate se efectuează numai în baza certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu nulitatea actului.
Plata în rate a preţului; normele metodologice de aplicare a Legii 90/2003 instituie în mod obligatoriu că termenul de plată nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la perfectarea contractului.
Conform art.7 din Legea 90/2003 se instituie obligatoriu ca sediile partidelor politice dobândite în baza art.4 din Legea sus menţionată, nu pot fi cedate sub nici o formă timp de 10 ani de la data cumpărării, iar nerespectarea acestei dispoziţii atrage nulitatea actului de vânzare cumpărare şi reîntoarcerea de drept a bunului în proprietatea unităţii administrativ teritoriale.
Motivul major de anulare a contractului în constituie calitatea de reprezentant al Consiliului Local C.. Contractul de vânzare cumpărare este încheiat în data de 17.06.2004 şi semnat de D.M. în calitate de primar, deşi, la acea dată mandatul îi expirase, întrucât prin încheierea in data de 09.06.2004 fusese validat în funcţia de primar d-l V.M., ca atare, singurul în măsură să semneze un asemenea act în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, în conformitate cu Legea 215/2001 privind administraţia publică locală.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 90/2003, a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, Legii 215/2001, 50/1991, şi dispoziţiile Codului civil.
Au fost anexate înscrisuri, respectiv contractul de vânzare cumpărare atacat, adresa 25963/03.12.2002, contract de închiriere 1/2001, act adiţional la contractul de închiriere 1/2001, contract de închiriere 14/2004, proces verbal încheiat în data de 01.01.2004, contract de închiriere P.R.M., contract de închiriere SC R. SRL, adresa reziliere contract de închiriere SC R. SRL, cerere cumpărare sediul PRM, proces verbal nr.13261/2005, extras de carte funciară, memoriu tehnic, documentaţie cadastrală, raport de evaluare, încheiere validare primar, d 3786/2004.
Prin cererea înregistrată sub numărul 2624/260/2007 aceeaşi acţiune a fost pusă pe rolul Judecătoriei Moineşti, iar prin încheierea din data de 25.09.2007 din dosarul 2529/260/2007 s-a dispus conexarea celor două dosare.
Pârâta nu depune întâmpinare.
La termenul din data de 23.10.2007 s-au solicitat şi încuviinţat probele solicitate de reclamantă, şi anume: interogatoriu şi înscrisuri. S-a respins proba cu martori, ca nefiind utilă cauzei.
Din oficiu s-a realizat adresă la Primăria C. pentru comunicarea datei la care d-l V.M.a depus jurământul.
Prin adresa 41678/07.11.2007 (fila 77) s-a comunicat copie după jurământul depus de d-nul V.M. în data de 17.06.2009.
În cauză a fost dispusă din oficiu o expertiză construcţii prin care a fost identificat imobilul înstrăinat în întregime şi pe porţiuni.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de Biroul Notarial E.C., sub numărul 629/17 iunie 2004 au fost vândute de către reclamantă către Organizaţia PSD C. imobile construcţii şi teren situate pe strada G., nr.9.
Actul sus indicat a fost atacat de către reclamantă din mai multe puncte de vedere, ce vor fi analizate pe rând.
Primul motiv este acela că contractul trebuia să aibă ca obiect un imobil destinat desfăşurării activităţii unui partid politic şi nicidecum un spaţiu comercial, astfel cu reiese din titulatura actului atacat. Din acest motiv însuşi titlul înscrisului este eronat şi în neconcordanţă cu prevederile Legii 90/2003. Instanţa constată că nici unul din actele normative invocate de reclamantă nu face vorbire expresă de titulatura actului prin care se poate face înstrăinarea imobilelor şi în consecinţă nu există vreo sancţiune legală pentru acest fapt. Astfel, atâta timp cât sunt respectate celelalte dispoziţii, instanţa apreciază ca nerelevantă titulatura actului prin care a avut loc transferul proprietăţii.
Un alt motiv invocat este încălcarea dispoziţiilor art.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii 90/2003 care stipulează în mod imperativ a cererea de cumpărare va cuprinde în mod obligatoriu elementele necesare identificării spaţiului şi anume: adresa, data de la care este deţinut spaţiul de partidul politic, descrierea spaţiului cu număr de etaje, număr încăperi, suprafaţa construită, suprafaţa construită desfăşurată, suprafaţa terenului cu precizarea suprafeţei ocupate de construcţii şi a suprafeţei libere de construcţii şi a destinaţia acesteia. Instanţa constată că chiar în condiţiile în care cererea pârâtei prin care s-a solicitat cumpărarea imobilului nu a avut în cuprinsul său toate cerinţele prevăzute de lege, cele două părţi nu a fost în imposibilitate de a identifica bunul înstrăinat, întrucât aceasta a fost intenţia legiuitorului prin această prevedere. Dimpotrivă, în cuprinsul actului se remarcă o descriere amănunţită, însoţită de toate detaliile necesare pentru individualizarea imobilelor, astfel că instanţa apreciază că acest motiv nu subzistă.
Un alt motiv invocat este faptul că s-au încălcat normele imperative ale Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrării de construcţii, art. 6 alin.6 în care se stipulează că certificatul de urbanism se emite potrivit legii, şi în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza de studiu de fezabilitate şi pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele… Operaţiunile juridice menţionate se efectuează numai în baza certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu nulitatea actului. Instanţa constată că actul a cărei anulare se solicită nu se încadrează în prevederile textului de lege sus amintit, raportat la situaţia că în cartea funciară imobilele înstrăinate sunt identificate astfel cum au fost vândute, neefectuându-se o comasare a construcţiilor, situaţie ce ar fi trebuie relevată şi prin extrasul de carte funciară.
Un alt motiv de nulitate invocat este plata în rate a preţului; normele metodologice de aplicare a Legii 90/2003 instituie în mod obligatoriu că termenul de plată nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la perfectarea contractului. Instanţa constată că potrivit anexei 1 a Normelor metodologice de aplicare a Legii 90/2003, unde este prevăzut un model al contractului de vânzare cumpărare este menţionat şi termenul în care se poate face plata bunului înstrăinat. Această prevedere nu este o normă imperativă, a cărei încălcare să poată fi sancţionată cu nulitatea actului.
Instanţa apreciază că reclamanta nu poate invoca acest nici unul din motivele sus analizate în virtutea principiului potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a cere anularea unui act juridic. Cu alte cuvinte în condiţiile în care la încheierea unui act juridic, au fost acceptate de ambele părţi, anumite situaţii, reglementate de norme dispozitive, anularea actului nu poate fi solicitată de nici una dintre ele raportat la acele situaţii.
Un alt motiv invocat este nerespectarea dispoziţiilor art.7 din Legea 90/2003, prin care se instituie obligatoriu ca sediile partidelor politice dobândite în baza art. 4 din Legea sus menţionată, nu pot fi cedate sub nici o formă timp de 10 ani de la data cumpărării, iar nerespectarea acestei dispoziţii atrage nulitatea actului de vânzare cumpărare şi reîntoarcerea de drept a bunului în proprietatea unităţii administrativ teritoriale. Instanţa constată că dispoziţiile exprese ale acestui text de lege nu au fost încălcate, întrucât pârâta nu a înstrăinat în nici una din modalităţile prevăzute de lege sau doctrină imobilele dobândite prin actul atacat.
Motivul major de anulare a contractului în constituie calitatea de reprezentant al Consiliului Local C.. Contractul de vânzare cumpărare este încheiat în data de 17.06.2004 şi semnat de D.M. în calitate de primar, deşi, la acea dată mandatul îi expirase, întrucât prin încheierea in data de 09.06.2004 fusese validat în funcţia de primar d-l V.M., ca atare, singurul în măsură să semneze un asemenea act în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, în conformitate cu Legea 215/2001 privind administraţia publică locală. Instanţa constată că potrivit art. 69 din actul normativ de mai sus, „mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales.” Din economia textului rezultă că nu are importanţă data la care noul primar ales a fost validat prin încheierea Judecătoriei, momentul în care acesta îşi începe efectiv activitatea de edil este imediat ce a fost depus jurământul. Potrivit adresei nr.41678/07.11.2007 jurământul în formă scrisă a fost depus de actualul executiv la data de 17.06.2004. Potrivit adresei 2529/01.02.2010 a reclamantei, şedinţa de consiliu în care urma să se depună jurământul a fost convocată pentru ora 14,00.
Instanţa constată că actul atacat a fost întocmit tot în data de 17.06.2004, însă raportat la situaţia că jurământul a fost depus după ora 14,00, se apreciază că fostul primar avea calitatea de reprezentant al Consiliului Local la data la care a semnat contractul de vânzare cumpărare, astfel că acesta este angajator pentru C.L..
Un ultim motiv de nulitate al actului este acela că s-au înstrăinat nu doar 64 mp atât cât era stipulat în contractul iniţial de închiriere cu numărul 1/07.02.2001, ci 264,20 mp, imobile construcţie edificate pe o suprafaţă de teren de 553,73 mp, plus 48,12 mp calea de acces, deşi legea 90/2003 nu prevedea decât posibilitatea cumpărării spaţiului folosit efectiv şi prevăzut în contractul de închiriere. Potrivit art.4 din Legea 90/2003 „Partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teritorială un singur spaţiu, destinat sediului acestora, la valoarea de inventar a acestuia. Spaţiul care urmează a fi astfel cumpărat trebuie să fi fost deţinut cu chirie cel puţin 3 luni anterior intrării în vigoare a prezentei legi de către partidul politic respectiv.” Acest text este unul imperativ, ceea ce presupune că nerespectarea acestuia conduce la nulitatea actului realizarea cu nesocotirea sa.
În speţă, prin contractul de vânzare cumpărare s-au înstrăinat următoarele imobile: 264,20 mp, imobile construcţie edificate pe o suprafaţă de teren de 553,73 mp, plus 48,12 mp calea de acces. Prin contractul de închiriere nr. 1/07.02.2001 a fost închiriată pârâtei un spaţiu de 64 mp. Prin actul adiţional la acest contract nr. 1/01.10.2003 s-a mărit suprafaţa iniţială cu 14 mp. Prin contractul de închiriere 14.01.2004 a fost închiriat pârâtei suprafaţa de 142,0 mp.
Instanţa constată că Legea 90/2003 a avut în vedere înstrăinarea către partidele politice a spaţiilor deţinute de către acestea cu chirie cu trei luni înainte de intrarea în vigoare a legii. Actul normativ nu prevede data intrării sale în vigoare, astfel că acesta a intrat în vigoare la data publicării sale în MO, ceea ce a avut loc la data de 27.03.2003. În aceste condiţii, C.L. nu putea înstrăina în baza legii decât imobilul închiriat prin contractul iniţial de închiriere nr.1/07.02.2001, întrucât primul act adiţional ulterior a fost întocmit în data de 01.10.2003, respectiv după intrarea în vigoare a textului de lege, respectiv 64 mp construcţie.
Prin expertiza construcţii a fost identificată suprafaţa închiriată iniţial de către pârâtă, ca fiind reprezentată de spaţiile 1-6 din anexa raportului de expertiză ing. M.M..
Faţă de considerentele sus expuse urmează să admită în parte acţiunea formulată de reclamantul C.L. AL ORAŞULUI C., reprezentat legal prim Primarul or.C., în contradictoriu cu pârâtul PSD ORGANIZAŢIA ORĂŞENEASCĂ, cu sediul în C.
Va anula în parte contractul de vânzare cumpărare spaţiu comercial, autentificat sub numărul 629/17.06.2004, de către Birou Notarial E.C., respectiv pentru imobilele imobilele situate în strada G., nr.9, respectiv suprafaţa de 48,12 mp teren indiviz ce reprezintă drum de acces, împreună cu cota indiviză de ½ dintr-un balcon în suprafaţă de 9,1 mp, identificate cu număr cadastral 1730; C1 – birouri, în suprafaţă totală de 166,28 mp, C2- birouri, având o suprafaţă construită de 24,82 mp, edificate pe suprafaţa de teren curţi construcţii de 650 mp (din măsurători au rezultat 553,73 mp, identificate cu nr. cadastral 1732, cu vecinii N-C.L., S-str. G., V- H. I.
Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 629/17.06.2004, de către Birou Notarial E.C., va rămâne valabil pentru spaţiul de 64 mp, construcţie, ce a făcut obiectul contractului de închiriere 1/07.02.2001, respectiv spaţiile 1-6 din anexa raportului de expertiză ing. M.M..
Va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că imobilele situate în strada G. nr. 9, respectiv suprafaţa de 48,12 mp teren indiviz ce reprezintă drum de acces, împreună cu cota indiviză de ½ dintr-un balcon în suprafaţă de 9,1 mp, identificate cu număr cadastral 1730; C1 – birouri, în suprafaţă totală de 166,28 mp, C2- birouri, având o suprafaţă construită de 24,82 mp, edificate pe suprafaţa de teren curţi construcţii de 650 mp (din măsurători au rezultat 553,73 mp, identificate cu nr. cadastral 1732, cu vecinii N – C.L., S- str. G., V- H. I, revin în proprietatea reclamantei, iar aceasta va restitui preţul de inventar al imobilelor, proporţional din preţul de vânzare.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.”
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat în termen legal apel, motivat prin cererea de apel şi legal timbrat.
În motivarea apelului s-au arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a tergiversat judecarea cauzei, nu a motivat repunerea pe rol după rămânerea în pronunţare, pentru ca părţile să-şi poată pregăti apărarea, şi s-a amânat în repetate rânduri pronunţarea încălcându-se dreptul la un proces echitabil.
Se mai arată că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile legale incidente în cauză şi că dispune anularea parţială a contractului fără a se preciza în mod clar ce spaţii rămân în proprietatea pârâtului, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea preţului de inventar, soluţie care nu poate fi pusă în deoarece nu s-a stabilit preţul de inventar, iar pe de altă parte imobilul nu a fost vândut la preţul de inventar.
La cererea de apel au fost ataşate înscrisuri.
Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2011, apelantul a depus precizări la apel, prin care a arătat, în esenţă, următoarele:
Art. 4 din Legea nr. 9/2003 a fost interpretat greşit de către instanţa de fond, acesta limitând cumpărarea de către partidele politice a unui singur sediu la valoarea de inventar, în condiţiile deţinerii acestuia timp de 3 luni anterior intrării în vigoare a legii, şi nu cumpărarea oricând a unui sediu în alte condiţii. Astfel, preţul de inventar a fost de 216.000 lei vechi, iar preţul vânzării a fost de 164.000.000 lei vechi, fiind stabilit pe baza raportului de evaluare din decembrie 2003.
De-asemenea, sentinţa nu poate fi pusă în executare, deoarece în cele două rapoarte de expertiză construcţii efectuate în cauză, expertul a găsit două suprafeţe diferite e spaţiului închiriat, respectiv 64 mp, care figurează în contract, şi 78 mp, suprafaţa reală închiriată, însă nu modifică corespunzător schiţele anexă, cu indicarea dimensiunilor spaţiilor 1-6, astfel încât nu se poate stabili unde se regăseşte diferenţa de suprafaţă de 14 mp. Se mai arată că vânzarea s-a făcut la preţul pieţei şi nu la valoarea de inventar, astfel încât restituirea preţului de inventar proporţional cu măsura anulării ar însemna restituirea unei sume derizorii către apelant. Se mai arată că pârâta a fost nelegal citată pentru aproape toate termenele, nefiind consemnată adresa completă a părţii.
La termenul de judecată din 06.12.2010, apelantul a invocat ca motiv de apel de ordine publică necompetenţa materială absolută a primei instanţe, solicitând anularea hotărârii atacate şi trimiterea ei pentru soluţionare în primă instanţă Tribunalului Bacău-secţia comercială şi de administrativ.
Această excepţie a fost respinsă de către instanţă la termenul de judecată din 21.02.2011.
La termenul de judecată din 07.02.2011, instanţa a calificat calea de atac ca fiind recurs.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă a fost reprezentat prin avocat care a formulat concluzii de respingere a recursului ca nefundat.
Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate, tribunalul reţine următoarele:
Recursul este fondat.
Din multitudinea de motive de nulitate invocate de către reclamantă, prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiat, doar cel privind împrejurarea că s-au înstrăinat nu doar 64 mp atât cât era stipulat în contractul iniţial de închiriere cu numărul 1/07.02.2001, ci 264,20 mp, imobile construcţie edificate pe o suprafaţă de teren de 553,73 mp, plus 48,12 mp calea de acces, deşi legea 90/2003 nu prevedea decât posibilitatea cumpărării spaţiului folosit efectiv şi prevăzut în contractul de închiriere.
Prima instanţă a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 9/2003 instituie norme imperative, a căror nerespectare conduce la nulitatea actului, însă a apreciat greşit cu privire la incidenţa în speţă a acestora.
Astfel, textul de lege limitează cumpărarea de către partidele politice a unui singur spaţiu cu destinaţia de sediu, la valoarea de inventar a acestuia, cu condiţia să fi fost deţinut cu chirie cel puţin 3 luni anterior intrării în vigoare a legii de către partidul politic respectiv. Or, din interpretarea raţională a acestuia rezultă că limitarea cumpărării unui singur sediu deţinut cu chirie cel puţin 3 luni anterior intrării în vigoare a legii vizează vânzarea-cumpărarea la valoarea de inventar, aceasta fiind o favoare, o facilitate acordată de către legiuitor partidelor politice, astfel încât au fost prevăzute anumite limitării pentru prevenirea abuzurilor.
Este evident că dacă vânzarea se realizează la preţul pieţei, pe baza cererii şi a ofertei, contractele încheiate între partide şi unităţile administrativ teritoriale sunt guvernate de principiile de drept comun prevăzute de Codul civil (principiul consensualismului) cu respectarea formei autentice unde este cazul.
A interpreta legea în sensul că este interzis a se cumpăra un spaţiu mai mare decât cel deţinut cu chirie, indiferent de preţul convenit de părţi echivalează cu încălcarea principiului liberei circulaţii a bunurilor, fiind indisponibilizate o serie de bunuri ce au fost luate în folosinţă ulterior intrării în vigoare a legii sau cu privire la există disponibilitate în sensul vânzării-cumpărării din partea ambelor părţi.
Din actele dosarului, rezultă că la stabilirea preţului vânzării a stat raportul de evaluare din decembrie 2003 (f. 35-45), preţul convenit de părţi fiind superior variantelor propuse de către expertul evaluator, iar preţul de inventar, astfel cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei Consiliului Local C. din 29.04.2004, era de 216.000 lei vechi.
Ca atare, vânzarea nefiind făcută în condiţiile de favoare a le Legii nr. 9/2003, părţile nu erau ţinute să respecte limitările vizând spaţiul deţinut cu chirie pentru trei luni anterior intrării în vigoare a legii, fiind posibilă achiziţionarea unui spaţiu mai mare decât cel închiriat.
Împrejurarea că în contract s-a prevăzut că vânzarea se face conform HCL nr. 31/2004 şi că această hotărâre (fila 173) aprobă vânzarea în condiţiile Legii nr. 90/2003, nu înseamnă că vânzarea nu se putea face decât cu respectarea tuturor condiţiilor legii, atâta vreme cât legea permitea vânzarea, dar restricţiona doar vânzarea la preţul de inventar din motive lesne de înţeles.
Ca atare, motivul de recurs vizând interpretarea greşită a legii este întemeiat, astfel încât va fi admis recursul şi modificată în tot sentinţa recurată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, aspect faţă de care instanţa apreciază ca inutil a analiza motivul de recurs vizând imposibilitatea executării sentinţei recurate.
În ceea ce priveşte motivele de recurs de ordin formal invocate de către recurentă, instanţa apreciază că nu sunt întemeiate.
Astfel, motivele vizând nelegala citare au relevanţă doar în ceea ce priveşte termenele la care se administrează probele şi se soluţionează cauza, conform art. 312, al. 5 c.pr.civ.
Este adevărat că pârâtul a fost în mod constant nelegal citat, nefiind indicată adresa completă a acestuia, însă la toate termenele relevante pârâtul a fost reprezentat prin avocat, care a luat termen în cunoştinţă, astfel încât orice viciu de procedură a fost acoperit prin prezenţa acestuia.
În ce priveşte amânările repetate de pronunţare, instanţa constată că, deşi teoretic orice întârziere este de natură să afecteze termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, art. 260, al. 1 c.pr.civ., nu distinge de câte ori poate fi amânată pronunţarea, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit existenţa unei vătămări în persoana pârâtului care să poată fi remediată de către instanţa de recurs prin anularea hotărârii, instanţa urmând a admite recursul.
