Acţiune în anulare Contracte economice


Tip speta: sentinta civila

Data: 01.02.2011

Obiect: actiune in anulare

Prin cererea în anulare înregistrata sub nr. 1387/199/2010 din 06.10.2010 la Judecătoria Buhuşi reclamantul-debitor Primarul Comunei B. a chemat în judecată pe pârâta-creditoare Societatea Comercială T.T.SRL Iaşi solicitând instanţei ca prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa să dispună anularea somaţiei de plată care face obiectul sentinţei civile nr.633 din 09.09.2010 a Judecătoriei Buhuşi.

Cererea în anulare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

În motivarea cererii reclamantul-debitor arata că prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buhuşi sub nr. 280/199/2010 la data de 01.03.2010 creditoarea SC T.T. SRL a solicitat pe calea OUG 119/2009 obligarea sa la plata sumei de 18.335,22 lei reprezentând debit principal şi penalităţi .Ca urmare a respingerii acţiunii pentru lipsa calităţii procesual pasive a sa ,creditoarea a introdus la data de 09.07.2010 o nouă acţiune, de data aceasta împotriva Primarului com B., care a fost admisă. Reclamantul-debitor mai arată că acţiunea a fost introdusă împotriva sa ca primar al comunei B. şi nu împotriva comunei B.. Consideră că nefiind parte în dosar, comuna B. nu a fost niciodată citată şi nu a putut să-şi facă apărări . S-a formulat acţiune împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În susţinerea cererii debitorul a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâta-creditoare, legal citată, nu a fost prezentă în faţa instanţei.

Instanţa a dispus ataşarea la prezenta cauză a dosarului nr. 940/199/2010 al Judecătoriei Buhuşi în care s-a pronunţat sentinţa civilă 633 din 09.09.2010.

În cauză a fost formulată cerere de abţinere care a fost admisă,iar cauza a primit numărul 1387./199/2010.

La termenul din 01.02.2011 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de debitoare prin acţiune.

Analizând cererea în anulare şi actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 633 din 09.09.2010, pronunţată de Judecătoria Buhuşi, s-a admis acţiunea creditoarei Societatea Comercială T. T.SRL Iaşi şi a fost somată debitorul Primarul Comunei B. să plătească creditoarei suma de 27.259,72 lei reprezentând servicii neachitate precum şi penalităţi de întârziere datorate în baza aceluiaşi contract.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că prin contractul de prestări servicii de telecomunicaţii electronice nr. 2279/2009 (f.12-13), debitoarea Comuna B. reprezentată legal prin Primar, în calitate de beneficiara a SC T. T. SRL Iaşi s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare, lunar, conform prevederilor contractului. Urmarea furnizării serviciului de internet, creditoarea a efectuat prestaţiile in discuţie, in conformitate cu prevederile art. 5.3. emiţând facturile ataşate cererii şi necontestate de către aceasta (f.5-11).

Deşi lunar, încă de la data încheierii contractului, creditoarea şi-a onorat obligaţiile asumate, având dreptul la plata prestaţiilor efectuate, debitorul nu şi-a onorat obligaţia de plată, rămânând neachitată suma de 13.436 lei, reprezentând contravaloarea integrala a serviciului internet pe lunile februarie 2009 – iunie 2010, obiect al facturilor fiscale arătate mai sus, emise în baza art. 5.3 din contract. Creditoarea a încercat să clarifice amiabil acest fapt, inclusiv prin “notificări ultimative de plată” (f.14), a invitat debitoarea la conciliere directă (filele 16-18), însă nu s-a realizat aceasta datorită culpei exclusive a debitoarei. Termenul scadent s-a împlinit pentru fiecare dintre facturile arătate la data de 15 ale lunii, conform art. 5.4 din contract. La debitul principal, în temeiul art. 5.5 din contract, debitorul datorează penalităţi de 0,4%/zi din valoarea facturată şi neachitată.

Cu privire la debitul mai sus menţionat, instanţa a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 1 din OG nr. 5/2001 modificată şi completată, sub aspectul caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei reclamantei, precum şi al înscrisurilor constatatoare.

În temeiul art.137 C.P.Civilă” instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea fondului.”

În privinţa excepţiilor instanţa urmează a le respinge. Cererea de chemare în judecată iniţială a fost îndreptată împotriva Primarului comunei B. ca reprezentant legal al acesteia. Este adevărat că formularea a fost deficitară dar intenţia creditoarei este clară de a se judeca în contradictoriu cu comuna B. reprezentată prin primar. De altfel aşa a fost pronunţată şi sentinţa. Mai mult,în cadrul procesului având ca obiect somaţie de plată debitorul nu a invocat nicio excepţie preferând să stea în pasivitate.

Pentru acestea,instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale a Primarului Comunei B..

Instanţa constată că cererea în anulare formulată împotriva acestei hotărâri este fondată, pentru următoarele considerente:

În condiţiile art. 1 alin.1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, procedura are ca obiect realizarea de bunăvoie sau prin silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile corelative obligaţiilor de plată ale unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Art. 379 C.pr.civ. prevede că este certă acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. În raporturile de drept privat, este esenţial ca obligaţia să fie asumată de debitor, nefiind posibil ca acesta să fie subiect pasiv al unui raport juridic obligaţional, în temeiul manifestării de voinţă al unui terţ care nu îl reprezintă.

De asemenea, art. 1 din OG 5/2001 modificată impune ca pentru declanşarea procedurii somaţiei de plată, debitul trebuie să rezulte dintr-un înscris însuşit prin semnătură ori prin alt mod admis de lege. În acest caz, asumarea înscrisului de către debitor rezultă din recunoaşterea debitului prin semnarea contractului de închiriere.

Aşa după cum rezultă din întreg materialul probator niciuna din facturile emise nu a fost însuşită de debitoare. Aceasta contestă şi faptul că s-au emis facturi şi ulterior rezilierii contractului de către părţi. Se arată că au fost sistate serviciile de către creditoare o dată cu rezilierea contractului.

Aşa fiind,instanţa apreciază că stabilirea exactă a existenţei debitului precum şi a cuantumului acestuia nu se vor putea face decât printr-o acţiune în pretenţii pe dreptul comun,având în vedere că hotărârile din materia somaţiei de plată respinse nu constituie autoritate de lucru judecat. Stabilirea exactă a sumelor se va putea face prin modalităţi mai ample de probatoriu (expertiză,martori,interogatorii) care exced cadrului procesual al somaţiei de plată.

Prin urmare, instanţa consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de OG nr. 5/2001.

În temeiul art. 8 alin.4 din OG nr. 5/2001, instanţa va admite cererea şi va anula sentinţa, urmând ca pretenţiile creditoarei să fie soluţionate pe calea unei acţiuni de drept comun, potrivit art. 111 din aceeaşi ordonanţă.

Red.A.N.T.-02.02.2011