– Art.184 Cod procedură civilă
JUDECĂTORIA OLTENIŢA – SENTINŢA CIVILĂ NR.106 DIN 23.01.2012
Prin actiunea înregistrată la această instanţă sub nr. /269/2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa a solicitat în contradictoriu cu pârâtii MS , MI şi TE să se dispună anularea mentiunii false din cuprinsul chitanţei sub semnătură privată din 13.11.2007 respectiv în privinţa numelui şi a semnăturii pârâtului MI.
In motivarea actiunii reclamantul arată că prin ordonanţa nr. 2142/P/2009 din 6.06.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de MS pentru infractiunile prev. şi ped. de art. 290 alin. 1 C.p. şi art. 26 C.p. rap. la art. 291 C.p. cu aplic. art. 33 lit. a C.p. şi TE, pentru infractiunile prev. de art. 26 rap.la art. 290 alin. 1 C.p. şi art. 291 C.p. cu aplic. art. 33 lit. a C.p. şi aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ.
In sarcina învinuitelor s-a reţinut că în luna aprilie 2008, MS, în prezenţa lui TE, a întocmit o chitanţă sub semnătură privată în care a mentionat că la data de 13.11.2007, împreună cu soţul său MI, au primit cu titlu de împrumut suma de 1200 euro de la TE, deşi în realitate la data respectivă numai MS a luat cu împrumut suma de 650 euro de la TE.
In conf. cu prev. art. 184 C.p.p. completate cu dispoz. art. 128 din României şi art. 31 lit. c din Lg. 92/1992 de organizare judecătorească, solicită admiterea actiunii în anulare a mentiunii false din cuprinsul chitanţei (numele lui MI şi semnătura acestuia, care a fost făcută de soţia sa).
S-a ataşat actiunii chitanţa sub semnătură privată datată 13.11.2007.
Pârâtii nu au formulat întâmpinare şi nu s-au prezentat la judecată.
La solicitarea instanţei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa a înaintat dosarul nr. 2142/P/2009 în care s-a dat ordonanţa din 6.06.2011 mentionată mai sus, dosar în care sunt declaraţiile petentului MI , a învinuitelor MS şi TE , declaraţiile martorelor GN şi ME , hotărâri judecătoreşti, alte acte.
Din examinarea materialului probator instanţa reţine următoarea situaţie de fapt : la data de 20.08.2009, pârâtul MI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa cu privire la faptul că în urma unui împrumut de bani pe care soţia sa MS l-a luat de la TE , aceasta din urmă i-a dat în judecată pentru recuperarea banilor, folosind în instanţă o chitanţă de mână în care apare şi semnătura sa pe care însă nu o recunoaşte , precizând că el nu a fost de faţă la luarea acestui împrumut.
Din probatoriul administrat rezultă că MS a mers la data de 13.11.2007 acasă la pârâta TE, rugând-o ca de urgenţă, să-i împrumute o sumă de bani necesari pentru soţul său, angajându-se să-i restituie banii peste 2 zile. TE i-a dat suma de 250 euro cu titlu de împrumut iar după 2 ore, l-a rugămintea lui MS i-a mai dat cu acelaşi titlu încă 250 euro, fără a întocmi vreun act doveditor al împrumutului. A doua zi, i-a mai dat la cererea acesteia, încă 150 euro , MS motivând că ar merge cu mama sa la doctor.
După câteva zile, de la data scadentă a restituirii împrumutului, TE i-a cerut pârâtei MS să-i restituie banii . Aceasta din urmă a spus că nu are aceşti bani, dar a fost de acord la propunerea pârâtei TE să-i întocmească o chitanţă de mână în care să mentioneze suma împrumutată, în prezenţa a două martore vecine şi cunoştinţe cu cele două, respectiv GN şi ME. Astfel, MS a scris cu mâna sa o chitanţă pe care a datat-o 13.11.2007 în care a consemnat că suma împrumutată este de 1200 euro (şi nu cea reală împrumutată de 650 euro) spunând că aşa consideră ea că este corect întrucât a fost păsuită în restituirea banilor.
Intrucât nu i-a restituit banii, deşi i-a cerut în mai multe rânduri, la sfârşitul lunii aprilie 2008 TE a mers acasă la pârâta MS pentru a-şi recupera banii, auzind că soţul acesteia MI s-a reîntors acasă, însă la domiciliu nu a găsit pe nimeni. La scurt timp după ce s-a întors acasă, la domiciliul său au soţii MI şi S, ocazie cu care pârâtul i-a spus că ştie de împrumutul luat de soţia sa şi că va face tot posibilul pentru restituirea cât mai repede a sumei.
Intrucât nici după o săptămână nu i-a restituit suma , pârâta TE a mers din nou acasă la MS şi i-a propus să transcrie chitanţa de împrumut în care să-l treacă şi pe MI ca împrumutat, având în vedere că acesta ştia de acest împrumut.
Pârâta MS a fost de acord, astfel că a însoţit-o pe TE la domiciliul său, unde a scris cu mâna sa o altă chitanţă în care a mentionat aceleaşi aspecte ale împrumutului, (ca în chitanţa anterioară) dar în plus la mentionat ca împrumutat şi pe MI cu datele sale personale, seria şi nr. cărtii de identitate iar ca martori, aceleaşi persoane trecute anterior, deşi nu au fost de faţă. Pentru MI, a semnat în chitanţă soţia sa MS, aceasta spunând că nu este nici o problemă întrucât el cunoaşte detaliile împrumutului, pârâta TE semnând şi ea la rubrica „am predat”. Prima chitanţă întocmită a fost ruptă .
Cum nu a obţinut restituirea împrumutului, TE a intentat actiune în instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 2407/22 octombrie 2008 a Judecătoriei Olteniţa a fost admisă actiunea ei împotriva soţilor MI ŞI S, care au fost obligaţi să-i restituie suma de 1200 euro pe care a primit-o cu titlu de împrumut de la TE. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin decizia nr. 148/R/12.02.2009 a Tribunalului Călăraşi care a anulat ca netimbrat recursul pârâtilor.
Cercetând aceste fapte, procurorul prin Ordonanţa din 6.06.2011, a dispus în temeiul art. 230 pct. 1 lit. b şi art. 11 pct. 1 lit. b C.p.p. rap. la art. 10 lit. b/1 C.p.p. comb. cu art. 18/1 şi art. 91 lit. c C.p., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitelor MS şi TE şi aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ în cuantum de 100 lei pentru fiecare, pentru săvârşirea faptelor prev. de art. 290 alin. 1 C.p. (fals în înscrisuri sub semnătură privată) şi art. 26 C.p. rap. la art. 291 C.p. (complicitate la uz de fals) pentru prima învinuită şi respectiv complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals pentru a doua învinuită , reţinând că ele nu posedă antecedente penale şi prin cauzele care au generat comiterea faptelor, s-a apreciat că s-a adus o atingere minimă uneia din valorile apărate de lege şi că aceste fapte nu prezintă pericolul social al unei infractiuni.
Instanţa constată că actiunea cu care a fost sesizată este întemeiată.
Conf. art. 184 C.pr.civilă, când nu este caz de judecată penală sau dacă actiunea publică s-a stins sau s-a prescris , falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de probă.
Se constată că în chitanţa de mână – înscris sub semnătură privată datată 13 noiembrie 2007, s-a consemnat un fapt care nu corespunde realităţii , respectiv că MI a fost de faţă şi a semnat această chitanţă . Rezultă aşadar că este nereal faptul că MI a primit împreună cu soţia sa suma de 1200 euro de la TE, la data de 13 noiembrie 2007 , această convenţie fiind încheiată în absenţa sa, întrucât se afla la muncă în străinătate, semnătura din dreptul numelui său fiind aplicată de MS.
Faţă de aceste considerente, instanţa va admite actiunea şi va anula în parte înscrisul mentionat numai în ce priveşte mentiunea falsă referitoare la calitatea de parte în acest act a pârâtului MI şi a semnăturii acestuia de pe acelaşi înscris.
