Titlu: actiune in anulare
Data speţă: 04.11.2010
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 933/199/2010 din 08.07.2010 debitoarea S.C. G. S.R.L. B. a formulat în contradictoriu cu creditoarea S. C. M.U. cerere în anulare a somaţiei de plată dispuse prin sentinţa civilă nr. 553 din 22.06.2010 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în D. 762/199/2010.
In motivarea cererii formulate debitoarea a arătat în esenţă că între părţi a fost încheiat un contract de închiriere pentru un spaţiu comercial, contract care a expirat la data de 31.03.2009, dată până la care toate facturile fuseseră achitate la zi.
Prin somaţia de plată a cărei anulare se cere a fost solicitată contravaloarea unor facturi emise de către creditoare, care a invocat tacita relocaţiune a contractului de închiriere, emiţând, în acest sens, facturi pentru chiria aferentă perioadei aprilie –noiembrie 2009, precum şi pentru utilităţi. Precizează debitoarea faptul că aceste ultime facturi sunt emise pentru sume mai mari decât cele prevăzute în contractul iniţial, şi, mai mult, acestea nu au fost însuşite de către debitoare, aşa cum s-a menţionat în sentinţa a cărei anulare se cere. Consideră că, atât timp cât singura obligaţie de plată ce rezultă din înscrisurile de la dosar se referă la valoarea chiriei lunare de 211,58 lei, în mod greşit a fost obligată debitoarea la plata a mai multe chirii lunare în cuantum de 241,81 lei, în condiţiile în care nu a fost depusă nicio hotărâre de majorare a chiriei, din partea consiliului de administraţie al societăţii creditoare.
Acţiunea a fost legal timbrată cu 39 lei taxă de timbru şi 0,5 de lei timbru judiciar.
La dosarul cauzei debitoarea a depus copii acte.
Creditoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare însă a depus o serie de înscrisuri. A fost dispusă ataşarea dosarului nr.762/199/2009 al Judecătoriei Buhuşi, în care a fost soluţionată somaţia de plată.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa retine că acţiunea reclamantei este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin sentinţa civilă nr.553/22.06.2010 pronunţată în dosarul nr. 762/199/2010 al Judecătoriei Buhuşi a fost obligată debitoarea la plata sumei de 1977,65 lei, reprezentând contravaloare chirie restantă, dobândă în cuantum de 806,43 lei, precum şi cheltuieli de judecată de 39,3 lei.
In dosarul având ca obiect ordonanţa de plată debitoarea nu a formulat apărări, însă, o data cu formularea acţiunii în anulare, debitoarea învederează faptul că pretinsa creanţă nu are caracter cert, lichid şi exigibil, în sensul prevederilor art. 1., al.1 din OUG nr.5/2001. Din înscrisurile depuse de către creditoare instanţa reţine că facturile fiscale nr. 05252561/30.04.2009, 05252562/29.05.2009 05252664/30.06.2009, 05252718/31.07.2009,05252768/31.08.2009 ,43/30.09.2009, 96/30.10.2009, 116/30.11.2009 prezentate de către creditoare nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi interpretate ca o asumare expresă a obligaţiei de plată, în sarcina debitoarei.
Astfel, analizând, pe de o parte, facturile depuse de către creditoare în susţinerea acţiunii, instanţa constată că nu sunt semnate de primire de către cumpărător-în speţă, societatea debitoare, astfel încât nu se poate stabili dacă sumele pretinse au fost însuşite de către aceasta, caracterul cert al creanţei fiind, astfel, pus sub semnul îndoielii.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte valoarea acestor facturi, respectiv, cuantumul chiriei lunare datorate de către societatea debitoare, instanţa constată că, la punctul nr.4 al contractului nr.324/27.03.2008 intervenit între părţi a fost stabilită valoarea chiriei la suma de 211,58 lei/lună, iar facturile pentru care s-a solicitat emiterea unei somaţii de plată au inserat suma de 241,81 lei ca reprezentând chirie spaţiu, modalitatea de calcul menţionată fiind „conform contractului”. Cu toate acestea, nu a fost depus decât în cadrul acţiunii în anulare un act adiţional care să justifice această chirie majorată (fila 23), act care nu a fost semnat de către reprezentantul societăţii debitoare. Mai mult, debitoarea invocă, în apărare, chestiuni care ţin de fondul raporturilor juridice dintre cele două societăţi, respectiv, faptul că, în stabilirea cuantumului debitului datorat, creditoarea s-ar fi prevalat de incidenţa, în cauză, a tacitei relocaţiuni, astfel încât s-ar justifica însăşi existenţa debitului acumulat după expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul.
In condiţiile în care procedura ordonanţei de plată se desfăşoară la cererea creditorului în scopul realizării prin silită sau de bună voie a unor creanţe certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani asumate printr-un contract ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii, însă creditorul nu a dovedit îndeplinirea acestor condiţii, instanţa apreciază că cererea sa nu este fondată. În cadrul procedurii privind emiterea ordonanţei de plată, instanţa nu poate să administreze probe pentru a stabili existenţa creanţei, aceasta fiind specifică procedurii de drept comun, la care partea interesată poate recurge.
Prin urmare, instanţa va admite cererea şi va anula ordonanţa care cuprinde somaţia de plata a sumelor pentru care a fost investită instanţa de fond.
In baza art.274 C.pr.civ., instanţa va obliga pârâta-creditoare la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.
Red. I.M.A.
