Formularea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 111 din presupune ca în patrimoniul reclamantului să preexiste dreptul de proprietate a cărui constatare, cu efect declarativ, se cere să se facă prin hotărâre judecătorească.
Invocarea, în justificarea pretenţiei, a unei simple posesii de fapt asupra terenului, fără ca aceasta să valoreze proprietate în condiţiile art. 1846 şi următoarele din Codul civil, face ca acţiunea în constatare să nu poată fi primită.
(Decizia nr. 2252 din 4 septembrie 2001 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamanta S.C. “P.” S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei să constate dreptul de proprietate exclusivă al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 529 mp din Bucureşti, str. L., sectorul 3, şi să fie obligat pârâtul la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru acest teren.
Prin Sentinţa civilă nr. 12804 din 23.10.2000, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, constatând că reclamanta este proprietara suprafeţei de teren de 129 mp situat în Bucureşti, str. L., sectorul 3, ce formează un tot unitar cu restul suprafeţei de 400 mp, pentru care reclamanta are certificat de atestare a dreptului de proprietate.
A fost obligată pârâta să elibereze reclamantei certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra diferenţei de teren de 129 mp.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că reclamanta a dobândit posesia imobilului din str. L., sectorul 3, prin Decizia C.E. al C.P.M.B. nr. 1651 din 11.11.1980, iar ulterior, în anul 1997, prin Hotărârea nr. 239 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, s-a aprobat eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă totală de 15.053 mp, aflate în administrarea S.C. “P.” S.A. la data înfiinţării.
S-a constatat că, deşi în toate actele care privesc terenul din str. L., sectorul 3, apare suprafaţa de 400 mp, fapt care a determinat eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru această suprafaţă, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, suprafaţa pe care o foloseşte reclamanta în prezent este de 529 mp.
în aceste condiţii, instanţa a apreciat că reprezentanţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti s-au aflat în eroare atunci când au apreciat că suprafaţa de teren în litigiu are doar 400 mp, fiind, de altfel, lipsită de interes deţinerea de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti a unei suprafeţe de teren de 129 mp în interiorul unui obiectiv al unei societăţi comerciale.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, arătând că prima instanţă a apreciat în mod eronat probele dosarului şi a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente.
Apelul a fost admis prin Decizia civilă nr. 807/A din 27.03.2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Tribunalul a apreciat că împrejurarea folosirii în fapt de către societatea reclamantă, la adresa din str. L., sectorul 3, a unei suprafeţe de teren de 529 mp, şi nu de 400 mp, nu o îndreptăţeşte pe aceasta să promoveze o acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra acestei diferenţe de teren, pe calea dreptului comun. Reclamanta avea la dispoziţie calea contestaţiei împotriva certificatului de atestare a dreptului său de proprietate.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de intimata-reclamantă S.C. “P.” S.A., care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele:
Prin acţiunea promovată nu s-a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru că ar fi fost lipsită de interes formularea unei astfel de cereri. Certificatul respectiv atestă dreptul de proprietate existent, nu îl transferă.
S-a făcut dovada în cauză că imobilul din str. L., sectorul 3, a intrat în patrimoniul recurentei înainte de 1990, fiind stăpânit de aceasta în toată întinderea lui.
Recursul este nefondat.
în speţă, nu s-a realizat o denaturare a actului juridic dedus judecăţii, pentru a face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Apreciind că reclamanta ar fi avut la dispoziţie calea contestaţiei împotriva certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanţa de apel nu a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, ci a adus un argument în plus pentru care nu putea fi primită acţiunea în constatarea dreptului de proprietate.
în ce priveşte invocata încălcare a dispoziţiilor legale în materie şi aplicabilitatea în acest sens a prevederilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, critica, de asemenea, nu poate fi primită.
Reclamanta a solicitat să se constate că este proprietară asupra unei suprafeţe de teren de 529 mp în str. L., sectorul 3, în condiţiile în care certificat de atestare a dreptului de proprietate i s-a eliberat doar pentru 400 mp din suprafaţa indicată de aceasta.
Dispoziţiile legale pe care şi-a întemeiat acţiunea (art. 111 din Codul de procedură civilă) dau posibilitatea formulării unei astfel de cereri în constatare, privind existenţa sau inexistenţa unui drept şi numai cu caracter subsidiar, dacă partea nu are la îndemână calea acţiunii în realizare.
Aceasta presupune ca în patrimoniul reclamantei să preexiste dreptul de proprietate, a cărui constatare, cu efect declarativ, să se facă prin hotărârea judecătorească.
Or, ceea ce invocă recurenta în justificarea pretenţiilor sale este posesia de fapt asupra terenului, posesie care nu poate valora drept de proprietate decât în anumite condiţii (art. 1846 şi următoarele din Codul civil).
Solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, pentru o diferenţă de suprafaţă de teren, este, de asemenea, lipsită de suport legal.
Conform art. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, terenurile pentru care s-au emis certificate de atestare în condiţiile acestui act normativ au fost cele aflate în patrimoniul societăţilor comerciale la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii, conform obiectului lor.
Or, din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că societăţii reclamante i s-ar fi transmis o suprafaţă de teren de 529 mp.
Dimpotrivă, conform Deciziei nr. 1651 din 11.11.1980, fosta întreprindere de Prestări Servicii a primit în administrare 400 mp în str. L., sectorul 3, această suprafaţă fiind preluată cu ocazia reorganizării, conform Deciziei nr. 1255 din 29.12.1990 a Primăriei Municipiului Bucureşti, de către societatea reclamantă.
Acelaşi aspect rezultă din “situaţia clădirilor şi terenurilor aflate pe raza sectorului 3”, întocmită de recurentă. De asemenea, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, de 400 mp, au fost plătite impozitele la Administraţia Financiară.
împrejurarea că, în fapt, la adresa menţionată din str. L., reclamanta a folosit o suprafaţă de teren mai mare nu o îndreptăţeşte nici să se considere proprietar şi să solicite constatarea dreptului său de proprietate şi nici să ceară obligarea la emiterea certificatului, în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, pentru această diferenţă de teren.
în consecinţă, văzând că sunt neîntemeiate criticile formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat. (Judecator Adina Nicolae)
