Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamantii I.I., I. N., I.C., I. M., I. P. S. si C.C. si pe paratii M. M., T. V., Z.E., B. V., O. C. si R. J., avand ca obiect actiune in constatare, hotarare care tine loc de act autentic.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns reclamantii I.C., I. M., I. P. S. si C. C. prin aparator, cu avocatiala la dosar, lipsind paratii si ceilalti reclamanti.
Procedura este legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau pobe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri.
Reclamantii prin aparator, avand cuvantul, solicita admiterea actiunii, astfel cum a fost formulata si precizata, fara cheltuieli de judecata; sa se constate ca la data de 30.05.1966 numitul R.G. a vandut catre autoarea acestora, C.F., imobilul ce formeaza obiectul actiunii. Arata ca dupa dobandirea terenului, atat autoarea lor, cat si ei au exercitat o posesie utila, continua, netulburata si sub nume de proprietar. Autoarea acestora a inceput ridicarea unei constructii, pe care ei au continuat sa o edifice ulterior. Solicita sa se aiba in vedere depozitiile martorilor audiati, care confirma cele sustinute de ei in cererea de chemare in judecata. Din declaratiile martorilor audiati rezulta ca numitul C.G. este una si aceeasi persoana cu R.G. De asemenea, sa se aiba in vedere faptul ca paratii s-au prezentat in fata instantei la un termen anterior si au declarat ca sunt de acord cu admiterea actiunii. Precizeaza ca primul capat de cerere se refera la pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de titlu de proprietate si numai in situatia in care instanta va trece peste acest aspect sa se constate indeplinite conditiile prev. de art. 1860 C.c.
Instanta retine cauza spre solutionare.
I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 10.11.2008 sub nr.11276/302/2008, reclamantii I. I., I. N., I. C., I. M., I. P. S. si C. C. au chemat in judecata pe paratii M. M., R. L., T. V., B. G. si Z. E., solicitand instantei sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act de vanzare – cumparare ( titlu de proprietate) pentru terenul, situat in Bucuresti, sector 5,.
In motivarea cererii, reclamantii arata ca autoarea lor, C.F., a dobandit la data de 30 mai 1966 de la numitul C. G.(fost R. G.) imobilul- teren, in suprafata de 304 mp, situat in Bucuresti, sector 5, in baza unui inscris sub semnatura privata.
Solicita sa se constate ca autoarea lor si ulterior ei au edificat, pe terenul sus – mentionat, mai multe constructii, respectiv casa de locuit, anexe gospodaresti, gard, plantatii pomi etc.
In anul 1968 reclamantii au dobandit de la autoarea acestora, C.F., imobilul mentionat, ca urmare a dezbaterii succesiunii.
Arata reclamantii ca, dupa dobandirea terenului, autoarea lor, si ulterior ei, au exercitat o posesie utila, continua, netulburata si sub nume de proprietar.
Arata ca inteleg sa evalueze provizoriu imobilul la suma de 200.000.000 Rol.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe disp. art.480, 482, 488 si urm. C.c., art.1890, 1846, 1847, 1854, 1860 si urm. C.c.
In sustinerea actiunii, au fost atasate la dosar, in fotocopie, urmatoarele inscrisuri: certificatul de mostenitor nr. 730/1975, emis de Notariatul de Stat al sectorului 6, inscrisul sub semnatura privata, intitulat „dovada”, intocmit la data de 30.05.1966, actul de vanzare–cumparare, autentificat sub nr. 27585/23.09.1929 de sectia notariat a Tribunalului Ilfov, actul de vanzare – cumparare, autentificat sub nr. 1728/19.01.1928, acte de stare civila.
La data de 15.12.2008 s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratura, de catre mostenitorii paratei B. G., respectiv B. V. si O. C., o cerere, prin care solicita participarea la proces, in calitate de parati.
La termenul din data de 19.12.2008 reclamantii au solicitat introducerea in cauza, in calitate de parati, a mostenitorilor paratei B. G., respectiv B.V. si O. C.
In sedinta publica din 06.02.2009 reclamantii au depus la dosar cerere precizatoare, prin care au aratat ca inteleg sa se judece in contradictoriu cu numitii R. L., Z. E., M. M., T. V., B. V. si O. C.. La acelasi termen, paratii M.M.,T. V., B. V si Z. E. ,personal, au aratat ca stiu pentru ce sunt chemati in judecata si sunt de acord cu admiterea actiunii. Totodata, paratul B. V,personal, a invederat instantei faptul ca paratul R.L. este decedat.
Instanta a dispus emiterea unei adrese catre Primaria Sectorului 5 – Serviciul de Stare Civila, in vederea comunicarii unui extras de pe certificatul de deces privind pe numitul R. L., relatiile solicitate fiind comunicate la data de 13.04./2009.
In cadrul probei cu inscrisuri, reclamantii au depus la dosar: declaratia numitilor P. P. si B. P., autentificata sub nr. 491/16.04.2009, declaratia numitilor I. A. si S. A., autentificat sub nr.19528/23.06.1960, certificatul de mostenitor nr. 131/19.02.1987, emis de Notariatul de Stat Local Sector 5, certificatul de deces al numitului R. L., certificatul de mostenitor nr. 853/19.12.1968, dupa defuncta C.F., emis de Notariatul de Stat Sector 6.
In sedinta publica din data de 24.04.2009 reclamantii au depus la dosar cerere precizatoare, aratand ca inteleg sa cheme in judecata, in calitate de parati, pe numitii R. J., Z.E., M. M. si T. V.
La termenul din 05.06.2009 instanta a incuviintat pentru reclamanti probele cu inscrisuri, doi martori, respectiv P. P. si B.P, si expertiza tehnica imobiliara, in temeiul art. 167 alin.1 C.p.c.
Au fost atasate la dosar relatiile solicitate de la Biroul de Carte Funciara Sector 5, de la Primaria Mun. Bucuresti – Comisia pentru Aplicarea Legii nr.10/2001, Primaria Sectorului 5 – Subcomisia pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar, precum si de la Directia Impozite si Taxe Locale Sector 5.
La data de 26.10.2009 s- a depus la dosar de catre expertul A.V, prin Serviciul Registratura, raportul de expertiza tehnica imobiliara.
In sedinta publica din data de 15.01.2010 s-a procedat la audierea martorilor reclamantilor, P.P. si B.P., sub prestare de juramant religios, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Conform inscrisului „dovada” sub semnatura privata din 30.05.1966, depus la dosar (fila 10), numitul R. G. zis si C.G., a vandut proprietatea sa din Bucuresti, numitei C. F. Tot aici se arata ca noile constructii sunt facute de noul proprietar. Numitul G.R. (C. G.), autorul paratilor, la randul lui, a devenit proprietar asupra imobilului in litigiu, prin contract de vanzare-cumparare autentificat.
Conform raportului de expertiza tehnica efectuat in cauza, imobilul teren in litigiu situat in Bucuresti, sector 5 are o suprafata de 282 mp. iar constructia edificata aici are 14 incaperi in suprafata utila totala de 127,99 mp, fiind amplasate si identificate de expert ca 2 loturi. Astfel, lot 1 are suprafata de teren de 140,21 mp si 8 incaperi in suprafata construita de 93,50 mp. iar lot 2 are 141,79 mp teren si 6 incaperi in suprafata construita de 66,40 mp.
Martorii audiati in cauza au aratat ca autoarea reclamantilor a cumparat imobilul in litigiu in 1964-1965, ca aici se afla o camaruta foarte mica, dupa care, reclamantii au edificat prezenta constructie unde au locuit pana in prezen. S-a mai aratat faptul ca reclamantii sunt cunoscuti ca in zona si ca nu au fost tulburati in posesie de nimeni.
Fata de aspectele expuse, instanta apreciaza ca, prin probatoriile administrate în cauza, s-a facut dovada îndeplinirii celor doua cerinte necesare dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune: exercitarea unei posesii utile, neviciate, în acceptiunea art. 1846 C. civ, cu ambele sale prerogative – “corpus” si “animus” precum si împlinirea intervalului de timp cerut de lege pentru a uzucapa, potrivit prevederilor art. 1890 c.civ., pentru suprafata de teren retinuta prin raportul de expertiza imobiliara administrat în cauza.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliara asupra constructiei edificate pe terenul situat în str. Umbrarului nr. 6, respectiv casa de locuit cu 14 incaperi, identificata si evaluata prin raportul de expertiza întocmit în cauza, se retine ca, în conformitate cu art. 482 C.civil, proprietatea unui bun imobil da drept asupra tot ce se uneste ca accesoriu cu lucrul, în mod natural sau artificial, iar potrivit art. 488 C.civil, tot ce se uneste si se incorporeaza cu lucrul, se cuvine proprietarului lucrului.
Cat priveste cererea reclamantilor referitoare la pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare (titlu de proprietate) asupra terenului din sectorul 5, instanta, constata ca, in prezent, imobilul descris in actul sub semnatura privata „dovada”, depus la dosar nu poate fi indentificat in concret, inscrisul mentionat necuprinzand date suficiente in acest sens. De asemenea, titlul in baza caruia vanzatorul a devenit proprietar asupra imobilului, nu este mentionat in actul sub semnatura privata si, mai mult, reclamantii nu sunt in posesia unui certificat de mostenitor, pentru a putea dovedi, pe cale directa si legala, intrarea directa in patrimoniul lor, a imobilului in litigiu.
Astfel, instanta, considerand ca in speta, nu sunt indeplinite cond. prev. de art. 1294 si urm. C.civ., urmeaza sa respinga capatul de cerere referitor la pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare – cumparare autentic, ca neintemeiat.
In schimb, constatand indeplinite cond. prev. de art. 1846 si urm. si 1890 C.civ., precum si art. 482 c.civ., va admite capetele de cerere referitoare la dobandirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren, in suprafata de 282 m.p., situat în sector 5, prin uzucapiunea de 30 de ani si a dreptului de proprietate prin accesiune imobiliara, asupra constructiilor compuse din 14 incaperi, situate pe terenul descris mai sus, in suprafata utila totala de 127,99 m.p., ca fiind intemeiate.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte actiunea, formulata de reclamantii I.I., domiciliata in Bucuresti, I.N., domiciliata in jud. Dambovita, I.C., domiciliat in Bucuresti, I.M., domiciliat in Bucuresti, I.P.S., domiciliata in Bucuresti, si C.C., domiciliata in Bucuresti, in contradictoriu cu paratii M.M., domiciliata in Bucuresti, T.V., domiciliata in Bucuresti, , Z.E., , B.V., domiciliat în judetul Timis, O.C., domiciliata in judetul Timis si R.J., domiciliata in Bucuresti.
Constata ca reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului teren, in suprafata de 282 m.p., situat in sector 5, prin uzucapiunea de 30 de ani.
Constata ca reclamantii au dobandit dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliara, asupra constructiilor compuse din 14 incaperi (2 loturi), situate pe terenul descris mai sus, in suprafata utila totala de 127,99 m.p.
Respinge cererea referitoare la pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare – cumparare autentic, ca neintemeiata.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi data de 26.02.2010.