Instanta, a retinut ca uzucapiunea este modul de dobândire a proprietatii sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru prin posedarea neîntrerupta a acestui lucru în tot timpul fixat de lege. În principiu, uzucapiune se aplica bunurilor imobile, proprietate individuala.
Conditia esentiala pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este exercitarea unei posesii utile, adica neatinse de niciunul dintre viciile posesiei. Se cere de asemenea ca posesia sa se exercite public, simpla detentie precara ori posesia viciata, oricât ar dura în timp, nu poate duce niciodata la uzucapiune.
Stapânirea unui imobil de catre o alta persoana decât proprietarul imobilului, dar ca îngaduinta lui, nu este apta sa duca la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate, pentru ca acea persoana nu exercita o posesie utila, fiind numai detentor precar.
În prezenta speta, reclamantii au pretins ca au stapânit terenul cu îngaduinta autorilor lor, ceea ce conduce la concluzia ca acestia nu pot pretinde ca ar fi dobândit drept de proprietate asupra terenului în litigiu prin uzucapiune, ei având doar calitatea de detentori precari ai imobilului.
Art. 1895 c.civ. prevede ca “cel ce câstiga cu buna-credinta si printr-o justa cauza un nemiscator determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, daca adevaratul proprietar locuieste în raza teritoriala a Tribunalului Judetean unde se afla nemiscatorul…”
Ca atare, pentru a interveni uzucapiunea de scurta durata, trebuie îndeplinite urmatoarele conditii: posesia sa se întemeieze pe un just titlu si sa fie de buna-credinta.
Potrivit art. 1897 c.civ. justul titlu este orice titlu translativ de proprietate care provine de la altcineva decât adevaratul proprietar, întrucât daca el ar proveni de la adevaratul proprietar, ar duce la dobândirea proprietatii prin conventie si nu prin uzucapiune, o uzucapiune pe baza unui titlu ce emana de la adevaratul proprietar nu este de conceput.
Justul titlu trebuie sa existe în realitate si nu numai în imaginatia celui ce invoca uzucapiune, nefiind suficient justul titlu putativ, fiind necesara dovedirea sa separat de buna credinta, impunându-se totodata, ca justul titlu sa aiba data certa.
În ceea ce priveste buna credinta, aceasta reprezinta credinta gresita a posesorului ca a dobândit de la adevaratul proprietar conform art. 1898 alin. 1 c.civ.
În consecinta, reclamantii nu pot invoca în favoarea lor dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu prin uzucapiune de scurta durata, nefiind îndeplinite niciuna din conditiile mentionate anterior, cu toate ca reclamantii au invocat, implicit, în cauza, jonctiunea posesiilor, adica adaugarea la termenul posesiei actuale a timpului cât bunul s-a aflat în posesia autorilor reclamantei.
Doctrina a stabilit ca jonctiunea posesiilor presupune îndeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: sa existe cel putin doua posesii propriu zise (si utile) iar posesorul care se prevaleaza de jonctiunea posesiilor sa fie un succesor în drepturi al posesorului anterior, ceea ce nu este cazul în prezenta cauza, reclamantul nefiind succesor în drepturi al autorilor sotiei sale
