Acţiune în constatare – Respinsă Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.


În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a rămas unicul moştenitor legal privind moştenirea, masa bunurilor succesorale rămasă de pe urma autorilor lui, după moartea fratelui său D. V., decedat la 11.01.1999, care nu a fost căsătorit şi nu are copii.

A mai arătat reclamantul că de pe urma autorilor săi au rămas următoarele bunuri: o cu 3 camere şi hol cu pereţi din paiantă, acoperită cu tablă, o anexă (porumbar) deteriorate, cu o încăpere, cu pereţi din paiantă, acoperită cu ţiglă şi suprafaţa de 2 hectare teren, conform titlului de proprietate nr.152/29.03.2006, bunuri situate în comuna Colceag, judeţul Prahova.

La data de 10.02.2011, s-a depus prin Serviciul Registratură al instanţei de către pârât întâmpinare, prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi judecarea cauzei în lipsă. S-a arătat în întâmpinare că, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată”, iar potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. 1 din acelaşi cod: „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente”, norme care leagă noţiunile de parte şi de exerciţiu al dreptului la acţiune, de existenţa sau pretinderea unui drept subiectiv civil, iar orice drept subiectiv presupune atât un subiect activ determinat, cât şi un subiect pasiv determinat (în cazul drepturilor relative) sau nedeterminat (în cazul drepturilor absolute).

S-a mai arătat faptul că, calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie atât la desemnarea titularului dreptului de a acţiona, cât şi a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea reprezintă o condiţie esenţială pentru exercitarea acţiunii civile, invocându-se faptul că, în doctrină s-a apreciat că, spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, „la speţă”, în raport de litigiul dedus judecăţii, raportul de drept procesual neputându-se stabili decât între persoanele care îşi dispută dreptul în litigiu care presupune, pe de o parte, existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă) şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă).

S-a mai precizat că, în situaţia acţiunilor având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor, atunci când moştenirea nu este vacantă şi nici nu există alţi moştenitori legali sau testamentari în cauză, statul nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este parte în raportul juridic concret, obligaţional, de drept substanţial, dedus judecăţii, susţinându-se că statul nu are vocaţie succesorală concretă la succesiunea autorului reclamantului şi nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului succesoral, atâta timp cât, premisa art. 680 din Codul civil, respectiv, cea a lipsei totale sau parţiale a moştenitorilor legali sau testamentari, nu numai că nu este realizată, dar este înlăturată de însuşi reclamantul care pretinde că este unicul moştenitor, astfel că vocaţia succesorală abstractă nu îi conferă statului legitimare procesuală pasivă în astfel de cauze, întrucât, vocaţia sa succesorală este subsidiară vocaţiei succesorale a rudelor şi a eventualilor legatari universali, potrivit art. 680 din Codul civil, invocându-se în acest sens şi dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 36/1995 care prevede că: „În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii”.

S-a menţionat în întâmpinare că în cazul în care statul nu a dobândit anterior promovării acţiunii, moştenirea autorului reclamantului, fapt ce poate fi dovedit, fie printr-un certificat de vacanţă succesorală sau printr-un certificat de moştenitor (în cazul în care statul culege moştenirea în calitate de legatar universal ori cu titlu universal, instituit de defunct) ori prin hotărâre judecătorească, acesta nu are vocaţie succesorală concretă şi, deci, nu poate avea nici calitate procesuală pasivă într-o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor, urmând ca o astfel de acţiune să fie respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

S-a mai arătat că reclamantul din aceste cauze are posibilitatea de a obţine recunoaşterea calităţii lor de moştenitori în procedura reglementată de dispoziţiile art. 68 – 88 din Legea nr.36/1995, iar în situaţia unui refuz al notarului public, de a da curs cererii de deschidere a procedurii succesorale, pe care reclamantul l-ar considera nelegal, acesta are la îndemână plângerea împotriva încheierii de respingere a notarului public, adresată instanţei de judecată în condiţiile art. 100 alin. 2 din Legea nr. 36/1995.

De asemenea, s-a mai învederat că, în conformitate cu prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, acţiunea în constatare are un caracter subsidiar, ea neputând fi primită „dacă partea poate cere realizarea dreptului, legiuitorul dând astfel preferinţă realizării dreptului, pentru a înlătura definitiv neînţelegerile cu privire la dreptul respectiv şi, numai în măsura în care acest lucru nu este posibil, permite introducerea unei cereri de constatare a dreptului.

S-a invocat în acest sens că aprecierea caracterului subsidiar, fostul Tribunal Suprem a statuat că art. 111 din se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului şi nu numai la acţiunea de drept comun, precum şi dispoziţiile art.1 din Legea nr.36/1995, conform cărora ,,Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea.”

La termenul de la data de 11 martie 2011, reclamantul, prin apărătorul său, a arătat că a luat la cunoştinţă de întâmpinarea depusă de pârât şi totodată a precizat că nu solicită ca instanţa să enumere în hotărârea finală bunurile succesorale ce compun masa succesorală rămasă de pe urma părinţilor săi Dumitru Nicolae şi Dumitru Lucreţia şi solicită să se constate calitatea de unic moştenitor, al mamei sale Dumitru Lucreţia.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi a fost audiat martorul propus de reclamant Mihai Vasile.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut, în fapt, următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr.83/259/2011, reclamantul D. I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate faptul că este unicul moştenitor al defuncţilor săi autori defuncţi, părinţii acestuia Dumitru Nicolae şi Dumitru Lucreţia, decedaţi la data de 13.09.1991 şi respectiv la data de 26.05.1998, cu ultimul domiciliu în comuna Colceag, judeţul Prahova.

La data de 10.02.2011, s-a depus prin Serviciul Registratură al instanţei de către pârât întâmpinare prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi judecarea cauzei în lipsă.

La termenul din data de 11 martie 2011, reclamantul, prin apărătorul său, a precizat că nu solicită ca instanţa să enumere în hotărârea finală bunurile succesorale ce compun masa succesorală rămasă de pe urma părinţilor săi D. N. şi D. L. şi solicită să se constate numai calitatea de unic moştenitor, al mamei sale Dumitru Lucreţia.

Instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât. Reclamantul prin apărător a solicitat respingerea acestei excepţii, susţinând că Statul Român are calitate procesuală pasivă deoarece nu există alţi moştenitori legali, invocând disp. art.680 şi art.21 din României.

În urma coroborării datelor care rezultă din întregul probatoriu administrat în cauză, cu susţinerile reclamantului, instanţa a reţinut că, într-adevăr, reclamantul este unicul moştenitor a autoarei D.L., în calitate de descendent de gradul I şi că acţiunea acestuia este admisibilă prin prisma dispoziţiilor art. 477 din Codul civil, potrivit cărora toate averile vacante şi fără stăpân, precum şi a persoanelor care mor fără moştenitori sau ale căror moşteniri sunt lepădate, sunt de domeniul public. Ori, din susţinerile reclamantului, precum şi din probele existente la dosar, rezultă că la decesul autoarei a rămas ca unic moştenitor legal reclamantul, în calitate de descendent de gradul I, respectiv fiul acesteia.

În atare situaţie, acţiunea nu poate fi îndreptată împotriva Statului Român, atâta timp cât acesta nu a preluat bunul prin invocarea dreptului său asupra succesiunilor vacante în conformitate cu textul de lege menţionat. Mai mult chiar, nimic nu îl impiedică pe reclamant, pentru valorificarea dreptului său succesoral de a se adresa notarului public, aşa cum prevăd dispoziţiile art.68 din Legea nr. 36/1995, în vederea dezbaterii succesiunii autoarei sale.

Pe de altă parte, instanţa relevă că rolul instanţelor judecătoreşti este acela de a da o rezolvare conflictelor între justiţiabili, iar depăşirea acestui rol ar constitui o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, împrejurare care constituie o încălcare gravă a legii.

Instanţa a constatat faptul că, de esenţa procedurii contencioase este „opunerea unui drept” de către cel interesat faţă de o altă persoană care ar putea să-i constate acest drept. Ori, în cauza dedusă judecăţii, pârâtul nu contestă calitatea de unic succesor a reclamantului în raport cu autoarea sa, deoarece, pe de o parte, Statul Român nu a dobândit anterior promovării acţiunii, moştenirea autorului reclamantului, fapt ce poate fi dovedit, fie printr-un certificat de vacanţă succesorală sau printr-un certificat de moştenitor ori prin hotărâre judecătorească, statul neavând vocaţie succesorală concretă, iar, pe de altă parte, procesul civil nu poate fi promovat faţă de un „pârât de formă”. Numai în ipoteza succesiunii vacante, Statul Român are vocaţia succesorală concretă de a culege moştenirea, corespunzător art.680 Cod civil, înlăturându-se totodată susţinerea reclamantului, potrivit căreia admiterea excepţiei încalcă accesul liber la justiţie, câtă vreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 şi următoarele din Legea nr.36/1995 a notarilor publici şi a acţiunii notariale, la cererea oricărei persoane interesate se deschide procedura succesorala notarială, care se finalizează cu eliberarea certificatului de moştenitor.

Prin urmare, nimic nu împiedică reclamantul să valorifice această cale legală pentru constatarea calităţii sale de unic moştenitor al autoarei sale, Dumitru Lucreţia şi numai dacă s-ar refuza emiterea actului final al procedurii, reclamantul s-ar putea adresa instanţei de judecată, potrivit art.100 din Legea nr.36/1996, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor art.1 din Legea nr.36/1995: ,,Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea.”

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă a respins cererea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.