unei creaţii tehnice. Taxă de timbru.
Prin cererea înregistrată sub nr. 287l/l04/2008 la Tribunalul Olt, reclamantul B. I. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa dreptului de autor pentru realizarea tehnică denumită „Modificare a dispozitivelor de plonjare de pe cuvele de electroliză a aluminei, în scopul creşterii fiabilităţii şi a eficienţei economice”–, să fie obligată pârâta SC ALRO SA Slatina la plata de despăgubiri în cuantum de 6l6.467,38 lei reprezentând 50 % din beneficiul net obţinut de unitate în ultimii 3 ani ca urmare a folosirii fără drept a realizării tehnice revendicate, precum şi obligarea pârâtei să încheie cu reclamantul un contract cu privire la drepturile băneşti ce i se cuvin ca urmare a folosirii de către aceasta şi în continuare a realizării tehnice pe care o revendică, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, având în vedere dispoziţiile art. 2 din Legea nr.l46/l997 potrivit cărora, acţiunile şi cererile evaluabile în bani sunt supuse unei taxe de timbru calculată la valoarea pretenţiilor, iar dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 146/l997 consacră o excepţie numai în privinţa drepturilor de autor şi inventator, în cauză nefiind vorba de drepturi de inventator, ci de o creaţie tehnică , astfel încât se impunea plata taxei de timbru în funcţie de valoarea solicitată de reclamant.
Instanţa a pus în discuţie excepţia invocată referitor la insuficienţa timbrării cererii de chemare în judecată , faţă de care reclamantul a susţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Legea nr.146/l997 şi că a achitat taxa de timbru în sumă fixă de 39 lei.
S-au invocat de asemenea şi excepţia inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantului şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Prin sentinţa civilă nrt.1424 din 29 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.2871/104/2008, s-a anulat cererea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâta SC „ALRO”SA, ca insuficient timbrată.
S-a reţinut că, faţă de faptul că reclamantul nu a menţionat în cererea de chemare în judecată că revendică o creaţie tehnică şi nu o invenţie, cererea s-a anulat ca insuficient timbrată în baza art.20 din Legea nr.146/1997.
Că în acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr.2457/2003 în dosarul nr.2738/2002, când a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamant după punerea în discuţie a obligaţiei de a timbra la valoare, în cauză fiind vorba de o creaţie tehnică, şi nu invenţie.
Cu privire la celelalte excepţii, s-a reţinut că nu mai pot fi analizate , având în vedere că primează excepţia insuficientei timbrări analizată de instanţă.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând că în mod greşit Tribunalul Olt a anulat cererea sa ca insuficient timbrată, în condiţiile în care aceasta a fost timbrată legal pentru fiecare capăt de cerere.
A susţinut că şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 73 din Legea nr.64/1991, lege care nu permite o diferenţiere între drepturile patrimoniale ale inventatorilor şi cele ale autorilor unei realizări tehnice şi pe cale de consecinţă, nici în ce priveşte taxele judiciare de timbru.
Că în acest sens, s-a statuat şi prin decizia nr.1596/16 aprilie 2003 pronunţată de ICCJ în dosarul nr.5174/2002, dar şi prin decizia nr.2327/2005 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr.11305/2004.
A arătat că urmare a interpretării unitare a Legii nr.64/1991, în cauză îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art. 5 lit. b din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, adică taxarea cu sumă fixă.
A mai susţinut că jurisprudenţa în domeniul timbrării cererilor privind drepturile autorilor de inovaţii/realizări tehnice a fost constantă în a aprecia că este suficientă timbrarea cu sumă fixă, conform art. 5 lit. b din Legea nr.146/1997 şi a făcut trimitere la soluţiile altor instanţe din ţară.
Totodată, a arătat că Legea nr.64/1991 privind invenţiile a fost modificată prin Legea nr.28/2007, iar această lege prevede în art. 67 alin. 2 că cererile în justiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxe judiciare.
Apelul este fondat.
Potrivit art.5 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, cererile formulate în domeniul drepturilor de autor şi inventator se timbrează cu o taxă fixă de 39 lei.
Textul menţionat are în vedere toate cererile privind dreptul de autor, aşa cum acestea sunt prevăzute de actul normativ special – Legea nr.64/1991, fără nici un fel de distincţie.
Or, în art. 73 din Legea nr.64/1991 se prevede expres că drepturile băneşti ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unităţi şi utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor şi unitate.
Aşadar, este de necontestat că dispoziţiile Legii nr.64/1991 se aplică fără diferenţiere atât autorului unei invenţii, dar şi autorului unei realizări tehnice, legiuitorul folosind termenul de „autor” pentru fiecare dintre cele două ipoteze.
În sensul acestei concluzii sunt şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 din OUG nr.100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială în care se arată că „expresia drepturi de proprietate industrială include toate drepturile reglementate de legislaţia naţională comunitară, precum şi tratatele şi convenţiile internaţionale în domeniu la care România este parte”.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mai multe decizii de speţă a statuat în mod irevocabil că atâta timp cât Legea nr.64/1991 nu face diferenţiere între drepturile patrimoniale ale inventatorilor şi cele ale autorilor unei realizări tehnice, nu se poate face diferenţiere nici în privinţa taxei de timbru.
Instanţa supremă a concluzionat în sensul că acţiunea reclamantului, autor al unei realizări tehnice nu trebuie timbrată la valoare, ceea ce printr-o interpretare „per a contrario” înseamnă că aceasta se timbrează conform dispoziţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr.146/1997, adică cu o taxă fixă de 39 lei.
În condiţiile în care reclamantul a făcut dovada că a achitat taxa de timbru legală pentru fiecare capăt de cerere formulat prin acţiunea introductivă (filele 47 – 50 dosar fond ) , Tribunalul Olt în mod greşit a anulat cererea ca insuficient timbrată, soluţionând cauza pe excepţie, fără cercetarea pe fond a litigiului.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.297 alin. 1 Cod pr. civilă , situaţie în care apelul declarat de reclamant este fondat şi urmează a fi admis.
Se va desfiinţa sentinţa apelată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt.
